Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 3987/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3987/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 6309/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3987
Ședința publică din data de 11 decembrie 2013
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: F. E. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București
este reprezentat de procuror B. A.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul S. M., cetățean libanez, fiul lui Charbel și Rafka, născut la data de 11.09.1979 în Beirut-Liban, posesorul pașaportului nr._ valabil până la data de 13.01.2016, cu domiciliul în Liban și reședința în București, . nr. 2, ., ap. 220, ., în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI-DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul procesual ales în București, . C. nr. 15A, sector 5, prin reprezentant legal inspector general chestor principal de poliție dr. N. P., având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâtul I. G. pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, prin reprezentant convențional consilier juridic V. A., în baza delegației de reprezentare depusă în ședință publică (fila 54 dosar), lipsind reclamantul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- stadiul procesual: primul termen de judecată, în primă instanță;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea comunică pârâtului prin consilier juridic un exemplar din răspunsul la întâmpinare, precum și înscrisuri aflate la dosarul cauzei, respectiv fotografii nedatate și o copie a sentinței de divorț. Totodată reiterează prevederile legale conform cărora pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei, fără a fi acordat un termen în acest sens și nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Pârâtul prin consilier juridic având cuvântul pune concluzii de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, arată că în mod legal și temeinic a refuzat prelungirea dreptului de ședere pentru reîntregirea familiei întrucât s-a constatat că reclamantul a încheiat o căsătorie de conveniență, având în vedere declarația dată de soția reclamantului în faza administrativă precum și verificările de la domiciliul soților.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că din înscrisurile anexate a reieșit că refuzul prelungirii dreptului de ședere pentru reîntregirea familiei a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, având în vedere că reclamantul nu a întrunit condiția de a locui cu soția sa conform art. 63 alin. 1 lit. a din OUG nr. 194/2002. Declarația olografă care este atribuită soției și care a fost depusă în susținerea acțiunii nu are relevanță având în vedere că nu a fost dată în fața unei persoane îndrituite a o identifica și a certifica astfel faptul că își însușește conținutul acestei declarații, iar în condițiile neprelungirii dreptului de ședere reclamantul s-a aflat într-o situație de ședere ilegală pe teritoriul României, astfel încât decizia de returnare a fost emisă cu respectarea art. 82 alin. 3 lit. a din OUG nr. 194/2002. În concluzie solicită respingerea acțiunii ca nefondată.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2013, reclamantul S. M. a formulat contestație împotriva Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr._ din data de 20.08.2013 emisă de I. G. PENTRU IMIGRĂRI - DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI pentru fapta prevăzută la art. 63 alin. 1 coroborat cu art. 63 alin. 2 lit. a și g și alin. 3 lit. c și d din OUG nr. 194/2002.
În motivarea cererii sale, reclamantul a învederat instanței că decizia se bazează doar pe declarația olografă a soției pe care aceasta a dat-o în necunoștință de cauză, declarație pe care ulterior a încercat să o retragă, dar nu i s-a permis. Acesta mai arată că în anul 2006 ORI - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București i-a acordat în anul 2006 permisul de ședere cu valabilitate de un an, fiind căsătorit încă din anul 2005, căsătorie încheiată în Franța și recăsătorit în România în anul 2013. De asemenea mai susține că la adresa menționată conviețuiește cu soția din anul 2006, fiind principalul susținător al familiei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 92 alin. 1 lit. c din OUG nr. 192/2010.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 8 noiembrie 2013, pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI - DIRECTIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a solicitat respingerea contestației acesteia ca neîntemeiată.
În susținerea poziției sale procesuale, pârâtul a arătat că, la data de 22.07.2013, cetățeanul libian S. M. a depus o cerere de prelungire a dreptului de ședere în scopul reîntregirii familiei în temeiul căsătoriei cu cetățeana română D. L., încheiată la data de 13.07.2013, la Consiliul Local al Sectorului 6 București.
Din verificările efectuate în evidențele instituției a rezultat următoarele: reclamantul a intrat în România la data de 01.05.2013 cu o viză de scurtă ședere în scop de vizită, care îi conferea un drept de ședere de 90 de zile; anterior reclamantul a beneficiat de prelungirea dreptului de ședere în scopul reîntregirii familiei în perioada 25.07._07, în temeiul căsătoriei încheiată la data de 26.08.2005, cu aceeași cetățeancă română D. L..
Pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, referitoare la prelungirea dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei, în temeiul art. 63 alin. 3 lit. d din același act normativ, au fost efectuate verificări la adresa de domiciliu a soților pentru a stabili existența/inexistenta coabitării matrimoniale.
Verificările de la adresa declarată ca reședință, consemnate în procesul verbal nr._/06.08.2013, au relevat faptul că soții nu coabitează la această adresă, existând suficiente elemente care să probează acest aspect cum ar fi:
- lipsa oricăror obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte ale cetățeanului străin;
- lipsa oricăror obiecte de uz personal ale reclamantului;
- inexistența fotografiilor de familie, a documentelor/obiectelor personale sau alte asemenea elemente particulare care să releve faptul că cetățeanul străin ar locui împreună cu soția.
Cu această ocazie soția reclamantului a recunoscut faptul că soții nu locuiesc împreună la adresa respectivă și că a încheiat această căsătorie pentru a-l ajuta să obțină permis de ședere în România, în schimbul acestui ajutor primind sprijin material.
Astfel, având în vedere lipsa coabitării matrimoniale constatată de echipa de control cu ocazia verificărilor efectuate la adresa de reședință, coroborată cu declarația soției, s-a dispus respingerea cererii de prelungire a dreptului de ședere și comunicarea acestei măsuri prin intermediul decizia de returnare nr._/20.08.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
1. Prin Decizia de returnare de pe teritoriul României nr._ din data de 20.08.2013 emisă de Direcția pentru Imigrări a Municipiului București (f. 5) s-a dispus ca, în conformitate cu prevederile art. 82 alin. 3 lit. b pct. (ii) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul S. M. să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a prezentei decizii, întrucât în urma verificărilor specifice, a rezultat existența unei căsătorii de conveniență, sens în care a fost refuzată prelungirea dreptului de ședere temporară. Decizia a fost luată în conformitate cu prevederile art. 63 alin. 1 coroborat cu art. 63 alin. 2 lit. a și g și alin. 3 lit. c și d din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.
S-a constatat în fapt, în urma verificărilor efectuate la reședință că reclamantul nu coabita cu soția sa, iar aceasta a declarat că încheierea căsătoriei este de conveniență. Totodată, acesta nu se află în vreuna din situațiile de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul României, conform art. 102-103 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare. Decizia emisă constituie înștiințare pentru îndepărtarea reclamantului imediată sub escortă în cazul nerespectării termenului prevăzut în această decizie, în conformitate cu art. 87 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 88 din OUG nr. 194/2002.
2. La baza emiterii acestei decizii de returnare au stat verificările și constatările efectuate de lucrătorii pârâtului, materializate în Referatul din 13.08.2011 cu propunerea de refuz al prelungirii dreptului de ședere temporară în scopul reîntregirii familiei a cetățeanului libanez S. M. (f. 26), din care rezultă, printre altele, următoarele:
”/…/
Străinul figurează în baza noastră de date cu dosarul E-_, din studiul căruia rezulta următoarele:
-la data de 16.04.2006 străinul a intrat în România cu o viză tip D/CR cu o durată de ședere de 90 de zile și intrări multiple;
-la data de 25.07.2006, acesta a depus o cerere de prelungire a dreptului de ședere în scopul reîntregirii familiei fiind căsătorit cu cetățeana română D. L.(căsătorie încheiată la data de 26.08.2005) și i s-a prelungit dreptul de ședere în perioada 25.07._07;
-din data de 24.07.2007 pană la data de 22.07.2013, cetățeanul libanez nu a mai beneficiat de vreun drept de ședere pe teritoriul României;
-la data de 22.07.2013, a depus o nouă cerere de prelungire a dreptului de ședere fiind căsătorit cu aceeași cetățeană română D. L., însă căsătoria a fost încheiată la data de 13.07.2013.
