Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5659/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5659/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 705/3/2012
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5659
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.12.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: L. E. F.
JUDECĂTOR: A. G. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul-reclamant N. R.-I. și recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 615/06.02.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ.”
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, prin avocat D.-P. M.-N., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la data de 21.11.2013, prin fax, avocatul recurentului-reclamant a depus la dosar o cerere de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată și nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, aferente recursului său, după care,
Curtea dispune rectificarea citativului, în sensul că în locul recurentei-pârâte Administrația Finanțelor Publice Sector 3 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice București se va menționa Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice București.
Avocatul recurentului-reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, aferente recursului său, precum și practică judiciară, respectiv două hotărâri judecătorești pronunțate în spețe asemănătoare.
La interpelarea Curții, avocatul recurentului-reclamant arată că nu mai are cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe ambele recursuri.
Avocatul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului său, modificarea sentinței civile recurate, în sensul acordării dobânzii legale fiscale de la momentul plății. Consideră că în mod greșit instanța de fond a respins acest capăt de cerere, cu toate că a solicitat actualizarea încă prin cererea prealabilă, cu cheltuieli de judecată pe cale separată, respectiv onorariul de avocat.
Cu privire la recursul recurentei-pârâte, solicită respingerea, ca nefondat.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 615/06.02.2013, Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 Bucuresti, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N. R.-I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 Bucuresti prin Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului Bucuresti și a anulat decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/13.11.2008 emisă de pârâtă.
Totodată, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2814 lei reprezentând taxă de poluare, a respins capătul de acțiune privind dobânda legală, a admis cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, a obligat Administrația F. pentru Mediu la plata către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 Bucuresti a sumei de 2814 lei, reprezentând taxă de poluare și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 Bucuresti la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată de 123 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
„Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – secția a IX-a sub nr. de dosar_, reclamantul N. R.-I. a chemat in judecata pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 Bucuresti, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:
- anularea deciziei de calcul nr._/13.11.2008;
- restituirea sumei de 2.814 lei încasată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu indicele de inflație de la data plății taxei până la data emiterii răspunsului privind refuzul nejustificat de restituire a sumei și cu dobânda legală, calculată de la data emiterii răspunsului nejustificat de restituire a sumei la data restituirii efective a acesteia.
În motivarea cererii, reclamantul arată că în urma contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Schlatter Ralf, la data de 06.10.2008 a dobândit dreptul de proprietate asupra autovehiculului marca OPEL, tipul T98/KOMBI/FK11/ASTRA-G-C., având masa totală maximă autorizată de 1.860 kg și nr. de identificare WOLOTGF35Y8169411. Autoturis-mul a fost fabricat în anul 2000 și are capacitatea cilindrică 1.995 c.m.c. și norma de poluare Euro 3, fiind înmatriculat pentru prima dată în Germania, la data de 01.03.2001.
La 10.11.2008, a solicitat organului fiscal competent să calculeze taxa pe care urma să fie achitată cu titlu de taxă pe poluare în vederea înmatriculării autovehiculului .La 13. 11. 2008, în baza prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București a emis Decizia de calcul nr._, prin care a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 2.814 lei, cu titlu de taxă auto pe poluare pentru autovehiculului mai sus descris. La 13.11.2008 a achitat, prin Trezoreria Sectorului 3 București, cu titlu de taxă pe poluare, suma de 2.814 lei.
La data de 23.08.2011, printr-o cerere scrisă adresată pârâtei, a solicitat restituirea sumei mai sus indicată, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008.Prin răspunsul încorporat în adresa nr._/29.08.2011, primită prin scrisoare recomandată la o dată ulterioară, pârâta nu i-a comunicat motivul pentru care nu-i restituie taxa auto pe poluare.
Reclamantul arată că autoturismul achiziționat aparține categoriei Ml, iar conform definiției date de R.N.T.R. 2, nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare, prevăzute de art. 3 alin. (2) și art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/200 . Înmatricularea autoturis-mului în România de către autoritatea competentă, pârâta din prezenta cauză, era subordonată îndeplinirii condiției dovedirii achitării acestei taxe .
În jurisprudența referitoare la art. 90 din T.C.E., Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text:
a) trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate (hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie să existe o similitudine sau un "raport de concurență" între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate (hotărârea din 07 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fíe susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 07 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Pe cale de consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Reglementarea fiscală internă incidență în cauză îndeplinește toate criteriile menționate pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din T.C.E..
Mai întâi, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene (în speță, Germania) și care se înmatriculează în România ("produsele importate") și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România ("produsele naționale"), numai primele fiind supuse taxei pe poluare cu ocazia înmatriculării în România.
Apoi, există un "raport de concurență" între produsele importate și produsele naționale. Astfel, în principiu, alegerea consumatorului se poate îndrepta fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat într-un alt stat membru (așa cum este cazul în speță), fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
Arată că taxa în discuție este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru întrucât, din moment ce este datorată doar pentru "produsele importate", iar nu și pentru "produsele naționale", este evident faptul că obiectivul instituirii taxei este diminuarea consumului "produselor importate". In aceste condiții, alegerea consumatorului este în mod evident influențată din cauza existenței taxei, el fiind înclinat să achiziționeze un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
In concluzie, taxa de specială de poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte țări membre U.E. în competiția cu produsele similare autohtone.
Parata Administrația Finanțelor Publice sector 3 Bucuresti a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, afirmând ca raportul juridic de drept fiscal este legat intre reclamant si instituția in contul căreia se varsă taxa, respectiv Administrația F. pentru Mediu si ca in acest raport parata nu face decât sa calculeze si sa încaseze taxa urmând sa o vireze ulterior in contul titularului ei.
Pe fond, parata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata deoarece plata taxei a fost efectuata potrivit reglementarilor in vigoare, ca la nivelul Uniunii Europene exista 16 state membre care practica taxa de poluare, fie prin plata unui impozit anual, fie sub forma taxei de poluare, ca taxa se plătește si pentru autoturismele second-hand autohtone.
Totodată, parata a chemat in garanție pe Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței, ca in cazul admiterii acțiunii, chematul in garanție sa fie obligat la plata sumelor către parata, deoarece acestea au fost virate in contul sau.
Chemata in garanție nu a depus întâmpinare.
In dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, înscrisuri.
Având a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de fond și de procedură, care fac de prisos cercetarea, în tot sau în parte, a fondului pricinii, cf. art. 137 al. 1 C. proc. Civ., instanța constată că excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă prin întâmpinare, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă cu această motivare.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei, tribunalul consideră că este neîntemeiată și o va respinge, având în vedere că Art.17 alin.1 din codul de procedura fiscala prevede ca sunt subiecte ale raportului juridic fiscal :statul si contribuabilul. La alin.2 a art.17 se definește contribuabilul ca fiind „orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, în condițiile legii” ori, taxa de poluare s-a achitata de către reclamant la bugetul de stat consolidat. Dar, in raportul de drept fiscal statul este reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale ca si organe fiscale.
Prin ordinul nr. 1899/2004 a MEF se stabilește ca cererea de restituire a sumelor de la bugetul de stat, se realizează de contribuabil la organul fiscal competent de la domiciliul fiscal, astfel nu are relevanta numărul de cont sau titularul contului, ci organul fiscal de la domiciliul reclamantului. Cum nu exista nici o derogare speciala pentru taxa de prima înmatriculare, si aceasta taxa este administrata de organele fiscale locale din subordinea ANAF. Astfel, instanța constata ca organele fiscale care administrează dosarul fiscal al reclamantului este parata AFP sector 3 astfel ca va respinge excepția ca neîntemeiata.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că reclamantul N. R.-I. a achiziționat din Germania în anul 2008 un autoturism OPEL ASTRA C., nr. de identificare WOLOTGF35Y8169411, data primei înmatriculări 1.03.2001, pentru înmatricularea căruia s-a emis decizia de calcul al taxei de poluare nr._/13.11.2008 – fila 20,de către parata si reclamantul a plătit taxă de poluare în cuantum de 2.814 lei, conform chitanței . nr._/13.11.2008- fila 21. Autovehiculul a fost încadrat la categoria M1 norme poluare E4.
Reclamantul s-a adresat AFPS3 pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport de prevederile europene – fila 14, dar pârâta AFPS3 a refuzat restituirea taxei conform adresei nr._/29.08.2011-fila 16
Tribunalul consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegala si refuzul de restituire a taxei către reclamantă este nejustificat.
Astfel, potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003. Autoturismul reclamantului nu intra in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prevăzută de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România conform art.4 lit. a, fara ca textul sa facă distincția nici intre autoturismele produse in România si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate in tara. Așadar, se creează o diferența de tratament fiscal intre autovehiculele înmatriculate in România înainte și după . OUG nr.50/2008.
In expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008, este menționat că scop legii este principiu, `poluatorul plătește`, sa aibă ca efect imediat diminuarea introducerii in Romania a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008, rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot in România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data in România. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate in România.
OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate in România si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Tribunalul mai remarca un alt tip de discriminare - intre persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care înmatriculează autoturisme ulterior, doar aceste din urma persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident ca poluează si autoturismele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezulta ca s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului `poluatorul plătește`.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei AFPS3 de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, tribunalul va admite acțiunea in parte ,va anula decizia nr._/13.11.2008 ca nelegala si pe cale de consecința va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.814 lei.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul constată că potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Văzând ca reclamantul s-a adresat paratei cu cerere de restituire a taxei achitate care face obiectul prezentei cauze, in 23.08.2011 dar prin aceasta cerere a solicitat exclusiv doar restituirea sumei si nu a solicitat si dobanda fiscala, instanța va respinge ca neintemeiat capatul de cerere privind obligarea parata la plata dobânzilor legale conform art.124 Cod proc.fiscala.
Cu privire la cererea de chemare in garantie formulata de parata AFP sector 3 pentru parata AFM, instanta retine ca potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.”, iar art. 5 alin. 1 din același act normativ prevede că „(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă.”, alin. 4 stabilind că „Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.”
De asemenea, art. 3 din HG nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008 „(1) Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală…(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, …. (6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul … deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).".
Prin urmare, instanța retine că destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare este bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pârâtă AFP sector 3 București având doar competența de a calcula cuantumul taxei, plata fiind efectuată la unitățile Trezoreriei Statului direct pe numele Administrației F. pentru Mediu.
În raport de aceste considerente, instanța apreciază că se impune admiterea cererii de chemare în garanție formulată de AFP sectorului 3, iar Administrația F. pentru Mediu obligată la plata către Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București a sumei de 2.814 lei reprezentând taxa de poluare.
In baza art.276 c.proc.civ., reținând ca parata AFP sector 3 este in culpa procesuala, va fi obligata in parte la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant cu acest dosar.”
Împotriva acestei sentințe, pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 3 a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 22.03.2013, sub nr._, prin care a solicitat, în temeiul art. 304 alin. 1 pct. 9 și art. 3041C.p.c, admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 3, deoarece din cuprinsul dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, rezultă că taxa de poluare se face venit la Administrația F. pentru Mediu, iar nu la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 3, conform art. 16 din O.G. nr. 92/2003, neexistând nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
În concluzie, a solicitat admiterea acestei excepții, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție formulă, constatând că nu sunt întrunite condițiile art.60 Cod Procedură civilă, deoarece Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitată de intimatul-reclamant, Administrația Finanțelor Publice Sector 3 având numai atribuția legală de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, reclamantul, în eventualitatea în care s-ar constata de către instanță nelegalitatea plății acestei taxe de poluare poate solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
În ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul restituirii sumei de 2.814 lei, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond și-a format o convingere greșită, ținându-se cont că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt în vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat, considerând că această taxă este datorată la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, recurenta-pârâtă a precizat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, recurenta-pârâtă a susținut că acestea se referă la" interzicerea taxelor vamale la import și la export și la alte taxe cu efect echivalent”, or, taxa de prima înmatriculare nu intră în aceasta categorie, nefiind o taxă vamală care se percepe numai în cadrul relațiilor comerciale dintre țările membre ale Uniunii Europene, ci se aplică tuturor autoturismelor/ autovehiculelor înmatriculate în România, indiferent dacă provin din producția internă sau din spațiul comunitar.
Totodată, față de susținerea reclamantului că taxa de primă înmatriculare auto din România este discriminatorie, recurenta-pârâtă a arătat că regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România, iar legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Instanța ar trebui să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare. Nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, a precizat că principiul " poluatorul plătește ", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ).
