Anulare act administrativ. Decizia nr. 2186/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2186/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 8636/3/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2186
Ședința publică de la 20 Mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - A. V.
Judecător - M. M. P.
Judecător - M. D.
Grefier - F. L. V.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul D. M. ROBERTINO în contradictoriu cu intimații INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN PREFECT, M. M. M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul personal, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea pune în discuție excepția nulității recursului pentru nemotivare.
La interpelarea instanței, recurentul arată că lasă la aprecierea instanței în ce privește excepția nulității recursului.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr._ reclamanta Instituția P. Municipiului București a chemat în judecată pârâții D. M. Robertino și M. M. M., solicitând instanței anularea înscrierii în evidenta Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției P. Municipiului București a dobândirii de către pârâtul D. M. Robertino a dreptului de proprietate asupra autovehiculului marca Renault M. nr. de identificare VF1FDCNL_ și anularea transcrierii transmiterii dreptului de proprietate ca urmare a dobândirii sale de către pârâtul M. M. M..
Prin sentința civilă nr. 4256/01.11.2012 au fost respinse ca neîntemeiate cererea principală și cererea de chemare în judecată a altor persoane.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Pârâtul D. M. Robertino a solicitat Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției P. Municipiului București înmatricularea autovehiculului marca Renault M. nr. de identificare VF1FDCNL_, depunând în acest sens și dovada achitării taxei de poluare, respectiv chitanța . nr._/24.03.2009 (fila 7). Ulterior, autovehiculul a fost dobândit în proprietate de pârâtul M. M. M..
Prin adresa nr.T20939/07.10.2009 emisa de Trezoreria Sectorului 2 (fila 6) se comunica reclamantei ca în urma verificărilor efectuate aceasta nu se identifica încasarea plății, motiv pentru care reclamanta a introdus prezenta cerere de chemare în judecata.
În drept instanța a avut în vedere dispozițiile art.11 al.2 și 3 din OUG nr.195/2002, conform cărora “Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiții, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, și presupune următoarele operațiuni: a) înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar; b) transcrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul. (3) Operațiunile prevăzute la alin. (2) se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului și ale proprietarului și condiționează eliberarea de către autoritățile competente, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare atribuit și transcrierile necesare în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a vehiculului”. Actele necesare înmatriculării sunt menționate în art.7 din Ordinul nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.
Art.16 din OUG nr.195/2002 prevede ca “Înmatricularea, înregistrarea sau atribuirea numărului provizoriu ori pentru probe a unui vehicul se anulează de către autoritatea care a efectuat-o, dacă se constată că au fost încălcate normele legale referitoare la aceste operațiuni”.
Așadar pentru a se dispune anularea înmatriculării autoturismului este necesar sa se constate că au fost încălcate normele legale referitoare la aceasta operațiune. În cauza insa, mențiunea Trezoreriei Sectorului 2 în sensul ca documentul cu care a fost achitata taxa de poluare, chitanța . nr._/24.03.2009, nu figurează ca achitata, nu este suficienta pentru aplicarea dispozițiilor art.16 din OUG nr.195/2002 deoarece constatarea încălcării normelor legale referitoare la înmatriculare nu se efectuează în baza unei simple adrese a Trezoreriei Sectorului 2.
Pe de alta parte, instanța de contencios administrativ nu are competenta de a cenzura legalitatea chitanței prin care a fost achitata taxa de poluare întrucât nu a fost sesizata cu o astfel de cerere. Așadar, în condițiile în care nu s-a probat neautenticitatea acestei chitanțe, instanța a apreciat ca cererea de chemare în judecata este neîntemeiată.
Față de soluția pronunțată pe cererea principala, tribunalul a respins ca neîntemeiată și cererea de chemare în judecata a altor persoane.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul D. M. Robertino arătând că va prezenta motivele în fața instanței de control judiciar.
La primul termen de judecată, 20.05.2013, Curtea a pus în discuție excepția nulității recursului pentru nemotivare, reținând cauza în pronunțare asupra acesteia.
Analizând actele dosarului,Curtea constată următoarele:
Potrivit disp. art. 3021 alin. 1 lit. c C.pr.civ. „Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: … motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
Conform art. 303 alin. 1 și 2 C.pr.civ. „(1) Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. (2) Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte”.
De asemenea, conform art. 306 alin. 1 și 2 C.pr.civ. „(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2. (2) Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților”.
Analizând în raport de aceste prevederi legale actele dosarului, Curtea constată că pârâtul D. M. Robertino nu și-a motivat recursul formulat, precizând în cererea de recurs că va prezenta motivele în fața instanței (de control judiciar).
Recursul nu este, deci, deloc motivat nici în termenul prevăzut de lege pentru aceasta, nici ulterior acestui moment, nici prin însăși cererea de recurs și nici printr-un memoriu separat.
În plus, nici la termenul de judecată din 20.05.2013 recurentul pârât nu a expus motivele pentru care sentința recurată ar fi nelegală și/sau netemeinică, în viziunea sa. De asemenea, acesta nu a invocat nici motive de ordine publică, pentru a putea fi încadrat recursul exercitat în ipoteza art. 306 alin. 2, astfel de motive nefiind constatate nici de prezenta instanță.
Prin urmare, apreciind deci că nu există motive de ordine publică care să poată fi avute în vedere și din oficiu, din acest punct de vedere sentința recurată fiind legală și temeinică, constatând deopotrivă faptul că recurentul reclamant nu a motivat recursul declarat, în temeiul disp. art. 312 C.pr.civ., Curtea va admite excepția nulității invocată din oficiu și va constata nul recursul, conform argumentelor legale ce preced.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția nulității invocată din oficiu.
Constată nul recursul declarat de recurentul D. M. ROBERTINO (Jilava, ., jud. Ilfov) în contradictoriu cu intimații INSTITUȚIA P. MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN PREFECT (București, .. 47, sector 5), M. M. M. (București, .. 6, ., . și București, ., ., ., sector 3) și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU (București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 20 Mai 2013.
Președinte Judecător Judecător
A. V. M. M. P. M. D.
Grefier
F. L. V.
Red. MMP
2 ex. – 21.06.2013
Tribunalul București
Jud. Fond. I. S.
| ← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 2755/2013. Curtea de... → |
|---|