/…/
La data de 07.08.2013(ora 06:50), s-au efectuat verificări la reședința declarată din .. 2, ., ., sector 6, ocazie cu care la adresă a fost găsită soția străinului singură. Cetățeana română a declarat inițial că soțul a plecat de dimineață la restaurantul tip Fast Food pentru aprovizionare, însă, întrucât cu ocazia verificărilor s-a constatat că străinul nu are niciun fel de obiect de uz personal la adresă, aceasta a recunoscut că a încheiat o căsătorie de conveniență cu acesta.
Tot cu această ocazie, numita D. L., a dat și o declarație olografă, în care a relatat următoarele:
Îl cunoaște pe cetățeanul libanez de 8 ani, însă căsătoria pe care a încheiat-o cu acesta în data de 13.07.2013 este de conveniență, în sensul că s-a căsătorit cu el pentru a-l ajuta să obțină un permis de ședere;
În schimbul acestui favor străinul a ajutat-o moral și material, întrucât tatăl său este grav bolnav;
Menționează că ea și cetățeanul libanez nu coabitează matrimonial și nu au o relație efectivă de familie pe teritoriul României”..
3. Declarația olografă a numitei D. L., dată cu prilejul verificărilor efectuate la reședința declarată de reclamant, cu mențiunea expresă că are cunoștință de prevederile art. 292 Cod penal privind falsul în declarații, consemnează următoarele (f. 28):
”Pe cetățeanul libanez care este soțul meu îl cunosc de 8 ani, însă căsătoria pe care am încheiat-o cu acesta în data de 13 iulie 2013 a fost de conveniență, în sensul că m-am căsătorit cu el pentru a-l ajuta să obțină permisul de ședere în scopul reîntregirii familiei, iar în schimbul acestui favor străinul m-a ajutat cu tatăl meu care este grav bolnav (m-a ajutat și moral și material).
Menționez faptul că eu și cetățeanul străin mai sus menționat nu coabităm matrimonial și nu avem o relație efectivă de familie pe teritoriul României.
Aceasta este declarația pe care o dau, o susțin și o semnez, fără a se face asupra mea presiuni de natură fizică sau psihică”.
4. Potrivit disp. art. 52 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, ”(1) Dacă la data depunerii cererii nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile generale și condițiile speciale în funcție de scopul șederii, prevăzute în prezenta secțiune, sau străinul se găsește în una dintre situațiile de revocare a dreptului de ședere temporară prevăzute la art. 77 alin. (3), prelungirea dreptului de ședere temporară se refuză.
(2) Decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare prevăzută la art. 82”.
Potrivit art. 63 din același act normativ, reglementând Căsătoria de conveniență.
”(1) Oficiul Român pentru Imigrări refuză prelungirea dreptului de ședere obținut în baza căsătoriei dacă, în urma verificărilor efectuate, rezultă că acea căsătorie este de conveniență.
(2) Elementele pe baza cărora se poate constata faptul că o căsătorie este de conveniență pot fi următoarele:
a) coabitarea matrimonială nu există;
b) soții nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei;
c) lipsa unei contribuții efective la îndeplinirea obligațiilor născute din căsătorie;
d) soții nu vorbesc o limbă înțeleasă de amândoi;
e) există date că anterior unul dintre soți a încheiat o căsătorie de conveniență;
f) soții sunt inconsecvenți ori există neconcordanțe în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanțelor în care s-au cunoscut ori a altor informații relevante despre aceștia;
g) încheierea căsătoriei a fost condiționată de plata unei sume de bani între soți, cu excepția sumelor primite cu titlu de dotă.
(3) Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2) se realizează de către ofițerul de interviu. Aceste elemente pot rezulta din:
a) datele obținute în urma interviului;
b) înscrisuri;
c) declarațiile celor în cauză sau ale unor terțe persoane;
d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare”.
5. Analizând situația de fapt, relevată de probele administrate de pârât în procedura verificărilor, prin raportare la normele legale mai sus redate, curtea reține ca întrunită ipoteza normei legale privind căsătoria de conveniență, cu consecința firească pe care această statuare o are, în sensul respingerii cererii de prelungire a dreptului de ședere.
6. Numita D. L. a depus ulterior la instituția pârâtă, recte în data de 13 septembrie 2013, o declarație de retractare a declarației mai sus redată (f. 10), arătând că se certase foarte rău cu soțul său, reclamantul din prezenta cauză, întrucât acesta nu mai suporta crizele nocturne ale tatălui soției și refuza să mai vină acasă de două nopți, motivând că nu poate dormi din cauza acestuia, în condițiile în care reclamantul lucrează ziua, fiind astfel foarte supărată pe reclamant.
Curtea nu poate da eficiență acestei din urmă declarații care, prin ea însăși, nu este în măsură a înlătura concluzia căsătoriei de conveniență, prima declarație a acesteia coroborându-se și cu alte constatări de la fața locului ale inspectorilor pârâtei, cum ar fi faptul că reclamantul nu are niciun fel de obiect de uz personal la adresa declarată, nici documente, neexistând nici fotografii de familie ale acestora.
Mai mult, instanța apreciază că justificarea dată de numita D. L. declarației inițiale, pretins falsă, nu este credibilă, cu atât mai mult cu cât această primă declarație nu a fost dată imediat ce au ajuns acolo lucrătorii pârâtei, sub imperiul pretinsei supărări și certuri cu soțul său, ci abia după ce aceștia au constatat lipsa oricăror lucruri personale ale reclamantului la domiciliul pretins conjugal, asta în condițiile în care inițial le spusese acestora că soțul său se află la restaurantul tip fast food pentru aprovizionare.
De asemenea, singura rațiune a justificării oferită de numita darie L. prin declarația de retractare ar fi aceea că – datorită certei cu soțul său – ar fi vrut să îi facă rău acestuia prin declararea căsătoriei de conveniență, altminteri nu se explică rațiunea unei astfel de declarații, afirmativ neadevărate. Or, tocmai soția, prin aceeași declarație de retractare, arată că nu cunoștea efectele declarației sale, anume îndepărtarea reclamantului de pe teritoriul României. În aceste condiții, rămâne întrebarea care a fost rațiunea, explicația declarației inițiale a numitei D. L., astfel încât reconsiderarea poziției sale să fie credibilă, în condițiile în care – așa cum s-a arătat mai sus – recunoașterea caracterului de conveniență al căsătoriei a avut loc abia după ce lucrătorii pârâtei au constatat alte elemente pe baza cărora să constate acest caracter.
7. Restul înscrisurilor depuse de reclamant la dosar nu sunt relevante în cauză, nici fiecare în parte, nici coroborate, nefiind în măsură a înlătura constatarea pârâtei.
Față de considerentele de fapt și de drept care preced, curtea apreciază prezenta acțiune ca neîntemeiată, astfel că – în baza art. 84 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România – o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul S. M., cetățean libanez, născut la data de 11.09.1979, cu domiciliul în Liban și reședința în București, . nr. 2, ., ap. 220, ., în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI-DIRECȚIA PENTRU IMIGRĂRI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul procesual ales în București, . C. nr. 15A, sector 5, având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor ”.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 decembrie 2013.
JUDECĂTOR | GREFIER |
N. M. | B. F. E. |
Red./dact. 2 ex.MN/MN
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 713/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 51/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
