Anulare act administrativ. Decizia nr. 3434/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3434/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 8580/2/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3434
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurentul reclamant M. G. împotriva sentinței civile nr. 3796/06.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în cadrul amânărilor fără discuții, a răspuns intimatul reclamant prin avocat Boantă I. A. cu împuternicire avocațială la dosarul de fond - fila 2, lipsind intimatul pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recurentul reclamant nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform dispozițiilor din rezoluție, iar prin serviciul registratură, în data de 22.04.2013, intimatul pârât a depus o cerere prin care solicită amânarea cauzei și în data de 16.09.2013, de asemenea, a depus întâmpinare în 2 exemplare.
În raport de lipsa intimatului pârât, Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine, se constată aceeași prezență.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Apărătorul recurentului reclamant depune în ședință publică dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform dispozițiilor din rezoluție, care se anulează și se atașează la dosar.
Învederează că nu a depus împuternicire avocațială pentru acest dosar, însă are împuternicire avocațială la dosarul de fond – fila 2 pentru exercitarea căii de atac, semnare cerere de recurs și implicit pentru susținere recurs.
Curtea constată că s-a făcut dovada calității de reprezentant, având în vedere mențiunile făcute pe împuternicirea avocațială existentă la dosarul de fond – fila 2.
În continuare, Curtea comunică întâmpinarea depusă de intimatul pârât apărătorului recurentului reclamant și pune în discuție cererea de amânare formulată de intimatul pârât MAI pentru comunicarea motivelor de recurs și a înscrisurilor anexate, întrucât se află în imposibilitatea formulării apărărilor.
Recurentul reclamant prin avocat menționează că din verificările făcute la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, atașat prezentului dosar, a observat faptul că intimatul pârât MAI a fost citat cu copie a motivelor de recurs, astfel încât se opune cererii de amânare.
Curtea constată că, într-adevăr motivele de recurs au fost comunicate la data de 28.09.2012 conform dovezii - fila 13 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât nu se impune amânarea cauzei și comunicarea respectivelor motive. O dovadă în plus că intimatului pârât i-a fost comunicat recursul este reprezentat de faptul că acesta a formulat întâmpinare pentru acest termen de judecată. În consecință, respinge cererea de amânare ca fiind neîntemeiată.
Ca și chestiune prealabilă, apărătorul recurentului reclamant învederează că prin cererea de recurs a solicitat în mod eronat modificarea hotărârii, de fapt potrivit art. 312 alin. 3 solicită casarea cu trimitere în vederea judecării pe fond a cauzei, fiindcă instanța de fond s-a pronunțat pe o excepție.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul recursului.
Recurentul reclamant prin avocat solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere în vederea judecării și respingerea excepției tardivității acțiunii invocată de intimatul pârât. Arată că instanța de fond a considerat că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului de decădere de 1 an de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ, termen care a început să curgă din anul 2008 și s-ar fi împlinit în anul 2009. Totodată, instanța de fond a reținut că recurentul ar fi luat cunoștință de actul atacat la data de 16.03.2008, dată când a restituit prima trimestrială ce i-a fost acordată și a primit în schimb o chitanță pentru această sumă, fără a fi indicat vreun temei de drept al acestei restituiri.
Menționează că prima critică vizează termenul de 1 an care curge de la data comunicării actului sau de la data luării la cunoștință a acestui act. Ordinul nr. II/2830/2007 a fost adus la cunoștința recurentului în data de 01.03.2011 conform adresei aflată la dosarul de fond, astfel încât de la această dată începe să curgă termenul de 1 an. Chitanța în baza căreia s-a restituit suma ce reprezintă primă trimestrială nu face nicio referire la vreun ordin în baza căruia s-ar fi restituit. Instanța de fond s-a bazat doar pe o prezumție, respectiv aceea că acțiunea de restituire a sumei de bani reprezentând prima trimestrială ar echivala cu luarea la cunoștință a ordinului pe care îl atacă.
