Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1901/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1901/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 66614/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 1901
Ședința publică din 25.04.2013
Curtea constituită din:
Președinte: A. Ș.
Judecător: I. M.
Judecător: G. D.
Grefier: M.-C. O.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE VOLUNTARI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ILFOV împotriva sentinței civile nr. 3297/14.09.2012 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IX-a în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant, personal, lipsind recurentele pârâte.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recursuri.
Intimatul reclamant, personal, solicită respingerea recursurilor.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 14.10.2011, sub nr._, formulată de reclamantul A. M. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Voluntari, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea deciziei de calcul nr._/12.12.2008 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.975 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, plus dobânda legală de la momentul perceperii taxei până la momentul restituirii ei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat în anul 2008 un autovehicul folosit, marca Mazda, nr. de identificare ABMAICIHIIJB8E2/1998, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania.
În vederea înmatriculării acestui autovehicul în România, a achitat o taxă de poluare stabilită potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, în sumă de 5.975 lei, prin chitanța . nr._/12.12.2008.
Reclamantul a considerat că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 contravin legislației comunitare, respectiv art. 110 TFUE, cât și în raport cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Constituției României, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România. Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară. S-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu plângere prealabilă și cerere de restituire a taxei de poluare, la care i s-a răspuns că taxa de poluare a fost legal stabilită.
S-au invocat în drept dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, art. 11 și 20 din Constituția României, art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Voluntari, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 14.09.2012, tribunalul a pus în discuția părților, din oficiu, excepția decăderii din dreptul de a formula acțiunea în anularea deciziei nr._/12.12.2008, conform art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 3297/14.09.2012 a fost admisă excepția decăderii din dreptul de a formula acțiunea în anularea deciziei nr._/12.12.2008, invocată din oficiu și a fost respins ca tardiv acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Voluntari, a fost admis în parte capătul de cerere având ca obiect restituirea taxei de poluare, a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Voluntari la restituirea către reclamant a sumei de 5.975 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală ce va fi calculată potrivit art. 124 C.pr.fisc., de la data de 31.12.2011 până la data restituirii efective și a fost respinsă cererea pentru restul sumelor ca neîntemeiată, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 543,6 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial redus conform art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., analizând cu prioritate excepția tardivității acțiunii în anularea deciziei nr._/12.12.2008, tribunalul a reținut că Decizia de calcul nr._/12.12.2008 a fost comunicată reclamantului, acesta achitând voluntar taxa de poluare prin chitanța . nr._/12.12.2008. Acest din urmă înscris dovedește faptul că reclamantul a luat la cunoștință de actul contestat.
Or, potrivit art. 11 alin. 2 și 6 din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
În speță, tribunalul a constatat că prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 06.06.2011, după expirarea termenului de 1 an mai sus menționat, ceea ce înseamnă că reclamantul era decăzut din dreptul de a formula acțiunea în anulare.
Pentru aceste motive, tribunalul a admis excepția tardivității, invocată din oficiu cu privire la primul capăt al cererii de chemare în judecată și a respins cererea de anulare a deciziei nr._/12.12.2008, ca tardiv formulată.
Asupra admisibilității acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât potrivit art. 2 alin. 1 lit. i coroborat cu art. 8 alin. 1 și art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nici o acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Cu privire la fondul acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare, instanța de fond a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C 402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei percepute ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Orașului Voluntari la restituirea sumei de 5.975 lei.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamantul nu a indicat expres actul normativ, O.G. nr. 9/2000 (dobânda legală în materie civilă) sau O.G. nr. 92/2003 (dobânda legală în materie fiscală).
În condițiile în care reclamantul nu insistă cu privire la o anumită dispoziție legală, tribunalul a reținut că încadrarea juridică trebuie realizată de către judecătorul cauzei, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt. Or, în cauză, reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget): „(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.”
Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor): „(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.”
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.
Potrivit art. 10 din O.G. nr. 9/2000, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă, astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul a reținut că art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 prevede în mod expres că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Prin urmare, dreptul de creanță se naște din momentul expirării termenului de 45 de zile (calculat pe zile libere), indiferent dacă soluția dată cererii de restituire a fost favorabilă sau nu, singura condiție fiind ca plata să nu fi fost realizată în termen.
Reclamantul a solicitat organului fiscal acordarea dobânzilor odată cu cererea de restituire a taxei de poluare, deși acesta nu putea prevedea că organul fiscal va depăși termenul de 45 de zile pentru soluționarea favorabilă a cererii și pentru punerea în plată a deciziei de restituire.
Potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Or, dobânda legală solicitată de reclamant reprezintă tocmai daunele moratorii cauzate prin actul administrativ asimilat dedus judecății.
Dispozițiile speciale privind acordarea dobânzilor „la cererea contribuabililor” (Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal) reglementează modul de calcul la punerea în executare a hotărârii judecătorești și eventualul drept al organului fiscal de a dispune compensarea cu alte obligații fiscale scadente ale contribuabilului, însă nu creează un fine de neprimire al capătului accesoriu de cerere având ca obiect recunoașterea dreptului de creanță pretins de reclamant, astfel că va respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Prin urmare, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii legale în materie fiscală corespunzătoare sumei de 5.975 lei, ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. și art. 3712 alin. 2 C.pr.civ., de la data de 31.12.2011 până la data restituirii efective și a respins cererea pentru restul sumelor, anterior datei de 31.12.2011, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Voluntari a căzut în pretenții, motiv pentru care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, proporțional cu pretențiile admise, având în vedere soluția de respingere ca tardiv a primului capăt de cerere.
Potrivit art. 274 alin. 3 C.pr.civ. judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În această privință, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului a fost soluționată cu celeritate, la primul termen de judecată, iar onorariul avocațial de 800 de lei este disproporționat în raport cu natura pricinii, complexitatea acesteia, valoarea totală a pretențiilor și munca îndeplinită de avocat, astfel că l-a redus și a obligat pârâta la plata sumei de 500 de lei, la care s-a adăugat suma de 43,6 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ilfov, în nume propriu și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Voluntari, structură funcțională în subordinea D.G.F.P. Ilfov, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recurentele pârâte consideră hotărârea atacată ca fiind nelegală si netemeinică pentru următoarele argumente, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.:
I. Excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Ilfov și a Administrației Finanțelor Publice Voluntari.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că această taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasată, astfel că instituția căreia îi revine obligația administrării și gestionarii acestui buget, în calitate de titular este Administrația Fondului pentru Mediu:
„(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”, organului fiscal revenindu-i obligația calculării taxei de poluare (art. 3 alin. 1, lit. a si b. din H.G. 686/2008) și încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului, în cuprinsul dispozițiilor art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 arătându-se încă o dată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: „Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu".
Actul normativ în baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2008, prin normele sale de aplicare H.G. nr. 686/2008) arată si expune pe larg în cadrul art.3 alin. 5-8 modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația Fondului Pentru Mediu – respectiv:
„(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației Fondului pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule”.
Având în vedere faptul că taxa de poluare achitată de către petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către petent, între instituția pârâtă și acesta nu există nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale, cu consecința respingerii prezentei acțiuni ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
II. Pe fondul cauzei, această taxă de poluare se calculează atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele second-hand, în funcție de mai mulți parametri, în această categorie intrând și autovehiculul pentru care a fost promovată această acțiune.
Rațiunea introducerii unei astfel de taxe de poluare este, în primul rând, reducerea gradului de poluare a mediului, fapt pentru care taxa de poluare este mai mare în condițiile în care norma de poluare Euro este mai scăzută. În aceste condiții, nu se poate vorbi de o discriminare sau de o încălcare a principiului egalității în drepturi, taxa fiind introdusă doar pentru a limita gradul de poluare a mediului și a fost stabilită prin O.U.G. nr. 50/2008, act normativ ce nu a fost declarat neconstituțional și care nu încalcă prevederile din Tratatul Comunității Europene.
Emiterea acestor acte administrative fiscale s-a făcut în condiții de legalitate, ținându-se cont de normele comunitare care au caracter prioritar în raport cu cele naționale, fapt ce rezultă din Constituția României, art. 11 alin. 1 și 2, precum și din art. 148 alin. 2 si 4, din Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la UE.
Susținerile reclamantului că taxa de poluare, așa cum este reglementata în legislația interna a României, ar contraveni Tratatului de instituire a Comunităților Europene, sunt neîntemeiate, întrucât valorile sociale a căror ocrotire a fost avută în vedere de legiuitorul național, atunci când a adoptat norma juridică în temeiul căreia a fost încasată taxa respectivă, sunt diferite față de cele avute în vedere de legiuitorul comunitar când a edictat textul art. 90 paragraful 1 din T.C.E.
Instanța trebuie să circumstanțieze corect, din punct de vedere juridic, cadrul legislativ, atunci când analizează dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 si ale H.G. nr. 686/2008, care, susține reclamantul, că ar încălca art. 110 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, adoptând o abordare cu particularizare strictă la speță, prin administrarea probatoriului propus de către părți.
Comisia Europeană a recomandat instituirea acestei taxe de poluare având la baza principiul ca nivelul taxei de poluare să se reducă pe măsură ce se diminuează valoarea autovehiculul, respectându-se totuși principiul „poluatorul plătește".
În momentul de față, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului de taxare a autovehiculelor, iar după adoptarea unei directive în aceste sens, aceasta va deveni obligatorie la nivelul întregii Uniuni. În prezent, există în vigoare un sistem de taxare a autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în alte 16 state membre din cele 27 sub o formă sau alta, adică sub forma unei taxe de poluare sau sub forma unui impozit anual.
De asemenea, reclamantul nu face dovada că această taxă de poluare instituită ar fi nelegală, obligația plății acestei taxe de poluare fiind prevăzută atât pentru autoturismele autohtone noi și second-hand cât și pentru cele achiziționate din spațiul comunitar (noi si second-hand), astfel că prin achitarea acestei taxe de poluare de către petent, nu i s-a cauzat nici un prejudiciu. De altfel, prin Legea nr. 9/2012, s-a înlăturat discriminarea cu privire la plata acestei taxe, în sensul că în acest moment toate autovehiculele ce se înmatriculează în România plătesc taxa de poluare indiferent că sunt autohtone sau din import.
Cererea de recurs este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 299 si următoarele Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul reclamant a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de către recurente, ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele de fapt și de drept expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Voluntari este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, având în vedere că pârâta este o autoritate publică locală, în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul s-a adresat acestei pârâte cu cerere de restituire a taxei de poluare, la care a primit răspuns prin adresa nr._/13.09.2011.
Prin urmare, se reține că există identitate între pârâtă și titularul obligației de restituire a taxei de poluare, astfel că se justifică calitatea procesuală pasivă a Administrației Finanțelor Publice Voluntari.
Curtea va respinge ca neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ilfov, reținând că emitentul deciziei de calcul nr._/12.12.2008, contestate de către reclamant, este Administrația Finanțelor Publice Voluntari.
Curtea constată că pe parcursul judecății în primă instanță s-a dispus citarea din eroare a Direcției Generale a Finanțelor Publice Voluntari, deși din cuprinsul cererii de chemare în judecată era evident că acțiunea a fost introdusă de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Voluntari, iar pretențiile au formulate în contradictoriu cu această pârâtă. De altfel, în conținutul sentinței civile recurate, inclusiv al dispozitivul acesteia, este indicată în calitate de pârâtă Administrația Finanțelor Publice Voluntari.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Voluntari a fost citată la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ilfov, având în vedere că Administrația Finanțelor Publice Voluntari este reprezentată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ilfov, astfel încât, toate actele procedurale îndeplinite în cauză au fost comunicate la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ilfov.
De asemenea, criticile formulate de către recurente pe fondul cauzei sunt nefondate.
În acord cu motivarea primei instanțe, Curtea constată că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 instituie un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din Comunitatea Europeană în România pentru a fi reînmatriculate, dacă au fost deja înmatriculate în statul european.
Astfel, dintre principiile dreptului comunitar aplicabile în mod direct în legislația internă, consacrate prin jurisprudența adoptată de CJUE, Curtea menționează principiul priorității dreptului comunitar, aplicabilitatea directă a acestuia și efectul direct al normelor de drept european, principii care implică nu numai dreptul, ci în mod special obligația autorităților interne-judiciare, legislative și administrative, inclusiv funcționarii publici, de a da eficiență principiilor prevăzute de tratatele europene, inclusiv acela al nediscriminării în materia stabilirii impozitelor și taxelor între produsele interne și acelea exportate, de același tip.
În ceea ce privește taxa reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2011 - T. (C 402/09), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într-un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
De asemenea, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Dispozițiile Legii nr. 9/2012 invocate de către recurentele pârâte, nu sunt incidente în cauză, având în vedere că taxa de poluare achitată de către reclamant, a fost stabilită în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008, în vigoare la data respectivă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE VOLUNTARI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ILFOV împotriva sentinței civile nr. 3297/14.09.2012 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IX-a în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. M., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. Ș. I. M. G. D.
Grefier,
M.-C. O.
Red. M.I./24.05.2013
Tehnodact. O.M.C./ 2 ex.
Trib. București – I. M.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2313/2013.... | Anulare act administrativ. Hotărâre din 10-12-2013, Curtea de... → |
|---|
