Pretentii. Decizia nr. 412/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 412/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 2315/62/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 412/R Dosar nr._

Ședința publică din data de 07 Februarie 2014

Completul constituit din:

Președinte: M. F. - judecător

M. I. M. - judecător

M. C. - judecător

C. R. - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 4348/CA/18.09.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă personal intimatul reclamant R. R. G., lipsă fiind reprezentantul recurentei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc C.

Procedura de citare îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea 146/1997.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus înaintea ședinței de judecată, prin serviciul registratură al instanței înscrisurile ce au fost solicitate recurentei pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc C. cu privire la autovehiculul achiziționat de intimatul reclamant.

Instanța procedează la identificarea intimatului reclamant R. R. G., cu domiciliu în C., . H, ., jud. B., CNP_, posesor al CI . nr._.

Intimatul reclamant R. R. G. depune la dosar adeverință eliberată de Instituția Prefectului Județului B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea a Vehiculelor prin care se arată că autovehiculul achiziționat de acesta a fost înmatriculat pentru prima dată în Comunitatea Europeană

Întrebat fiind, intimatul reclamant R. R. G. învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, în condițiile art. 392 N.C.pr.civ. instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul părții prezente.

Intimatul reclamant R. R. G. solicită respingerea recursului formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc C. și menținerea sentinței civile recurate ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 394 N.C.pr.civ. instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 4348/CA/18.04.2013 a Tribunalului B. a fost admisă cererea formulată de reclamantul R. R. G. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE C., aceasta fiind obligată la restituirea către reclamant a sumei de 3830 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată începând de la data cererii de restituire, 27.02.2013, până la data restituirii efective. Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu, aceasta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 3830 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată începând de la data cererii de restituire, 27.02.2013, până la data restituirii efective.

Împotriva acestei hotărâri, DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. -Serviciul Fiscal Orășenesc C. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea căii de atac și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare se arată că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune,deși taxa a fost achitată la data de 20.03.2008, iar la data de 15.09.2008 reclamantul a primit suma de 1904 lei reprezentând diferență dintre suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autovehicule și taxa de poluare. De la această dată începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani.

Pe fondul cauzei,arată că,pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei pe poluare în România, potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind aprobat de către instituțiile abilitate ale Comunității Europene .

Coroborând prevederile OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003, recurenta apreciază că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate dispozițiile legale menționate. Legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi.

Recurenta a mai arătat că nu au fost declanșate nici un fel de proceduri împotriva României privitor la taxa de poluare, formula de calcul a taxei de poluare instituita prin OUG nr. 50/2008 care a intrat în vigoare din luna iulie 2008 fiind acceptată de către Comisia Europeana care nu considera taxa de poluare "nelegala", aceasta taxa fiind de altfel aplicata in 16 state ale UE.

Cu privire la dobânda acordată, recurenta a arătat că soluția instanței de fond este greșită deoarece actualizarea presupune acordarea echivalentului valoric al unei sume depreciate ca urmare a inflației și nu acordarea de dobânzi legale,care reprezintă daune interese moratorii.

Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.

Intimatul – reclamant, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 pct 8 cod procedură civilă 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice C., restituirea sumei de 3830 lei reprezentând diferența dintre suma de 5734 lei achitată la data de 20.03.2008 și suma de 1904 lei restituită la data de 15.09.2008 în baza art 8-11 din OUG 50/2008.

Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune,se constată că aceasta a fost soluționată în mod corect de instanța de fond. Suma a cărei restituire de solicită a fost achitată cu titlu de taxă fiscală,fiind aplicabile dispozițiile art 135 Cod Proc. Fisc. potrivit cărora dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.

Față de data emiterii deciziei de restituire parțială,15.09.2008, cererea de restituire adresată organului fiscal la data de 26.02.2013 a fost formulată înlăuntrul termenului de prescripție de 5 ani.

Pe fondul cauzei,recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.

Astfel, preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială, cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.

În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare, indiferent de caracterul acestora general sau special.

Referitor la neconformitatea taxei pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, modificată, în forma în vigoare la data de 20.03.2008 – data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), aceasta a fost constatată inițial prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.

În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea C-402/09 (T.) – (ca de altfel și hotărârea C-263/2010 - N.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.

Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.

Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, modificată, cu acestea, vor fi respinse.

În ceea ce privește actualizarea cu dobânda legală, se observă că reclamantul a solicitat prin acțiunea introductivă plata dobânzii legale,iar instanța,admițând în totalitate acțiunea,a admis și petitul privind dobânda legală,mențiunea din dispozitiv privind actualizarea fiind evident o simplă eroare materială.

Cu privire la dobânda legală, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei.

Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.-Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 4348/CA/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P B. pentru A.J.F.P. B. - Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 4348/CA/18.09.2013, pronunțată de Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2014.

Președinte Judecător Judecător

M. F. M. I. M. M. C.

Grefier

C. R.

Red/MC/13.03.2014

Tehnored/CR/14.03.2014/5 ex

Jud. fond. A. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 412/2014. Curtea de Apel BRAŞOV