Conflict de competenţă. Sentința nr. 2446/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2446/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 5381/1748/2012

ROMÂNIA

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR.2446

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 06.09.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: M.-C. I.

GREFIER: D. Ș.

Pe rol se află spre soluționare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria L.-Gară și Judecătoria Cornetu în cauza privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN.

Fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință după care,

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.4068/24.05.2013, Judecătoria Cornetu a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei L.-Gară.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei L.-Gară la data de 4.07.2013 sub nr._ /2013.

Totodată prin sentința civilă nr.512/14.08.2013, Judecătoria L.-Gară a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei L.-Gară, a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, jud. Ilfov și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

S-a dispus înaintarea cauzei către Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competentă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 30.08.2013 sub același număr_ .

După deliberare, cu privire la instanța competentă teritorial, Curtea a constatat că secțiunea 2 „Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal” face referire la două materii, contravențională și respectiv materia contenciosului administrativ fiscal, pe cale de consecință disp. art. XXIII din Legea nr.2/2013 privind schimbarea competenței pentru dosarele în curs de judecată se aplică doar pentru materia contenciosului administrativ.

Pentru dosarele contravenționale, Curtea a apreciat că disp. art. 32-34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt lămuritoare, motiv pentru care Curtea va stabili competența teritorială în favoarea Judecătoriei Cornetu, conform art.133-135 NCPC.

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Definitivă.

Dată în Camera de Consiliu, azi, 06.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.-C. I. D. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 2446/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI