Anulare act administrativ. Decizia nr. 5069/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5069/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 8074/2/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5069
Ședința publică din data de 18.11.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurentul reclamant P. L. împotriva sentinței civile nr. 2012/21.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 11.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de azi, 18.11.2013, când în aceeași compunere a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2012/21.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul P. L. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Ordinul nr. 7477/02.08.2011 emis de Autoritatea Națională a Vămilor s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberare din funcția publică teritorială de execuție de inspector vamal grad profesional principal la Biroul Vamal Otopeni Călători din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale București, conform dispozițiilor art. 97 lit. c și art. 99 alin. 1 lit. b, alin. 3, alin. 5 din Legea nr. 188/1999 rep. Ordinul a fost emis în temeiul prevederilor Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406/04.07.2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor, direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, al prevederilor Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2407/04.07.2011 privind aprobarea statului de funcții al Autorității Naționale a Vămilor – aparat central și structuri subordonate, precum și pe baza rezultatelor finale ale examenului de testare profesională desfășurat în perioada 18-19.07.2011 pentru ocuparea funcțiilor vacante din cadrul Autorității Naționale a Vămilor.
Cu privire la ordinul menționat anterior, prin care a fost încetat raportul de serviciu al reclamantului, acesta din urmă consideră că emiterea actului s-a făcut cu încălcarea legii, în special a prevederilor cuprinse în Legea nr. 188/1999, referitoare la reorganizarea autorității ori instituției publice, la respectarea dreptului de preaviz, la mențiunile obligatorii ce trebuie conținute de decizia de concediere, iar pe de altă parte vizează modalitatea în care s-a desfășurat concursul organizat de pârâtă în vederea testării profesionale. De asemenea, se mai invocă de către reclamant nelegalitatea ordinului de încetare a raportului de serviciu, decurgând din inexistența celor două acte administrative ce au stat la baza reorganizării Autorității Naționale a Vămilor (Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2407/04.07.2011 și Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406/04.07.2011) ca urmare a nepublicării acestora în Monitorul Oficial.
Cu privire la această din urmă susținere, vizând omisiunea publicării celor două acte administrative la care s-a făcut referire anterior, formalitate obligatorie în opinia reclamantului, a cărei neîndeplinire conduce la inexistența actelor, Curtea a constatat că este în mod evident neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României:
a)deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii;
b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate.
Așadar, pornind de la cele două categorii în care dispozițiile legale expuse încadrează actele emise de organele administrației publice centrale ori de conducătorii acestora (astfel cum este cazul celor două ordine emise de Președintele ANAF la care face referire reclamantul), respectiv cele supuse regimului publicării pentru . și cele care produc efecte fără a fi necesară publicarea în Monitorul Oficial al României, este de observat că natura actului, normativ ori individual, este criteriul în funcție de care această distincție este făcută. Este, deci, obligatorie publicarea în Monitorul Oficial numai în cazul actelor cu caracter normativ pe care un organ al administrației publice centrale ori conducătorul acestuia le emite, nefiind necesară îndeplinirea acestei forme de publicitate în cazul actelor cu caracter individual.
În cauză, s-a observat că natura celor două acte cu privire la care reclamantul susține că trebuia îndeplinită obligația de publicare, anume Ordinele Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2407/04.07.2011 și nr. 2406/04.07.2011, sunt evident acte cu caracter individual, astfel că nepublicarea acestora în Monitorul Oficial nu produce nici o consecință în ce privește valabilitatea acestora. Curtea nu poate reține sub acest aspect susținerile reclamantului în sensul naturii de act normativ a celor două ordine. Astfel, este de principiu că norma juridică stabilește o conduită tipică, un model de comportament social, ea adresându-se nu unei persoane sau grup de persoane ce pot fi stabilite, determinate, ci unui cerc de persoane nedeterminate, ceea ce face ca ea să se aplice la un număr nelimitat de cazuri concrete. Așadar actul administrativ normativ cuprinde reglementări de principiu cu caracter obligatoriu, formulate în abstract în vederea aplicării unui număr nedeterminat de persoane, în timp ce actul individual este o manifestare de voință ce creează, modifică ori desființează drepturi ori obligații în beneficiul ori sarcina uneia sau mai multor persoane determinate.
Or, s-a observat că prin cele două ordine emise de Președintele ANAF se aprobă structura organizatorică a aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor și a direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale și, respectiv, se aprobă statul de funții pentru aceleași categorii de structuri ale ANV și regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului central al ANV, direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale și birourilor vamale ale căror funcții au fost supuse reorganizării. S-a apreciat că destinatarii celor două acte sunt subiecte de drept determinabile, respectiv cele care ocupă funcții publice ori contractuale în structurile organizatorice centrale, regionale și locale din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, a cărei reorganizare s-a realizat prin cele două acte administrative în discuție, sfera persoanelor cărora cele două acte li se adresează fiind limitată și bine determinată. În egală măsură, Curtea a constatat netemeinicia evidentă a susținerii reprezentantului reclamantului în cadrul concluziilor finale asupra fondului cauzei, potrivit cu care natura de act normativ a regulamentului de desfășurare a examenului de testare profesională nu poate fi pusă la îndoială, având în vedere că „normează”, stabilește regulile de desfășurare a examenului de testare profesională. Curtea a observat că prin chiar titlul regulamentului (fila 28 dosar) se determină sfera participanților la acest examen, respectiv „funcționarii publici din cadrul aparatului central al ANV, direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale și birourilor vamale ale căror funcții au fost supuse reorganizării”, subiectele de drept cărora actul li se adresează fiind deci determinate, aspect ce confirmă natura de act individual a ordinului prin care acest regulament a fost adoptat.
În ce privește criticile prin care reclamantul a invocat încălcări ale dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 188/1999 în emiterea ordinului prin care s-a dispus încetarea raportului său de serviciu, Curtea a constatat, de asemenea, că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate. Astfel, în ce privește încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, prin aceea că desfășurarea examenului de evaluare profesională s-a desfășurat înainte de analizarea criteriilor prevăzute de textul de lege menționat, s-a observat că în cauză pârâta a procedat în mod corect la organizarea examenului, în temeiul prevederilor aer. 100 alineat 3, câtă vreme s-a constatat, în urma opțiunilor exprimate de funcționarii ale căror posturi au fost supuse reorganizării pentru posturile vacante, că au existat mai multe opțiuni pentru același post, criteriile enumerate la alineatul 2 al art. 100 fiind, în mod corect, luate în considerare la analiza acestor opțiuni.
De asemenea, dispozițiile legale referitoare la acordarea preavizului și la dreptul reclamantului de a opta pentru ocuparea unui post vacant au fost respectate de pârâtă, câtă vreme reclamantului i-a fost comunicat preavizul nr._/05.07.2011, iar acesta și-a manifestat opțiunea pentru postul în vederea ocupării căruia a și participat la examenul de testare profesională. În egală măsură, Curtea a constatat că ordinul prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu îndeplinește cerințele de validitate, sub aspect formal, câtă vreme sunt menționate în cuprinsul său atât temeiurile de drept, cât și cele de fapt în baza cărora a fost emis, rezultând de asemenea din cuprinsul său și acordarea preavizului, prin menționarea numărului acestuia, fiind fără relevanță omisiunea privind durata perioadei de preaviz, câtă vreme aceasta, cât și posibilitatea de a opta pentru posturile vacante (afișate la avizierul autorității, cât și online, împrejurarea necontestată de reclamant) rezultau din chiar cuprinsul preavizului comunicat reclamantului la data de 05.07.2011.
Nici aspectul relevat de reclamant vizând neparticiparea la examenul de evaluare profesională a tuturor inspectorilor din cadrul compartimentului din care face parte acesta (persoane în curs de cercetare penală), cu numirea direct în noile funcții fără testarea profesională, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor legale, câtă vreme pârâta a respectat astfel dispozițiile art. 96 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, potrivit cu care pe perioada suspendării raportului de serviciu autoritățile și instituțiile publice au obligația sa rezerve postul aferent funcției publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioada determinata, în condițiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativă sau cu acordul funcționarului public în cauză.
Referitor la criticile pe care reclamantul le formulează cu privire la examenul de testare profesională, vizând modalitatea de organizare și de desfășurare a acestuia cu nerespectarea anumitor prevederi din regulament, dar și caracterul subiectiv și lipsit de previzibilitate al acestuia, Curtea a observat, în primul rând că, deși avea posibilitatea să formuleze contestație atât în urma probei scrise, cât și a celei orale și-a exercitat acest drept numai cu privire la proba orală, deși una dintre critici este în sensul că nu s-a respectat bibliografia de examen la elaborarea testelor grilă pentru proba scrisă. Pe de altă parte, nici din punct de vedere probatoriu, susținerile reclamantului nu au fost reținute, câtă vreme, nu sunt însoțite de nicio probă (de exemplu în susținerea afirmației privind nerespectarea bibliografiei în ce privește proba scrisă ori a subiectivismului în desfășurarea probei interviului, câtă vreme întrebările și răspunsurile în cadrul interviului au fost consemnate în scris de secretarul comisiei de examinare și semnate inclusiv de candidați).
Așadar, ținând seama de considerentele expuse anterior, Curtea a considerat că în cauză nu pot fi reținute aspecte care să afecteze legalitatea ordinului prin care s-a dispus încetarea raportului de muncă al reclamantului prin eliberarea sa din funcție, astfel că, apreciind că cererea de chemare în judecată nu este întemeiată, a respins-o, în temeiul dispozițiilor legale susmenționate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul P. L. prin care a învederat că este angajat din 1990 prin examen la biroul vamal Otopeni calatori, numai cu calificative "foarte bine", fără sancțiuni disciplinare și fără plângeri (reclamații) din partea persoanelor sau agenților economici cu care a intrat în contact, pe toata perioada lucrata pana la data eliberării din funcție 08.08.2011.
Prin preavizul nr._/05.07.2011, prin care i s-a adus la cunoștința faptul ca postul care il ocupă urmează sa fie supus reorganizării și totodată ca are dreptul sa opteze pentru ocuparea unei funcții publice vacante corespunzătoare, iar în situația în care "pentru aceeași funcție au optat mai mulți funcționari se organizează examen".
Pentru a-și păstra funcția, a fost nevoit sa completeze un formular de înscriere la examen deoarece, în caz contrar, conform preavizului nr._/05.07.2011, începând cu data de 08.08.2011 era eliberat din funcția pe care o deținea la acea data.
Bibliografia pentru examen a fost afișată cu 5 zile înainte de data examenului și aprobata prin OPANAF 2589/12.07.2011, nerespectându-se bibliografia specifica stabilita pentru testarea funcționarilor publici aparținând aceleiași categorii de personal vamal cu atribuții specifice din care a făcut parte: control fizic pasageri și aeronave.
În perioada 19-27.07.2011 a susținut examenul la proba scrisa fiind admis cu un punctaj de 56 de puncte din 100 și examenul la proba interviu, proba la care nu au existat subiecte pentru testare, comisia punând întrebării aleatorii cu grad de dificultate variind în raport de cat de agreat era fiecare, reclamantul fiind admis cu 70 de puncte din 100.
Ordinul prin care s-a dispus încetarea raportului de munca a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 100 alin.2 din Legea nr. 188/1999, examenul de evaluare profesionala trebuind sa se desfășoare abia după ce se aplicau criteriile prevăzute la art. 100 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 și numai cu privire la acei funcționari ce nu puteau fi departajați pe baza acestora.
Prin trecerea direct la evaluarea prin examen, fără a se analiza criteriile mai sus menționate, consideră reclamantul ca a fost prejudiciat întrucât, avându-se în vedere vechimea sa în profesie, experiența profesionala, funcțiile pe care le-a deținut respectiv: coordonator tura și coordonator adj. tura (funcție pe care o deținea în momentul încetării raporturilor de serviciu) și, nu în ultimul rand, evaluările anuale la care a obținut numai calificativul "foarte bine", daca se respectau dispozițiile imperative ale Legii 188/1999, nu mai era necesara participarea sa la un examen de "evaluare profesionala" extrem de subiectiv și în urma căruia au fost îndepărtați din sistem cei care nu manifestau obedienta fata de conducerea ANV de la acel moment.
Începând cu data de 08.08.2011, conform Ordinului nr.7477/02.08.2011 emis de Autoritatea Naționala a Vămilor a fost eliberat din funcția publica deținuta, dându-i-se preaviz înainte ca postul să fie redus. La data comunicării preavizului, postul pe care îl ocupa nu a fost desființat și nici alte posturi din compartimentul în care era încadrat.
Emiterea preavizului era justificată din momentul în care se reducea postul ocupat de reclamant sau în urma procesului de reorganizare și aplicare a criteriilor, respectiv a examenului de selecționare sau departajare. Mai mult, nu a fost respectat termenul de 30 de zile de la data comunicării preavizului și pana la data eliberării sale din funcția publica.
Consideră reclamantul ca a fost destituit în temeiul unei proceduri inexistente. Procedura de examinare, ca singur criteriu de departajare, a fost prevăzuta în Regulamentele anexe ale Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2407/04.07.2011. Acest ordin nu exista din punct de vedere juridic, întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare și pentru a produce efecte juridice, conform art. 11 din Legea nr. 24/2000.
În luna octombrie 2011, pe portalul ANFP au fost afișate și scoase la concurs câteva posturi de inspectori în cadrul Direcției Generale a Finanțelor București, pentru care a optat și reclamantul. A depus cerere de înscriere la concurs și toate documentele solicitate, a susținut concursul și a fost admis începând cu 23.12.2011.
Nu i s-a oferit acest post ca o compensare pentru eliberarea sa din funcția deținuta anterior ci a obținut postul în urma unui concurs.
În continuare, recurentul reclamant a menționat că hotărârea data de instanța fondului este criticabila sub mai multe aspecte, solicitările dar și criticile aduse prin cererea de chemare în judecata fiind temeinice și legale.
Ca urmare a emiterii Ordinelor Președintelui ANAF nr.2406/04.07.2011 și 2407/04.07.2011 a fost dispusa reorganizarea direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, fiindu-i transmis preavizul nr._/05.07.2011 prin care i s-a adus la cunoștința ca postul pe care îl ocupă urma sa fie supus reorganizării. Totodată era prevăzut în cuprinsul acestuia, ca daca nu va opta pentru ocuparea niciunei funcții publice vacante corespunzătoare, urma sa fie eliberat din funcția publica începând cu data de 08.08.2011.
În privința efectelor nepublicării celor doua ordine nr.2406/04.07.2011 și 2407/04.07.2011 emise de către Președintele ANAF în Monitorul Oficial al României, se poate constata că urmările juridice ale nepublicării sunt reglementate prin Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, lege care a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, fiind modificată ulterior republicării, prin Legea nr. 49/2007, prin Legea nr. 173/2007 și prin Legea nr. 194/2007.
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, „în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
Așadar, în raport cu aceste dispoziții legale, Ordinele Președintelui ANAF nr.2406/04.07.2011 și nr. 2407/04.07.2011 se impuneau a fi publicate în Monitorul Oficial, Partea I, în vederea intrării lor în vigoare, fiind emise de un conducător al unei autorități publice de specialitate, respectiv de Agenția Naționala de Administrare Fiscala care conduce Autoritatea Naționala a Vămilor.
Totodată, caracterul de act normativ al acestor ordine este determinat de împrejurarea că acestea reglementează aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor, direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale dar și aprobarea statelor de funcții ale Autorității Naționale a Vămilor - aparat central și structuri subordonate, consider ca aceste acte au un caracter normativ, care se impuneau a fi publicate în Monitorul Oficial, Partea I, în vederea intrării lor în vigoare, conform art. 10 alin. (1) din prin Legea nr. 24/2000.
Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare - Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 - prevede, la art. 2 alin. (1) că „actele normative se inițiază, se elaborează, își se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, cu dispozițiile Legii 900 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cu principiile ordinii de drept”. Așadar, Regulamentul prevede adoptarea formative „în conformitate ... cu dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de legislativă”.
Nepublicarea acestor ordine în Monitorul Oficial conduce la consecința lipsirii lor de juridice până în momentul publicării în Monitorul Oficial. În raport cu această opinie este nelegală procedura de încetare a raportului de serviciu prin eliberarea reclamantului din funcția publică teritoriala de execuție de inspector vamal grad profesional principal, gradația 5, clasa de salarizare 48 la Biroul vamal Otopeni Calatori din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale București, întemeiată pe un act normativ care nu putea produce efecte juridice, o atare procedură aducând atingere dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
În consecință, întrucât legea - inclusiv orice act normativ inferior acesteia - dispune numai pentru viitor, nu se poate reține că Ordinelor Președintelui ANAF nr.2406/04.07.2011 și 2407/04.07.2011 sunt aplicabile unor situații juridice născute anterior intrării lor în vigoare. Din acest punct de vedere, trebuie constatat caracterul nelegal al întregii proceduri de încetare a raportului de serviciu prin eliberarea sa din funcția publica.
Cele menționate anterior sunt susținute și de prevederile art.4 pct. 24 din H.G. 110/2009, A.N.V. are ca atribuție întocmirea de studii, analize și elaborări de proiecte de acte normative privind organizarea activității proprii, or Ordinele Președintelui ANAF nr. 2406/04.07.2011 și 2407/04.07.2011 reglementează structura organizatorica și statele de funcții, având prin urmare un caracter normativ.
Argumentând suplimentar, pot fi amintite dispozițiile art.15 din H.G. nr.110/2009 care stipulează ca actele normative emise în temeiul H.G. nr.495/2007 privind organizarea și funcționarea ANAF, cu modificările și completările ulterioare, continua sa își producă efectele în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei hotărâri.
De asemenea, este criticabila și constatarea Curții în ceea ce privește ca "Ordinele președintelui ANAF nr.2406/04.07.2011 și 2407/04.07.2011 sunt evident acte cu caracter individual, astfel ca nepublicarea acestora în Monitorul Oficial nu produce nicio consecința în ceea ce privește valabilitatea acestora", menționându-se ca "este de principiu ca norma juridica stabilește o conduita tipica, un model de comportament social, ea adresându-se nu unei persoane sau grup de persoane ce pot fi stabilite, determinate, ci unui cerc de persoane nedeterminate, ceea ce face ca ea sa se aplice la un număr nelimitat de cazuri concrete." Caracterul esențial al actelor administrative normative e acela al "reglementarii" secundum legem, altfel spus, actele administrative normative sunt norme de organizare și executare a normelor primare din lege sau din hotărâri ale guvernului, prezentând caracteristicile acestora: generalitate, impersonalitate, abstracție. Caracterul mai extins sau mai redus al acestor caracteristici pune în discuție actul administrativ normativ doar sub aspectul cuprinderii și al sferei sale de aplicare, fără a-l transforma într-un act administrativ individual.
Împrejurarea ca ordinele privesc doar organizarea ANV și angajații acesteia nu le transforma în acte administrative individuale și implicit un grad mai redus de generalitate nu transforma un act administrativ normativ . individual. O extensiune teritoriala, temporara și personala mai redusa nu conferă unui act administrativ un caracter individual.
Mai mult de atât, cele doua ordine, nu sunt altceva decât o etapa intermediara a procesului juridic normativ, derivând indirect drepturi subiective, individuale, fapt ce le confirma caracterul normativ întrucât din actele administrative individuale deriva direct drepturi și obligații personale.
Ordinele Președintelui ANAF nr.2406/04.07.2011 și 2407/04.07.2011 nu privesc persoane determinate, ci doar reglementează normativ, organizarea și statutul de funcții ale ANV, aceste funcții putând fi ocupate de persoane diferite pe parcursul existentei lor, rezultând cu certitudine caracterul impersonal.
De asemenea, la soluționarea prezentei cauze, s-a solicitat a se avea în vedere Recomandarea 16/2003 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei care prevede că executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare. Acesta Recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8/13.C9.1989, a Comitetului de Miniștri, care cheamă autoritatea jurisdicțională competenta în speța, instanța judecătoreasca, sa ia masuri provizorii corespunzătoare, atunci când executarea unei decizii administrative este de natura sa producă daune grave particularilor cărora li se aplica decizia.
Ordinele Președintelui ANAF nr.2406/04.07.2011 și 2407/04.07.2011 nu au respectat prevederile dispozițiilor art.99 alin. 1 lit. b, alin 3,4,6, și 7 din Legea nr.188/1999, ale art.65-67 și ale art.75-77 din Legea nr.53/2003- Codul Muncii republicat. Potrivit art.99 alin. 1 lit. b din Legea 188 privind statutul funcționarilor publici, eliberarea din funcție se face daca autoritatea sau instituția publica isi reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public. Astfel, consideră recurentul ca atât ANAF cat și ANV au încălcat flagrant dispozițiile art.100 alin.3 din Legea nr.188/1999 raportat la H.G. nr.611/2008.
De asemenea, prin Ordinele Președintelui ANAF nr.2406/04.07.2011 și 2407/04.07.2011 se încalcă prevederile H.G. nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici în sensul ca bibliografia și tematica stabilita pentru examen ar fi trebuit sa fie publicate cu cel puțin 30 zile, înainte de data concursului. Or, de la data emiterii Ordinului ANAF 2589/12.07.2011 de aprobare a bibliografiei pentru examen și pana la data desfășurării concursului nu au fost decât 5 zile, neținându-se seama ca bibliografia cuprinde legislație variata și acte normative care nu au fost folosite în activitatea desfășurata de către mine și nici nu făcea parte din obligațiile de serviciu menționate în fisa postului.
Nepublicarea Ordinelor Președintelui ANAF nr.2406/04.07.2011 și 2407/04.07.2011 în Monitorul Oficial al României atrage sancțiunea inexistentei și pe cale de consecința a inopozabilității, fiind aplicabile prin analogie dispozițiile art. 100 alin. 1 și art.108 alin. 4 din Constituția României, Curtea neavând în vedere jurisprudența Î.C.C.J. în materie, decizia nr.5440/27.11.2009 (în cuprinsul căreia s-a reținut ca sancțiunea nepublicării atrage inexistenta și prin urmare inopozabilitatea).
Împrumutând sintagmele jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza P. contra României din 23 septembrie 1998), rezultă ca nepublicarea celor două ordine în Monitorul Oficial nu corespunde exigentei de "accesibilitate". De altfel, conform jurisprudenței constante a CEDO, noțiunea "prevăzut de lege" înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern dar și "calitatea legii" în cauza: aceasta trebuie sa fie accesibila persoanei și previzibila. CEDO are în vedere legea în sens material, orice acte emis de autoritățile sau instituțiile statului, nu în sens formal act emis de Parlament.
Ideea de "stat de drept" și de "preeminenta a dreptului" se regăsește și în preambulul Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiind înfrânte principiile statului de drept în condițiile în care autoritățile guvernează prin acte normative nepublicate în Monitorul Oficial, fiind pus în pericol însăși fundamentul statului de drept.
De asemenea, nu trebuie omis și lipsit de eficienta "principiul legalității" actului administrativ, principiu fundamental al ramurii dreptului administrativ și care impune adoptarea oricărui act administrativ în limitele și cu procedura prevăzută de lege.
Criticabila este și opinia Curții în ceea ce privește desfășurarea examenului, întrebările adresate în cadrul probei orale încălcând principiul transparentei de către comisia de examinare, lăsându-se la îndemâna examinatorului adresarea întrebărilor, încălcându-se art.57 din H.G. nr.611/2008.
Preavizul nr._/05.07.2011, prin care i s-a adus la cunoștința faptul ca postul pe care îl ocupă urmează sa fie supus reorganizării și totodată ca are dreptul sa opteze pentru ocuparea unei funcții publice vacante corespunzătoare, iar în situația în care "pentru aceeași funcție au optat mai mulți funcționari se organizează examen", consideră ca este nelegal datorită faptului ca acesta a fost emis în timp ce era încadrat pe post și înainte de susținerea examenului pentru ocuparea unui post vacant din cele existente, conform noii structuri organizatorice fiind încălcate prevederile art.99 alin.3 din Legea nr.188/1999.
Astfel, conform art.99 alin.3 din legea nr.188/1999 în cazul eliberării din funcția publica, autoritatea sau instituția este obligata sa acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice, iar conform dispozițiilor art.99 alin.4 din Legea nr.188/1999 în perioada de preaviz se poate acorda reducerea programului de lucru pana la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.
De asemenea este criticabila opinia Curții, în sensul ca susține ca legala neparticiparea la acest examen a tuturor inspectorilor din cadrul compartimentului din care făcea și reclamantul parte, nefiind relevant în opinia sa, ca funcționarii în curs de cercetare penala au fost încadrați direct pe funcțiile vacante, fără susținerea unui examen.
Concluzionând, solicită recurentul reclamant admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul ca ordinul atacat (7477/02.08.2011 emis de Vicepreședintele ANAF) este lovit de sancțiunea nulității, fiind emis în baza unor acte normative afectate de vicii (principiul ierarhiei actelor juridice și principiul legalității, dar și constatarea nulității de drept a concursului organizat de ANV, având în vedere nepublicarea Ordinelor Președintelui ANAF nr.2406/04.07.2011 și 2407/04.07.2011 în Monitorul Oficial care atrag sancțiunea inexistentei și pe cale de consecința a inopozabilității acestora fata de reclamant, examenul organizat de către ANV fiind nul în ceea ce îl privește, pe cale de consecința în temeiul art.106 alin.1, 2 din Legea nr.188/1999 să se dispună reintegrarea sa în funcția publica teritoriala de execuție de inspector vamal, grad profesional principal în cadrul Biroului Vamal Otopeni Calatori din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale București, obligând parata la plata tuturor drepturilor salariale și de natură salariale, actualizata în raport de indicele de inflație, de la data de 08.08.2011 pana la data reîncadrării în funcție, precum și recunoașterea drept vechime în munca în funcția anterior menționata (de la data de 08.08.2011 pana la reîncadrarea în funcția avută).
În drept, au fost invocate disp. art.299 și urm C.pr.civ, Legea nr.188/1999, Constituția României, H.G. nr.611/2008, H.G. nr.110/2009, H.G. nr.495/2007.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție însă, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, la data de 15.02.2013 s-a dispus preschimbarea din oficiu a termenului de judecată stabilit aleatoriu la 31.10.2013, a fost scoasă cauza de pe rol și trimis dosarul la Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.
În consecință, dosarul a fost reînregistrat ca și dosar de recurs pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
La data de 15.10.2013 intimata pârâtă Agenția Naționala de Administrare Fiscala a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 308 din Codul de procedura civila, iar în apărare, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Examinând recursul declarat dereclamantul P. L., raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs privind nelegalitatea procedurii încetării raportului de serviciu al recurentului reclamant pentru considerentul că la baza acesteia stau Ordinele nr. 2406 și 2407/04.07.2011, acte inexistente întrucât nu au fost publicate în Monitorul Oficial, este neîntemeiat.
Corect a reținut prima instanță caracterul de acte individuale în ceea ce privește menționatele ordine și, în consecință, incidența dispozițiilor Legii nr. 24/2000 în conformitate cu care sunt date publicității în vederea intrării lor în vigoare numai actele cu caracter normativ.
Într-adevăr, ca și prima instanță, Curtea constată că pentru a fi calificat un act ca fiind individual sau normativ trebuie avut în vedere ceea ce acesta reglementează, sfera subiectelor cărora se adresează. Astfel, în măsura în care actul normează conduita unei persoane sau a mai multor persoane determinate sau determinabile ori reglementează organizarea unei anumite sfere determinate sau determinabile de relații sociale, acesta este fără îndoială un act cu caracter individual. Dacă actul normează conduita unui număr nedeterminat de persoane sau determinat în mod generic ori reglementează organizarea unei anumite sfere nedeterminate de relații sociale, acesta este fără îndoială un act cu caracter normativ.
Cum prin ordinele în discuție se aprobă structura organizatorică a aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor (cea prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din ordin), dar și structurile organizatorice ale direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale și direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, unități subordonate Autorității Naționale a Vămilor (cele prevăzute în anexele care fac parte integrantă din ordin), precum și statele de funcții ale acelorași entități, deci nu normează și alte relații sociale, nu se adresează și altor destinatari și nu reglementează organizarea și a altor instituții sau autorități publice, acestea sunt fără îndoială acte administrative unilaterale cu caracter individual.
Reținând această calificare, Curtea apreciază corecte statuările primei instanțe referitoare la existența și legalitatea acestor acte care, pentru a-și produce efectele, nu trebuie publicate în Monitorul Oficial, nici îndeplinită vreo altă formalitate în acest sens.
Prin urmare, nu poate fi reținută nelegalitatea actului contestat în speță pentru considerentul că la baza emiterii lui ar fi stat acte inexistente pentru nepublicare.
Dispozițiile art. 4 pct. 24 și art. 15 din HG nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor nu constituie un argument pertinent pentru pronunțarea unei soluții diferite, de vreme ce fac vorbire de acte normative, fără a exclude competența adoptării și de acte individuale.
Astfel, potrivit disp. art. 5 alin. 3 din HG nr. 110/2009 „În exercitarea atribuțiilor sale, vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală care conduce Autoritatea Națională a Vămilor emite, în condițiile legii, ordine cu caracter individual sau normativ și instrucțiuni de aplicare a reglementărilor vamale”.
Pe de altă parte, cele două acte în discuție sunt emise de MFP – Agenția Națională de Administrare Fiscală, în timp ce prin art. 4 pct. 24 invocat de recurentul reclamant se instituie una dintre atribuțiile deținute de Autoritatea Națională a Vămilor în principal.
De asemenea, faptul că prin art. 15 se reglementează regimul juridic al actelor normative adoptate în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, nu înseamnă că nu există competența legală a adoptării și de acte individuale.
În sfârșit, sunt neîntemeiate argumentele prezentate de recurentul reclamant în susținerea acestui motiv de recurs, în sensul că de esența actelor administrative normative ar fi reglementarea „secundum legem”, altfel spus, că aceste acte ar fi norme de organizare și executare a normelor primare de lege sau din hotărâri ale guvernului, prezentând caracteristicile acestora: generalitate, impersonalitate, abstracție.
Susține în continuare recurentul că sfera mai extinsă sau mai redusă a acestor caracteristici pune în discuție actul administrativ normativ doar sub aspectul cuprinderii și al sferei de aplicare, fără a-l transforma într-un act administrativ individual. Împrejurarea că ordinele privesc doar organizarea ANV și angajații acesteia nu le-ar transforma, în opinia recurentului, în acte individuale și implicit un grad mai redus de generalitate nu transformă un act administrativ normativ într-un act administrativ individual.
În plus față de argumentele mai sus expuse, Curtea subliniază că și doctrina este în sensul contrar opiniei recurentului reclamant, apreciind că actul administrativ normativ cuprinde reglementări formulate abstract, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de subiecte de drept sau situații care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie, determinate fiind numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare beneficiar în parte.
Așadar, în analiza naturii juridice a unui act administrativ, esențiale sunt efectele juridice pe care le produce, natura măsurilor dispuse în conținutul său, iar nu forma sau denumirea (G. B. – Legea contenciosului administrativ. Comentată și adnotată cu legislație, jurisprudență și doctrină, Ed. Universul Juridic, 2008, p. 87).
În același sens Curtea constată că tot doctrina, plecând de la dispozițiile legale ce reglementează această materie, face o distincție între cele două categorii de acte, normative și individuale, în funcție de întinderea efectelor juridice.
Astfel, se arată că actele administrative normative sunt cele care cuprind reglementări de principiu aplicabile la un număr nedeterminat de persoane și care produc efecte juridice erga omnes, în timp ce actele administrative individuale sunt acea categorie de acte juridice care produc efecte juridice față de un subiect de drept determinat (V. V. – D. administrativ, Ediția a V-a, revăzută și actualizată, Ed. Universul Juridic, 2009, p. 86).
Curtea constată, analizând în continuare criticile recurentului reclamant, că sunt neîntemeiate și susținerile acestuia potrivit cărora Ordinele nr. 2406 și 2407/04.07.2011 nu au respectat prev. disp. art. 99 din Legea nr. 188/1999, art. 65-67 și art. 75-77 din Legea nr. 53/2003, că ANAF și ANV au încălcat flagrant disp. art. 100 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 rap. la HG nr. 611/2008 ori că cele două ordine încalcă și prev. HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, în sensul că bibliografia și tematica stabilită pentru examen ar trebui să fie publicate cu cel puțin 30 zile înainte de data concursului, or de la data emiterii Ordinului ANAF 2589/12.07.2011 de aprobare a bibliografiei pentru examen și până la data desfășurării concursului nu au fost decât 5 zile.
În primul rând, prezenta instanță atrage atenția asupra obiectului cauzei, respectiv actul sau actele efectiv contestate de recurentul reclamant. Astfel, prin cererea introductivă de instanță reclamantul a cerut anularea Ordinului nr. 7477/02.08.2011, astfel că numai criticile de nelegalitate aduse acestui act pot fi deduse judecății în primă instanță și instanței de control judiciar.
Nelegalitatea altor acte administrative, cu incidență în speță, respectiv de care să depindă soluția dată fondului pricinii, ar putea fi evocată numai pe calea excepției de nelegalitate, în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Or recurentul reclamant nu a invocat o astfel de excepție de nelegalitate astfel că instanța nu a fost învestită cu examinarea legalității celor două ordine.
În al doilea rând, critica este și vădit neîntemeiată față de obiectul celor două ordine și de domeniul lor de aplicabilitate, întrucât nu prin cele două ordine au fost stabilite bibliografia tematica pentru examen, pentru a se pune problema nerespectării unui anumit termen până la data susținerii concursului.
De asemenea, dat fiind scopul adoptării celor două ordine și întrucât nu prin aceste acte s-a dispus eliberarea din funcție, nu poate fi primită susținerea că prin Ordinele nr. 2406 și 2407 ar fi fost încălcate dispoziții ale Legii nr. 188/1999 ori ale Legii nr. 53/2003.
Recurentul reclamant arată în continuare că sunt criticabile și statuările instanței de fond cu privire modalitatea de desfășurare a examenului, fiind încălcat principiul transparenței de către comisia de examinare, respectiv art. 57 din HG nr. 611/2008, prin aceea că întrebările adresate în cadrul probei orale au fost lăsate la aprecierea examinatorului.
Prezenta instanță apreciază însă, contrar opiniei recurentului, că este de esența unui examen lăsarea întrebărilor adresate la aprecierea comisiei de examinare.
Prin aceasta, implicând elementul surpriză, deci, nu este încălcat niciun drept al candidatului, fiind promovată astfel competitivitatea și fiind asigurată accederea în funcția publică pe baza pregătirii profesionale.
Transparența este asigurată prin aceea că s-a adus la cunoștința candidaților din timp faptul că se va examina concurs, bibliografia pentru acesta, locurile ce pot fi ocupate prin respectivul concurs, prin consemnarea întrebărilor adresate de comisie și a răspunsurilor formulate, dar și prin posibilitatea de a se formula contestație.
De asemenea, potrivit disp. art. 57, invocat de recurent:
„(1) Fiecare membru al comisiei de concurs va adresa întrebări candidatului. Nu se pot adresa întrebări referitoare la opiniile politice ale candidatului, activitatea sindicală, religie, etnie, starea materială, originea socială sau care pot constitui discriminare pe criterii de sex.
(2) Întrebările și răspunsurile la interviu se înregistrează sau se consemnează în anexa la raportul final al concursului, întocmită de secretarul comisiei de concurs, și se semnează de membrii acestei comisii și de candidat.
(3) Înregistrarea interviului se păstrează, în condițiile legii, timp de minimum un an de la data afișării rezultatelor finale ale concursului”.
Prin nicio probă nu s-a dovedit încălcarea dispoziției legale evocate, astfel că și acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Referitor la nelegalitatea preavizului nr._/05.07.2011 pentru considerentul că ar fi fost emis anterior susținerii examenului pentru ocuparea unui post vacant din cele existente, acesta este de asemenea nefondat.
De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea în sensul că nu ar fi fost respectate prev. art. 99 alin. 3 și 4 din Legea nr. 188/1999.
Cu privire la prima critică, în lumina disp. art. 99 și 100 din Legea nr. 188/1999, instanța constată că este firească notificarea de îndată a funcționarului public asupra eliberării sale din funcția publică, în timp ce organizarea concursului intervine ulterior acestui moment și numai în ipoteza în care, în caz de reorganizare, există mai mulți funcționari publici care pot ocupa o funcție și își manifestă intenția în acest sens.
Cu privire la pretinsa nerespectare a termenului de preaviz, aceasta nu se confirmă. De moment ce preavizul a fost emis la data de 05.07.2011, iar încetarea raportului de serviciu a survenit cu data de 08.08.2011, Curtea constată că în speță a fost respectat art. 99 alin. 3 în conformitate cu care „În cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice”.
În sfârșit, referitor la prev. art. 99 alin. 4 din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora „În perioada de preaviz, persoana care are competența legală de numire în funcția publică poate acorda celui în cauză reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite”, se observă că în fața primei instanțe nu a fost formulată o critică de către reclamant în sensul că această prevedere nu ar fi fost respectată. Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că prin menționata normă se instituie o posibilitate, iar nu o obligație pentru autoritatea publică, de a acorda celui în cauză reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic, fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.
A mai arătat recurentul reclamant că este criticabilă și susținerea instanței de fond în sensul că ar fi legală neparticiparea la examen a tuturor inspectorilor din cadrul compartimentului din care făcea parte și reclamantul, nefiind relevant în opinia sa faptul că funcționarii publici în curs de cercetare penală au fost încadrați direct pe funcții vacante, fără susținerea unui examen.
Curtea constată însă că potrivit disp. art. 100 alin. 1 – 3 din Legea privind Statul funcționarului public, concursul se organizează numai în cazul în care mai mulți funcționari publici optează pentru ocuparea unui post, fiind posibil prin urmare ca unii funcționari să nu participe la examen și cu toate acestea să ocupe anume funcții rezultate din procesul reorganizării (eventual funcții pentru care alți funcționari publici nu au optat).
Pe de altă parte, prima instanță face vorbire de o situație de fapt distinctă și apreciază ca legală procedura urmată, cât timp au fost respectate disp. art. 96 alin. 3 din Legea nr. 188/1999.
Mai susține deopotrivă reclamantul că în speță nu ar fi fost respectate prev. HG nr. 611/2008 prin aceea că bibliografia pentru examen ar fi fost afișată cu 5 zile înainte de data examenului.
În primul rând, Curtea atrage atenția că aceasta este o susținere nouă, formulată pentru prima dată în recurs, cu eludarea prev. art. 316 rap. la art. 294 C.pr.civ.
În al doilea rând, instanța reține că reclamantul a contestat în speță numai Ordinul nr. 7477/02.08.2011, nu și examenul organizat de intimata pârâtă și cu privire la care se invocă în acest stadiu nerespectarea termenului de 30 de zile între momentul adoptării Ordinului ANAF 2589/12.07.2011, respectiv momentul afișării bibliografiei, și data examenului.
Pe de altă parte, în contextul în care data susținerii examenului a fost stabilită prin Ordinul nr. 2407/04.07.2011 (prin anexa la acesta), dacă s-ar fi apreciat că acesta contravine prev. HG nr. 611/2008, ar fi trebuit invocată o excepție de nelegalitate în acest sens.
În sfârșit, critica este neîntemeiată deoarece în speță este vorba de un concurs organizat de intimata pârâtă în vederea ocupării posturilor vacante rezultate din amplul proces al reorganizării parcurs în contextul în care pentru unul sau mai multe posturi și-au exprimat voința de a participa mai mulți funcționari publici. În această situație, nu există un anumit termen pe care instituția publică are obligația a-l respecta, cu privire la perioada concursului ori cu privire la perioada dintre data afișării bibliografiei și data susținerii concursului.
În ceea ce privește termenul de 30 de zile prev. de HG nr. 611/2008, invocat de recurentul reclamant, acesta nu este incident în speță, respectiva reglementare vizând exclusiv concursul de recrutare organizat în vederea intrării în corpul funcționarilor publici, ceea ce evident nu este cazul în speță. A se vedea în acest sens disp. art. 11 și urm. din actul normativ invocat.
Referitor la faptul că nu ar fi fost respectată bibliografia specifică stabilită pentru testarea funcționarilor publici aparținând aceleiași categorii de personal vamal cu atribuții specifice din care reclamantul a făcut parte, control fizic pasageri și aeronave, și această susținere este neîntemeiată.
În primul rând, Curtea constată că această susținere nu este dovedită prin niciun mijloc de probă, iar recurentului reclamant îi revine sarcina probei ca și parte care face o afirmație.
De asemenea, recurentul nu relevă în ce constă nelegalitatea sentinței pe care a recurat-o, rezumându-se la a face o simplă afirmație.
În sfârșit, dacă ar fi fost reală, această critică ar fi fost formulată (și ar fi trebuit să fie formulată) în cadrul contestației împotriva rezultatului obținut la probă scrisă. Cum reclamantul nu a contestat acest rezultat, și-a asumat tacit modalitatea de organizare a examenului, decăzând din dreptul de a mai repune în discuție această chestiune.
Referitor la pretinsa nerespectare a disp. art. 100 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nici aceasta nu este întemeiată, nerezultând din nicio probă administrată în cauză.
În plus, organizarea concursului în condițiile art. 100 alin. 3 din același act normativ nu înseamnă o eludare a disp. art. 100 alin. 2, ci o asigurare efectivă a exercițiului drepturilor mai multor funcționari publici care teoretic îndeplinesc condițiile pentru ocuparea unui număr mai mic de posturi.
Nu a menționat recurentul reclamant niciun funcționar public căruia i s-ar fi permis participarea la concurs fără a îndeplini condițiile pentru ocuparea postului, astfel că este fără relevanță susținerea acestuia potrivit căreia ar fi avut o vechime în funcție și o pregătire profesională corespunzătoare ocupării postului (fără concurs).
Nu în ultimul rând, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate și criticile recurentului reclamant cu privire la nelegalitatea interviului întrucât nu ar existat subiecte pentru testare, comisia punând întrebări aleatorii cu grad de dificultate variind în raport de cat de agreat era fiecare, dar și cu privire la caracterul subiectiv al evaluării.
Nu există nicio dispoziție legală care să prevadă vreo sancțiune pentru ipoteza neelaborării de subiecte pentru proba orală. Mai mult, drepturile reclamantului au fost respectate în condițiile în care întrebările formulate au fost din cadrul bibliografiei afișate, cu respectarea pregătirii profesionale a funcționarului și a specializării postului pentru care s-a organizat concurs, dar și în condițiile consemnării întrebărilor și răspunsurilor la interviu.
În ce privește gradul diferit de dificultate al întrebărilor astfel cum au fost adresate și caracterul subiectiv al examinării, acestea sunt pure speculații, nefiind dovedite.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul reclamantului este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurentul reclamant P. L. cu domiciliul în București, .. 3, ., ., sector 3 împotriva sentinței civile nr. 2012/21.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR cu sediul în București, Apolodor nr. 17, sector 5, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Red./Dact. MMP
2 ex. – 08.01.2014
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C.
Jud. fond R. M. G.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 4011/2013. Curtea de... → |
|---|
