Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5302/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5302/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 37029/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5302
Ședința publică din data de 23.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. A. L.
JUDECĂTOR: P. C.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 5578/14.11.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul–reclamant CĂLINTINEANU M.-C. și cu intimata-chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect „contestația act administrativ fiscal ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimatul– reclamant, personal și asistat de avocat G. L. P., care depune împuternicire avocațială și împuternicire de substituire la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținea ca fiind temeinică și legală a hotărârii pronunțate de Tribunalul București, motivat de faptul că dipozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dispozițiile dreptului național. Coroborând prevederile interne cu prevederile legislației naționale, solicită să se constatate că taxa de poluare a fost nelegal percepută de la intimat, având în vedere că pentru autoturismul deținut de acesta mai fusese achitată o dată taxa în Germania. Tribunalul București, reținând că în mod nejustificat a fost pretinsă achitarea taxei de poluare, a admis acțiunea reclamantului în temeiul art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2, art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Solicită plata cheltuielilor de judecată conform chitanței pe care o depune în ședința publică.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a de C. administrativ și fiscal la data de 20.09.2012 sub nr._ reclamantul C. M. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administratia Finantelor Publice Sector 6 anularea deciziei de calcul privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/13.04.2012 si restituirea sumei de 5202 lei si a dobinzii de la data perceperii pina la data restituirii, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achizitionat autovehiculul marca Volkswagen, cu . WVWZZZ1K9M099005, iar in vederea inmatricularii a fost nevoit sa achite taxa prevazuta de Legea nr.9/2012. Reclamantul a mentionat ca interesul sau este legitim fata de dispozitiile art.555 cod civil si Directiva 2007/46/CE in sensul ca un stat membru trebuie sa permita vinzarea, inmatricularea sau punerea in circulatie a vehiculului, cu exceptia cazurilor in care acesta detine suficiente probe pentru a considera ca normele tehnice utilizate pentru acordarea omologarii tip nu sunt echivalente cu cele proprii. Legea nr.9/2012 incalca principiul poluatorul plateste, este in totala contradictie cu legislatia UE si cu cea nationala, tranzactiile de autovehicule interne fiind favorizate fata de importuri atat timp cât cele interne privesc autovehicule pentru care nu s-a achitat nici o taxa pe poluare.
In drept au fost invocate dispozitiile Legii nr.9/2012 si Legii nr.554/2004.
Pârâta, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, a depus întâmpinare si cerere de chemare in garantie.
In intimpinare a mentionat ca Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti poarta in prezent denumirea de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti si a invocat excepția lipsei calitatii sale procesuale pasive fata de dispozitiile art.3 din Legea nr.9/2012.
Pe fond pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că prin Legea nr.9/2012 s-a reglementat eliminarea oricarei forme de discriminare a taxei, iar ceea ce se restituie este numai diferenta dintre taxa de poluare si taxa pentru emisiile poluante. In ceea ce privește obligarea la plata dobânzii, parata a invederat ca nu sunt indeplinite conditiile art. 124 alin.l din O.G. nr.92/2003. De asemenea, a solicitat respingerea capatului de cerere referitor la cheltuielile de judecata.
În drept au fost invocate dispozițiile art.60, 61, 115 -118 din C.p.civ, OG nr.92/2003 si Legea nr.9/2012.
La termenul din 14.11.2013 tribunalul a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 5578/14.11.2013 Tribunalul București – Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea principal, a anulat decizia privind stabilirea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule nr._/13.04.2012 emisa de parata AFP Sector 6 și a obligat parata AFP Sector 6 la restituirea catre reclamant a sumei de 5202 lei taxa privind emisiile poluante la care se adauga dobanda legala calculata de la data de 24.04.2012 si pina la data restituirii efective. De asemenea, a admis cererea de chemare in garantie a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat chemata in garantie AFM la plata catre parata AFP Sector 6 a sumei de 5202 lei taxa privind emisiile poluante la care se adauga dobanda legala calculata de la data de 24.04.2012 si pina la data restituirii efective. Parata a fost obligată la plata catre reclamanta a sumei de 43,60 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărâ astfel, Tribunalul a reținut că prin factura nr.78/23.03.2012 (fila 15) reclamantul a achizitionat de la . SRL autovehiculul marca Volkswagen, cu . WVWZZZ1K9M099005, autovehicul importat din Germania (fila 18). Pentru inmatricularea in Romania reclamantul a fost nevoit sa plateasca o taxa in cuantum de 5202 lei, astfel cum rezulta din chitanta . nr._/24.04.2012 (fila 12). Autovehiculul a fost inmatriculat pentru prima data in Germania la 28.01.2009, astfel cum rezulta din decizia privind stabilirea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule nr._/13.04.2012 (fila 11) si din certificatul de inmatriculare emis de autoritatile germane (fila 13).
