Anulare act administrativ. Decizia nr. 5829/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 5829/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 32623/3/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.5829

Ședința publică din data de 16.12.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – V. H.

JUDECĂTOR – O. D. P.

JUDECĂTOR – B. C.

GREFIER – C. M.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant P. M. BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.3364 din 19.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți P. G. AL M. BUCUREȘTI, I. LAURENȚIA, I. S. și I. V., având ca obiect „anulare act administrativ”.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 25.11.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru această dată, după care,

CURTEA,

Asupra recursului din prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 3364 din 19.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Piața Presei Libere nr.1, corp B, sectorul 1, in contradictoriu cu pârâții P. G. AL M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291/293, sectorul 6, I. LAURENȚIA, cu domiciliul în București, ., ., ., I. S., cu domiciliul în București, .. 1, ., ., I. V., cu domiciliul în București, .. 1, ., ., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă la Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 05.05.2011, sub nr. _ /CA/2011, reclamantul P. M. București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. G. al M. București, I. Laurenția, I. S., I. V., titulare ale Dispoziției nr.9766/12.03.2008, modificată prin Dispoziția nr._/31.03.2009, emise în baza Legii nr. 10/2001 de P. G. al M. București, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Dispoziției nr.9766/12.03.2008, modificată prin Dispoziția nr._/ 31.03.2009 (acordare măsuri reparatorii prin echivalent), emise în baza Legii nr. 10/2001 de P. G. al M. București.

În fapt, reclamantul a arătat că:

Urmare a exercitării dreptului de control al aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, atribuție conferită Prefectului de prevederile art. 19 alin 1 litera e) din Legea nr. 340/2004, republicată, art. 5 din Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 48/2004, cu modificările și completările ulterioare, punctul 2.2 din Capitolul III "Măsuri instituționale", din Normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, art. 9 alin. 5 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 16 alin. 2 ¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare și punctul 16.9³ din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările și completările ulterioare, actele administrative de putere, anterior menționate, au fost emise cu încălcarea prevederilor legale.

Astfel, prin aceste două acte administrative (comunicate Instituției Prefectului în data de 08.11.2010, cu adresa de înaintare 4000/6 din 05.11.2010, însoțite de documentația doveditoare în condițiile O.U.G. nr. 81/2007), s-au soluționat notificările nr.3337/2001, 1209/2002 și 1671/2001, depuse de notificatoarele I. Laurenția, I. S. și I. V., acordându-li-se beneficiul Legii nr. 10/2001, cu încălcarea prevederilor art. 1, 3, 4, 22 și 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv s-au acordat măsuri reparatorii pentru un imobil pentru care nu s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite în cota de 100%.

În urma consultării întregii documentații doveditoare ce a fost înaintată, s-a constatat că s-a acordat în mod nejustificat beneficiul Legii nr. 10/2001 pentru întreg imobilul notificat celor 3 notificatoare.

Aceste persoane fizice fac dovada calității de persoane îndreptățite a primi măsuri reparatorii prin echivalent constând din diferența între valoarea de piață a imobilului notificat și suma încasată la expropriere, doar pentru o cotă de 104/128 din imobilul notificat situat în .. 13, sector 6 ( a se vedea documentele care atestă plata despăgubirilor la expropriere și pe numele altor două persoane F. M. și C. E., eliberate din arhiva .>

Avându-se în vedere că din interpretarea Procesului verbal de constatare, evaluare și stabilire a impozitului succesoral de pe urma defunctului G. I. I., încheiat în 07.04.1949 ( obținute de asemenea, din arhiva . că fostul proprietar avea 4 copii ( nu 2 câți apar atunci când s-a dezbătut succesiunea soției sale, I. G., decedată ulterior - a se vedea Certificatul de moștenitor dat în dosarul 539/1954 eliberat de notariatul de stat al Capitalei R.P.R.), se apreciază că măsurile reparatorii prin echivalent trebuiau să reflecte cotele reținute de fostul ICRAL de sector atunci când a plătit despăgubirile în cazul imobilului demolat.

Ca și concluzie, pentru a li se putea acorda celor 3 notificatoare despăgubiri pentru diferența de 24/128 din dreptul de proprietate asupra imobilului notificat, ce aparținea la nivelul anului 1985 doamnelor F. M. și C. E., moștenitoare ale fostului proprietar I. I. Gherorghe, dosarul trebuia completat cu certificate de moștenitor/de calitate de moștenitor corespunzătoare ( documente care nu s-au regăsit la dosar la momentul verificării de legalitate).

Astfel, chiar dacă doar doamnele I. Laurenția, I. S. și I. V. au fost menționate pe anexa Decretului de expropriere, ca și proprietare ale imobilului notificat, totuși actul de proprietate de la nivelul anului 1920 care îi atestă pe cei 2 soți G. și G. I. (I.) ca și coproprietari, coroborat cu cele 2 procese verbale de dezbatere a succesiunii acestora și cu Certificatul de moștenitor emis în urma decesului doamnei I. G. în anul 1954 atestă o altă componență a moștenitorilor celor 2 foști proprietari ai imobilului notificat anterior preluării la stat.

Un alt aspect de nelegalitate sesizat de către instituție constă în nerespectarea punctului 26.2 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007 - notificatoarea I. V. este identificată în cuprinsul actelor administrative verificate cu un buletin de identitate expirat din anul 2004.

Având în vedere că și în cazul doamnei I. Laurenția au intervenit modificări ale seriei și numărului actului de identitate, Instituția Prefectului a solicitat Primarului G. al M. București emiterea unui nou act administrativ, conform cotelor pentru care s-a efectuat plata despăgubirilor în cazul imobilului expropriat și demolat, în care notificatoarele să fie identificate prin ultimele lor acte de identitate, valabile.

De asemenea, s-a constatat și încălcarea art.16 alin 2² Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările aduse prin O.U.G. nr.81/2007 coroborat cu art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare (înscrisul care atestă imposibilitatea atribuirii de bunuri sau servicii în compensare corespunzător lunii când s-a emis dispoziția modificatoare verificată - martie 2009 lipsește).

Avându-se în vedere aceste aspecte de nelegalitate anterior menționate, dosarul a fost returnat la Primăria M. București prin adresa cu nr. CB/_/2010/P/25.01.2011, însă, până la data redactării prezentei, nu s-a transmis de către Primăria M. București un punct de vedere referitor la aspectele de nelegalitate susmenționate.

Față de încălcarea prevederilor legale anterior menționate și raportat la termenul de decădere prevăzut de Legea contenciosului administrativ (n.n. - 08.05.2011), se solicită admiterea acțiunii și anularea actelor administrative criticate, respectiv Dispoziția Primarului G. al M. București cu nr. 9766/12.03.2008, modificată prin Dispoziția nr._/31.03.2009.

În drept, s-au invocat prevederile art.19 alin 1 litera e) din Legea nr.340/2004, republicată, art.5 din Titlul II din O.U.G. nr.184/2002, aprobată și modificată prin Legea nr.48/2004, cu modificările și completările ulterioare, punctul 2.2 din Capitolul III "Măsuri instituționale", din Normele metodologice de aplicare unitară a prevederilor Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, art.9 alin.5 din H.G. nr.361/2005, cu modificările și completările ulterioare, art. 16 alin. 2 ¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare și punctul 16.9³ din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr.247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și pe prevederile art. 1 alin. 8 și art. 3 alin. 1 și 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Se solicită și aplicarea art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare.

Acțiunea este scutită de taxă de timbru, conform art.51 din Legea nr.10/2001, republicată, coroborat cu art. 3 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

S-au anexat cererii de chemare în judecată copia acțiunii pentru pârât și pentru beneficiarele actelor administrative (pentru a-și putea apăra interesele legitime), copia actelor atacate, precum și copii ale actelor pe care se susține prezenta acțiune.

Pârâta I. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de P. M. București ca neîntemeiată.

În fapt, prin acțiunea introdusă, P. M. București solicită anularea Dispoziției nr. 9766/12.03.2008, modificată prin dispoziția nr._/31.03.2009 emise în baza Legii 10/2001 de P. G. al M. București motivat de faptul că „au fost încălcate prevederile art. 1, 3, 4, 22 și 23 din Legea 10/2001, respectiv s-au acordat măsuri reparatorii pentru un imobil care nu s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite."

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, cu toate că la începutul acesteia se menționează încălcarea unor texte legale, ulterior reclamanta nu se mai referă în nici un fel la acestea. Dacă pentru încălcarea art.4 din Legea 10/2001 putem deduce o explicație a reclamantei, pentru art. 1, 3, 22 și 23 din legea precizată nu rezultă de nicăieri cum au fost încălcate aceste articole.

In ceea ce privește nerespectarea prevederilor art. 4 din Legea 10/2001, reclamanta constată că „ s-a acordat în mod nejustificat beneficiul legii 10/2001 pentru întreg imobilul notificat celor 3 notificatoare".

P. M. București a aplicat în mod corespunzător prevederile legale deoarece conform prevederilor art.4 alin 1 și 2 din Legea 10/2001, I. S. împreună cu I. V. și I. Laurenția sunt pe deplin îndreptățite la restituirea în natură sau echivalent a imobilului. Chiar dacă la nivelul anului 1985 mai existau și alți moștenitori nu se poate concluziona că la data formulării notificării acești moștenitori se aflau în viață sau aceștia aveau moștenitori la rândul lor. Așadar, susținerile reclamantei nu sunt decât simple prezumții și nu pot fi astfel reținute.

Chiar dacă instanța trece peste această apărare, în conformitate cu prevederile art.4 alin. (4), prevedere de care reclamata face abstracție „De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap.III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire"

Din acest punct de vedere sunt pe deplin îndreptățiți la restituirea în echivalent sau în natură a întregului imobil și nu doar a unei cote așa cum susține în mod eronat reclamanta. De reținut este faptul că în afară de cererile de restituire formulate de Ionița S. și de I. V. și I. Laurenția nu mai există nici un fel de alte cereri de restituire formulate în termen și ca urmare Dispoziția nr.9766/12.03.2008, modificată prin dispoziția nr._/31.03.2009, este perfect legală.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate referitor la actele de identitate ale doamnei I. V. și a doamnei I. Laurenția consideră că acesta este lipsit de orice fundament juridic, conform doctrinei prin identificarea persoanei fizice se înțelege individualizarea omului în raporturile juridice civile.

Principalele mijloace de identificare ale persoanei fizice sunt: numele, prenumele și starea civilă. In nici un caz . numărul actului de identitate nu poate fi considerat ca fiind un mijloc de identificare a persoanei. Dacă am ține seama de acest raționament ar însemna că toate actele juridice încheiate de o persoană fizică să fie lovite de nulitate sau cel puțin anulabile în momentul când actul de identitate nu mai este valabil. La data depunerii notificării toate actele de identitate erau valabile la acea dată. Acest fapt nu face decât să demonstreze reaua credință a reclamantei în exercitarea atribuțiilor sale de control al actelor administrative emise de primar.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 16 alin 2", Titlul VII al legii 247/2005 coroborat cu art. 1 alin 5 din Legea 10/2001 și acesta ar trebui respins, înscrisul care atestă imposibilitatea atribuirii de bunuri sau servicii în compensare corespunzător lunii când s-a emis dispoziția modificatoare nr._/31.03.2009), contrar celor menționate de reclamată, exista în momentul emiterii dispoziției inițiale respectiv dispoziția nr. 9766/12.03.2008.

Prin dispoziția nr.11427din 31.03.2009 a fost modificată dispoziția nr.9766/12.03.2008 ca urmare a sentinței civile nr.1439 din 09.10.2008 doar în privința îndreptării unei erori materiale și această dispoziție nu poate fi privită singular ci doar împreună cu dispoziția inițială fiind parte din aceasta. Nu consideră necesară existența acelui înscris atât timp cât acesta există la dispoziția inițială.

În drept, dispozițiile art.115-118 C. proc. civ. Probe: înscrisuri. S-a solicitat de asemenea plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces, iar în baza art.242 alin. (2) Cod Proc. Civ., s-a solicit judecarea și în lipsă.

S-a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri și s-au depus la dosarul cauzei toate actele pe baza cărora s-a constituit, în baza Lg. nr.10/2001, dosarul pârâtelor aflat la Primăria M. București.

Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr.9766 din 12.03.2008 a Primarului M. București s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în București, ., Sector 6, imposibil de restituit persoanelor îndreptățite: I. Laurenția, I. S., I. V., avându-se în vedere că imobilul este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, și s-a propus acordarea către aceste persoane îndreptățite a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață, pentru terenul în suprafață de 257,00 mp și construcție demolată în suprafață utilă de 108,00 mp de la adresa menționată.

Prin Dispoziția nr._ din 31.03.2009 a Primarului M. București, emisă tot în baza Lg. nr.10/2001, a fost rectificată Dispoziția nr.9766 din 12.03.2008 sub aspectul adresei corecte a imobilului cu privire la care s-a efectuat notificarea, în sensul că adresa corectă a imobilului nu este București ., Sector 6, ci București, ..13, Sector 6 și sub aspectul actului de identitate cu care se legitima numita I. S., în sensul că în prima decizie era indicată o carte de identitate (CI) . nr._, iar în decizia de rectificare era trecut o carte de identitate RX nr._, în rest toate mențiunile primei decizii rămânând neschimbate și cu privire la datele de identificare ale părților și cu privire la imobilul revendicat și cu privire la acordarea despăgubirilor prin echivalent.

Împotriva celor două decizii (mai precis, împotriva primei decizii, a doua fiind doar o decizie prin care s-a modificat un aspect formal, nu de fond), P. M. București a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, pentru motivele menționate, cerere pe care o apreciază ca nefiind întemeiată.

Astfel, în ceea ce privește aspectul că cele trei pârâte ar fi fost îndreptățite a primi măsuri reparatorii prin echivalent constând din diferența între valoarea de piață a imobilului notificat și suma încasată la expropriere, doar pentru o cotă de 104/128 din imobilul notificat situat în .. 13, sector 6, pentru că la nivelul anului 1985 ar fi existat alți moștenitori - F. M. și C. E., persoane cărora li s-a efectuat, alături de cele trei pârâte, plata despăgubirilor la expropriere, trebuie avut în vedere dreptul de acrescământ instituit de art.4 alin.4 în beneficul persoanelor care au depus în termen cererea de restituire.

Astfel, chiar dacă, drept ipoteză, s-ar lua în calcul că, în afară de cele trei pârâte I. Laurenția, I. S. și I. V., la momentul exproprierii, imobilul aparținea și altor două persoane - F. M. și C. E. – aspect care nu este confirmat întru-totul, în condițiile în care pe decretul de expropriere apar numai cele trei pârâte I., acest lucru nu este suficient pentru a stabili că mai există și alte persoane îndreptățite, eventual cele două persoane indicate în ceea ce privește exproprierea sau moștenitori ai acestora.

Reclamantele au declarat, prin declarații autentificate și sub sancțiunea prevăzută de art.292 Cod penal, că nu mai există alte persoane îndreptățite.

În eventualitatea că ar exista aceste persoane, fie cele două menționate anterior, fie moștenitori ai acestora, pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent acordate prin Lg. nr.10/2001, ar fi fost necesar să fi depus în termen cerere de restituire, ceea ce, în mod cert, așa cum se prezintă întregul dosar de restituire, nu există.

