Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 1807/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1807/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 8794/2/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1807
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.06.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE C. C.
GREFIER R. M.
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul M. KH. A. în contradictoriu cu pârâții I. G. PENTRU IMIGRĂRI – SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI ILFOV și I. G. PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA MIGRAȚIE.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 21.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 28.05.2013 și la 04.06.2013.
CURTEA,
Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2012, sub nr._, reclamantul M. KH. A. a chemat în judecată pârâții I. G. pentru Imigrări și I. G. pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Ilfov, solicitând suspendarea executării măsurii de îndepărtare, anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr._/16.11.2012, anularea refuzului acordării dreptului de ședere permanentă nr._/S2 din 19.11.2012 și acordarea dreptului de lungă ședere pe teritoriul României.
În motivarea contestației a arătat că decizia de returnare este netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 70 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 și susținând că la data de 25.05.2012 la care a înaintat cererea pentru acordarea dreptului de ședere pe termen lung era titularul Permisului de ședere . nr._ care îi reglementa dreptul de ședere până la data de 27.09.2012.
La data de 13.11.2012 cererea a fost analizată și respinsă în temeiul dispozițiilor art. 70 alin. 1 din OUG nr. 194/2002.
Reclamantul a invocat și dispozițiile art. 71 din aceleași act normativ precizând că împotriva sa a fost dispusă măsura îndepărtării de pe teritoriul României la 16.11.2012, dată la care s-a deplasat personal la I. G. pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Ilfov pentru a i se comunica dacă cererea pentru acordarea dreptului de lungă ședere a fost soluționată.
A mai făcut referire la dispozițiile art. 94 din OUG nr. 194/2002 menționând că a lucrat în armata americană aproximativ 2 ani, iar dacă se va întoarce în Irak va fi o victimă sigură, la fel și familia sa care a fost urmărită și supravegheată.
În Irak, asasinarea celor care lucrează cu americanii și a familiilor acestora echivalează cu un exemplu pentru ceilalți cetățeni, un avertisment cu privire la ceea ce li se poate întâmpla dacă au legături de orice fel cu americanii, motiv pentru care familia sa a plecat din Irak.
Reclamantul a mai susținut că îndeplinește condițiile de acordare a dreptului de ședere pe termen lung, în mod greșit pârâtul apreciind că nu a părăsit teritoriul României înaintea expirării dreptului de ședere, întrucât cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung a fost depusă anterior expirării dreptului de ședere.
Nu se regăsește în condițiile impuse de lege pentru a se dispune refuzul de acordare a dreptului de ședere pe termen lung.
Prima solicitare de acordare a acestui drept i-a fost respinsă, întrucât la data la care a introdus cererea nu avea o ședere continuă de cel puțin 5 ani pe teritoriul României, deși la data soluționării cererii se împliniseră cei 5 ani.
Modalitatea de analiză a primei cereri este cea corectă, în sensul că dispozițiile legale prevăd că trebuie să aibă o ședere continuă și legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii.
Pârâtul I. G. pentru Imigrări a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată arătând că reclamantul a avut prelungit dreptul de ședere temporară pe teritoriul României pentru angajare în muncă până la 27.09.2012, ulterior acestei date nesolicitând prelungirea dreptului de ședere.
La 25.05.2012 a depus o cerere de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România, la 16.11.2012 a fost depistat de lucrătorii instituției care au constatat că nu mai are un drept de ședere valabil și au emis decizia de returnare contestată.
La data analizării cererii – 13.11.2012, reclamantul nu mai era titularul unui drept de ședere, motiv pentru care cererea a fost respinsă, în raport de dispozițiile art. 70 alin. 1 și art. 71 din OUG nr. 194/2002.
Legiuitorul a condiționat acordarea dreptului de ședere pe termen lung atât de îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 71 din OUG nr. 194/2002 cât și de îndeplinirea condiției generale de a fi titularul unui drept de ședere de la data solicitării dreptului, inclusiv până la soluționarea acesteia.
Pârâtul a apreciat că refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung este întemeiat atât timp cât reclamantul nu era titularul unui drept de ședere pe teritoriul României la data soluționării cererii.
Față de dispozițiile art. 4 alin. 4, art. 11 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, decizia de returnare este legală, întrucât reclamantul nu a părăsit teritoriul țării înaintea expirării dreptului de ședere stabilit prin viza de ședere, având o ședere ilegală de 50 zile.
Au fost depuse la dosar actele administrative contestate și documentația care a stat la baza emiterii acestora.
Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.01.2013, sub nr._, reclamantul M. KH. A. a chemat în judecată pârâții I. G. pentru Imigrări – Direcția Migrație și I. G. pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Ilfov solicitând anularea refuzului acordării dreptului de ședere permanentă nr._/S2 din 19.11.2012 și acordarea dreptului de lungă ședere pe teritoriul României.
În motivarea contestației au fost reluate motivele de fapt și de drept invocate în contestația ce formează obiectul dosarului nr._ al acestei instanțe.
La termenul de judecată din 05.02.2013, Curtea a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .
Analizând înscrisurile aflate la dosar, Curtea reține în fapt că reclamantul a avut prelungit dreptul de ședere temporară pe teritoriul României pentru angajare în muncă în perioada 22.11._12.
La data de 25.05.2012 a depus o cerere de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România, cerere care a fost analizată la data de 13.11.2012 și a fost respinsă de I. G. pentru Imigrări – Direcția Migrație, modul de soluționare a cererii fiindu-i adus la cunoștință reclamantului prin adresa nr._/S2 din 19.11.2012 în care se menționează că cererea a fost respinsă în temeiul art. 70 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, la data analizării cererii reclamantul nefiind titularul unui drept de ședere.
I. G. pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Ilfov emite Decizia de returnare de pe teritoriul României nr._/16.11.2012 prin care reclamantul este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a deciziei, întrucât șederea sa pe teritoriul României a devenit ilegală, acesta nerespectând dispozițiile art. 4 alin. 4 și art. 11 alin. 1 din OUG nr. 194/2012, în sensul că nu a respectat obligațiile străinilor prevăzute în acest act normativ și nu a părăsit teritoriul României înaintea expirării dreptului de ședere stabilit prin permisul de ședere.
Potrivit art. 70 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, dreptul de ședere pe termen lung se acordă, la cerere, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioadă nedeterminată, străinilor care sunt titulari ai unui drept de ședere, de la data solicitării inclusiv până la soluționarea acesteia.
Din cuprinsul adresei nr._/S2 din 19.11.2012 rezultă că motivul care a stat la baza respingerii cererii reclamantului de acordare a dreptului de ședere pe teritoriul României se referă la faptul că la data soluționării cererii – 13.11.2012, reclamantul nu mai era titularul unui drept de ședere pe teritoriul României, acest drept expirând la 27.09.2012.
Potrivit art. 71 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, dreptul de ședere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuți la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au avut un drept de ședere continuă pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel:
(i) în această perioadă nu au absentat de pe teritoriul României mai mult de 6 luni consecutive și nu depășesc 10 luni de absență în total;
(ii) în această perioadă împotriva străinului nu a fost dispusă nicio măsură de îndepărtare de pe teritoriul național;
(iii) la stabilirea acestei perioade se iau în calcul jumătate din perioada de ședere în scop de studii;
(iv) la stabilirea acestei perioade nu se iau în calcul dreptul de ședere conferit de viza de scurtă ședere, viza diplomatică sau de serviciu și nici dreptul de ședere obținut pentru desfășurarea de activități ca lucrător sezonier;
(v) această perioadă se poate reduce la 4 ani, în cazul persoanelor cărora li s-a recunoscut statutul de refugiat sau li s-a acordat protecție subsidiară în România, în funcție de gradul de integrare în societate, în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată cu modificări prin Legea nr. 185/2004, cu modificările și completările ulterioare;
(vi) această perioadă se reduce la jumătate, în cazul persoanelor cărora li s-a recunoscut statutul de refugiat sau li s-a acordat protecție subsidiară în România, căsătorite de cel puțin 5 ani cu un cetățean român;
b) fac dovada deținerii mijloacelor de întreținere la nivelul salariului minim net pe economie, cu excepția străinilor membri de familie ai cetățenilor români;
c) fac dovada asigurării sociale de sănătate;
d) fac dovada deținerii legale a spațiului de locuit, în condițiile legii;
e) cunosc limba română cel puțin la un nivel satisfăcător;
f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.
La dosar a fost depus un raport privind situația reclamantului, întocmit de I. G. pentru Imigrări în care se consemnează că din studiul documentelor depuse, precum și din verificările efectuate în evidențele unității au rezultat următoarele: reclamantul a avut ședere temporară continuă pe teritoriul României în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii; este angajat cu contract de muncă la .. în funcția de organizator prestări servicii având un salariu lunar de bază brut de 2117 lei (salariul minim pe economia națională este de 700 lei); a făcut dovada asigurării sociale de sănătate, contract de muncă nr. 1514/23.10.2006 și print screen Revisal; deține spațiu de locuit conform contractului de comodat nr. 78/07.08.2008; conform interviului vorbește limba română la un nivel satisfăcător; după cum rezultă din certificatul de cazier judiciar eliberat de I. G. al Poliției Române nu a fost implicat în cauze penale; conform verificărilor efectuate în evidențele operative ale Serviciului Român de Informații, Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, Biroului Național Interpol din cadrul Inspectoratului G. al Poliției Române și Serviciului de Informații Externe nu prezintă un pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.
Se mai consemnează că la data de 13.11.2012, în urma analizării cererii reclamantului, în temeiul art. 74 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 Comisia constituită la nivelul Inspectoratului G. pentru Imigrări a propus refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung în România, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 70 alin. 1 din același act normativ.
Curtea reține că în speță este vorba despre neîndeplinirea condiției de a fi titularul unui drept de ședere la data soluționării cererii, fiind îndeplinită condiția ca reclamantul să fie titularul unui drept de ședere la data depunerii cererii.
Cu privire la termenul de soluționare a cererii de aprobare a dreptului de ședere pe termen lung, se reține că acesta este de maximum 6 luni de la data înregistrării, conform art. 73 alin. 3 din OUG nr. 194/2002.
În cauză a fost respectat acest termen, cererea fiind depusă de reclamant la 25.05.2012 și soluționată la data de 13.11.2012, dar soluționarea acestei ulterior expirării dreptului de ședere al reclamantului la 27.09.2012 a determinat respingerea cererii, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 194/2002.
Se constată că pârâții nu au făcut dovada că un interval de timp de 4 luni, cuprins între data depunerii cererii – 25.05.2012 și data expirării dreptului de ședere al reclamantului – 27.09.2012 nu a fost suficient pentru soluționarea cererii depuse de reclamant, astfel încât să fie îndeplinite toate condițiile reglementate de OUG nr. 194/2002 pentru soluționarea favorabilă a cererii.
În contextul în care condițiile prevăzute de art. 71 alin. 1 din OUG nr. 194/2002 sunt îndeplinite, condiția de a fi titularul unui drept de ședere la data depunerii cererii este, de asemenea, îndeplinită, singura condiție care a impus respingerea cererii reclamantului referindu-se la faptul că nu mai este titularul unui drept de ședere la data soluționării cererii, Curtea apreciază că măsura respingerii cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung este o măsură disproporționată care nu păstrează un just echilibru între imperativele apărării drepturilor individuale și cele ale apărării interesului general public, cu atât mai mult cu cât nu rezultă din probele administrate că cererea nu a putut fi soluționată anterior expirării dreptului de ședere al reclamantului.
Este unanim acceptat principiul conform căruia . străinilor este de domeniul suveranității statelor, intrând în marja de apreciere a acestora care, în această materie are o largă întindere și variază în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea apreciind că în speță se impune a fi avute în vedere aceste circumstanțe referitoare la faptul că reclamantul este cetățean irakian, a colaborat o perioadă cu armata americană, membrii familiei sale au venit în România, reclamantul fiind întreținătorul familiei.
În raport de aceste circumstanțe particulare și de îndeplinirea de către reclamant a condițiilor anterior menționate, instanța apreciază că refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung este un refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Chiar dacă soluționarea cererii s-a făcut cu respectarea termenului reglementat de art. 73 alin. 3 din OUG nr. 194/2002, lipsa dovezilor privind necesitatea unei perioade de timp mai mari de 5 luni și jumătate pentru efectuarea verificărilor referitoare la reclamant, de către instituțiile abilitate și analizarea cererii acestuia este de natură să confere acest caracter refuzului de acordare a dreptului de ședere solicitat de reclamant.
De altfel, în raportul privind situația reclamantului nr._/GG întocmit de I. G. pentru Imigrări, care conține concluziile rezultate din studiul documentelor depuse de reclamant și din verificările efectuate în evidențele unității, se face referire la verificările efectuate în evidențele operative ale mai multor autorități, dar nu se precizează data la care au fost adresate solicitările de efectuare a acestor verificări și data comunicării de către autoritățile enumerate în raport a rezultatelor verificărilor.
De asemenea, nu sunt depuse înscrisuri privitoare la aceste aspecte, pe baza cărora instanța să aprecieze asupra imposibilității de soluționare a cererii reclamantului, din motive obiective, anterior datei de 27.09.2012 la care i-a expirat dreptul de ședere.
Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că este nejustificat refuzul de acordare a dreptului de ședere pe termen lung reclamantului, exprimat prin adresa nr._/S2 din 19.11.2012 emisă de pârâtul I. G. pentru Imigrări – Direcția Migrație, care constituie pentru reclamant un act administrativ vătămător, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 82 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, decizia de returnare constituie actul administrativ al ORI sau al formațiunilor sale teritoriale, prin care străinii prevăzuți la art. 81 alin. 1 sunt obligați să părăsească teritoriul României, art. 81 alin. 1 referindu-se la străinii cu ședere ilegală și foștii solicitanți de azil.
În condițiile în care instanța a considerat că cererea reclamantului de acordare a dreptului de lungă ședere trebuia soluționată favorabil, acesta nu se mai încadrează în categoria străinilor cu ședere ilegală, decizia de returnare contestată în prezenta cauză fiind nelegală.
Cu privire la cererea de suspendare a executării, Curtea reține că potrivit art. 84 alin. 3 din OUG nr. 194/2002, contestațiile prevăzute la alin. 1 și 2 suspendă executarea măsurii de îndepărtare (…) contestația prevăzută la alin. 1 fiind contestația împotriva deciziei de returnare, astfel că în raport de aceste prevederi, cererea de suspendare a executării va fi respinsă ca inadmisibilă.
În consecință, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite în parte contestația, va respinge cererea de suspendare a executării ca inadmisibilă, va anula adresa nr._/S2 din 19.11.2012 emisă de pârâtul I. G. pentru Imigrări – Direcția Migrație și decizia de returnare nr._/16.11.2012 emisă de pârâtul I. G. pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Ilfov și va obliga pârâții să-i acorde reclamantului dreptul de ședere pe termen lung pe teritoriul României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația formulată de reclamantul M. KH. A. cu domiciliul ales în Ilfov, oraș B., . T, în contradictoriu cu pârâții I. G. PENTRU IMIGRĂRI – SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în București, ., nr. 7, sector 2 și I. G. PENTRU IMIGRĂRI – DIRECȚIA MIGRAȚIE cu sediul în București, .-5, corp A, sector 5.
Respinge cererea de suspendare a executării ca inadmisibilă.
Anulează adresa nr._/S2 din 19.11.2012 emisă de pârâtul I. G. pentru Imigrări - Direcția Migrație și decizia de returnare nr._/16.11.2012 emisă de pârâtul I. G. pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări Ilfov.
Obligă pârâții să-i acorde reclamantului dreptul de ședere pe termen lung pe teritoriul României.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare cu privire la anularea refuzului de acordare a dreptului de ședere pe termen lung.
Irevocabilă cu privire la anularea deciziei de returnare.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. C. R. M.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1845/2013. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 713/2013.... → |
|---|
