Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1041/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1041/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 7886/62/2013/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1041/RDosar nr._
Ședința publică de la 26 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. Ț.
Judecător L. P.
Judecător M. R.
Grefier R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta . împotriva încheierii din data de 13.01.2014, pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ 13, având ca obiect „ suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 12 martie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 19 martie 2014, apoi pentru data de 26 martie 2014.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că, prin încheierea de ședință pronunțată la data de 13.01.2014, Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării măsurii dispuse prin pct.1 al Notei anexe a procesului verbal de control nr._/21.10.2013 emis de ITM, formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul I. T. de Muncă B..
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta S.C. A. P. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a criticat faptul că instanța de fond a respins cererea sa, considerând că aceasta a interpretat greșit probatoriul administrat și normele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate. A arătat că în speță sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a dispune suspendarea actelor administrative. A solicitat să se dispună suspendarea executării măsurii dispuse prin procesul verbal de control nr._/21.10.2013 constând în prezentarea documentelor de plată a diferențelor salariale pe perioada 01.10._13 până la soluționarea pe fond a acțiunii. Reclamanta a arătat că în contractele individuale de muncă s-a prevăzut în mod expres că salarizarea se face în conformitate cu contractul colectiv de muncă, că în contractele individuale de muncă nu se prevede plata salariilor în regie proporțional cu timpul efectiv lucrat în funcție de norma de lucru stabilită, că mențiunile din aceste contracte relative la „timpul de lucru” și „norma de lucru” vizează durata muncii iar nu salarizarea, că potrivit art. 17 alin. 4 din Codul muncii nu avea obligația încheierii unor acte adiționale la contractele individuale de muncă întrucât modificarea acestora nu era convențională ci prevăzută în lege și în contractul colectiv de muncă, că modificarea art. 17 alin. 4 din Codul muncii nu poate retroactiva și că angajații nu s-au adresat pentru obținerea de despăgubiri instanței corespunzătoarea prejudiciului suferit ca urmare a nerespectării obligației de informare. Reclamanta a arătat că existența cazului bine justificat rezultă din examinarea sumară a conținutului cererii și că paguba iminentă rezultă din faptul că societatea nu și-ar putea continua activitatea în situația executării măsurii dispuse de ITM, pasivul exigibil ajungând să depășească activul disponibil.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea de Apel B. constată că recursul declarat este nefondat.
Așa cum rezultă din ansamblul reglementărilor în materie, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție ce se bazează, la rândul ei, pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.
Pe de altă parte, însă, principiul legalității actelor administrative impune autorităților administrative să nu încalce legea și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative, legea trebuie să asigure persoanelor vizate de actele administrative o protecție adecvată împotriva arbitrariului și anumite garanții de echitate eficiente, efective, în cazul în care acțiunile autorităților publice ar fi discreționare.
În acest context, suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient, aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, deoarece, atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare asupra actului administrativ, nu este echitabil ca acesta să își producă efectele asupra celor vizați. Ea constituie însă, o situație de excepție raportat la cele două principii incidente în materie – al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu –, putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
În speța de față, ca stare de fapt, se constată că, prin procesul verbal de control nr._/21.10.2013, reclamanta a fost obligată ca până la data de 30.11.2013 să prezinte ITM documentele de plată a diferențelor salariale pe perioada 01.10._13. Prin actul administrativ contestat, s-a reținut faptul că, în perioada 01.10._13, societatea a diminuat nejustificat salariile angajaților și a dispus măsura contestată, care a avut ca efect juridic nașterea obligației de plată a sumei de 2.500.000 lei, sumă ce nu poate fi suportată de angajator. Prin contractele individuale de muncă, plata salariilor a fost stabilită în regie, proporțional cu timpul efectiv lucrat în funcție de norma de lucru stabilită, iar angajatorul a stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2012-2013 forma de salarizare „cote procentuale din veniturile realizate” și nu a făcut dovada încheierii și comunicării actelor adiționale la contractele individuale de muncă în 20 de zile în REVISAL, conform art. 17 alin. 5 din Codul Muncii. S-a reținut astfel că societatea nu a făcut dovada achitării integrale a drepturilor salariale pentru perioada controlată și nici nu a încheiat acte adiționale la contractele individuale de muncă privind modificarea formei de salarizare astfel cum a fost negociată la data încheierii în scris a contractelor de muncă, respectiv din „regie” în salarizare prin cote procentuale din venituri.
Reclamanta a susținut nelegalitatea și netemeinicia măsurii contestate întrucât, potrivit contractelor individuale de muncă, salarizarea aplicabilă era cea prevăzută în contractele colective de muncă la nivel de unitate care prevedeau și forma salarizării în cote procentuale din veniturile realizate, în condițiile art. 40 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității putea plăti numai salariul de bază, reducând potrivit propriei recunoașteri, componenta variabilă a salariului, iar nu cea fixă.
În acestea condiții, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării actului administrative contestat.
Potrivit prevederilor art. 15 al. 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond, iar „în acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei”, prevederile art. 14 alin. 2-7 aplicându-se în mod corespunzător.
Prin urmare, cererea de suspendare în cauză se întemeiază pe dispozițiile art. 15 alin. 1 teze finală din Legea nr. 554/2004, față de promovarea acțiunii în anulare a actului administrativ contestat.
În ce privește condițiile în care se poate dispune anularea unui act administrativ, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”, alin. 2-7 ale acestei norme instituind dispoziții procedurale obligatorii de soluționare a cererii.
Din analiza textului legal antemenționat rezultă că, pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii prealabile – îndeplinită in cauză, este necesar a fi întrunite, cumulativ, alte două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
În sensul legii, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public (astfel cum se prevede în art. 2 lit. t și ș din Legea nr. 554/2004) .
Motivele invocate de reclamanta în susținerea cererii de suspendare, vizează aspecte legate de fondul cauzei (astfel că instanța de recurs nu le va detalia, urmând a fi analizate de prima instanță după administrarea întregului material probatoriu) și - astfel cum corect a reținut prima instanță – ele nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, astfel că nu se circumscriu noțiunii de „caz bine justificat”, prevăzut de lege, astfel cum corect a reținut prima instanță. Aceasta a înlăturat corect susținerile reclamantei reținând că din actele adiționale la contractele individuale de muncă încheiate pe perioada 2006-2013 și statele de salarii pentru luna iulie 2012 rezultă că salariul ar fi fost plătit în regie angajaților, aceasta fiind una dintre formele de salarizare stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate din 2003-2012. Conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru 2012-2014 a fost stabilită forma de salarizare cote procentuale din venituri. Art. 40 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru 2003-2004 prevede că în situația în care angajatorul nu poate asigura pe durata zilei de lucru, parțial sau total, condițiile necesare realizării sarcinilor de serviciu și în cazul în care personalul nu este redistribuit în cadrul societății, el este obligat să plătească angajaților salariul de bază pentru timpul cât lucrul a fost întrerupt. Textul invocat de reclamantă reglementează obligația angajatorului de a achita, în situația dovedită a întreruperii activității, totală ori parțială, salariul de bază pentru perioada cât a fost întrerupt lucrul. Nu se fac referiri la dreptul angajatorului de modificare a salariului de bază ori de reducere a componentei variabile a salariului.
Prin urmare nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat.
De asemenea, în ce privește condiția privitoare la paguba iminentă, curtea de apel constată că reclamanta nu a invocat niciun motiv și nu a făcut nicio probă cu privire la îndeplinirea acestei condiții în speță. Prin urmare, nici cea de-a doua condiție legală prevăzută pentru admiterea cererii de suspendare nu este îndeplinită.
Pentru toate aceste considerente, curtea de apel apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, admiterea cererii de suspendare nefiind justificată și în concordanță cu dispozițiile legale.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9, art. 3041 Cod procedură civilă, curtea urmează a respinge recursul declarat și a menține sentința atacată ca legală și temeinică
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă S.C. A. P. S.A. împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul B. la data de 13 ianuarie 2014 în dosarul civil nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 martie 2014.
Președinte Judecător Judecător
I. Ț. L. P. M. R.
Grefier
R. P.
Red. L.P./5.05.2014
Dact.R.P./5.05.2014/ 4 ex
Jud. Fond: C.S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 307/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 1257/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
