Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2453/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2453/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 5425/2/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2453

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.09.2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: C. M. F.

GREFIER: P. C.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul AS G. C. SRL în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIA ÎN AGRICULTURĂ și ., având ca obiect suspendare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul de către grefierul de ședință care învederează instanței că, la data de 29.08.2013, pârâta depune la dosar o cerere de comunicare a unei copii de pe încheierea de ședință de la data de 19.08.2013 iar, la data de 05.09.2013, reclamanta depune o adresa de înaintare a unor extrase de pe portalul instanțelor precum și a incheierii de ședință din data de 28.05.2013. La data de 04.09.2013, pârâta . depune precizări.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale invocate de completul anterior, inastanța o va respinge ca neîntemeiată dEoarece suspendarea în prezenta cauză vizează, de fapt, acte juridice de îndeplinit până la soluționarea plângerea având ca obiect decizia Consiliului N. De Soluționare A Contestațiilor.

Astfel, litigiul de fond nu are ca obiect nulitatea, rezilierea sau obligarea la executare a contractului de achiziție publică, ci doar plângerea împotriva deciziei Consiliului N. De Soluționare A Contestațiilor, deci instanța competentă să soluționeze cauza este instanța competentă să soluționeze și plângerea. In drept, art. 287 ind. 7 din OUG nr. 34/2006.

Curtea invoca din oficiu chestiunea ramanerii fara obiect a litigiului deoarece s-a soluționat plângerea împotriva deciziei Consiliului N. De Soluționare A Contestațiilor.

CURTEA,

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 24.04.2013 sub nr.unic_ pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, reclamanta . SRL a formulat („cu titlul de măsură provizorie”) cerere de suspendare a procedurii de atribuire, iar în subsidiar, de suspendare a executării acordului-cadru încheiat de autoritatea contractantă APIA cu ofertantul câștigător, pana la solutionarea plangerii.

Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art.2563 alin.3 coroborate cu art.281 și art.2877 din OUG nr.34/2006.

În ședința publică din 27.05.2013, Curtea a invocat din oficiu, în temeiul art.245 și art.247 alin.1 din Noul C.pr.civ., excepția nelegalei compuneri a completului de judecată la care pricina a fost repartizată.

Cauza a fost repartizata completului de fond (vară), iar prin inchierea de sedinta din 19.08.2013 a fost repartizata prezentului complet.

Deliberând asupra exceptiei ramanerii fără obiect a litigiului, Curtea retine ca aceasta este intemeiata, cererea urmand a fi respinsa ca ramasa fara obiect.

Astfel, potrivit art. 287^7 din OUG nr. 34/2006:

(1) În cazuri temeinic justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, instanța, până la soluționarea fondului cauzei, poate să dispună la cererea părții interesate, prin încheiere motivată, cu citarea părților, suspendarea executării contractului.

(2) Instanța soluționează cererea de suspendare sau privind o altă măsură provizorie, luând în considerare consecințele probabile ale acestei măsuri asupra tuturor categoriilor de interese ce ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public. Instanța va putea să nu dispună măsurile prevăzute la alin. (1), în cazul în care consecințele negative ale acestora ar putea fi mai mari decât beneficiile lor. Hotărârea de a nu dispune măsuri provizorii nu trebuie să prejudicieze niciun alt drept al persoanei care a înaintat cererea prevăzută la alin. (1).

(3) Încheierea prevăzută la alin. (1) poate fi atacată cu recurs, în mod separat, în termen de 5 zile de la comunicare.

Conform extrasului ECRIS de la fila 13 dosar, dosarul nr._ avand ca obiect litigiu privind achizitiile publice – anulare decizie CNSC nr. 1324/1459C9/1249/17.04.2013 a fost solutionat irevocabil la data de 27.05.2013.

Așa fiind, cererea urmeaza a fi respinsa ca ramasa fara obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamantul AS G. C. SRL, cu sediul procesual ales la Societatea civilă de avocați C. și I.,. nr.10, Sector 5, în contradictoriu cu pârâtele AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIA ÎN AGRICULTURĂ, cu sediul în București, .. 17 sector 2, și ., cu sediul în Bacău, .. 13, ., ., ca rămasă fără obiect.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, 09.09.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. M. F. P. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2453/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI