Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 4129/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4129/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 4574/2/2012*
DOSAR NR._
ROMANIA
C. DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4129
Ședința publică din data de 14 octombrie 2013
C. constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamantul L. T. „P. G.” ȚĂNDĂREI împotriva sentinței civile nr. 3372/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI – CAMERA DE C. IALOMIȚA.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul – reclamant L. T. „P. G.” Țăndărei, prin avocat Ș. C., cu împuternicire avocațială la dosar, și intimata – pârâtă C. de C. a României – Camera de C. Ialomița, prin consilier juridic G. V. C., cu delegație pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul – reclamant, prin avocat, face dovada timbrării recursului cu 7 lei – taxă judiciară de timbru și cu 0,30 lei – timbru judiciar.
Nemaifiind alte cereri, C. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Recurentul – reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului. Arată că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile Legii nr. 84/2012. Însăși C. de C., prin decizia dată după decizia din ianuarie, a considerat că acele drepturi sunt exonerate de la plata. Însăși Legea nr. 84/2012 are în vedere plata prin cumul și plata cu ora, situații reglementate de Codul Muncii. C. de C. nu putea să impună obligarea la restituirea acelor sume.
Intimata – pârâtă C. de C. a României, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului Ialomița, ca fiind temeinică și legală. Arată că obiectul litigiului îl constituie constatarea legalității unor măsuri dispuse de C. de C. printr-o decizie, iar obiectul Legii nr. 84/2012 îl constituie constatarea unei exonerări de la plată a veniturilor acordate în mod nelegal de autorități și instituții publice, prin contracte colective de muncă. Chiar legea constată legalitatea măsurilor Curții de C. prin faptul că această exonerare de la plată se instituie ca urmare a măsurilor constatate de C. de C. pe parcursul timpului. Această lege vizează etapa punerii în executare a deciziilor Curții de C. prin emiterea de către conducerea entităților a unor decizii de impunere. Legea nr. 84/2012 nu are relevanță în speța de față.
C.,
Asupra recursului de fata;
Prin sentinta civila nr. 3372/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._ s-a respins exceptia prescriptiei efectuarii controlului de catre parata Camera de C. I., s-a respins exceptia prescrierii dreptului aceleiasi parate de impune masuri reclamantei, s-a respins actiunea formulată de reclamantul L. T. „P. G.” ȚĂNDĂREI în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. - CAMERA DE C. I..
De asemenea a fost respinsa si cererea de suspendare a executarii deciziei nr. 16/2.03.2012 a paratei.
Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca in perioada 05.01._12, Camera de C. Ialomița a efectuat acțiunea de control la L. T. „P. G.” Țăndărei privind modul de acordare a drepturilor salariale personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, pentru perioada 01.01.2009 – 31.12.2011.
Urmare controlului efectuat de reprezentanții pârâtei, s-a constatat că în perioada 01.01._09 s-au acordat anumite sporuri salariale personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic angajat al reclamantului, dispunându-se potrivit deciziei nr. 16 din 02.03.2012, în sarcina reclamantului măsuri de cuantificare a prejudiciului creat prin plata acestor sporuri, precum și măsuri de recuperare a acestui prejudiciu .
Cu privire la exceptia prescriptiei efectuării controlului de către pârâta Camera de C. Ialomița, întrucât perioada verificată de auditor depășește cu un an perioada supusă controlului, tribunalul a aratat ca este neintemeiata exceptia, deoarece din prevederile art. 51 lit. b din Regulamentul din 04.11.2010 privind organizarea și desfășurării activității specifice Curții de C. rezulta posibilitatea extindereii automate a perioadei supuse verificării în cazul constatării unor deficiente a căror remediere ulterioară nu mai este posibilă si care pot avea caracter de continuitate (de exemplu: nerespectarea prevederilor legale privind întocmirea programului anual de achizitii publice ori privind inventarierea patrimoniului, neevidentierea unor bunuri în patrimoniu etc.) sau a unor deficiente care provin din perioada anterioară celei supuse verificării si care pot sau nu continua până la zi, deficiente care se referă la:
(i) nestabilirea, neevidentierea si neîncasarea la termen a drepturilor de creantă cuvenite entitătii si bugetelor publice (clienti, dividende, impozite, taxe, contributii etc);
(ii) încălcarea prevederilor legale referitoare la lichidarea, ordonantarea si plata unor cheltuieli bugetare care au fost angajate în perioada anterioară celei supuse verificării;”
Din interpretarea textului de lege sus indicat rezultă că există situații alternative în cazul în care este posibilă extinderea controlului asupra unei alte perioade, una din ele fiind aceea în care se constată deficiențe a căror remediere ulterioară nu mai este posibilă și are caracter de continuitate, situație ce se regăsește speței de față, neregulile constatate începând în anul 2008 și continuând în anul 2010.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului pârâtei Camera de C. Ialomița de a impune măsuri reclamantei, tribunalul a avut în vedere prevederile art.91 din Codul de procedură fiscală din care rezultă că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, termen care curge de la data de 1 ianuarie al anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.
Întrucât este vorba de recuperarea unor drepturi salariale acordate în anul 2008 și 2009, tribunalul a respins ca neîntemeiată și această excepție.
Cu privire la fondul cauzei instanta de fond a retinut ca actiunea nu este intemeiata.
Astfel la punctul 2 din decizia contestata parata a retinut ca a fost acordat in conditii nelegale sporul pentru condiții vătămătoare de 15 % din salariul de bază pentru utilizarea calculatorului mai mult de 50% din timpul de lucru, precum și sporul de 10% din salariul de bază pentru profesorii de chimie și laboranților, pentru utilizarea reactivilor chimici și activitățile didactice desfășurate, precum și a profesorilor de pictură care își desfășoară activitatea în atelierele special amenajate.
La baza acordării acestor sporuri, s-au avut în vedere hotărârile Comisiei Paritare nr.1 din 7 decembrie 2007 și 2 din 18 ianuarie 2008.
În acest sens, instanța de fond a reținut sub aspect formal că Comisia Paritară ce funcționează la nivelul I.S.J. Ialomița – sindicate reprezentative și-a depășit competențele atunci când a hotărât în probleme privind salarizarea membrilor de sindicat și acordarea unor sporuri, având doar rol consultativ, potrivit art.74 alin.1 din Legea nr.188/1999 și în nici un caz nu se putea pronunța asupra unor drepturi a căror condiții de acordare și cuantum sunt prevăzute prin dispoziții legale, potrivit art.12 din Legea nr.130/1996, în vigoare în perioada verificată de reprezentanții pârâtei .
Mai mult decât atât, sporurile în discuție făcând parte din sistemul de salarizare al personalului din instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate din bugetul de stat și bugetele locale, acestea sunt stabilite numai prin lege, organele sindicale având doar rol consultativ, așa cum prevede art.162 alin.3 din Codul muncii.
A mai retinut ca in acest context, invocarea unor hotărâri ale Comisiei Paritare sau contractele colective de muncă la nivel de ramură de învățământ și contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2007 - 2010, ca bază de acordare a acestor sporuri nu poate fi primită.
A proceda astfel, înseamnă a încălca principiul legalității sistemului de salarizare și a încălca atributul exclusiv al legiuitorului de a adopta reglementări privind stabilirea drepturilor salariale, situație sancționată de C. de C. prin deciziile nr.818, 819 și 820/2008 și 838/2009 .
Sub aspect legal, modalitatea de acordare a sporurilor în litigiu a constituit obiect de reglementare pentru H.G. nr.281/1993, privind salarizarea personalului din unitățile bugetare și H.G. nr.246/2007, privind metodologia de reînnoire avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite și O.G. nr.10/2008.
Astfel, potrivit art.14 din O.G. nr.10/2008, se acordă un spor de condiții vătămătoare de până la 10% din salariul de bază personalului contractual care desfășoară activități în cadrul autorităților și instituțiilor publice în care funcționează instalații care guvernează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență și instalații de bruiaj.
A.. 3 al aceluiași articol prevede că locurile de muncă pentru care se acordă sporul sunt stabilite pe baza buletinelor de determinare emise de autorități abilitate în acest sens.
Cum dispozițiile enumerate mai sus nu au fost respectate la acordarea sporurilor în discuție, tribunalul a constatat că personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic au beneficiat de aceste sporuri în mod ilegal.
Cu privire la drepturile salariale obținute ca urmare a prestării activității didactice în regim de plată cu ora, fără să aibă la bază documente justificative aprobate de către persoane investite cu competență în acest sens, tribunalul a reținut ca potrivit art. 12 alin. 4 din ordinul nr. 1.350 din 20 iunie 2007 pentru aprobarea metodologiilor de calcul al drepturilor salariale care se acordă personalului didactic încadrat pe funcțiile din anexele la Ordonanța Guvernului nr. 11/2007, personalul didactic de conducere din unitățile de învățământ, degrevat parțial sau total de norma de predare, poate fi salarizat prin plata cu ora, fără diminuarea obligațiilor prevăzute în fișa postului, dar nu mai mult de 6 ore săptămânal.
Întrucât, în perioada 01.01._11, cinci profesori care au ocupat și funcții de conducere au beneficiat de drepturi salariale ca urmare a prestării activității didactice în regim de plată cu ora, peste numărul de ore prevăzut de textul legal mai sus invocat, tribunalul a retinut că măsura dispusă de pârâtă la punctul II 2 din decizie este legală.
Referitor la plata drepturilor salariale ca urmare a prestării activității didactice în regim de cumul de funcții a persoanelor cu funcții de conducere, tribunalul a reținut ca potrivit prevederilor art. 46 alin. 1 -3 din Legea nr. 128/1997 și art. 254 alin. 17 din Legea nr. 1/2011 personalul didactic de conducere degrevat total sau parțial de norma didactică de predare, nu poate desfășura activități didactice în regim de cumul sau de plată cu ora.
Este vorba de o normă imperativă ce nu suscită discuție, indiferent dacă Inspectoratul Școlar Ialomița a aprobat repartizarea orelor rămase neocupate și personalului didactic cu funcții de conducere, și chiar dacă unitatea de învățământ s-a confruntat în mod real cu o lipsă de personal didactic care să acopere orele rămase neocupate.
Tribunalul a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 16/02.03.2012 a Camerei de C. Ialomița formulată de reclamantul L. T. P. G. Țăndărei în contradictoriu cu pârâta C. de C. a României –Camera de C. Ialomița avand in vedere solutia pronunta pe fondul cauzei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul care a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei recurate in sensul admiterii actiunii cum a fost formulata.
Dupa o scurta expunere a situatiei de fapt, recurentul a aratat ca sentinta atacata a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii fiind incidente dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila (1865).
A invocat faptul ca instanta de fond nu a tinut cont de prevederile legii nr. 84/2012, desi a invocat in mai multe randuri aceste prevederi.
Dispozitiile acestei legi se aplica in cauza.
Actul normativ a fost adoptat de legiuitor tocmai pentru a reglementa situațiile de fapt precum cea care face obiect al prezentului dosar și prin neaplicarea și neanalizarea ei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre profund nelegală.
Legiuitorul a acordat o exonerare de la plata acestor sume, iar acest lucru reiese destul de clar dacă prevederile respectivei legi sunt analizate.
Instanta de fond a aplicat și interpretat vădit greșit legea, omițând flagrant să analizeze Legea 84/2012, lege cu directă aplicare asupra prezentei spețe și care reglementa direct și fără dubiu situația de fapt, pronunțând o sentință nelegală, încălcând direct prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Recurentul a mai invocat faptul ca instanta de fond a interpretat greșit legea, omițând să observe faptul că Regulamentul prin care se stabilesc condițiile de acordare a sporurilor și de altfel documentul ce a stat la baza motivării instanței de respingere a cererii Subscrisei, nu se aplică personalului didactic, personalului nedidactic și cel contractual și mai mult nu este publicat în Monitorul Oficial și prin urmare, nu poate produce efecte.
Considera ca instanta de fond a aplicat gresit legea (HG nr. 281/1993) considerând nelegală acordarea sporurilor, ignorând faptul că Regulamentul ce stabilea procedura de acordare a respectivelor sporuri nu este aplicabil personalului didactic, nedidactic și cel contractual și mai mult, respectivul regulament nici nu este publicat în Monitorul Oficial (și nici nu face parte din actele ce prin excepție produc efecte chiar dacă nu sunt publicate)
Inclusiv raportul ulterior al Curții de C. confirmă faptul că exonerarea de la plata sporurilor este aplicabilă situației obiect al prezentului dosar.
La data de 24 ianuarie 2013 C. de C. Ialomița a efectuat un control de verificare a modului în care au fost duse Ia îndeplinire măsurile dispuse prin Decizia nr. 16/02.03.2012.
Prin raportul redactat cu ocazia acestui control (Raportul nr. 166/24.01.2013 ) C. de C. recunoaște faptul că "sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salariala ale personalului plătit din fonduri publice" - pag.2 din respectivul raport. Menționăm de asemenea faptul că respectiva precizare din Raportul Curții de C. este enumerată în cadrul secțiunii despre "măsurile ce au fost realizate" astfel încât însăși C. de C. Ialomița a constatat faptul că respectivele sume nu mai sunt necesare a fi pretinse de Ia salariați, Legea nr. 84/2012 fiind cu aplicare imediată și direct la situația prezentă.
Conformându-se acestei constatări a Curții de C., directorul Liceului T. a emis deciziile nr. 3-6 din 23 ianuarie 2013 de exonerare la plată a sumelor constatate nelegale.
Recurentul a invocat faptul ca decizia nr. 16/2013 (poate 2012) a Curtii de C. a ramas fara obiect in ceea ce priveste recuperarea sumelor acordate drept sporuri salariale si considera ca aceasta decizia ar trebui cel putin modificata.
Si sumelor plătite pentru prestarea activităților didactice în regim de plată cu ora și cumul de funcții li se aplică prevederile Legii 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salariată ale personalului plătit din fonduri publice.
Instanța de fond a interpretat greșit actul în baza căruia sporurile respective au fost acordate, invocând acordarea sporurilor în baza unor hotărâri a Comisiei Paritare de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, omițând să observe că acordarea sporurilor a fost de fapt realizată prin Decizia Directorului Liceului T..
A mai aratat ca tribunalul a ignorat în totalitate faptul că sporurile au fost acordate de fapt în baza deciziei organului de conducere, respectiv Decizia Directorului (nr. 41 din 04.02.2008). De altfel, nu era posibil acordarea unor sporuri sau altor drepturi salariale, in absența și mai ales prin decizia organului de conducere ca și ordonator de credite deoarece acesta este singurul în măsură să dispună din punct de vedere financiar de bugetul recurentului.
A concluzionat faptul ca sentinta atacata este nelegala si sub aspectul dispozitiilor art. 304 pct. 8 Cod procedura civila (1865).
A solicitat examinarea cauzei sub toate aspectele fata de dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila (1865).
In ceea ce privește modalitatea legala de luare a deciziilor cu privire la aprobarea încadrării cadrelor didactice în regim de plată cu ora, Ministerul Educației prin inspectoratele școlare județene aprobă la începutul fiecărui an școlar (dar și în pauza dintre semestre) încadrarea cadrelor didactice pentru prestarea activității didactice în regim de plată cu ora, prin emiterea unei decizii la nivelul fiecărui inspectorat județean, decizie aferentă fiecărei unități de învățământ. Situația de fata nu face excepție.
Astfel, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, prin inspectorul școlar general, a emis pentru fiecare dintre profesorii în cauză decizii prin care aceștia erau detașați în interesul învățământului în funcțiile de conducere respective (deciziile atașate la dosarul cauzei).
Separat de aceste numiri în funcții de conducere și având în vedere situația curentă de notorietate a învățământului din România, I.S.J. Ialomița, prin funcția de mobilitate a personalului didactic acordată de Ministerul Educației prin Ordinul nr. 5885/2009 privind aprobarea Metodologiei privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar, aprobă încadrarea în regim de plată cu ora / cumul de funcții a tuturor celor 4 profesori, aprobând și numărul de ore per norma Ia care aceștia erau obligați să le predea și deopotrivă aveau dreptul să fie remunerați.
Deciziile poate avizul de legalitate al ISJ I..
La inceptul fiecărui an școlar toate încadrările si statele de funcții sunt aprobate de către Inspectoratul Județean Școlar.
In ceea ce privește voința legiuitorului privind numărul de ore predate săptămânal de cadrele didactice cu funcții de conducere, aceasta este evident în sensul de asigura disponibilitatea cadrului didactic respectiv (director, director-adjunct) de a-și putea respecta obligațiile de conducere.
In legătura cu acest lucru, a precizat faptul că orarul de predare (activitatea didactică efectivă) a fiecăruia dintre profesorii în cauză era separat de timpul alocat funcției de conducere, așa cum reiese din notele de relații acordate Curții de C., dar și din adeverințele de la unitățile de învățământ implicate (inclusiv faptul că orarul Școlii Generale „S. Haret" Țăndărei fiind diferit față de cel al Liceului T. Țăndărei.
Situatia era temporara, iar lipsa acestei modalități de rezolvare a lipsei resurselor umane ar duce la situații în care elevii nu ar beneficia de învățământ de calitate ori de asigurarea orelor de educație prin prezența profesorului în sala de clasă, lucru ce ar produce un dezechilibru major în procesul educațional.
Munca prestată de către profesorii respectivi trebuia a fi remunerată, (așa cum trebuie remunerată orice prestație în muncă) în conformitate cu Codul Muncii, Contractul Colectiv la nivel de ramură de învățământ, contractele individuale de muncă și a celorlalte prevederi legale.
Cu privire la motivarea Curții de C. pentru care consideră ca orele prestate în regim de cumul de funcții reprezintă o cheltuiala nelegală, a solicitat sa se retina că art. 16 din Legea nr. 128/1997 cu privire la statutul personalului didactic precizează faptul că „orele rămase neocupate se atribuie de către directorul scolii, prin cumul sau prin plata cu ora, personalului didactic titular, personalului asociat sau cadrelor didactice pensionate" (alin.4).
Având în vedere nota de relații a dir. C. R. (anexa la raportul de control), orele respective nu au putut fi acoperite din două motive: orele erau într-un număr mult prea mic în raport cu remunerația cuvenită și disciplina în cauză (matematică), iar într-un liceu de tip teoretic, profesorii debutanți ori fără experiență nu acceptă preluarea acelor ore. De asemenea, trebuie avut în vedere și asigurarea calității actului didactic și obligațiile ce decurg din aceasta (evident că în orice situație, va prima un cadru didactic gradul I și cu peste 36 de ani de experiență), dar și faptul că angajarea de personal didactic necalificat, respectiv suplinitori fără studii și experiența corespunzătoare este o situație de neacceptat pentru un liceu de profilul și prestanța Liceului T. Țăndărei.
Cu privire la reglementarea cumulului de funcții în învățământ și cadrul legal al situației analizate, a aratat faptul că acordarea orelor respective în regim de cumul de funcții s-a realizat cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean, care a emis decizia nr. 1810 din 26.10.2010, prin care a aprobat un număr de 10 ore săptămânal.
Decizia Inspectoratului are la baza Ordinul Ministrului Educației nr. 5885/2009 privind aprobarea metodologiei privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar (metodologie menționata mai sus), act normativ ce prevede faptul ca „Orele rămase neocupate, se atribuie de către directorul unității de învățământ, prin cumul sau plata cu ora, cu avizul inspectoratului școlar, cadrelor didactice titulare în unitatea de învățământ, cadrelor didactice asociate sau cadrelor didactice pensionate" (art. 80).
Recurenta a mai facut trimitere si la Metodologia de calcul din 20.06.2007.
De asemenea a aratat ca perioada în care prof. A. C. a prestat activitate didactică la L. T. Țăndărei în regim de cumul e funcții este de aproximativ 8 luni (din 26.10.2010, data deciziei de aprobare a orelor și până la data de 04.07.2011, data eliberării din funcția de director al celeilalte unități de învățământ).
In mod cert calificarea legala a posibilității pentru situația cumulului de funcții sunt prevederile Codului Muncii, respectiv încheierea unui contract de munca pe durata determinata.
In drept, a invocat dispozițiile art. 304, 3041 și următoarele C.pr.civ, dispozițiile Legii nr. 84/2012, Codului Muncii, Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură de învățământ pe anul 2007, Legii nr. 128/2007 privind statutul personalului didactic, Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Legii nr. 24/2000, H.G. nr. 833 din 25 iulie 2007, H.G. nr. 281 din 17 iunie 1993, Legii nr. 94/2002, Regulamentului din 4 noiembrie 2010 privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, Legea nr. 130/1996, Legii nr. 188/1999, Legii nr. 273/2006, O.G. nr. 10/2008, O.G. nr. 10/2007, O.G. nr. 15/2008, Ordin M.E.C.T. nr. 1350/2007, Ordinul M.E.C.T. nr. 5885/2009.
Recurentul a depus copie de pe raportul de control al paratei din 24.01.2013
Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea retine ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente.
Nu se poate retine sustinerea recurentului ca sentinta atacata a fost data cu aplicarea si interpretarea gresita a legii.
Astfel se constata ca decizia atacata emisa de parata C. de C. – Camera de C. I. nr. 16/2012 a fost emisa in 2.03.2012, raportul de control a fost intocmit la 31.01.2012, iar incheierea prin are a fost respinsa contestatia reclamantului (plangerea prealabila, cum invoca acesta) a fost emisa la 10.05.2012.
Legalitatea actelor administrative se apreciaza in functie de situatia de fapt si de drept existenta la momentul emiterii lor.
Legea nr. 84/2012 a fost publicata si a intrat in vigoare iunie 2012, dupa emiterea actelor atacate de reclamant in prezenta cauza.
Asadar in mod corect la pronuntarea sentintei atacate instanta de fond nu a tinut cont de prevederile acestei legi, actul normativ avand relevanta numai asupra executarii actelor administrative atacate si nicidecum asupra legalitatii lor.
De altfel chiar recurentul recunoaste ca ulterior Camera de C. I., verificand modul de indeplnire a masurilor dispuse, a retinut ca sunt aplicabile dispozitiile legii nr. 84/2012 si nu a mai mentionat alte recomandari cu privire la sporurile care au fost acordate nelegal.
Daca ar fi sa retinem sustinerea recurentului in sensul ca a ramas fara obiect decizia atacata, atunci si recursul sau pe acest aspect ar fi lipsit de interes, mai ales in conditiile in care emitentul actului a retinut ca masura dispusa a fost realizata, fiind inclusa la capitolul A din raportul de control din 24.01.2013, raport depus in recurs si aflat la filele 18-21 din dosarul acestei instante.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea recurentei in sensul ca instanta de fond ar fi interpretat gresit legea cu privire la sporul pentru conditii vatamatoare.
Astfel desi chiar recurentul a sustinut ca potrivit art. 8 din HG nr. 281/1993 “locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor” recurentul nu a dovedit ca au fost intrunite conditiile pentru acordarea sporului.
Daca regulamentul invocat de parat nu ar fi fost aplicabil, fie pentru ca nu a fost publicat fie ca nu era aplicabil personalului didactic sau nedidactic si cel contractual, atunci sporul in cauza era tot nelegal acordat pentru ca orice spor pentru conditii vatamatoare nu putea fi acordat decat in urma unor buletine de analiza, a unor masuratori efectuate de organe abilitate, a unor conditii stabilite prin regulamente, ori a unor avize emise de anumite ministere.
Nu se poate retine nici incidenta motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedura civila (1865), deoarece decizia directorului liceului este un act individual, acesta neavand competenta de a emite acte normative in domeniul salarizarii.
In mod corect instanta de fond a retinut ca salarizarea in domeniul bugetar se face numai prin lege.
De asemenea deciziile directorului liceului pot fi emise doar in baza unor acte normative, legi, hotarari de guvern, ordine si nicidecum in baza hotararilor unor comisii paritare, si cu atat mai putin acesta nu poate reglementa in domeniul salarizarii personalului bugetar.
Nu pot fi retinute nici sustinerile recurentului pe fondul cauzei.
Argumente de natura situatiei existente, lipsei personalului didactic calificat nu pot fi retinute ca argumente de natura a justifica incalcarea unor texte de lege, a unor acte normative.
Astfel dispozitiile art. 46 din legea nr. 128/1997 erau foarte clare si interziceau in mod expres atat regimul de cumul cat si cel de plata cu ora in privinta personalului didactic de conducere, asa cum in mod corect a retinut instanta de fond.
Art. 16 din legea nr. 128/1997 nu deroga de la prevederile textului de lege anterior mentionat ci trebuie interpretat in concordanta cu aceste dispozitii, astfel ca atribuirea se face de catre directorul scolii dar numai personalului didactic titular, personalului asociat sau cadrelor didactice pensionate, excluzand in mod evident personalul cu functii de conducere, control, indrumare.
Prin urmare nu pot fi retinute nici normele invocate din metodologia aprobata prin ordinul M. nr. 5885/2007.
De asemenea se retine ca dispozitiile din codul muncii sunt norme cu caracter general fata de prevederile legii nr. 128/1997 si prin urmare nu pot fi invocate drept temei legal al incalcarii prevederilor legii speciale.
Asa fiind se constata legala si temeinica sentinta atacata si nefondat recursul si in baza art. 299 si urmatoarele, 304 pct. 8 si 9, 3041 cod procedura civila (1865) va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul L. T. „P. G.” ȚĂNDĂREI împotriva sentinței civile nr. 3372/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI – CAMERA DE C. IALOMIȚA, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red. C.P. /2 ex./
Jud. Fond. I. T.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1423/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2186/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
