Pretentii. Decizia nr. 5436/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5436/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 132/98/2013
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 5436
Ședința publică din data de 02.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
GREFIER: M. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Slobozia împotriva sentinței civile nr. 556/04.02.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. A., în cauza având ca obiect restituire taxă pe poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta a solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Curtea constată că, potrivit OUG nr. 74/2013, HG nr. 520/2013 și OPANAF nr. 2211/2013, AFP Slobozia s-a reorganizat în Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, motiv pentru care dispune rectificarea citativului, cu indicarea denumirii actuale a recurentei.
Nefiind cereri formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
1. C. procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 10.01.2013, reclamantul I. A. a solicitat obligarea pârâtei ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 3653 lei, cu dobânda legală aferentă și cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat în sinteză că taxa pe poluare, percepută în baza OUG nr. 50/2008, este contrară art. 110 paragraful 1 TFUE, fiind indirect discriminatorie.
Pârâta nu a formulat întâmpinare, deși era oblugatorie în cauză.
2. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 556/04.02.2013, a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma în valoare de 3.653 lei, reprezentând taxă pe poluare încasată necuvenit, actualizată cu dobânda legală începând cu data de 10.09.2010 și până la plata efectivă a debitului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că taxa pe poluare, percepută în baza OUG nr. 50/2008, este contrară art. 110 paragraful 1 din TFUE, fiind indirect discriminatorie, întrucât diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, astfel încât cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
3. Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentințe, la data de 07.03.2013, a formulat recurs de pârâta Administrația Finanțelor Publice Slobozia, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a învederat că taxa pe poluare este conformă art. 110 din TFUE, neavând un caracter discriminatoriu, astfel cum în mod greșit a susținut reclamantul și a reținut instanța de fond. A precizat că din jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene rezultă că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar, prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
În drept, recurenta a invocat 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare, deși aceasta este obligatorie în cauză.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând prezentul recurs, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, tribunalul făcând o aplicare corectă a legii, prin raportare la situația de fapt și la dispozițiile legale în vigoare, și reținând în mod întemeiat neconformitatea obligației de plată a taxei pe poluare, instituită în dreptul intern prin OUG nr. 50/2008, față de prevederile art. 110 alin. 1 din TFUE.
Astfel, intimatul-reclamant a achitat la data de 10.09.2010, prin chitanța . nr._ (fila 12 din dosarul de fond), suma de 3653 lei reprezentând taxa pe poluare pentru înmatricularea în România a unui autoturism Seat Arosa, înmatriculat pentru prima dată în Germania (stat membru al Uniunii Europene) la data de 17.10.2010 (filele 8-9 din dosarul de fond). La data de 07.11.2012, intimatul-reclamant a adresat AFP Slobozia o cerere de restituire a acestei taxe, la care i s-a răspuns negativ prin adresa nr._/22.11.2012.
Apreciind pozitia pârâtei ca un refuz nejustificat de restituire, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei acțiuni în restituirea taxei, invocând existența unui act administrativ asimilat, respectiv refuzul autorității administrative de a soluționa favorabil cererea de restituire a taxei.
În consecință, Curtea constată că temeiul juridic al acțiunii se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al sau recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”. Calea unei acțiuni în contencios administrativ este deschisă nu doar celui care contestă actul administrativ tipic, ci și celui care atacă în justiție actul administrativ atipic (asimilat), adică al tăcerii administrației sau al refuzului nejustificat. De altfel, Curtea constată că actul vătămător pentru intimata-reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004 este asigurat prin cererea de restituire formulată.
Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cerereile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimata-reclamantă în susținerea prezentului său demers judiciar, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T.,Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
În atare condiții, având în vedere situația de fapt reținută de instanța de fond, Curtea constată că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii polunate, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul OUG nr. 50/2008, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești împotriva sentinței civile nr. 556/04.02.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. A., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. B. C. P. D. M. D.
fiind în concediu de odihnă,
semnează președintele secției
GREFIER
M. B.
Red/thred. jud. DDM/ 2 ex/ 23.12.2013.
Jud. fond: M. A. G., Tribunalul Ialomița.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3943/2013. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 3764/2013. Curtea de... → |
|---|
