Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 713/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 713/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 9077/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 713
Ședința publică din data de 15.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. D.
GREFIER - B. C.
Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamantul Ș. N. G.-M., în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET BUCUREȘTI ȘI M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, NU se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, că reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul stabilit, mențiune cu care legat a fost citat pentru acest termen de judecată, conform rezoluției administrative de primire a dosarului și că prin cererea de chemare în judecată aceasta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă.
Se mai învederează instanței faptul că s-a depus prin Serviciu registratură al secției următoarele:
- la data de 19.12.2012, s-a depus din partea pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, întâmpinare, prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei;
- la data de 20.12.2012, s-a depus din partea pârâtei U. „S. Haret”, întâmpinare, cerere de chemare în garanție, un set de înscrisuri, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
Totodată, se mai învederează instanței faptul că prin întâmpinare, pârâta U. „S. Haret” a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a instanței, urmând ca, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă să rețină cauza în pronunțare pe această excepție.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei în contencios administrativ de față, cu prioritate prin prisma excepției necompetenței materiale invocate din oficiu, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 06.12.2012, sub nr._ reclamantul Ș. N. G.-M. a chemat în judecată pe pârâții Universității "S. Haret" București, M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paratei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licența si a suplimentului de diploma, in termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței.
Obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului prin Ministru să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanta în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 2000 lei penalități pe zi de întârziere de la data pronunțării sentinței.
Obligarea paraților potrivit dispozițiilor art. 274 C. Proc. Civ la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat, taxa de timbru, timbru judiciar).
În motivarea acțiunii s-au arătat în esență următoarele: reclamantul si-a îndeplinit obligația prealabila potrivit Legii 554/2004 prin depunerea plângerilor prealabile către U. S. Haret si M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului.
Prin plângerile prealabile a solicitat eliberarea diplomei de licența si a suplimentului diplomei de licența motivat de faptul ca potrivit art. 20 alin 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant superior, la împlinirea termenului de 12 luni U. S. Haret trebuia sa elibereze documentele de studii.
A urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică, promoția 2009, forma de învățământ FR, a susținut și promovat examenul de licență. În urma promovării acestui examen i s-a eliberat doar o adeverință care să ateste promovarea examenului de licență.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 1/2011, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 554/2004, Ordinul MEC nr. 3404/07.03.3006, CEDO, Protocolul nr. 1 la CEDO.
Legal citat, pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepția necompeteneței materiale a instanței, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Obiectul principal al cererii de chemare în judecată este eliberare diplomă, obligație ce incumbă pârâtului de rang 1 respectiv, U. S. Haret.
Raportat la prevederile art.2 alin. 1 lit.d Cod procedură civilă, potrivit cărora tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel coroborate cu prevederile art.3alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora Curtea de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților publice centrale și ținând cont că în speță petitul acțiunii ce incumbă MECTS este secundar petitului principal, vă solicităm admiterea excepției și declinarea cauzei Tribunalului București.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că MECTS a aprobat tipizarea formularelor de diplomă de licență, aceste formulare fiind întocmite în mod unitar, conform modelului aprobat prin OMECT nr.5289/2008 privind diploma de licență și suplimentul la diplomă.
De asemenea, M.E.C.T.S. a desemnat unitatea de specialitate producătoare a formularelor tipizate, prin O.M.Ed.C. nr.3569/2002, respectiv .>
În consecință, având în vedere că MECTS a stabilit deja modelul de diplomă de licență, diplomele fiind întocmite în mod unitar, pe formulare tipizate, solicitarea ca MECTS „să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență" este netemeinică.
M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 si 2010 prin adresele_/21.06.2010,_,12356F/25.10.2010,_/29.11.2010,_,_,_/13.10.2010.
Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Prin urmare universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate.
U. S. Haret din București a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010.
Prin urmare, M. Educației,Cercetării, Tineretului și Sportului și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. Haret. Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
În drept: Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr.75/2005 .
A depus întâmpinare la dosar și pârâta U. S. Haret, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și a formulat cerere de chemare în garanție împotriva MECTS, prin care a solicitat ca aceasta să fie obligată să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licență și suplimentul la diploma pentru reclamant sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 50 lei/zi de întârziere.
La termenul de judecată din 15.02.2013, Curtea a invocat excepția necompetenței materiale pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 10 alin.1 din Legea 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licența si a suplimentului de diploma, in termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței.
Obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului prin Ministru să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanta în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 2000 lei penalități pe zi de întârziere de la data pronunțării sentinței.
Curtea apreciază că U. S. Haret reprezintă o entitate descentralizată de învățământ, care este parte a sistemului național de învățământ, dar nu este o instituție publică centrală ale cărei acte administrative să poată fi contestate, în primă instanță, la curtea de apel.
Faptul că pârâta este o persoană juridică de utilitate publică nu înseamnă că este asimilată unei autorități publice centrale, atâta timp cât art.2 lit. b din Legea 554/2004 care definește noțiunea de autoritate publică centrală are în vedere, deopotrivă, organele de stat și organele unităților administrativ teritoriale care acționează în regim de putere publică.
Sub aspectul competenței materiale de soluționare a cauzei este irelevantă împrejurarea că are calitatea de pârât și MECTS care este o autoritate publică centrală, având în vedere că art. 10 alin.1 din Legea 554/2004 face referire la criteriul poziționării autorității emitente a actului administrativ contestat, în sistemul autorităților publice.
De asemenea, este relevantă și soluția de principiu pentru unificarea practicii, adoptată în luna februarie 2012, de plenul judecătorilor Secției C. Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia universitatea este asimilată unei autorități publice locale, astfel încât aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor ce au ca obiect acte administrative emise de universități.
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 158 alin1. și art.159 pct.2 C.pr.civ., Curtea va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a IX – a C. Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetenței materiale a instanței.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ș. N. G.-M., cu domiciliul procesual ales în București, . nr. 7, ., în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 3 ȘI M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, în favoarea Tribunalului București - Secția de C. Administrativ și Fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. D. B. C.
Red. VD
Tehnored. CB
2 ex.
| ← Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 1807/2013.... | Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 3987/2013.... → |
|---|