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
A mai arătat recurenta-pârâtă că reclamantul a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca însă actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilită această taxă, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare, potrivit art. 205-209 Cod procedură fiscală.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, recurenta-pârâtă a menționat că reclamantul nu se regăsește în niciuna dintre prevederile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 și ale art. 8 raportat la art. 9 din O.U.G. nr. 50/2008, motiv pentru care a solicitat să se constate taxa de poluare achitată de reclamant, ca legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre condițiile prevăzute de art. 274 C.p.c., taxa pe poluare fiind datorată în temeiul legii, motiv pentru care solicită respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe art. 304 pct. 9 și 3041din Codul de procedură civilă, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005 și Constituția României.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul N. R.-I. a formulat recurs, prin care a solicitat, în temeiul art. 299 C.p.c și art. 312 alin. 1 și 2 C.p.c.., admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București la restituirea către reclamant a sumei de 2.814 lei plătită cu titlu de taxă auto pe poluare actualizată cu dobânda legală în materie fiscală de la data plății taxei până la data restituirii efective a acesteia.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind dobânda legală în materie fiscală, astfel cum a solicitat prin cererea introductivă, respectiv de la data plății taxei până la data primirii răspunsului privind refuzul nejustificat de restituire a sumei și cu dobânda legală în materie fiscală.
În ceea ce privește plata dobânzii legale, recurentul-reclamant a arătat că această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale, derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
În concluzie, recurentul-reclamant a arătat că pârâta trebuie obligată și la plata dobânzii legale aferente taxei prelevate, determinată potrivit art. 124 alin. (2) și art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., la nivelul majorării de întârziere, adică 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciază recursul declarat de recurenta-pârâtă A.F.P. Sector 3, ca fiind nefondat și admite recursul declarat de recurentul-reclamant N. R.-I., pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat taxa de poluare prin chitanța ., nr._/13.11.2008, în baza Deciziei de calcul nr._/13.11.2008, emisă de pârâta A.F.P. Sector 3. Reclamantul nu a contestat această taxă și prin urmare nu se impunea parcurgerea procedurii de contestare prevăzută de art.205 respectiv 209 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, ci a solicitat restituirea taxei la data de 10.01.2012.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse prin cererea de chemare în judecată, Curtea constată că în mod întemeiat a apreciat instanța de fond că dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare prevederilor art. 117 din T.F.U.E., astfel că se impune restituirea taxei de poluare achitate de reclamant în baza acestor dispoziții.
Sub acest aspect, este de subliniat că în temeiul art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul legii fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Curtea reține că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, reluate în cuprinsul dispozițiilor art. 110 TFUE, interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că obligația de plată a taxei de poluare este datorată, astfel cum prevede art. 4 din O.U.G. nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Dacă în privința autoturismelor noi O.U.G. nr.50/2008 nu instituie un tratament juridic diferențiat, se observă că în privința autoturismelor vechi, care au fost înmatriculate anterior într-unul din statele membre U.E., cu excepția României, legiuitorul a înțeles să condiționeze circulația autoturismului de plata unei contribuții pecuniare substanțiale, intitulată taxă de poluare. Este evident în atare context că măsura impusă descurajează libera circulație a acestor bunuri în spațiul comunitar.
Sub acest aspect, Curtea ia act că prin hotărârea pronunțată la 29.03.2012, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
Împrejurarea că reclamantul s-a prezentat de bună voie și a achitat taxa nu conduce la inaplicarea dispozițiilor art.124 din OG nr.92/2003, potrivit cărora:“1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, dobânda legală curge de drept, întrucât, având în vedere obiectul cauzei, refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire, nu este necesară emiterea unei decizii privind stabilirea accesoriilor.
În ultimul rând, Curtea constată nefondată și critica recurentei cu privire la greșita acordare a cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, întrucât instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., în accepțiunea cărora, partea căzută în pretenții poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, astfel că temeiul angajării obligației de plată a cheltuielilor de judecată subzistă atâta timp cât partea pierde procesul, iar partea adversă probează avansarea acestor cheltuieli și nu se află în situația prevăzută de art.275 C.proc.civ.
Pentru aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A.F.P. Sector 3, ca nefundat și va admite recursul declarat de recurentul-reclamant N. R.-I. și va modifica în parte sentința civilă recurată, în sensul că, va obliga pârâta și la plata dobânzii fiscale începând cu data de 13.11.2008 și până la plata efectivă a taxei de poluare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 615/06.02.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant N. R.-I. împotriva sentinței civile nr. 615/06.02.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
Obligă pârâta și la plata dobânzii fiscale începând cu data de 13.11.2008 și până la plata efectivă a taxei de poluare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. P. L.E. F. G.A. F. E. S. M.
Red. și dact. jud. H.P./gref. E.S.M./2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5974/2013. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 3234/2013. Curtea de... → |
|---|
