Pretentii. Decizia nr. 2306/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2306/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 6369/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2306/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 08 Octombrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. R. - judecător
O. M. B. - judecător
M. F. - judecător
C. R. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1628/CA/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
Recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termenele și în condițiile prevăzute de art.485 - 487 N.C.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr.554/2004, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, potrivit dispozițiilor art. 30 din OUG 80/2013 și a fost declarat prin consilier juridic I. Poponeci, cu delegație la fila 3 în dosar, astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 alin.2 N.C.pr.civ., art. 84 alin.2 N.C.pr.civ. și art. 486 N.C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că intimata reclamantă S. V. a formulat întâmpinare, depusă la fila 14 în dosar, cu respectarea prevederilor art. 13 alin. 2 teza a II-a N.C.pr.civ., respectiv aceasta a fost formulată prin avocat C. F., cu delegație la fila 16 dosar.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 4 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 raportat la art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1628/CA/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 4638 lei achitată cu titlu de taxă de emisii poluante, conform chitanței . nr._/14.02.2012, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data achitării – 14.02.2012 și până la data plății efective și suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă, față de chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Chemata în garanție a fost obligată să plătească pârâtei suma de 4638 lei achitată de reclamantă, precum și dobânda legală calculată de la data achitării – 14.02.2012 și până la data plății efective și suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., prin consilier juridic, conform art. 84 alin. 2 din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă, hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalități, solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat în esență că instanța interpretează greșit dispozițiile legii și ale art. 110 par.1 din Tratatul Comunității Europene. Nu există baza legală pentru restituirea sumei iar din art. 117 OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală rezultă care sunt situațiile în care se restituie la cerere sume, situația din speța de față neîncadrându-se în acest text. Organele fiscale au încasat taxa în baza legii și nu datorează nici cheltuieli de judecată.
Examinând hotărârea atacată, motivul de recurs invocat și prevăzut de art 488 pct 8 NCPC, probele administrate în cauză, se constată următoarele:
Reclamanta a achiziționat din Austria, stat membru UE, un autoturism Opel, înmatriculat pentru prima dată în acea țară și a făcut dovada plății taxei de poluare, la data de 14.02.2012, cu ocazia înmatriculării acestuia în România.
Organele fiscale au procedat conform legii naționale atunci când au stabilit și încasat taxa de poluare. Ele nu fac interpretări cu privire la aplicarea sau nu a dreptului UE și, în realitate, este imputabil legiuitorului faptul că nu pune de acord legislația internă cu dreptul UE.
Instanța este sesizată să observe dacă în speță se încalcă dreptul UE și constată se pune în discuție însăși norma de drept național aplicată de organele fiscale, fiind învestită cu examinarea conformității ei cu dreptul UE.
Dreptul comunitar se aplică direct și nu depinde de îndeplinirea unor proceduri interne prevăzute de legea națională. Principiul supremației dreptului UE este reglementat în însăși legea fundamentală a statului – Constituția. Instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestuia.
Instanța de recurs constată faptul că Curtea Europeană de Justiție a dezvoltat constant conceptul de „efectivitate a dreptului comunitar”, respectiv a dreptului UE ca principiu de drept și a accentuat principiul protecției judiciare efective ca drept fundamental, având ca temei juridic Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea a introdus și principiul răspunderii statului de a plăti despăgubiri pentru încălcarea dreptului UE.
Cauza de față este o cauză tipică de recuperare a unei taxe imputate cu încălcarea dreptului UE. Instanța a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma de drept națională în cazul taxei de poluare subminează exercitarea unui drept UE. Prevederea națională care guvernează aplicarea acestei taxe se examinează ținând seamă de circumstanțele specifice, de scopul ei real.
Conform Legii nr 9/2012, în temeiul căreia a fost plătită taxa pentru emisii poluante, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
Prin OUG nr 1/2012 aceste dispoziții s-au suspendat până la 1.01.2013. Ca urmare, taxa pentru emisii poluante nu este datorată pentru toate autoturismele pentru care se schimbă proprietarul.
Se constată că în speța de față legea națională conduce la o discriminare indirectă, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea directă a dreptului UE.
Curtea constată că tribunalul nu și-a depășit atribuțiile date prin lege, ci a aplicat conform legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art.148 din Constituția României și art 110 art 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii europene (fost art 90 alin1 din TCE), care stabilește că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Aceste dispoziții se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. De asemenea, scopul general al normei de drept este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un „raport de concurență” între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În concluzie, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, chiar și indirectă, între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare
Faptul că se protejează producția internă reiese explicit din Legea nr 9/2012, în forma în vigoare la data plății taxei, care este contrară art. 90 din Tratatul CE (în prezent art. 110 din Tratatul de Funcționare al UE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, aceste dispoziții legale sunt incompatibile cu art. 110 din TFUE, astfel încât încasarea taxei de poluare apare ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție de drept UE nu poate produce niciun fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
Curtea Europeană de Justiție a observat că dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pe baza unor criterii obiective. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat anterior în cauzele C 402/2009 – T. și C263/2010 - N., conchizând că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Instanța constată deci că aplicarea acestei taxe trebuie să se conformeze dreptului UE, iar în cazul în care aceasta încalcă dispozițiile comunitare este înlăturată de drept.
Restituirea taxei încasate nelegal se realizează ca urmare a aplicării art.117 alin.1 lit d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală întrucât nu exista temei juridic pentru încasarea ei, față de considerentele expuse.
În ce privește dobânda legală aceasta s-a acordat în mod legal și temeinic de instanța de fond în temeiul OG nr 13/2011 și al Hotărârii CJUE C‑565/11 conform căreia atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, punctul 65). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66).
Cheltuielile de judecată sunt datorate conform art 451 și 453 alin 1 Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă, la cererea părții, în funcție de dovezile administrate, în urma reținerii culpei procesuale a pârâtei.
Recursul se constată a fi nefondat, pentru aceste considerente, și urmează a fi respins conform art 496 alin 1 din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1628/CA/3.06.2014 pronunțată de Tribunalul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8.10.2014
Președinte, Judecător, Judecător,
M. R. O. M. B. M. F.
Grefier,
C. R.
Red M.R. / 16.10.2014
Tehnored CR/ 17.10.2014 -5 ex.
Jud. fond. S.Ș.M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1671/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Sentința nr. 153/2014. Curtea de... → |
|---|