Reclamantul a depus la parata plingerea prealabila prin care a solicitat restituirea taxei (fila 24), cerere respinsă prin adresa nr._/25.07.2012 emisa de AFP Sector 6 (fila 27).
Instanța a constatat că refuzul pârâtei de a restitui reclamantului suma solicitata, reprezentand contravaloarea taxei incasata potrivit chitantei . nr._/24.04.2012 este nejustificat.
Astfel, în speta sunt incidente prevederile Legii nr. 9/2012 (care anterior a imbracat forma O.U.G.50/2008).
Problema de drept dedusa judecatii este daca taxa pentru emisii poluante stabilita de dispozitiile Legii nr. 9/2012 este legal perceputa de catre statul roman, in conditiile aderarii Romaniei la spatiul comunitar.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art. 4 lit. a din Legea nr. 9/2012, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 13.01.2012, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate în țara.
In consecinta, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . prevederilor L. 9/2012.
În conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre ale Uniunii Europene de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor. Taxa pentru emisiile poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că reclamantului in mod nejustificat i s-a perceput taxa pentru emisiile poluante, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art.18 alin. 1 din Legea nr.554/2004 republicată, tribunalul a admis cererea, in sensul ca anulării deciziei de calcul privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/13.04.2012 si obligării pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 5202 lei reprezentând taxa privind emisiile poluante.
Tribunalul a admis si solicitarea de plata a dobinzii legale, retinind ca se impune acordarea dobinzii legale in considerarea principiului repararii integrale a prejudiciului parimonial suportat de reclamant ca urmare a inmatricularii autovehiculului. Pe de alta parte, fata de mentiunile Curtii Europene de Justiție in cauza din cauza M. I., in care s-a statuat ca dobinda se datoreaza de la data platii taxei, tribunalul a dispus obligarea paratei la plata dobinzii legale cu incepere de la data de 24.04.2012, data achitarii taxei de catre reclamant, si pina la data restituirii efective.
F. de dispozitiile art.60 C., tribunalul a admis si cererea de chemare in garantie si a obligat chemata in garantie AFM la plata catre parata a sumei de 5202 lei reprezentând taxa privind emisiile poluante, la care se adauga dobinda legala calculata de la data de 24.04.2012 si până la data restituirii efective.
In baza art.274 C. tribunalul a obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 43,60 lei cheltuieli de judecata, reprezentind taxa de timbru si timbru judiciar. Desi la termenul din 14.11.2013 reclamantul a solicitat si acordarea onorariului de avocat, acesta nu a depus la dosar dovada efectuarii unei astfel de cheltuieli (chitanta de plata), astfel ca tribunalul a apreciat ca nu este probata solicitarea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrației Sectorului 6 a Finanțelor Publice prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Recurenta pârâtă arată că hotararea este netemeinica si nelegală, fiind dată cu aplicarea gresită a legii, conform art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 6.
Conform art.1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emsiile poluante acest act normativ stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emsii poluante pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, intre instituția recurentă si intimatul -reclamant, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care solicită admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Pe fondul cauzei se arată că este nefondată susținerea reclamantului că taxa pentru emisii poluante ar fi discriminatorie, regimul fiscal fiind același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule in România.
Legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, principiul "poluatorul plătește" pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxă pe poluare, se arată ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege. Din textul legii nr. 9/2012 rezultă că restituirea taxei se face numai in anumite condiții. Reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.
Referitor la obligarea Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice la plata dobânzii legale, arată recurenta că potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicată, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezultă că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută pentru acordarea acestora.
În ce privește obligarea pârâtei A.F.P. Sector 6 la plata cheltuielilor de judecată, soluția este nelegală întrucât aceasta nu se află în culpă procesuală, și nici nu a determinat prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, aceste cheltuieli.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 9 si 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Analizând sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În mod corect tribunalul a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, în condițiile în care această pârâtă este autoritatea emitentă a actului juridic prin care se individualizează obligația concretă ce revine proprietarului autovehiculului supus înmatriculării - decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante. Potrivit art. 5 din Legea nr. 9/2012, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Pârâta are competențe în ce privește restituirea sumelor conform art.117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, raportat la Ordinul M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, aceasta fiind cea care emite nota de restituire.
Referitor la fondul cauzei, specificul cererii de chemare în judecată este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma UE nu permitea adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza I. T./Statul român, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În respectiva cauză, Curtea Europeană a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, CJUE a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contesta faptul că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene nu vizează criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci efectul descurajant al unei asemenea taxe în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea Europeană a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea Europeană a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Prin Legea nr. 9/2012 ce a reglementat taxa pentru emisii poluante a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 si înlăturat efectul protecționist constatat, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012 că: (1) Obligatia de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania; b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art.; (2) obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.
Ulterior însă, prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2013 a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin ordonanța din 3 februarie 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. c. Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația F. pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. vs. G. C.), în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă în perioada de suspendare a dispozițiilor art. 4 alin. (2) (interval de timp în care reclamantul din prezenta cauză a achitat taxa), este incompatibilă cu art. 110 TFUE.
Instanța europeană a reținut că Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Prin urmare, concluzia Curții în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă pe perioada de suspendare a art. 4 alin. (2) este incompatibilă cu art. 110 TFUE este fundamentată tocmai pe împrejurarea că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013.
În consecință, văzând cele de mai sus, se constată că taxa pentru emisii poluante percepută în perioada de suspendare a articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012, a avut efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE.
Ca atare, taxa a fost impusă reclamantului pentru înmatricularea autoturismului său, achiziționat second-hand, cu nerespectarea dispozițiilor dreptului UE.
În ce privește susținerea că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art.117 lit. a-h Cod procedură fiscală, Curtea reține că dimpotrivă, art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CJUE, rezultând astfel că la momentul emiterii deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Faptul că taxa a fost plătită benevol nu conferă caracter legal pretinsei datorii sau plății în sine.
Astfel, instanța de fond a pronunțat o soluție legală asupra cererii principale de chemare în judecată, care nu se impune a fi modificată, întrucât aceasta a dat dezlegarea corectă pricinii cu care a fost învestită în sensul interpretării cererii reclamantului prin prisma dispozițiilor normelor dreptului UE.
Critica privind acordarea dobânzii legale nu poate fi primită în contextul în care inclusiv în jurisprudența recentă a Curții Europene de la Luxemburg (c.-565/2011, I. vs.AFP Sibiu) s-a dispus că actualizarea acestei taxe se realizează în raport de data plății efective, Curtea de la Luxemburg arătând că “Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”
Totodată, în paragraful nr.23 al hotărârii sus menționate se reține că “atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p.I-1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p.I-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).”
Cât privește obligarea organului fiscal la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că și sub acest aspect sentința este legală și temeinică. Astfel, potrivit art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În speță, organul fiscal, în calitate de pârât, a pierdut procesul în fața reclamantului, ceea ce înseamnă că a „căzut în pretențiile” acestuia din urmă. Afirmația că emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei s-au făcut în temeiul unui act normativ nu atrage exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care se constată că nu au fost respectate dispozițiile art. 110 TFUE, care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, având caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (10 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatului-reclamant suma de 495 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând contravaloarea onorariului de avocat care a asistat partea în fața instanței, conform chitanței . nr. 194/2014 (fila 10).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea Administrației Sectorului 6 a Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr. 5578/14.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul– reclamant CĂLINTINEANU M.-C. și cu intimata-chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta la plata către intimatul-reclamant a sumei de 495 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. A. L. P. C. B. V.
GREFIER,
B. M.
Red. jud. DAL/ 2 ex./ 28.07.2014
Jud. fond: I. S., Tribunalul București
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 808/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 7614/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