Arată că a doua critică vizează caracterul ordinului pe care îl atacă. Instanța de fond în mod eronat a considerat că ordinul a cărui anulare o solicită este clasificat, dar nu acesta este clasificat, ci ordinul prin care recurentul a fost premiat este clasificat, acesta purtând însemnul SII/2668/2007, pe când ordinul pe care îl atacă nu poartă însemnul S, nu este clasificat și nu a fost adus la cunoștința părții interesate.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3796/06.06.2012 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității și a respins acțiunea formulată de reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâtul M. Administrației și Internelor ca fiind tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
În susținerea excepției, pârâtul a invocat, în esență, faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită anularea unui act administrativ cu caracter individual emis la data de 19.03.2007, învederând prevederile art. 11 din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care prevede termenele pentru introducerea unei acțiuni în materia contenciosului administrativ.
A arătat că acțiunea introdusă la data de 03.10.2011, prin care se contestă un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis de ministrul administrației și internelor în luna martie a anului 2007, este tardivă, întrucât apare ca fiind formulată cu nerespectarea termenului de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) și (5) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ.
A invocat, în acest sens, Decizia civilă nr. 4443 din 08 decembrie 2006 și Decizia civilă nr. 4835/2009 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare:
„(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;
c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.”
În conformitate cu alin. (5) de la același articol, „Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.”
Din analiza sistematică a prevederilor legale citate, rezultă că în materia contenciosului administrativ legiuitorul a prevăzut un termen de decădere cu o durată de 1 an, termen care, în cazul în care se solicită anularea unui act administrativ cu caracter individual, așa cum se întâmplă în cazul de față, începe să curgă de la data comunicării, respectiv de la data luării la cunoștință a actului atacat.
În ceea ce privește data comunicării către reclamant a Ordinului MAI nr. II/2830 din data de 19.03.2007, Curtea a constatat că, așa cum însuși reclamantul afirmă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, la data de 4 sau 5 martie 2008 i s-a adus la cunoștință faptul că trebuie să restituie suma de 7.461 lei reprezentând o primă trimestrială care, ulterior acordării și încasării i-a fost retrasă printr-un ordin cu caracter clasificat.
Reclamantul afirmă și faptul că a restituit suma de bani la data de 14.03.2008.
În această situație, Curtea a constatat că nu se susține afirmația reclamantului în sensul că ar fi luat cunoștință de ordinul atacat la data de 01.03.2011, prin punerea la dispoziție a fotocopiei, întrucât data comunicării actului administrativ nu se suprapune în toate cazurile cu data comunicării înscrisului respectiv în materialitatea sa, ceea ce prezintă relevanță în calcularea termenului de decădere de 1 an prevăzut de lege fiind momentul la care persoana care se consideră vătămată a luat cunoștință de conținutul actului presupus vătămător.
A accepta interpretarea reclamantului, în sensul că data comunicării Ordinului MAI nr. II/2830 din data de 19.03.2007 ar fi data la care a intrat în posesia fotocopiei acestui act și nu data la care a luat cunoștință de conținutul ordinului, dincolo de faptul că ar fi o interpretare excesiv de formalistă care nu corespunde intenției legiuitorului, ar fi în măsură să genereze dificultăți în privința ordinelor care reprezintă documente cu caracter clasificat și care nu se comunică în materialitatea lor destinatarilor.
Relevant în acest sens este și faptul că la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a prevăzut ca moment de la care începe să curgă termenul de decădere, alături de data comunicării actului, și data luării la cunoștință, această prevedere acoperind, în opinia Curții, acele situații în care actul nu se comunică persoanei în materialitatea sa, fie pentru că este vorba despre un terț care se consideră vătămat prin actul administrativ care are un alt destinatar, fie pentru că este vorba despre un document clasificat care se aduce la cunoștință dar nu se comunică în materialitatea sa persoanei destinatare, așa cum s-a întâmplat în cazul de față.
Prin urmare, Curtea a constatat că în cazul Ordinului MAI nr. II/2830 din data de 19.03.2007, document cu caracter clasificat, data comunicării este data la care reclamantul a luat cunoștință de conținutul acestuia, aceasta fiind cel târziu data de 14.03.2008, dată la care reclamantul susține că a restituit suma de bani pe care o primise cu titlu de primă trimestrială, fiind încunoștințat de faptul că aceasta i-a fost retrasă prin ordinul a cărui anulare se solicită.
În consecință, Curtea a constatat că termenul de decădere de 1 an s-a împlinit la data de 14.03.2009, or, prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 03.10.2011, la un interval de timp de aproape 3 ani și 7 luni de la data la care reclamantul a luat cunoștință de faptul că suma primită cu titlu de primă i-a fost retrasă prin ordin.
