Anulare act administrativ. Hotărâre din 18-04-2013, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 61279/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 04.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. V. C.
JUDECĂTOR: R. M. C.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – reclamantă B. A. R. împotriva sentinței civile nr. 3383/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă AGENȚIA P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ MUNICIPIULUI BUCUREȘTI (fosta Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta reprezentată prin mandatar B. D. I. cu procură de reprezentare în dosarul de fond, care depune copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe legitimația de avocat și diploma de studii juridice, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata a depus prin serviciul registratură întâmpinare, în 2 exemplare, după care:
Curtea, deliberând, având în vedere modificarea denumirii instituției intimate dispune rectificarea citativului în senul menționării denumirii corecte actuale a instituției astfel cum reiese din întâmpinarea formulată în cauză.
Curtea, nefiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta, prin reprezentant, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Arată că cererea a fost respinsă pe fond pentru considerentele că nu ar exista o discriminare în cauză și că indemnizația este un drept al părinților. Arată că prin modul în care s-a acordat indemnizația de creștere a copilului au fost încălcate normele europene și cele ale legislației naționale, art. 14 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților internaționale și celelalte norme europene prin care sunt ocrotite drepturile copiilor. Mai arată recurenta că, încă din anul 2011, ÎCCJ a clarificat aceste aspecte privitoare la copiii născuți dintr-o sarcină gemelară în sensul că indemnizația lunară pentru creșterea copilului se acordă în mod egal pentru fiecare dintre copii și, mai mult, instanța de fond arată chiar în cuprinsul sentinței că acordarea unei indemnizații de 2086 lei și a uneia de 600 lei pentru celălalt copil este discriminatorie astfel cum ar fi și acordarea unei alocații în cuantum diferit, dar în ciuda acestor referiri, tribunalul nu pune în aplicare aceste afirmații. Recurenta arată că după depunerea prezentei cereri de chemare în judecată ÎCCJ prin Decizia nr. 26/14.11.2011 a decis că interpretarea și aplicarea disp.art. 1 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 se acordă în mod egal pentru copiii din sarcină gemelară și că normele Convenției europene a drepturilor omului sunt de aplicație imediată. Din considerentele acestei decizii reiese că au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care normele interne conțin dispoziții mai favorabile. Mai arată recurenta că judecătorul național trebuie să se conformeze și să dea prioritate normelor CEDO față de orice altă prevedere contrară din legislația națională. Arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică și, pentru toate motivele arătate solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și anularea deciziei prin care a fost stabilită de stabilire a indemnizației lunare pentru cel de-al doilea copil egală cu cea a fratelui geamăn și obligarea pârâtei la plata diferenței de indemnizație de la 600 lei la 2086 lei.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 11.04.2013.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. C. R. M. C. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 11.04.2013
CURTEA ,
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 18.04.2013.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. C. R. M. C. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 1717
Ședința publică de la 18.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. V. C.
JUDECĂTOR: R. M. C.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – reclamantă B. A. R. împotriva sentinței civile nr. 3383/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă AGENȚIA P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ MUNICIPIULUI BUCUREȘTI (fosta Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București).
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 04.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea succesiv la 11.04.2013 și la data de astăzi, când a hotărât următoarele:
CURTEA ,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 3383/19.09.2012 Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a respins actiunea formulată de reclamanta B. A. R., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Plati si Inspectie Sociala a Municipiului Bucuresti, ca neîntemeiata.
P. a pronunța această soluție, prima instanță - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal – a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti –sectia a IX-a in data de 15.09.2011, reclamanta B. A. R. a chemat in judecata pe parata Agenția pentru Plati si Inspectie Sociala a Municipiului Bucuresti, solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna:
1.Anularea deciziei nr._/02.05.2011 emisa de parata.
2.Obligarea paratei la emiterea unei noi decizii prin care sa stabileasca in favoarea reclamantei o indemnizatie pentru cresterea copilului minor, D. A. E. M., in varsta de pana la 2 ani, in cuantum de 2.086 lei, egala cea stabilita pentru fratele sau geaman D. S. G., cu incepere din data de 20.04.2011.
In fapt, reclamanta a afirmat ca in data de 28.12.2010 a nascut 2 copii gemeni, D. A. E. M. si D. S. G. pentru care a solicitat in data de 18.04.2011, acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani.
Reclamanta a afirmat ca parata a emis decizia nr._/02.05.2011 prin care a stabilit o indemnizatie de 2.086 lei pentru minorul D. S. G. si decizia nr._/02.05.2011 prin care a stabilit o indemnizatie de numai 600 lei pentru sora acestuia D. A. E. M..
Reclamanta a sustinut ca prin cererea inregistrata sub nr.6865/01.08.2011 a formulat contestatie administrativa impotriva deciziei nr._/02.05.2011 ce o privea pe minora D. A. E. M., solicitand acordarea indemnizatiei in acelasi cuantum ca pentru fratele sau, contestatia fiind insa respinsa sub acest aspect prin adresa nr.4365/22.08.2011 emisa de parata.
Reclamanta a sustinut ca indemnizatia in discutie reprezinta un drept al copilului si nu al parintelui si ca prin acordarea unor cuantumuri diferite pentru copii nascuti din aceeasi sarcina (gemeni, tripleti, etc.) se creeaza o discriminare nejustificata intre acestia pe criteriul nasterii, discriminare interzisa expres de art.16, alin.1 si 2, art.20 si art.49 din Constitutia Romaniei, art.6 din Llegea nr.272/2004, si de art.14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
S-a aratat ca aceeasi concluzie a fost retinuta si in decizia in interesul legii nr.26/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In drept, actiunea a fost intemeieata pe Legea nr.554/2004 si pe celelelate acte normative invocate in cuprinsul ei.
Parata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, afirmand ca indemnizatia nu reprezinta un drept al copilului (dreptul sau vizand alocatia pentru copii), ci al parintelui si are rolul de a suplini veniturile salariale ale parintelui.
Parata a mai sustinut ca indemnizatia se acorda pentru fiecare nastere si nu pentru fiecare copil si ca numai prin Legea nr.239/2009, s-a introdus posibilitatea majorarii indemnizatiei, in cazul nasterii simultane a mai multor copii, cu cate 600 lei pentru fiecare copil.
Parata a mai sustinut ca in cazul reclamantei a facut aplicarea acestei legi, acordand majorarea de 600 lei ca urmare a nasterii din aceeasi sarcina a celui de-al doilea copil, respectiv D. A. E. M..
In dovedirea actiunii si in aparare, partile au depus la dosar inscrisuri.
Analizand probele administrate in cauza civila de fata, prima instantă a constatat urmatoarele:
In data de 28.12.2010, reclamanta a nascut 2 copii gemeni, D. A. E. M. si D. S. G. pentru care a solicitat in data de 18.04.2011, acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani.
Parata a emis decizia nr._/02.05.2011 prin care a stabilit o indemnizatie de 2.086 lei pentru minorul D. S. G. (f.10) si decizia nr._/02.05.2011 prin care a stabilit o indemnizatie de numai 600 lei pentru sora acestuia D. A. E. M. (f.9).
Prin cererea inregistrata sub nr.6865/01.08.2011 (f.17), reclamanta a formulat contestatie administrativa impotriva deciziei nr._/02.05.2011 ce o privea pe minora D. A. E. M., solicitand acordarea indemnizatiei in acelasi cuantum ca pentru fratele sau, contestatia fiind insa respinsa sub acest aspect prin adresa nr.4365/22.08.2011 emisa de parata (f.22).
In ceea ce priveste normele incidente, prima instantă a constatat următoarele:
P. in data de 18.06.2009, OUG nr.148/2005 nu reglementa expres posibilitatea acordarii a doua sau mai multe indemnizatii pentru fiecare nastere, mai exact cate o indemnizatie pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, tripla etc.
In consecinta, unele instante au interpretat ordonanta in sensul ca permite acordarea unei singure indemnizatii indiferent de numarul copiilor nascuti din aceeasi nastere, iar altele au apreciat ca trebuie acordata cate o indemnizatie pentru fiecare copil.
Inconsecventa jurisprudentiala a determinat pronuntarea Deciziei in interesul legii nr.26/2011, prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca pana in data de 18.06.2009, trebuie acordata cate o indemnizatie pentru fiecare copil, in cuantum egal.
In data de 18.06.2009, a intrat in vigoare Legea nr. 239/2009, prin care art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 i s-a dat un nou continut, in sensul: "cuantumul indemnizatiei prevazute la art. 1 alin. (1) se majoreaza cu 600 de lei pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere"
Rezulta deci, ca dupa data de 18.06.2009, in cazul sarcinilor gemelare, de tripleti etc. se acorda o singura indemnizatie care poate fi majorata insa cu cate 600 lei de la al doilea copil in sus, operatiune care a fost realizata in speta de parata.
S-a constatat de prima instanță că decizia nr.26/2011 amintita mai sus a fost pronuntata dupa data de 18.06.2009, deci dupa modificarea adusa prin Legea nr.239/2009, astfel incat instanta suprema avea posibilitatea sa analizeze si noua forma a OUG nr.148/2005.
Cu toate acestea, Inalta Curte nu a sesizat vreo neconformitate a noii forme a OUG nr.148/2005 cu normele conventionale pe care le-a analizat in cuprinsul deciziei, desi in jurisprudenta care a generat sesizarea s-au exprimat opinii si cu privire la aceasta noua forma (paragraful 3.3 al deciziei).
Astfel, s-a observat ca in finalul motivarii, Inalta Curte reproduce textul art.2 al ordonantei, fara a-l critica in vreun fel, aratand doar ca el nu se poate aplica si pentru trecut deoarece s-ar incalca principiul neretroactivitatii legii civile, recunoscand implicit ca noua reglementare este in principiu corecta, dar ca exista impedimente de ordin procedural pentru aplicarea retroactiva.
Reclamanta a sesizat, in mod corect, ca rationamentul pentru care Inalta Curte a apreciat ca pana in data de 18.06.2009 trebuie acordate mai multe indemnizatii pentru sarcinile multiple, se pastreaza si dupa data de 18.06.2009, chiar daca legislatia a fost modificata.
A apreciat prima instanță că, într-adevar, acordarea unei indemnizatii de 2086 lei pentru primul copil si de 600 lei pentru al doilea copil din aceeasi sarcina este la fel de discriminatorie ca acordarea a 2.086 lei pentru primul copil si de 0 lei pentru al doilea copil, in ambele cazuri putandu-se pune problema incalcarii art.1 din Protocolul nr.12 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, incalcare retinuta de Inalta Curte, dar numai in privinta celei de-a doua situatii.
Inconsecventa implicita a Inaltei Curti este generata de rationamentul gresit pe care aceasta l-a utilizat in motivarea sa.
Instanța de fond a apreciat ca indemnizatia nu reprezinta un drept pecuniar direct al copilului, ci al parintelui, cu consecinte, e adevarat, si asupra copilului.
Dreptul pecuniar de asistenta sociala cuvenit direct minorului (nascandu-se direct in patrimoniul acestuia) il reprezinta alocatia de stat.
In continuare, copilul are dreptul la crestere si educare corespunzatoare din partea parintelui, drept care este realizat indirect, prin crearea pentru parinti a unui nivel de trai corespunzator, apropiat de cel pe care il aveau anterior nasterii, in timpul activitatii salariale.
Or, a apreciat prima instanță, acest scop se atinge prin acordarea pentru parinte a unei sume de bani (indemnizatia) care trebuie sa inlocuiasca veniturile salariale, astfel incat sa poata duce la o crestere si educare corespunzatoare a copiilor.
Si aici este optiunea legiutorului de a stabili nivelul indemnizatiei, trebuind insa sa se tina seama de faptul ca ea nu este destinata numai acoperirii nevoilor stricte de hrana, igiena, confort, etc. ale copilului, ci si pentru acoperirea nevoilor de trai ale parintelui, conforme cu viata normala, obisnuita.
Problema care se iveste in cazul a doi, trei copii din aceeasi sarcina consta in faptul ca educarea si cresterea lor corespunzatoare devine mult mai dificila pentru parinti, situatie in care indemnizatia trebuie sa fie mai mare pentru a compensa efortul suplimentar depus de parinti.
Or, gradul cu care se mareste indemnizatia, tine din nou de optiunea legiuitorului, imperios fiind insa sa se mareasca.
Aceasta marire a fost operata dupa data de 18.06.2009 prin Legea nr.239/2009.
P. perioada anterioara insa, OUG nr.148/2005 nu prevedea o astfel de posibilitate, textul legii sugerand ca se acorda o singura indemnizatie, indiferent de numarul copiilor.
Or, pentru a repara aceasta nedreptate, Inalta Curte nu putea stabili ea insasi o suma de bani suplimentara a carei acordare sa o impuna legiuitorului, deoarece ar fi depasit atributiile puterii judecatoresti, fiind astfel nevoita sa invoce egalitatea intre copii (in realitate nu privinta sumelor de bani cuvenite, ci in privinta drepturilor lor de a beneficia de o crestere, ingrijire si o educatie corespunzatoare) pentru a putea extinde acordarea indemnizatiei si asupra celui de-al doilea copil.
Instanta de fond, tinand seama de rationamentul de mai sus, a constatat ca in speta nu exista o discriminare intre cei doi copii ai reclamantei, in ceea priveste dreptul la indemnizatie, pe criteriul ordinii nasterii, dreptul la indemnizatie nefiind al lor.
Prima instantă a mai retinut de asemenea, că nefiind in discutie perioada 01.01._09, nu este tinuta de continutul deciziei nr.26/2011 a Inaltei Curtii de Casatie si Justitie, in cauza nefiind necesara aplicarea acesteia.
P. aceste motive, prima instanță a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta B. A. R., care a invocat ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 precum și art.3041 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În argumentarea recursului s-a susținut, în esență că, prin hotărârea pronunțată prima instanță a încălcat dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 privind Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 49 privind Protecția copiilor și tineretului din Constituția României, art. 6 din Legea nr. 272/2004 privind Protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 14 din CEDO, art.1 din Protocolul 12 la CEDO, precum și concluziile cu caracter de îndrumare ale Deciziei nr. 26 a ÎCCJ din 14.11.2011, arătându-se că, în raport de aceste dispoziții se impune anularea deciziei atacate și emiterea unei decizii cu respectarea prevederilor legale naționale și ale UE, în sensul acordării și copilului D. A. E. M. a unei indemnizații lunare egală cu cea a fratelui ei geamăn D. S. G., în cuantum de 2.086 lei începând cu data de 20.04.2011
Autoritatea publică intimată a formulat întâmpinare prin care a răspuns punctual criticilor formulate de recurentă în cadrul cererii de recurs solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Recursul este nefondat
Examinând actele și lucrările cauzei în raport de criticile formulate și prevederile legale incidente, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale aplicabile, așa încât, pentru următoarele considerente recursul va fi respins ca nefondat;
Într-adevăr, din actele cauzei rezultă că, prin Decizia nr._/02.05.2011 autoritatea publică pârâtă a aprobat suma de 600 lei reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului de 0-2 ani, pentru reclamanta B. A. R., în calitate de reprezentant legal al copilului /titular D. A. E. M., decizie a cărei anulare s-a solicitat în cauza de față, în principal pe motivul discriminării nejustificate între cei doi copii născuți dintr-o sarcină gemelară, în sensul că, minorei D. A. E. M. i s-a stabilit o indemnizație de doar 600 lei, în timp ce, fratelui său geamăn i s-a stabilit o indemnizație de 2.086 lei, fiind încălcate prevederile legale naționale și internaționale menționate în cuprinsul acestei decizii.
Curtea are în vedere faptul că, cei doi copii gemeni au fost născuți de reclamantă la data de 28.12.2010, deci după . a Legii nr. 239/2009, care a modificat conținutul art. 2 din OUG nr.148/2005.
Este adevărat că, prin Decizia de principiu nr.26/2011 adoptată de Secțiile Unite ale ÎCCJ în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare a stabilit că, până la . Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009, însă dezlegarea problemelor de drept dată de Înalta Curte se referă exclusiv la interpretarea și aplicarea OUG nr. 148/2005, până la . Legii nr. 239/2009, lege sub a cărei incidență de află actul administrativ în litigiu.
Or, potrivit art. 2 din OUG nr.148/2005 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 239/2009 cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. ( 1) ”se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere”, prevederi aplicate întocmai de autoritatea publică intimată în cazul de față atunci când a aprobat, minorei D. A. E. M., prin decizia atacată în prezenta acuză, indemnizația în cuantum de 600 lei, fiind al doilea copil născut dintr-o sarcină gemelară.
Pe de altă parte, Curtea reține că stabilirea cuantumului acestei indemnizații intră în marja de apreciere a statului în raport de situația economico-financiară a țării, prevederile legale naționale și internaționale nefiind încălcate din această perspectivă, textul în discuție nefiind declarat neconstituțional de Curtea Constituțională și de asemenea fiind avut în vedere de ÎCCJ atunci când a pronunțat decizia de principiu mai sus menționată.
În consecință, pentru considerentele arătate, Curtea în baza disp. art. 312 alin 1 din codul de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul formulat și va menține ca legală și temeinică sentința atacată.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă B. A. R. împotriva sentinței civile nr. 3383/19.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă AGENȚIA P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ MUNICIPIULUI BUCUREȘTI (fosta Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București) ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. C. R. M. C. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.R.C.
Tehnored.L.M./2ex. Jud.fond: A. J., Tribunalul București - SCAF
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 965/2013. Curtea de... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2313/2013.... → |
|---|