P. M. București a procedat corect, în conformitate cu legea, atunci când a stabilit acordarea de despăgubiri în cotă de 1/1 către toate cele trei notificatoare, pentru că în favoarea acestora acționează dreptul de acrescământ instituit prin art.4 alin.4 din Lg. nr.10/2001, care arată că:

4) De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

Acest articol a fost pus în aplicare prin Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic ... din_ : „În cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moștenitor al persoanei fizice îndreptățite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări vor profita ceilalți moștenitori care au depus în termen cerere de restituire.

Soluția prevăzută la art. 4 alin. (4) din lege este în acord cu dispozițiile legale aplicabile în materie de succesiuni (dreptul de acrescământ reglementat de art. 697 din Codul civil, potrivit căruia "Partea renunțătorului profită coerezilor săi" ...). Prin urmare, comoștenitorul care a solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 (considerat moștenitor acceptant) culege și cota comoștenitorului care nu a acceptat succesiunea în termenul legal (care nu a depus notificarea până la data de 14 februarie 2002 și care astfel a devenit străin de succesiune prin neacceptare).

În cazul în care, după adoptarea decizei/dispoziției de soluționare și până la întabularea acesteia, apar alte persoane cu vocație succesorală care au depus în termen cerere de restituire, se va dispune revocarea actului administrativ și emiterea unei decizii/dispoziții conforme cu legea.”

Prevederile legale menționate sunt foarte clare, iar în cazul de față nu există alte persoane în afară de pârâtele I. Laurenția, I. S. și I. V., ce ar fi formulat notificare și ar fi solicitat restituirea în natură sau acordarea despăgubirilor prin echivalent.

În ceea ce privește aspectul de nelegalitate invocat de către reclamant, referitor la actele de identitate ale pârâtelor I. Laurenția și I. V., acesta este un aspect strict formal și fără efect esențial asupra legalității deciziei (deciziilor) contestate în prezenta cauză.

Reclamantul se referă la faptul că, la momentul emiterii acestor decizii, actul/actele de identitate erau expirate sau modificate, ori, datele persoanelor menționate, datele lor de identitate rămâneau același, respectiv, în primul rând, codul numeric personal, care este unic pe viață și care identifică o persoană indiferent că actul său de identitate a expirat sau nu, conform art.6 din OUG nr.97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. @(1) Codul numeric personal, denumit în continuare C.N.P., reprezintă un număr semnificativ ce individualizează o persoană fizică și constituie singurul identificator pentru toate sistemele informatice care prelucrează date cu caracter personal privind persoana fizică.”.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art.16 alin.22 Titlul VII al Lg. nr.247/2005, conjugat cu art.1 alin.5 din Lg. nr-10/2001, acest argument al reclamantului este vădit netemeinic, având în vedere obiectul Dispoziției nr._/31.03.2009, care este emisă pentru rectificarea unor erori materiale din Dispoziția nr.9766/12.03.2008.

Cea din urmă decizie este o decizie prin care se corectează și se completează erori materiale din prima decizie și, ceea ce este cel mai important aspect, face corp comun cu prima decizie, astfel că esențial era dacă înscrisul ce atestă imposibilitatea atribuirii de bunuri sau servicii în compensare exista la momentul (luna) când s-a emis Dispoziția nr.9766/12.03.2008, iar acest înscris exista la acel moment, astfel că nu au fost încălcate prevederile legale invocate de către reclamant.

În consecință, apreciind că argumentele reclamantului, astfel cum au fost analizate anterior, sunt nefondate, instanța de fond a respins acțiunea formulată de către acesta în contradictoriu cu cele trei pârâte persoane fizice și cu autoritatea publică locală, menținând actele administrative contestate în prezenta cauză.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamantul P. M. București, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței civile recurate, iar rejudecând cauza să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată, pentru următoarele considerente:

1. Art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă: hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de fond pronunțând o hotărâre lipsită de temei legal, prin aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Prin acțiunea formulată, prefectul municipiului București a solicitat anularea dispoziției nr. 9766/12.03.2008, modificată prin dispoziția nr._/31.03.2009, emise în baza Legii nr. 10/2001 de către primarul general al M. București, motivat de faptul că prin acest act administrativ au fost acordate notificatoarelor măsuri reparatorii prin echivalent pentru un imobil pentru care nu s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite în cotă de 100%.

Astfel, din documentele existente în dosarul administrativ rezultă faptul că fostul proprietar G. I. I., decedat în anul 1949 - anterior exproprierii prin Decretul nr.43/1984 - a avut 4 copii conform Procesului verbal de constatare, evaluare și stabilire a impozitului succesoral.

De asemenea, conform Borderoului nr.42/25.11.1985 pentru plata despăgubirilor ca urmare a exproprierii, persoanele expropriate au fost: l. G. Laurenția; 2.I. S.; 3.I. V.; 4.F. M.; 5.C. E.

Față de încălcarea prevederilor art.4 alin.1 din lege, învederează următoarele:

Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, "sunt îndreptățite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv".

Legea nr.10/2001 stipulează clar și distinct cele două situații pe care pârâții le confundă:

Conform art. 4 din lege:

(1) În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun.

La art. 4 alin. (1) din lege, în cazul în care restituirea aceluiași imobil este cerută de mai multe persoane îndreptățite, care invocă un titlu de proprietate ce atestă existența unei coproprietăți la data preluării abuzive, se va emite o decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat. În cazul în care numai o parte din foștii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora. Ulterior emiterii deciziei de restituire, coproprietarii pot ieși din indiviziune pe calea dreptului comun.

În cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moștenitor al persoanei fizice îndreptățite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări vor profita ceilalți moștenitori care au depus în termen cerere de restituire. Soluția prevăzută la art. 4 alin. (4) din lege este în acord cu dispozițiile legale aplicabile în materie de succesiuni (dreptul de acrescământ reglementat de art. 697 din Codul civil, potrivit căruia "Partea renunțătorului profită coerezilor săi" ... ). Prin urmare, comoștenitorul care a solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 (considerat moștenitor acceptant) culege și cota comoștenitorului care nu a acceptat succesiunea în termenul legal, situație care nu poate fi aplicată în prezenta cauză.

Este de reținut și faptul că pct. 4.7 din H.G. nr. 250/2007, completată și modificată, se referă la calitatea de moștenitori ai persoanelor îndreptățite, de la care a fost expropriat imobilul, dreptul de acrescământ nefiind incident în speța de față.

Solicită să se observe faptul că nu se încearcă obstrucționarea acordării despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite, ci acordarea acestora, însă în condițiile prevăzute de legea specială în baza căreia sunt solicitate.

Evident, finalitatea, scopul reparator al acestui act normativ presupune interpretarea acestuia în favoarea celor îndreptățiți, ca de altfel și principiul constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate, considerente care impun ca notificărilor în general, să le fie acordată eficienta juridică. Cu toate acestea, raportat la circumstanțele speței de față, instanța nu poate ignora dispozițiile art.3 si 4 din Legea nr.10/2001, prin care legiuitorul a stabilit strict și limitativ, categoria persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii reglementate de acest act normativ.

Așadar, în lumina Legii nr.10/2001, act normativ de reparație cu caracter special, notificatoarele aveau calitatea de persoane îndreptățite pentru o cotă de 104/128 din imobilul situat în ..13, sector 6.

Pentru a li se putea acorda celor 3 notificatoare despăgubiri pentru diferența de 24/128 din dreptul de proprietate asupra imobilului notificat ce aparținea la nivelul anului 1985 doamnelor F. M. și C. E., moștenitoare ale fostului proprietar I. I. G. - dosarul administrativ trebuia completat cu certificate de moștenitor corespunzătoare.

Chiar dacă pe anexa decretului de expropriere au fost menționate doar notificatoarele, actul de proprietate din anul 1920 care îi atestă pe cei doi soți G. și G. I. ca și proprietari, coroborat cu procesele verbale de dezbatere a succesiunii acestora precum și cu certificatul de moștenitor emis în urma decesului doamnei I. G. în anul 1954 (care deținea doar cota de 5/8 din imobil), atestă o altă componență a moștenitorilor celor 2 foști proprietari ai imobilului notificat anterior preluării la stat.

Pe de altă parte, față de dispozițiile legale invocate în precedent și care au un caracter special regula unanimității din dreptul comun nu își găsește aplicarea în cazul imobilelor proprietate comună pe cote părți preluate în baza unor acte abuzive de către stat și solicitate la restituire în natură sau prin acordare de măsuri reparatorii prin echivalent prin Legea nr. 10/200 1, așa cum susține instanța de fond.

În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 și următoarele din codul de procedură civilă și pe prevederile Legii nr. l0/2001, republicată, ale Legii nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, și ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

A solicitat judecarea cauzei și în condițiile art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.

Intimata I. S., în temeiul art. 115-118 Cod proc. civ., a formulat întâmpinare la recursul promovat de P. M. București, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele motive:

Astfel, arată că deși recurenta își întemeiază recursul pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 si 9 din Codul de procedură civilă, nu se precizează în ce mod recursul formulat se încadrează în prevederile legale invocate, nu se precizează concret în ce fel instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legale, prin aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

Recurenta nu face decât să reia în recursul formulat argumentele prezentate la instanța de fond. Este adevărat că potrivit art. 304¹ din Codul de Procedură Civilă, în situația unui recurs declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând analiza cauza sub toate aspectele, dar potrivit art. 312 alin. 3, casarea unei hotărâri se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 punctele 1,2,3,4. În situația invocării ca temei al recursului pct.-ele 6,7,8 și 9 ale art. 304 soluția pe care o poate pronunța instanța, în cazul admiterii recursului, este aceea de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

În preambulul recursului formulat, recurenta solicită casarea sentinței civile nr.3354/19.09.2012 ca fiind netemeinică și nelegală. Așa cum am arătat casarea unei hotărâri se poate solicita doar în situați invocării ca temei în drept al recursului a prevederilor art. 304, pct. 1,2,3 și 4.

Din această perspectivă consideră că recursul este nefundat, urmând a fi respins.

In ceea ce privește motivele de fapt ale recursului observă că P. M. București dă o interpretare personală textelor de lege chiar completându-le. Art. 4 alin. 1 din Legea 10/2001 prevede că: "În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun."

Recurentul adaugă în continuare următoarea frază aceasta nefiind stipulată în textul de lege: "in cazul în care numai o parte din foștii proprietari solicită restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora ".

Această interpretare, vădit nelegală și abuzivă intră în totală contradicție cu alin. 4 al aceluiași articol care prevede că: "De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire. "

Instanța de fond a tăcut în mod corect aplicarea prevederilor referitoare la dreptul de acrescământ motivându-și temeinic soluția pronunțată, contrar celor menționate de recurentă constatând că P. M. București a procedat în mod corect, în conformitate cu legea atunci când a stabilit cota de despăgubiri în proporție de 1/1 celor trei notificatoare, respectiv I. S., I. V. și I. Laurenția.

De asemenea se reține corect și aplicabilitatea pct.-ului 4.7 din HG 250/2007, potrivit căruia "În cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moștenitor al persoanei fizice îndreptățite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări vor profita ceilalți moștenitori care au depus în termen cerere de restituire. Soluția prevăzută la art. 4 alin. (4) din lege este în acord cu dispozițiile legale aplicabile în materie de succesiuni (dreptul de acrescământ reglementat de art. 697 din Codul civil, potrivit căruia "Partea renunțătorului profită coerezilor săi " ). Prin urmare, comoștenitorul care a solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr._ (considerat moștenitor acceptant) culege si cota comoștenitorului care nu a acceptat succesiunea în termenul legal (care nu a depus notificarea până la data de 14 februarie 2002 și care astfel a devenit străin de succesiune prin neacceptare). În cazul în care, după adoptarea deciziei/dispoziției de soluționare și până la intabularea acesteia, apar alte persoane cu vocație succesorală care au depus in termen cerere de restituire, se va dispune revocarea actului administrativ și emiterea unei decizii/dispoziții conforme cu legea. "

Nu poate fi de înțeles cum consideră recurentul că nu se aplică prevederile mai sus arătate atât timp cât calitatea intimatelor de moștenitori ai persoanelor îndreptățite a fost dovedită și nu a fost contestată nici un moment.

Faptul că se consideră de recurent că ar trebui completat dosarul cu certificatele de moștenitor de pe urma doamnelor F. M. și Caraiagi E. intră în totală contradicție cu prevederile legale și în această situație fiind adăugate, fără nici nu fundament juridic, completări la lege.

Vă rugăm totodată să observați și faptul că în decretul de expropriere nu apar decât numele intimatelor Ionița S., I. V. și I. Laurenția nefiind confirmat nici un moment că respectivul imobil aparținea și altor persoane. Faptul că s-au acordat despăgubiri și altor persoane nu este suficient pentru a proba că a existat și un drept de proprietate asupra imobilului respectiv. Dar așa cum a arătat mai sus pentru a beneficia de măsurile reparatorii sau prin echivalent, prevăzute de lege, ar fi fost strict necesar ca să depună o cerere în termen.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe prevederile art. 115-118 Cod proc. Civ, precum și pe prevederile legale invocate.

A solicitat judecarea în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 Cod Proc. Civ.

Ceilalți intimați nu au formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, aveau această obligație.

În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.

Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.

Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, prin Dispoziția nr.9766 din 12.03.2008, a Primarului M. București, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în București, ., Sector 6, imposibil de restituit persoanelor îndreptățite: I. Laurenția, I. S., I. V., avându-se în vedere că imobilul este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, și s-a propus acordarea către aceste persoane îndreptățite a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață, pentru terenul în suprafață de 257,00 mp și construcție demolată în suprafață utilă de 108,00 mp de la adresa menționată.

Prin acțiunea introdusă la Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, prefectul municipiului București a solicitat anularea dispoziției nr. 9766/12.03.2008, modificată prin dispoziția nr._/31.03.2009, emise în baza Legii nr. 10/2001 de către primarul general al M. București, motivat, în principal, de faptul că prin acest act administrativ au fost acordate notificatoarelor măsuri reparatorii prin echivalent pentru un imobil pentru care nu s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite în cotă de 100%.

S-a susținut prin cererea introductivă, că din documentele existente în dosarul administrativ rezultă faptul că fostul proprietar G. I. I., decedat în anul 1949 - anterior exproprierii prin Decretul nr.43/1984 - a avut 4 copii conform Procesului verbal de constatare, evaluare și stabilire a impozitului succesoral.

Recurentul reclamant admite faptul că pe anexa decretului de expropriere au fost menționate doar notificatoarele, însă invocă, pe de o parte, că actul de proprietate din anul 1920 care îi atestă pe cei doi soți G. și G. I. ca și proprietari, coroborat cu procesele verbale de dezbatere a succesiunii acestora precum și cu certificatul de moștenitor emis în urma decesului doamnei I. G. în anul 1954 (care deținea doar cota de 5/8 din imobil), atestă o altă componență a moștenitorilor celor 2 foști proprietari ai imobilului notificat, anterior preluării la stat, iar pe de altă parte, că potrivit Borderoului nr.42/25.11.1985 pentru plata despăgubirilor ca urmare a exproprierii, persoanele expropriate au fost: l. G. Laurenția; 2.I. S.; 3.I. V.; 4.F. M.; 5.C. E..

