Pretentii. Decizia nr. 579/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 579/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 476/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.579/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 21 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. C. – judecător
Judecător: M. F.
Judecător: M. I. M.
Grefier: M. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr. 5597/CA/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr. ._ ,având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a arătat că recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Municipal F. este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.17 din Legea nr.146/1997.
Instanța invocă din oficiu excepția tardivității formulării cererii de recurs și, în raport de această împrejurare, rămâne în pronunțare.
C U RT E A,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 5597/CA/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. D. R. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice F. și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1568 lei achitată cu titlu de taxă de emisii poluante și dobânda legală aferentă, începând cu data de 17.12.2012 și până la data plății efective,precum și cheltuieli de judecată de 39,3 lei. Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP F., în contradictoriu cu Administrația F. Pentru Mediu și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei AFP F. suma de 1568 lei și dobânda legală aferentă, începând cu data de 17.12.2012 și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 4 al. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”.
Tribunalul a mai arătat că dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, iar dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Tratatului, tribunalul a constat, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CJUE prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal și că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
S-a mai constat că prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 (N.), CJUE a reținut că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a arătat în cauza N. că „obiectivul de protecție a mediului (…) ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România”.
Tribunalul a mai reținut că prin Legea nr. 9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor CJUE, desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4 al. 2, s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012 s-a încercat eliminarea regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, tribunalul a reținut că prin OUG nr. 1/2012, dispozițiile art. 4 al. 2 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, 03.02.2012, până la 01.01.2013. Totodată, art. 2 din OUG nr. 1/2012 recunoaște dreptul la restituirea integrală a taxei achitate până la apariția acestui act normativ, astfel că prin suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se menține regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și cele de ocazie cumpărate din alte state membre și se descurajează punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Față de cele ce preced, tribunalul a constatat că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr. 9/2012, astfel cum au fost suspendate prin OUG nr. 1/2012, sunt în contradicție cu dreptul european, iar refuzul pârâtei de restituire a taxei încasate cu titlu de taxă pentru emisii poluante este unul nejustificat, acțiunea, sub acest aspect fiind admisă în sensul celor ce urmează.
Instanța a avut în vedere și faptul că, în astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 (fost 90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Pârâta a fost obligată și la plata dobânzii legale aferente sumei plătite cu titlu de taxă de emisii poluante, începând cu data la care reclamantul a solicitat restituirea taxei și până la data restituirii sumei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.-Serviciul Fiscal Municipal F., hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei de emisii poluante în România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind adoptat în baza Regulamentelor și directivelor Parlamentului și ale Consiliului European.
Recurenta a mai arătat că taxa de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, are la bază criterii obiective, luându-se în calcul și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși la anexa 4 din lege, cuantumul taxei fiind același, indiferent dacă este vorba de un vehicul care se înmatriculează pentru prima dată în România sau dacă a fost înmatriculat anterior, fără plata taxei speciale sau a taxei de poluare și se transcrie dreptul de proprietate.
Recurenta a mai invocat că prin art. 12 din Legea nr. 9/2012 se instituie o procedură de restituire pentru diferența dintre taxa de poluare achitată și taxa de emisii poluante datorată conform noii legi.
Recurenta a mai susținut că rațiunea OUG nr. 1/2012 a fost aceea a înlăturării unor dificultăți de ordin tehnic care să permită aplicarea corectă a taxei pentru emisii poluante și a prevenirii riscului întârzierii în procesul de stabilire exactă a cuantumului acesteia și a reevaluării impactului măsurilor adoptate prin Legea nr. 9/2012. Prin urmare, recurenta apreciază că măsura suspendării nu poate determina caracter discriminatoriu până la data la care se aplică și caracter nediscriminatoriu după această dată.
Cu privire la dobânda acordată și cheltuielile de judecată, recurenta a arătat că soluția instanței de fond este greșită deoarece taxa a fost încasată în baza unor acte normative cu putere de lege, în vigoare, plata efectuată fiind una benevolă și fără o culpă a organului fiscal.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul – reclamant nu a depus întâmpinare conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Examinând excepția tardivității cererii de recurs, invocată din oficiu, excepție de procedură care primează în soluționare în condițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă., instanța constată că aceasta este întemeiată.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 301 Cod procedură civilă cererea de recurs trebuie formulată în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, respectiv în speță din data de 25.06.2013.
Instanța constată că termenul de recurs, calculat în condițiile art. 101 Cod procedură civilă, a expirat la data de 08.01.2014.
Or, cererea de recurs a fost depusă la oficiul poștal la data de 09.01.2014, după împlinirea termenului stabilit de lege pentru declararea acestei căi de atac.
Prin urmare, cum cererea de recurs a fost înregistrată după expirarea termenului legal pentru formularea acesteia, instanța va admite excepția de tardivitate invocată din oficiu de instanță și în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Municipal F. ca tardiv.
Pentru aceste motive,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția tardivității recursului,invocată din oficiu.
Respinge recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr. 5597/CA/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca fiind tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.02.2014.
Președinte Judecător, Judecător
M. CeolpanManuela F. M. I. M.
Grefier,
M. F.
Red.:M.C./21.02.2014
Tehnored.: M.F./ 07.03.2014/ 2 ex.
Jud. fond :D.U.
| ← Pretentii. Decizia nr. 253/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2072/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