Se impune precizarea că reclamantul a rămas în pasivitate după ce în luna martie 2008 i s-a comunicat faptul că prima trimestrială primită în anul 2007 i-a fost retrasă prin ordin al MAI, întrucât acesta nu a întreprins până în anul 2011 niciun demers sau cel puțin nu a făcut dovada vreunui demers, în sensul formulării unei cereri scrise de comunicare a unei copii a ordinului sau a motivelor pentru care i-a fost retrasă această primă.
În aceste condiții, constatând că reclamantul a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ cu depășirea termenului de decădere de 1 an care a început să curgă în luna martie 2008 și s-a împlinit în luna martie 2009, Curtea a admis excepția tardivității și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamantul M. G. a formulat recurs solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:
Hotărârea recurată este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 C.pr.civ.).
În mod netemeinic și nelegal instanța a respins acțiunea reclamantului ca fiind tardiv formulata, admițând excepția tardivității acțiunii invocata de parata.
S-a considerat ca reclamantul a formulat acțiunea în contencios administrativ cu depășirea termenului de decădere de 1 an, care ar fi început sa curgă din luna martie 2008 și s-ar fi împlinit în luna martie 2009.
Pentru a retine aceste aspecte, instanța de fond a presupus, a dedus, fara a exista nicio proba în acest sens, ca reclamantul ar fi luat cunoștința de actul atacat (Ordinul MAI nr. 11/2830 din 2007) la data de 04 sau 05 martie 2008 - data cand i s-a solicitat sa restituie suma de 7.461 lei, reprezentând o prima trimestriala (astfel cum era menționat pe singurul înscris pe care reclamantul l-a primit - chitanța de restituire, CARE NU INDICA TEMEIUL DE D. AL RESTITUIRII).
Instanța nu considera ca luarea la cunoștința cu privire la existenta și conținutul Ordinului atacat este data de 01.03.2011, data de la care curg toate termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ, ci data la care reclamantul a executat obligația prevăzuta de actul atacat - momentul în care a restituit suma de bani denumita generic prima trimestriala - fără a se fi menționat temeiul de drept al restituirii.
Totodată, în mod eronat instanța de fond a reținut ca Ordinului MAI nr. II/2830 din 2007 ar fi fost un ordin cu caracter clasificat (fapt care în opinia instanței ar determina lipsa comunicării actului administrativ individual).
Prima critică adusă hotărârii recurate vizează încălcarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, conform cărora termenul de 1 an curge de la data comunicării actului sau data luării la cunoștința.
Actele administrative individuale produc efecte pentru ceilalți subiecți de drept, în afara emitentului, de la data comunicării lor.
O.M.A.I. nr. II/2830/2007 nu a fost menționat pe chitanța care dovedește ca reclamantul a restituit prima și nici nu i-a fost indicat anterior ca temei al obligației de restituire a acesteia.
Ordinul i-a fost adus la cunoștință la data de 01.03.2011, conform adresei Direcției Generale Anticorupție nr._/01.03.2011. În consecința, de la aceasta data începe sa curgă orice termen legal prevăzut de legea contenciosului administrativ.
Data de 14.03.2008 reprezintă data la care reclamantul a restituit o suma de bani, o prima trimestriala, necunoscând în baza cărui act i s-a retras aceasta prima, întrucât reclamantul a încasat mai multe prime în aceea perioada.
Ordinele anterioare prin care a mai încasat prime i-au fost aduse la cunoștința, prin primirea lor sub semnătura, deși erau clasificate, întrucât reclamantul deține autorizație pentru acces la informații clasificate, secrete de stat, nivelul „strict secret”.
Chitanța în baza căreia a restituit aceasta suma ce reprezintă contravaloare „prima trimestriala nereținută debitor”, nu face nicio referire la vreun ordin sau vreun alt act în baza căruia s-ar restitui.
Soluția data de către instanța în acest sens este bazata doar pe o prezumție și conduce la nelegalitatea acestei hotărâri.
Prezumția ar fi ca acțiunea de restituire a sumei de bani reprezentând o prima trimestriala, așa cum evidențiază și instanța, este echivalenta cu luarea la cunoștința a ordinului pe care il atacă, deși acesta nu i s-a comunicat în materialitate lui și nici nu trebuia în opinia instanței de fond.