Instanța de fond a respins acțiunea formulată de prefectul municipiului București, făcând aplicarea prevederilor referitoare la dreptul de acrescământ și înlăturând motivat celelalte critici din cererea introductivă.

Curtea constată, în primul rând, că este chemată să statueze asupra faptul dacă în cauză sunt aplicabile prevederile referitoare la dreptul de acrescământ, astfel cum este acesta reglementat de art.4 alin.4 din Legea nr. 10/2001, republicată, dar pentru corecta stabilire a modului său de operare sunt relevante toate prevederile art.4, precum și cele ale art.3 din lege, care prevăd următoarele:

„ART. 3

(1) Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent:

a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora;

b) persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;

c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii.

(2) Ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate, potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi.

ART. 4

(2) De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

(3) Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.

(4) De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.

Din analiza logico- sistematică și teleologică a acestor prevederi legale, rezultă, fără echivoc, din perspectiva care interesează în cauză, următoarele două elemente esențiale:

-pe de o parte, faptul că persoane fizice îndreptățite sunt în sensul legii, doar proprietarii imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau, după caz, asociații persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv;

-pe de altă parte, faptul că dreptul de acrescământ reglementat de art.4 alin.4 din Legea nr. 10/2001, republicată, operează doar în favoarea moștenitorilor legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, respectiv, în cauză, în favoarea unor eventuali moștenitori legali sau testamentari (care au depus în termen cerere de restituire) ai vreuneia dintre persoanele fizice care, la data actului de expropriere, erau proprietare ale imobilului în discuție (și în defavoarea celorlalți moștenitori legali sau testamentari ai aceleiași persoane fizice, dar care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001). De altfel, un mod similar (dar nu identic) de operare a dreptului de acrescământ este reglementat de art.697 cod civil (1864), unde se prevede expres că operează în favoarea moștenitorilor defunctului.

Prin urmare, dreptul de acrescământ reglementat de art.4 alin.4 din Legea nr. 10/2001, republicată, nu operează în favoareapersoanelor fizice îndreptățite prin raportare la autorii lor.

Cu alte cuvinte, dreptul de acrescământ reglementat de art.4 alin.4 din Legea nr. 10/2001, republicată, nu operează, în cauză, în favoarea intimatelor pârâte notificatoare prin raportare la autorii lor, cum eronat a apreciat instanța de fond, întrucât intimatele pârâte notificatoare sunt chiar persoane fizice îndreptățite, fiind coproprietare (împreună cu alte persoane) ale bunului imobil în discuție la data actului de expropriere.

Cu privire la intimatele pârâte notificatoare sunt incidente prevederile art.4 alin.1 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora „În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun”.

Prin urmare, după cum corect susține și recurentul, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din lege, în cazul în care restituirea aceluiași imobil este cerută de mai multe persoane îndreptățite, care invocă un titlu de proprietate ce atestă existența unei coproprietăți la data preluării abuzive, se va emite o decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat. În cazul în care numai o parte din foștii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora. Ulterior emiterii deciziei de restituire, coproprietarii pot ieși din indiviziune pe calea dreptului comun.

D. în cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moștenitor al persoanei fizice îndreptățite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări vor profita ceilalți moștenitori care au depus în termen cerere de restituire. Soluția prevăzută la art. 4 alin. (4) din lege este în acord cu dispozițiile legale aplicabile în materie de succesiuni (dreptul de acrescământ reglementat de art. 697 din Codul civil, potrivit căruia "Partea renunțătorului profită coerezilor săi"). Prin urmare, comoștenitorul care a solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 (considerat moștenitor acceptant) culege și cota comoștenitorului care nu a acceptat succesiunea în termenul legal, situație care nu se regăsește în privința intimatelor pârâte notificatoare .

De asemenea, este de reținut și faptul că pct. 4.7 din H.G. nr. 250/2007, completată și modificată, se referă la calitatea de moștenitori ai persoanelor îndreptățite, de la care a fost expropriat imobilul, rezultând și din această perspectivă că dreptul de acrescământ nu este incident în speța de față.

Pe de altă parte, aspectul că pe anexa decretului de expropriere au fost menționate doar intimatele pârâte notificatoare are doar valoarea unei prezumții relative de proprietate a acestora asupra întregului imobil în discuție, prezumție care, în cauză, este infirmată categoric de actul de proprietate din anul 1920 care îi atestă pe cei doi soți G. și G. I. ca și proprietari, coroborat cu procesele verbale de dezbatere a succesiunii acestora, cu certificatul de moștenitor emis în urma decesului numitei I. G. în anul 1954 (care deținea doar cota de 5/8 din imobil), precum și cu celelalte certificate de moștenitor și cu actul de donație al numitei I. Lucreția, aflate la dosarul cauzei, care atestă că, în mod real, intimate pârâte notificatoare I. LAURENȚIA, I. S. și I. V. dețineau împreună, la data decretului de expropriere, doar cota totală de 104/128 din imobilul aflat în discuție.

