Pretentii. Decizia nr. 716/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 716/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 7074/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 716/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 28 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
M. C. - judecător
G. P. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc S. împotriva sentinței civile nr. 6379/CA/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că recursul promovat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc S. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 4 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 6379/CA/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. R. în contradictoriu cu pârâta AJFP B. – SFO S. și, în consecință, a fost obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 6.286 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, dobânda legală aferentă de la data de 13.06.2012 și până la data restituirii efective și suma de 259,1 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Leg. 571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state, iar dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.
Deși pârâta invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, tribunalul a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele C./Enel și Simmenthal, principiile enunțate fiind garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
Tribunalul a mai reținut că România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, tribunalul a mai reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă in Codul Fiscal prin Leg. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Leg. 343/2006, prin OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele,inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc.). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări in România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
Tribunalul a mai reținut că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară și, în aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, la data de 05.07.2007, cerere care nu i-a fost admisă, aflându-ne în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Faptul că taxa de primă înmatriculare nu trebuia achitată este dovedit și de faptul că în prezent, prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogat art. 214 ind. 1 din Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr.686/2008.
Tribunalul a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Instanța mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Prin urmare, decizia pârâtei AFP B. de nerestituire a taxei este nefondată.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, in temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1 -214 ind. 3 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art. 90 (1) din Tratat, instanța va admite cererea privind restituirea sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare.
Suma va fi restituita actualizata în raport cu dobânda legală de la data formulării cererii de restituire, deoarece numai în acest mod reclamantul va fi despăgubit.
În baza art.274 Cod de procedură civilă, urmează a se dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri, Direcția Generală a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice S. a declarat recurs, în termenul legal, hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare se arată că prima instanță a aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 110 TCE, reținând că art. 4 din OUG nr. 50/2008 încalcă norma comunitară.
Recurenta a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei pe poluare în România, potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind aprobat de către instituțiile abilitate ale Comunității Europene .
Recurenta a mai susținut că din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană și art. 148 al 2 din Constituția României rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărei stat membru în parte.
Coroborând prevederile OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003, recurenta apreciază că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate dispozițiile legale menționate. Legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi.
Recurenta a mai arătat că nu au fost declanșate nici un fel de proceduri împotriva României privitor la taxa de poluare, formula de calcul a taxei de poluare instituita prin OUG nr. 50/2008 care a intrat în vigoare din luna iulie 2008 fiind acceptată de către Comisia Europeana care nu considera taxa de poluare "nelegala", aceasta taxa fiind de altfel aplicata în 16 state ale UE.
Recurenta a mai arătat că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012, prin care s-a reglementat taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG nr. 50/2008, iar prin art. 12 se instituie o procedură de restituire pentru diferența dintre taxa de poluare achitată și taxa datorată conform noii legi, procedură care nu a fost urmată de intimata reclamantă.
Cu privire la dobânda acordată, recurenta a arătat că soluția instanței de fond este greșită deoarece taxa a fost încasată în baza unor acte normative cu putere de lege, în vigoare, plata efectuată fiind una benevolă și fără o culpă a organului fiscal. Recurenta a mai susținut că, actualizarea cu rata inflației este distinctă de acordarea dobânzii legale, având scop diferit.
Cu privire la cheltuielile de judecată a arătat că au fost greșit acordate deoarece taxa a fost încasată în baza unui act normativ obligatoriu pentru recurentă, plata fiind una benevolă.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul – reclamant, deși legal citat nu a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 c.pr.civ.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată că recursul formulat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Deși recurenta pârâtă a motivat cererea de recurs prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că norma aplicabilă litigiului este cea în vigoare la data plății taxei a cărei restituire s-a solicitat – 20.03.2007, respectiv art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Codul Fiscal care reglementau taxa de primă înmatriculare, astfel că va fi analizată compatibilitatea acestor dispoziții cu dreptul comunitar.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar, iar potrivit art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), invocat de intimata reclamantă, nici un stat membru nu trebuie să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Interdicția prevăzută de norma comunitară vizează așadar înlăturarea discriminării între produsele puse deja în circulație pe teritoriul Uniunii Europene, în conformitate cu reglementările naționale ale fiecărui stat membru și produsele similare aflate în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Deși recurenta pârâtă a invocat neaplicarea dispozițiilor Tratatului, Curtea nu poate reține acest motiv de recurs, deoarece dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, principiile preeminenței și supremației dreptului comunitar fiind consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în Cauzele C./Enel și Simmenthal.
Cu privire la reglementarea națională a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule Curtea reține că aceasta a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate, iar potrivit reglementării în vigoare, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal.
Din interpretarea acestei norme Curtea reține că taxa de primă înmatriculare prevăzută de legislația națională se aplică cu ocazia primei înmatriculări a vehiculului pe teritoriul României, indiferent de proveniența autovehiculului – produs în România, achiziționat din spațiul comunitar sau din afara spațiului comunitar, dar această taxă nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară, astfel cum corect a reținut și tribunalul.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a reținut că, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută, regim fiscal care aduce atingere prevederilor art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), prevederi care au efect direct.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de primă înmatriculare instituită prin Legea nr. 343/2006, cu acestea, vor fi respinse.
Raportat acestor considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc S. (fosta Administrația Finanțelor Publice S.) reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 6379/CA/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc S. (fosta Administrația Finanțelor Publice S.) reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 6379/CA/11.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.02.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. FilipMaria I. MihaiMirela C.
Grefier
G. P.
Red. MIM/28.02.2014
Tehnored. G.P/03.03.2014 /2ex
Jud Fond: D.U.
| ← Pretentii. Decizia nr. 142/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2044/2014.... → |
|---|