Instanța consideră ca acest moment nu trebuie sa corespunda cu punerea la dispoziție a fotocopiei acestui ordin în materialitate lui.
Considerentele avute în vedere de instanța nu pot fi „Prezumțiile”, atâta vreme cat textul de lege este foarte clar.
„Luarea la cunoștința a unui act” presupune o situație faptica, insa bazata tot pe cunoașterea existentei unui act, prin aducerea acestuia la cunoștința reclamantului printr-un alt mijloc.
A doua critica adusa hotărârii recurate vizează caracterul ordinului a cărui anulare o solicită.
Instanța de fond a considerat în mod greșit ca ordinul a cărui anulare o solicită este clasificat.
Ordinul prin care a fost premiat poarta nr. SII/2668/2007, este clasificat și acesta i-a fost adus la cunoștința, în ciuda caracterului sau.
Ordinul prin care i s-a retras prima poarta nr. II/2830/2007 - ordinul pe care il atacă - nu este clasificat și nu i-a fost adus la cunoștința decât la momentul solicitării sale.
Așadar, reclamantul contestă un ordin neclasificat și nu cum greșit a reținut instanța - care face referire în hotărâre la faptul ca aducerea lui la cunoștința ar genera dificultăți în privința ordinelor care reprezintă documente cu caracter clasificat și care nu se comunica în materialitate lor destinatarilor.
O.M.A.I. nr. II/2830/2007 este emis dupa aproximativ o luna de la data emiterii Ordinului prin care a fost premiat și cuprinde o singura dispoziție, potrivit căreia prevederile O.M.A.I. nr. S/II/2668/2007 nu se mai aplica în privința sa, fara a fi motivat în fapt și în drept.
O.M.A.I. nr. II/2830/2007 era un act administrativ individual.
Suma de bani a fost restituita la un an după emiterea acestui ordin, o dovada în plus ca nu se cunoștea existenta acestuia întrucât intimata-parata i-ar fi solicitat prima mai devreme și nu după un an și doar cu ocazia efectuării formelor de lichidare din DGA.
Pe fond, acordarea primei s-a făcut cu respectarea legii privind salarizarea polițiștilor din M. Administrației și Internelor, insa retragerea acesteia s-a făcut fără a exista norme juridice care sa reglementeze aceasta situație.
Un raport juridic născut nu poate fi stins decât tot printr-un mecanism prevăzut de normele legale.
Ordinul de premiere a intrat în circuitul civil și a produs consecințe juridice, prima fiind încasata pentru merite anterioare datei de 14.03.2007.
Ordinul MAI nr. II/2830 din 19.03.2007 prin care a fost retrasa prima, fără a fi motivat și fără a fi prevăzut de lege, infirma un act administrativ deja născut, care a produs consecințe juridice, în mod abuziv, cu încălcarea principiului legalității și securității raporturilor juridice.
Cum lesne se poate observa, actul nu are niciun temei de drept și nicio motivare în fapt și în consecința se impune anularea lui.
Daca pentru acordarea primei s-au avut în vedere anumite criterii și s-a respectat o anumita Metodologie a M.A.I., desigur ca și pentru retragerea primei sau a altor drepturi salariale trebuie emis un ordin motivat în drept și în fapt.
Într-o cauza administrativa Curtea Europeana a considerat ca o motivare insuficienta a unui act administrativ sau greșita este considerata a fi echivalenta cu o lipsa a motivării actelor.
Așadar mai mult, nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor.
D. prin simpla explicație ca prevederile OMAI de premiere nu se mai aplica în privința recurentului-reclamant, instanța urmează sa constate ca se impune anularea acestuia întrucât acest ordin nu poate produce efectele juridice dorite, el fiind nelegal.
F. de toate aceste considerente, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, anularea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/2830 din 19.03.2007 și obligarea paratei la plata sumei de 9.000 lei brut (cu reținerile salariale de rigoare) sau 7.461 lei net, actualizata cu indicele de inflație pana la data plații efective.
În drept, au fost invocate disp. art. 299, 304 Cod.proc.civ., iar în dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal însă, în contextul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 și pentru considerentele expuse în încheierea de ședință din data de 26.02.2013, a fost preschimbat din oficiu termenul de judecată, scoasă cauză de pe rol și trimis dosarul pe cale administrativă la Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
În consecință, cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ cu prim termen de judecată la 16.09.2013.
Prin întâmpinare formulată la data de 16.09.2013 intimatul M. Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică pentru următoarele motive:
Învederând prevederile art. 11 din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, intimatul a arătat că acțiunea, introdusă la data de 03.10.2011, prin care se contestă un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis de ministrul administrației și internelor în luna martie a anului 2007, este tardiv formulată, întrucât apare ca fiind introdusă cu nerespectarea termenului de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) și (5) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ.
În ipoteza extremă în care s-ar admite că persoana care se consideră vătămată nu a manifestat pasivitate, ci s-a adresat pe diverse căi unor instanțe și autorități publice și că aceste demersuri ar complini obligația de a parcurge procedura prealabilă, excepția tardivității formulării acțiunii trebuie admisă față de dispozițiile art. 11 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare în raport cu data emiterii actului atacat și data sesizării instanței.
În același mod a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei civile nr. 4443 din 08 decembrie 2006 și al Deciziei civile nr. 4835/2009 pronunțate de aceeași instanță în dosarul civil nr._ .
Față de cele expuse, instanța de fond reține în mod corect că în materia contenciosului administrativ legiuitorul a prevăzut un termen de decădere cu o durată de 1 an, termen care, în cazul în care se solicită anularea unui act administrativ cu caracter individual, așa cum se întâmplă în cazul de față, începe să curgă de la data comunicării, respectiv de la data luării la cunoștință a actului atacat.
În ceea ce privește data comunicării către recurentul-reclamant a OMAI nr. II/2830/19.03.2007, Curtea constată în mod corect că, așa cum însuși recurentul-reclamant afirmă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, la data de 4 sau 5 martie 2008 i s-a adus la cunoștință faptul că trebuie să restituie suma de 7461 lei, reprezentând o primă trimestrială, care, ulterior acordării și încasării i-a fost retrasă printr-un ordin al ministrului.
Astfel, este corect raționamentul Curții de Apel București, prin care aceasta reține că este nesusținută afirmația recurentului-reclamant în sensul că acesta ar fi luat la cunoștință de ordinul atacat la data de 01.03.2011, prin punerea la dispoziție a fotocopiei, întrucât data comunicării actului administrativ nu se suprapune în toate cazurile cu data comunicării înscrisului respectiv în materialitatea sa, relevant în calcularea termenului de decădere de 1 an prevăzut de lege fiind momentul la care persoana care se consideră vătămată a luat cunoștință de conținutul actului presupus vătămător.
În susținerea aceluiași raționament, instanța de fond reține în mod corect faptul că interpretarea recurentului-reclamant, în sensul că data comunicării O.M.A.I. nr. II/2830 din data de 19.03.2007 ar fi data la care a intrat în posesia fotocopiei aceluiași act și nu data la care a luat cunoștință de conținutul ordinului, este una excesiv de formalistă, care nu corespunde intenției legiuitorului, fiind de natură să genereze dificultăți în privința ordinelor care reprezintă caracter clasificat și care nu se comunică în materialitatea lor destinatarilor.
Relevant în acest sens este și faptul că la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a prevăzut ca moment de la care începe să curgă termenul de decădere, alături de data comunicării actului, și data luării la cunoștință, această prevedere acoperind tocmai acele situații în care actul nu se comunică în materialitatea sa persoanei destinatare.
În concluzie, instanța de fond constată în mod corect că în cazul O.M.A.I. II/2830 din data de 19.03.2007, data comunicării este data la care recurentul-reclamant a luat cunoștință de conținutul acestuia, aceasta fiind cel târziu data de 14.03.2008, dată la care recurentul-reclamant susține că a restituit suma de bani pe care o primise cu titlu de primă trimestrială, fiind încunoștințat de faptul că aceasta i-a fost retrasă prin ordinul a cărui anulare se solicită.
Pe cale de consecință, instanța de fond constată în mod corect că, termenul de decădere de 1 an s-a împlinit la data de 14.03.2009, acțiunea dedusă judecății fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 03.10.2011, la un interval de timp de aproape 3 ani și 7 luni de la data la care recurentul-reclamant a luat cunoștință de faptul că suma primită cu titlu de primă i-a fost retrasă prin ordin.
În mod corect, reține și Curtea de Apel București, recurentul-reclamant a rămas în pasivitate după ce în luna martie 2008 i s-a comunicat faptul că prima trimestrială primită în anul 2007 i-a fost retrasă prin ordin al M.A.I., întrucât acesta nu a întreprins până în anul 2011 niciun demers sau cel puțin nu a făcut dovada vreunui demers, în sensul formulări unei cereri scrise de comunicare a unei copii a ordinului sau a motivelor pentru care i-a fost retrasă această primă.
D. urmare, instanța de fond reține că recurentul-reclamant a formulat acțiune în contencios administrativ cu depășirea termenului de decădere de 1 an care a început să curgă din luna martie 2008 și s-a împlinit în luna martie 2009, respingând, pe cale de consecință, acțiunea ca fiind tardiv formulată.
În conformitate cu art. 242 alin. (2) C.pr.civ. intimatul pârât a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La primul termen de judecată, 16.09.2013, recurentul reclamant prezent prin avocat a arătat că prin cererea de recurs a solicitat în mod eronat modificarea hotărârii, de fapt potrivit art. 312 alin. 3 solicită casarea cu trimitere în vederea judecării pe fond a cauzei, fiindcă instanța de fond s-a pronunțat pe o excepție.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma motivelor invocate, a susținerilor părților, a probelor administrate, a sentinței recurate, precum și a dispozițiilor legale relevante, Curtea constată că este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Deși în mod corect a reținut instanța de fond incidența disp. art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea constată, în analiza primului motiv de recurs, cu prioritate, prevederile art. 7 alin. 1 din același act normativ, în conformitate cu care:
„Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
În raport de acest text de lege, anterior analizării îndeplinirii obligației funcționarului public de a respecta termenele prevăzute de lege pentru formularea plângerii prealabile și respectiv a cererii de chemare în judecată, se impune a analiza îndeplinirea obligației ce incumbă autorității/instituției publice, respectiv de comunicare a actului administrativ.
Așadar, în vederea contestării pe cale administrativă și respectiv jurisdicțională a unui act, autoritatea emitentă trebuie să comunice actul destinatarului și să facă dovada respectivei comunicări.
Potrivit Ordinului MAI nr. II/2830/19.03.2007, cu data prezentului ordin, se revine în parte la Ordinul ministrului administrației și internelor nr. S/II/2668 din 22.02.2007, în sensul că prevederile acestuia referitoare la domnul comisar de poliție M. G., din Direcția Generală Anticorupție, nu se mai aplică (f. 12 ds. fond).
Așadar, întrucât actul în discuție se adresează în mod expres și direct reclamantului, era necesară comunicarea, intimatul pârât neputând pretinde reclamantului să depună diligențe pentru a lua cunoștință de acest act.
Această interpretare este susținută și de prev. art. 11 din Legea nr. 554/2004, a căror incidență a fost reținută de instanța de fond:
„(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;
c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz”.
Astfel, alin. 1 prevede, în vederea formulării acțiunii în contencios administrativ, comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă, …, făcându-se astfel cel puțin implicit trimitere la art. 7 alin. 1 (și respectiv la comunicarea actului în vederea parcurgerii plângerii prealabile), iar alin. 2 posibilitatea depășirii termenului de 6 luni, „dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz”.
Nu se poate pretinde funcționarului public să ia cunoștință de un act, cu consecința admiterii excepției tardivității și respingerii în consecință a acțiunii, de moment ce autoritatea publică nu a procedat la comunicarea actului respectivului funcționar.
Nu a oferit intimatul pârât nicio explicație pentru necomunicarea ordinului către reclamant și nici nu a învederat vreun temei legal pentru care a procedat astfel și, în continuare, pentru care ar trebui să se ia în considerare data luării la cunoștință despre Ordinul MAI nr. II/2830/19.03.2007 de către recurentul reclamant printr-o altă modalitate decât aceea comunicării de către emitent. Cu alte cuvinte, nu s-a oferit o explicație pertinentă pentru care termenul nu ar curge de la comunicare, ci de la data luării la cunoștință de respectivul act.
Termenele nu sunt alternative, iar neexecutarea obligației autorității nu poate fi suplinită prin executarea obligației funcționarului.
Conchide prin urmare prezenta instanță că anterior examinării îndeplinirii obligației recurentului reclamant (dacă a formulat în termen acțiunea în contencios administrativ) se impune a analiza îndeplinirea obligației intimatului pârât (de a comunica actul).
Se impune a reține prin urmare data de 01.03.2011, data la care ordinul a fost comunicat reclamantului (f. 13 ds. fond), iar nu data de 04 sau 05.03.2008, la care i s-a adus la cunoștință reclamantului că trebuie să restituie angajatorului o sumă reprezentând primă trimestrială (astfel cum se reține în cererea de chemare în judecată).
Față de data de 01.03.2011 este în termen plângerea prealabilă adresată instituției pârâte la data de 28.03.2011 (f. 14 ds. fond), fiind respectat termenul de 30 de zile prev. de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ.
Tot astfel, față de data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, și anume 07.04.2011 (f. 17 ds. fond), prin formularea cererii de chemare în judecată la data de 03.10.2011 este respectat și termenul de 6 luni prev. de art. 11 alin. 1 din același act normativ.
Excepția tardivității este prin urmare neîntemeiată.
Așadar, hotărârea primei instanțe, prin care s-a apreciat că termenul ar fi început să curgă de la data la care reclamantul ar fi luat cunoștință de ordin, este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a disp. art. 7 și urm. din Legea nr. 554/2004, caz de modificare prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Dar prezenta instanță mai arată, de asemenea, că o acțiune trebuie respinsă ca tardiv formulată numai dacă din actele dosarului rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege.
Prin urmare, parcurgând materialul probator administrat în cauză, Curtea constată că nu se verifică nici aspectele statuate de prima instanță, respectiv că reclamantul ar fi luat cunoștință de Ordinul MAI nr. II/2830/19.03.2007 (mai precis de conținutul acestuia) în luna martie 2008.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul învederează că la data de 04 sau 05.03.2008 i s-a adus la cunoștință că trebuie să restituie suma de 7.461 lei cu titlu de „primă trimestrială” care deși i-a fost acordată prin ordin al ministrului, i-a fost retrasă.
Nu există nicio probă din care să rezulte că reclamantului i s-a adus la cunoștință actul prin care s-a luat această decizie, numărul și data emiterii actului prin care s-a decis astfel, conținutul ori temeiul legal al actului.
Așa cum reclamantul însuși învederează, aceste elemente (de identificare a ordinului contestat în prezenta speță) nu sunt menționate nici pe chitanța eliberată reclamantului la data de 14.03.2008 (f. 19 ds. fond), nici acesta neputând fi reținut ca și dovadă a actului în temeiul căruia s-a efectuat plata.
Prezumția că reclamantul a cunoscut titlul cu care se face plata (Ordinul MAI nr. II/2830/19.03.2007) nu poate fi reținută pentru a conchide în sensul tardivității formulării cererii de chemare în judecată.
În sfârșit, este întemeiată și critica recurentului reclamant în sensul că nu ordinul contestat în speță este clasificat, și anume Ordinul MAI nr. II/2830/19.03.2007 depus în copie la dosar (fără ca în prealabil să se pună problema declasificării), astfel că nu exista niciun motiv pentru necomunicarea actului.
Pentru aceste considerente, reținând incidența în speță a prev. art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și văzând că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul disp. art. 299 și urm. coroborat cu art. 312 alin. 5 C.pr.civ., dar și pentru respectarea dreptului la un proces echitabil al părților, Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare.
În ceea ce privește instanța care urmează a proceda la rejudecare, având în vedere disp. art. 725 alin. 2 C.pr.civ. (din 1865), art. XXIII din Legea nr. 2/2013, dar și art. IV din acest din urmă act, prin care au fost modificate disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 (respectiv „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”), Curtea apreciază că aceasta este tribunalul – secția de contencios administrativ și fiscal, ca și instanță devenită competentă material într-un litigiu în curs de judecată la data schimbării competenței.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de recurentul reclamant M. G.cu domiciliul ales la C.. Av. “Boantă I. A.” cu sediul în București, .. 20, .. A, ., sector 6,împotriva sentinței civile nr. 3796/06.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR (în prezent M. AFACERILOR INTERNE)cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. V.
GREFIER
A. M. C.
Red./Dact. MMP
30.09.2013 - 2 ex.
Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C.
Jud. fond C. P.
| Anulare act administrativ. Decizia nr. 5974/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
