Pretentii. Decizia nr. 3483/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3483/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 1247/98/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3483
Ședința publică de la 16.09.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - P. O. D.
JUDECĂTOR - C. B.
JUDECĂTOR - H. V.
GREFIER - M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta -pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI împotriva sentinței civile nr. 1274 F pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă la data de 21.05.2012 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, ia act de modificarea legislativă intervenită în ceea ce privește denumirea recurentei – pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, care, prin . OUG nr. 74/2013, H.G. 520/2013 și Ordinului nr. 2211/2013, a devenit, prin reorganizare, SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL FETEȘTI .
Pe cale de consecință dispune rectificarea citativului și menționarea acestei instituții cu actuala denumire - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL FETEȘTI, în loc de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI.
În ceea ce privește procedura de citare cu această parte, apreciază că este legal îndeplinită; citația fiind primită de autoritate anterior intrării în vigoare a actelor normative mai sus menționate.
Totodată, constatând că, prin cererea de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1274 F/21.05.2012 Tribunalul Ialomița – Secția Civilă a hotărât următoarele:
- a admis, ca întemeiată, cererea formulată de reclamantul C. C., împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI;
- a obligat pârâta A.F.P. FETEȘTI către reclamant să-i restituie suma în valoare de 1.572 lei, reprezentând taxă poluare auto încasată necuvenit, sumă actualizată cu indicele de inflație începând cu data de 05.11.2009 și până la plata efectivă a debitului;
- a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță - Tribunalul Ialomița – Secția Civilă – a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului la data de 18.04.2012, sub nr._, așa cum a fost precizată la data de 07.05.2012, reclamantul C. C., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.572 lei, reprezentând contravaloare taxă poluare pentru autovehicul, încasată necuvenit, achitată cu chitanța . nr._/05.11.2009, actualizarea acestei sume cu indicele de inflație calculat de la data achitării sumei și până la data restituirii efective.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a achiziționat un autovehicul second-hand dintr-un stat comunitar, și că, pentru a fi înmatriculat în România i s-a calculat și perceput taxa auto de poluare în sumă totală de 1.572 lei, potrivit deciziei emisă de fosta A.F.P. Tăndărei, taxă achitată cu documentul susmenționat.
Procedând astfel, a considerat reclamantul că se încalcă Tratatul Comunității Europene, care interzice instituirea unor taxe discriminatorii asupra unor mărfuri aparținând unor state ale comunității europene fără ca aceste taxe să fie aplicate și mărfurilor naționale, situație în raport de care norma europeană, fiind prioritară față de norma națională potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, urmează a fi aplicată cu consecința constatării nelegalității taxei percepute.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri .
În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. O.U.G. nr.50/2008, Codului Fiscal, ale Codului civil, Dec. 24/2011 a I.C.C.J. și Tratatului de aderare a României la U.E.
Cererea a fost legal timbrată,documentele de plată fiind anulate la dosar (fila 8).
Prin întâmpinare, parata A.F.P. Fetești a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, susținând că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, modificate prin O.U.G. nr.117/2009 sunt în concordanță cu dreptul comunitar, lucru recunoscut de Uniunea Europeană, potrivit Comunicatului transmis de Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European cât și de jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a considerat că cererea reclamantului se dovedește a fi întemeiată pe considerentele de mai jos:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a achiziționat dintr-un stat comunitar, Germania, un autovehicul second hand marca VOLKSWAGEN PASSAT nr. identificare - . WVZZZ2DZ5H010524 pentru care a fost condiționat să achite suma de 1.572 lei, potrivit chitanței . nr._/05.11.2009, cu titlul de taxă pentru emisii poluante, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule emise de pârâtă.
Prima instanță a reținut că prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța de fond a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul a ajuns la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie avand aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul paratei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă polare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Totodată, a mai hotărât prima instanță că, pentru repararea prejudiciului produs de pârâtă și întrucât reclamantul a fost lipsit în mod nelegal de suma de 1.572 lei, aceasta va fi actualizată cu indicele de inflație, calculat de la data plății sumei, 05.11.2009 și până la plata efectivă a debitului, pentru că numai astfel se produce o reparație efectivă și integrală, reclamantul fiind astfel la adăpostul scăderii puterii de cumpărare a monedei naționale ca urmare a erodării acesteia de inflație .
Față de toate aceste considerente, tribunalul a admis, ca întemeiată, cererea formulată de reclamantul C. C. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI; obligând pârâta să restituie reclamantului suma totală de 1.572 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare auto încasată necuvenit, sumă actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 05.11.2009 și până la plata efectivă a debitului; luând lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI, care l-a întemeiat în drept pe prevederile art. 299, art. 304, alin. 1, pct. 9 din Codul de procedura civila si art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554 / 2004, O.U.G. nr. 50 / 2008., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În argumentarea recursului s-a susținut în esență că, în mod nelegal si netemeinic instanța prin Sentința Civila nr. 1274 F / 21.05.2012 a dispus restituirea sumei de 1.572 lei reprezentând taxa pe poluare achitata de CATA C..
Astfel, încasarea taxei pe poluare are la baza un act administrativ fiscal si nu un act normativ, situație in care, autoritatea publică recurentă consideră inutila referirea la Tratatele Europene, făcuta atat de reclamant cat si de instanța de fond.
Susține recurenta – pârâtă că, în situația în care s-ar păstra aceeași doctrina cu privire la obligativitatea respectării tratatelor Uniunii Europene si celelalte acte administrative emise de organul fiscal, s-ar ajunge in situația in care orice taxa sau impozit ar putea fi contestata in instanța si câștigată, motivat fiind de faptul ca in tarile Uniunii Europene, nu sunt obligatorii.
Din Jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul inmatricularii unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, din H.G. nr. 686 / 2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului poluatorul plătește, principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atat, instituirea taxei pe poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din Codul de procedura fiscala, conform căruia " interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului asa cum este exprimata in lege. "
Pentru a verifica daca reclamantul CATA C. se incadreaza in prevederile art. 12 din Legea nr. 9 / 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ( A.. 1 - în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitata de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 pâna la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, cu modificările si completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultata din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculata în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxa plătită, numai către titularul obligației de plata, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România. A.. 2 -Sumele prevăzute la alin. 1 se restituie la cererea contribuabilului, adresata organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile OG nr. 92 / 2003, republicata, cu modificările si completările ulterioare. A.. 3 - Taxa rezultata ca diferența dintre suma achitata de contribuabil cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la utovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscala, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi ), A.F.P. Fetești a procedat la calcularea taxei pentru reclamantul CATA C., rezultând astfel suma de 2.621 lei, deci o suma mult mai mare decât cea pe care reclamantul a achitat-o conform OUG nr. 50 / 2008, respectiv suma de 1.572 lei, suma ce face obiectul prezentului dosar.
Mai susține recurenta – pârâtă că, suma de 1.572 lei reprezentând taxa pe poluare este stabilita printr-un act administrativ fiscal definitiv / valabil, din punctul său de vedere, deoarece nu a fost contestat in termen legal, contestația a fost introdusa tardiv, fapt de care instanța de fond nu a ținut cont. Astfel, prin acțiunea formulata de reclamantul CATA C., a chemat in judecata A.F.P. FETEȘTI, solicitând obligarea instituției noastre la restituirea sumei de 1.572 lei, reprezentând taxa pe poluare achitata de reclamanta in vederea inmatricularii unui autoturism second - hand. Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 50 / 2008, pe baza documentelor anexate cererii de stabilire a taxei de poluare, inspectorii din cadrul Administrației Finanțelor Publice Fetești, au emis Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._ / 05.1 1.2009, care reprezintă, potrivit Codului de procedura fiscala, act administrativ. Daca este vizualizata aceasta Decizie, in partea a doua a acesteia, se va gasi inserat foarte explicit calea de atac ce trebuie urmata, precum si termenul in care aceasta se va exercita la organul fiscal competent, in cazul de fata Administrația Finanțelor Publice Fetești, ceea ce reclamanta nu a făcut.
F. de cele prezentate mai sus, solicită admiterea recursului asa cum a fost formulat, casarea Sentinței Civile nr. 1274 F / 21.05.2012 pronunțata de Tribunalul Ialomița in Dosarul nr. 1247 / 98 / 2012, iar pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamantul CATA C., ca neîntemeiată.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă, intimatul reclamant, deși i s-a solicitat să depună la dosar dovada (certificatul) privind prima înregistrare a autoturismului în Germania (solicitare la care nu s-a conformat), a depus la dosar un set de înscrisuri, în copii certificate, respectiv factura fiscală nr._/02.11.2009, emisă de S.C. Real Plus S.R.L.., cartea de identitate a autoutilitarei, factura emisă de KFZ Handel, traducerea cărții tehnice a autoutilitarei, dovada de îndeplinire a procedurii prealabile de solicitare a restituirii sumei de 1572 lei, cu confirmarea de primire; adresa emisă de DGFP Ialomița prin care i se cerea o lămurire cu privire la decizia de calcul al taxei, răspunsul său la adresa emisă de DGFP Ialomița .
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, Curtea constată că primul motiv de recurs, privind pretinsa necontestare în termen a deciziei de calcul al taxei de poluare, este lipsit de temei.
Prin acțiunea formulată, partea reclamantă a solicitat restituirea sumei de 1572 lei reprezentând taxă pe poluare; în motivare, a susținut partea reclamantă că respectiva taxă nu are caracter legal, contravenind art. 90 par. 1 TCUE, dar cu toate acestea DGFP Ialomița V. a respins cererea de restituire.
Curtea reține că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală. Existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Totodată, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu. Astfel, procedura prealabilă reglementată de dispozițiile art. 7 din OUG nr. 50/2008 rap. la art. 205 - 218 C.pr.fiscală este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că în mod greșit s-a dispus în cauza de față admiterea acțiunii pe fond și restituirea taxei pe poluare, astfel că este găsit ca fiind fondat cel de-al doilea motiv de recurs.
În cauza C-263/10, N., hotărârea din 7 iulie 2011, CJUE arată următoarele: „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
În cauza C-402/09, T., hotărârea din 7 aprilie 2011, CJUE arată următoarele: „(34)(…) articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Aceasta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. (35) (…) primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare”.
Se mai impune a fi amintită Ordonanța Curții din 6 decembrie 2010, pronunțată în cauza C-337/10, A. B., potrivit căreia „(…) articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe”.
Totodată, disp. art. 28 TFUE (fostul articol 23 TCE) prevăd că „(1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. (2) Dispozițiile articolului 30 și cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe care se află în liberă circulație în statele membre”, iar potrivit art. 29 TFUE (fostul articol 24 TCE) „Se consideră că se află în liberă circulație într-un stat membru produsele care provin din țări terțe, pentru care au fost îndeplinite formalitățile de import și pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale și taxele cu efect echivalent exigibile și care nu au beneficiat de o restituire totală sau parțială a acestor taxe și impuneri”.
În cauza de față, Curtea constată că partea reclamantă nu a dovedit fără echivoc, deși i s-a solicitat expres acest lucru, că bunul litigios – autoutilitara supusă taxei pe poluare - intră sub incidența art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE). Astfel, intimatul reclamant C. C. nu a administrat probe certe din al căror conținut să rezulte faptul că autoutilitara ar fi fost un produs originar al unui alt stat membru ori că, deși provenit dintr-o țară terță, se afla în liberă circulație în statele membre. Incumba părții reclamante, în cond. art. 129 alin. 1 C.pr.civ., obligația de a-și dovedi afirmațiile potrivit cărora autoutilitara ar fi fost înmatriculată, anterior, într-un alt stat membru al Uniunii Europene, probă ce se putea administra prin atașarea la dosar a înscrisului reprezentat de certificatul de înmatriculare eliberat de autoritățile competente ale celuilalt stat membru și care atesta în mod indubitabil apartenența bunului la spațiul UE. Simplul fapt că se emite o factură fiscală de o persoană juridică ce își are sediul într-un alt stat membru nu implică în mod necesar și concluzia că acel bun intră sub incidența art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), câtă vreme acel înscris nu apare ca emanând de la producător, partea reclamantă susținând prin acțiune că a cumpărat un bun de ocazie, și nu se probează nici faptul că bunul provenea efectiv din acel stat membru, existând posibilitatea de a fi importat dintr-un stat terț. În plus, nici înscrisul intitulat carte tehnică nu poate dovedi per se apartenența la respectivul stat membru al Uniunii Europene, câtă vreme nu se dovedește că respectiva autoutilitară second – hand era înmatriculată la data achiziționării într-un alt stat membru. .
Prin urmare, nerezultând incidența normei de drept comunitar în raport de bunul mobil litigios - căci partea reclamantă nu a dovedit că autovehicul respectiv era un produs originar al unui alt stat membru ori că, deși provenit dintr-o țară terță, se afla în liberă circulație în statele membre -, nu devine activ principiul aplicării prioritare instituit de art. 148 din Constituția României revizuită, motiv pentru care dispozițiile OUG nr. 50/2008 nu sunt înlăturate ca fiind contrare dreptului comunitar, ci produc efecte juridice în sensul celor dispuse prin decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/05.11.2009. Astfel, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală - „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …” – nu produc niciun efect în cauza de față, nerezultând vreo aplicare eronată a disp. OUG nr. 50/2008 la perceperea taxei în discuție.
Față de cele arătate în precedent, găsind întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, urmând a modifica sentința civilă recurată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurentul -pârât SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL FETEȘTI ( prin reorganizarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE FETEȘTI ) împotriva sentinței civile nr. 1274 F, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă la data de 21.05.2012, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant CAȚA C..
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge cererea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. O. C. B. H. V.
D.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – HV / 2 ex/
Tehnoredactat MH
JUD.FOND. M. A. G. – Trib. Ialomița – Secția Civilă
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 10-12-2013, Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 654/2013. Curtea de... → |
|---|