La stabilirea situației reale privind cota totală din imobilul în discuție (achiziționat în anul 1920 de autorii G. și G. I. - fila 47 dosar fond) deținută împreună, la data decretului de expropriere, de către intimatele pârâte notificatoare, Curtea are în vedere, pe de o parte, aspectele că autorul G. I., potrivit procesului verbal de constatare, evaluare și stabilire a impozitului succesoral din 7 aprilie 1940 (fila 143 dosar fond), a avut ca moștenitori pe lângă soția I. G., un număr de 4 (patru) copii (printre care I. Ș. și I. Lucreția, cunoscută, potrivit actului de donație, sub numele de I.), care au primit cote nediferențiate, și că autoarea I. G. deținea, la data decesului său (conform certificatului de moștenitor din 17.11.1954-fila 46 dosar fond), cota de 5/8 din imobil, iar pe de altă parte, aspectul că intimatelor pârâte notificatoare li s-au transmis, direct sau succesiv, doar cotele deținute, imediat ulterior decesului lui G. I., de autorii I. G., I. Ș. și I. Lucreția, care însumau104/128 din imobilul aflat în discuție.

Nu prezintă relevanță în cauză faptul că în actul de donație al numitei I. Lucreția și în certificatele de moștenitor privind pe autorii I. Ș. și I. D. (fiul lui I. Ș.) s-au strecurat erori evidente privind cota parte din dreptul de proprietate asupra imobilului deținută de fiecare din aceștia (erori care, însumate cu cotele corect stabilite mai sus, nu au, însă, aptitudinea să atragă, în privința intimatelor pârâte notificatoare, cota totală de 1/1 asupra imobilului), întrucât actele (filele 144-146, 262 dosar fond) care atestă plata de către instituțiile abilitate, a despăgubirilor pentru imobilul aflat în discuție au luat în considerare cotele reale expuse anterior, cu acceptul tuturor proprietarilor de la momentul exproprierii (respectiv, al intimatelor pârâte notificatoare I. LAURENȚIA, I. S. și I. V., dar și al numitelor F. M. și C. E.), care au primit despăgubirile fără a le contesta în vreun fel sub aspectul cotei cuvenite fiecărui coproprietar, fapt ce semnifică recunoașterea acestor cote reale la nivelul anului 1985, impunându-se luarea doar a lor în considerare din acest moment.

În acest context, trebuie precizat că erorile menționate sunt evidente, deoarece actele care le conțin se află în contradicție cu înscrisurile care reprezintă izvorul drepturilor afectate de erori. Astfel, actul de donație al numitei I. Lucreția menționează eronat o cotă din imobil dobândită de la autorul G. I., mai mare decât cea care rezultă din procesul verbal de constatare, evaluare și stabilire a impozitului succesoral din 7 aprilie 1940 (fila 143 dosar fond), deși se întemeiază expres pe acest din urmă act juridic, situația fiind similară și în cazul certificatului de moștenitor privind pe autorul I. Ș. (practic, ambele acte atestă cote mai mari, dar nu egale, decât cota egală cuvenită fiecăruia dintre cei patru copii moștenitori ai autorului inițial, întrucât procesul verbal de constatare, evaluare și stabilire a impozitului succesoral din 7 aprilie 1940, invocat de intimatele pârâte notificatoare, nu diferențiază cotele). În ceea ce privește certificatul de moștenitor privind pe autorul I. D., eroarea este și mai vădită, deoarece menționează dobândirea, în baza actului de donație al numitei I. Lucreția, a unei cote de ¼ din imobil, deși actul de donație, atașat la dosar, prevede transmiterea către autorul I. D. doar a unei cote de 13/64.

În altă ordine de idei, referitor la soluția instanței de fond cu privire la celelalte critici de nelegalitate menționate în cererea de chemare în judecată, în privința dispozițiilor contestate, soluție criticată doar tangențial prin prezentul recurs, Curtea constată că este legală, având la bază argumente temeinice, pe care instanța de control judiciar și le însușește în totalitate, nemaifiind necesară reluarea lor.

Pe cale de consecință, întrucât instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii la situația de fapt, față de prevederile art. 312 alin.1, 2 și 3 în referire la art.304 pct.-ul 9 și art. 304¹ Cod procedură civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința recurată, urmând a se anula în parte Dispoziția nr. 9766/12.03.2008, modificată prin Dispoziția nr._/31.03.2009, emise de P. G. al M. București, în sensul că prin articolul 2 se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în limita unei cote de 104/128 din imobilul identificat prin dispozițiile indicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul – reclamant P. M. BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.3364 din 19.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți P. G. AL M. BUCUREȘTI, I. LAURENȚIA, I. S. și I. V..

Modifică sentința civilă recurată în sensul că:

Admite în parte acțiunea.

Anulează în parte Dispoziția nr. 9766/12.03.2008, modificată prin Dispoziția nr._/31.03.2009, emise de P. G. al M. București, în sensul că prin articolul 2 se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în limita unei cote de 104/128 din imobilul identificat prin dispozițiile indicate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, V. H. O. D. P. B. C.

GREFIER,

C. M.

Red. V.H. / Tehnored.V.H./ 2 ex.

Tribunalul București – SCAF / Judecător fond: M. D.

← Conflict de competenţă. Sentința nr. 3256/2013. Curtea de...		Despăgubire. Decizia nr. 4445/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Anulare act administrativ. Decizia nr. 5829/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 5829/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI