Anulare act administrativ. Încheierea nr. 3/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 3/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 6290/2/2013
Dosar nr._ /2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 3.02.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: U. D.
GREFIER: I. C. D.
****************
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta D. T. N.V. în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect „Anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta D. T. N.V., prin avocat L. T., în baza împuternicirii avocațiale de la dosar – fila 3, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, în cadrul procedurii prealabile pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. a formulat întâmpinare, iar reclamanta nu a depus răspuns la întâmpinare, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul, reclamanta D. T. N.V., prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, apreciind că sunt abuzive și nelegale actele administrative contestate și refuzul nerambursării taxei pe valoarea adăugată. Astfel, arată că pârâta susține că pe facturi nu s-a menționat valoarea TVA în lei, însă din 61 de facturi 50 aveau menționată valoarea TVA-ului în lei. Chiar dacă nu ar fi fost menționată suma TVA-ului apreciază că acesta nu reprezintă un motiv pentru nerestituirea TVA-ului. De asemenea menționează că societatea reclamantă a procedat la stornarea unor facturi și astfel la reemiterea acestora. Nu au mai fost prestate servicii în anul 2011 contrar susținerilor pârâtei, astfel că nu este vorba de noi operațiuni ci de o încercare a remedierii/corectării facturilor, acest fapt fiind prevăzut de Codul fiscal. De asemenea, prin corectarea facturilor nu se poate considera că, contestația a rămas fără obiect. În final arată că în anul 2011 a fost efectuată corecția și nu există noi operațiuni, iar dreptul de deducere s-a născut în 2009. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Curtea în temeiul art. 394 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera precum și pentru a le da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, în temeiul art. 396 Cod procedură civilă republ.,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 10.02.2014, la solicitarea apărătorului reclamantei.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
U. D. I. C. D.
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 409
Ședința publică din 10.02.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: U. D.
GREFIER: I. C. D.
****************
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta D. T. N.V. în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect „Anulare act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3.02.2014, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.02.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.09.2013 reclamanta D. T. N.V. solicitat în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de soluționarea a contestației nr. 77 din 15.03.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V., anularea Deciziei nr. 2670 din 02.05.2011 emisă de către Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în ceea ce privește respingerea cererii de rambursare a TVA-ului în cuantum de 1.003.913,48 lei, obligarea pârâtelor DGFRP București și DGFRP C. la rambursarea către reclamantă a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 1.003.913,48 lei; obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată suportate de D. T. ca urmare a soluționării prezentei cauze.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta arată în esență faptul că, în anul 2009 a achiziționat servicii de la EVW Holding în valoare totală de 5.283.752 lei, pentru care a achitat TVA în cuantum de 19%, respectiv 1.003.913,48 lei. În conformitate cu art. 133 alin (2) lit. h) pct. 2 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, Serviciile prestate de EVW Holding, constând în lucrări asupra unor bunuri mobile corporale, erau in cursul anului 2009 impozabile acolo unde erau prestate, respectiv România.
Nefiind înregistrată în scopuri de TVA în Romania și neavând această obligație, însa fiind stabilită și înregistrată într-un stat membru al Uniunii Europene, societatea este îndreptățită în temeiul art. 1472 alin. 1 litera a) din Codul Fiscal la rambursarea taxei pe valoarea adăugată aferentă acestor achiziții de servicii.
În acest sens folosind procedura reglementată la nivel comunitar de către Directiva 9/2008/CE și la nivel național de către Ordinul nr. 4/2010, a depus cererea de rambursare a TVA prin intermediul portalului pus la dispoziție de către autoritățile fiscale olandeze. Cererea a fost înregistrată la Registratura Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București sub numărul 2670/21.10.2010 având ca număr de referință NL_4355.
Ulterior, prin cererea 2670/23.03.2011, DGFP București a solicitat societății subscrise următoarele documente suplimentare:
a)copii scanate ale tuturor documentelor în baza cărora s-a solicitat rambursarea TVA;
b)dovada achitării facturilor a cărei taxa pe valoarea adăugată se solicita rambursarea;
c)contractul de garanție în baza căruia s-au întocmit facturile pentru care se solicită TVA.
Documentele au fost transmise prin e-mail organului fiscal în data de 31.03.2011, răspunsul încadrându-se în termenul de 30 de zile de la data comunicării cererii de informații suplimentare prevăzut în această solicitare a organelor fiscale.
În urma revizuirii documentelor transmise, autoritatea fiscală a emis Decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr. 2670/02.05.2011, transmisă Societății în data de 06.05.2011 prin care a respins în totalitate suma reprezentând TVA solicitată la rambursare, pe motiv că „factura fiscală înscrisă în lista operațiunilor anexată cererii de rambursare nu are indicată taxa pe valoarea adăugată în lei"".
Împotriva Deciziei de rambursare, D. T. a formulat contestație, înregistrată la DGFP V. sub nr._/06.11.2011, la care a anexat următoarele înscrisuri:
a)Facturile depuse inițial împreună cu Cererea de rambursare;
b)Facturile prin care au fost stomate acestea;
c)Facturile corectate, corectarea constând în înscrierea sumelor facturate și în lei.
Analizând facturile depuse o dată cu contestația, pârâta DGFPR București a considerat că acestea reflectă efectuarea unei operațiuni noi, care anulează tranzacțiile efectuate în anul 2009, tranzacții aferente TVA-ului solicitat prin Cererea de rambursare, respingând astfel contestația administrativă ca rămasă fără obiect prin Decizia nr. 77/15.03.2013.
Cererea de rambursare a taxei pe valoarea adăugată îndeplinește toate condițiile impuse de lege, arătând că majoritatea facturilor depuse de D. T. odată cu cererea de rambursare aveau menționat cuantumul taxei pe valoarea adăugată exprimat în monedă națională prin scrierea de mână a acestui cuantum deasupra valorii în euro a taxei pe valoarea adăugată.
În acest sens, dintre toate facturile pentru care societatea reclamantă a solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată doar 11 dintre acestea nu menționează cuantumul taxei pe valoarea adăugată în moneda națională.
Față de această situație este inexplicabil cum DGFP București a respins în totalitate cererea de rambursare a taxei pe valoarea adăugată în condițiile în care doar 11 facturi din totalul de 61 nu conțineau această mențiune.
În plus, contractul încheiat de societatea subscrisă cu furnizorul, facturile emise pentru prestarea de servicii, cât și dovada achitării acestora demonstrează clar realitatea tranzacțiilor încheiate între reclamantă și subcontractorul său și deci îndreptățirea reclamantei la rambursarea taxei pe valoarea adăugată aferentă acestor servicii.
De altfel, prin art. 8 din Directiva Consiliului nr. 9/2008 se impune în sarcina solicitantului doar obligația de a menționa în cererea de rambursare, pentru fiecare factură, baza impozabilă și cuantumul taxei pe valoarea adăugată în moneda națională a statului de rambursare. Rezultă că în baza Directivei nr. 9/2008, dreptul de deducere nu este condiționat pe fondul său de menționarea în lei pe facturile aferente a taxei pe valoarea adăugată, această mențiune putând fi efectuată și prin cererea de rambursare depusă la autoritatea fiscală. De altfel, această soluție este perfect logică având în vedere că resortisanții unui alt stat membru nu pot cunoaște și nu se supun dispozițiilor legale, privind mențiunile ce trebuie cuprinse într-o factură fiscală, emise de un alt stat membru și astfel nu pot fi sancționați prin refuzul dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, ca urmare a culpei contractanților acestora.
Soluția reținută de DGFP București încalcă principiile dreptului comunitar, după cum urmează:
a) Principiul prevalenței fondului asupra formei întrucât refuzul dreptului de a obține rambursarea sumelor de TVA achitate furnizorilor nu poate fi justificat exclusiv pe considerente formale, în special în cazul în care eventualele neajunsuri sau erori ce afectează documentele justificative sunt corectate în mod corespunzător de către contribuabil.
b)Principiul proporționalității în sensul că o autoritate publică nu poate impune obligații decât în măsura în care acestea sunt strict necesare atingerii unui obiectiv. În cazul de față, invocarea de către autorități a nemenționării sumei reprezentând TVA în lei ca motiv al respingerii cererii de rambursare reprezintă o încălcare a principiului proporționalității. La această situație se ajunge prin condiționarea recunoașterii dreptului de deducere și a rambursării TVA de îndeplinirea unei condiții formale, respectiv menționarea sumei solicitate spre rambursare în lei și respingerea rambursării exclusiv pentru acest motiv în condițiile în care reclamanta corectase aceste neconcordanțe în conformitate cu dispozițiile art. 159 din Codul Fiscal.
c)Principiul neutralității fiscale. Acesta impune respectarea dreptului de deducere pentru toate persoanele dintr-un lanț comercial, indiferent de numărul tranzacțiilor care au loc în procesul de producție și distribuție. În cazul de față, prin neacordarea rambursării TVA aferentă achizițiilor din perioada 01.01._09 efectuate de societatea reclamantă în România, autoritatea fiscală încalcă principiul neutralității, deoarece TVA a fost colectată de furnizorul EVW Holding, iar celelalte condiții menționate de legislație pentru acordarea dreptului de deducere au fost îndeplinite. În aceste condiții pe criterii pur formale rezultă o îmbogățire fără justă cauză a statului Român pe seama unui resortisant al altui stat membru din Uniunea Europeană, încălcându-se principiul neutralității taxei pe valoarea adăugată.
Corectarea facturilor nu afectează dreptul de rambursare a taxei pe valoarea adăugată și/sau exercitarea acestuia sens în care arată că chiar dacă s-ar reține că menționarea cuantumului taxei pe valoarea adăugată în lei pe facturile fiscale ce stau la baza cererii de rambursare ar fi o condiție indispensabilă pentru rambursarea taxei pe valoarea adăugată, consideră că aceste lipsuri formale pot fi rectificate de contribuabil fără ca această rectificare să-i afecteze dreptul la rambursarea sumelor respective.
Chiar dacă aceste facturi de corecție sunt emise în anul 2011 ele nu se pot referi decât la o operațiune anterioară, respectiv din 2009.
De altfel, în nici un moment în timpul verificării Cererii de rambursare autoritatea fiscală nu a solicitat reclamantei corectarea acestor facturi, cum ar fi trebuit să o facă dacă ar fi aplicat dispozițiile legale cu bună-credință și în sensul voinței legiuitorului. în acest sens, sunt relevante dispozițiile pct. 812 din H.G. 44/2004 privind normele metodologice la Codul Fiscale prin care se reglementează obligația organelor de inspecție fiscală de a permite deducerea taxei pe valoarea adăugată în cazul în care facturile sunt incorecte, dacă pe durata inspecției fiscale acestea sunt corectate. Această dispoziție legală nu este decât o aplicare în legislația națională a principiului comunitare menționate anterior. Aplicând aceste dispoziții legale în contextul cauzei de față, rezultă că respingerea rambursării de către autoritățile fiscale, fără a-i da posibilitatea D. T. de a corecta presupusele erori din facturi și fără a ține seama de aceste corecții este nelegală și abuzivă, neputând exista două tratamente distincte, unul pentru contribuabilii interni și unul pentru cei nerezidenți, în ceea ce privește efectele corectării erorilor din facturile fiscale.
Cu toate acestea, în Decizia de respingere a contestației s-a reținut că facturile de corectare (emise în 2011) au date de emitere diferite față de facturile corectate (cele din 2009), încălcând astfel dispozițiile art. 159 alin. 1 lit. b), conform cărora pe respectivele facturi se înscriu „numărul și data facturii corectate". Astfel, în interpretarea autorității fiscale, numărul și data sub care sunt emise facturile de corectare trebuie să fie identice cu cele ale facturilor corectate. Această interpretare este evident eronată, înscrierea unei date de emitere false pe un document cu relevanță fiscală constituind infracțiune. În mod clar nu aceasta este interpretarea corectă a normei legale invocate, din care rezultă clar că norma legală obligă la cuprinderea acestor mențiuni în factura de corectare iar nu la înlocuirea datelor de emitere a facturii de corectare cu datele facturii corectate.
În plus, faptul că facturile corectate au ca data emiterii data la care a fost efectuată corecția, nu înseamnă că se referă la o altă perioadă decât cea pentru care s-a făcut corecția, după cum în mod eronat afirmă autoritatea fiscală, deoarece taxa a rămas colectată și virată către bugetul de stat la momentul emiterii facturilor inițiale, iar dreptul de deducere s-a născut la acel moment. Altfel ar însemna că taxa pe valoarea adăugată plătită inițial ar fi fost plătită în mod eronat la bugetul de stat, datorându-se astfel dobânzii fiscale pe perioada în care aceasta a stat la bugetul de stat fără temei. Este astfel evident că o simplă corecție formală a facturii fiscale nu poate avea efect asupra colectării sau deducerii taxei pe valoarea adăugată.
Contestația administrativă nu este lipsită de obiect ca urmare a corectării facturilor sens în care arată că faptul că pentru corectarea facturilor inițiale au fost emise facturi de storno și ulterior alte facturi corectoare cu sumele exprimate și în lei, nu schimbă situația juridică nici a sumelor solicitate ca TVA rambursabil și nici a obiectului contestației.
Astfel, contestația nu putea rămâne fără obiect, prin simpla corectare a unor facturi fiscale, din moment ce corecția unor facturi fiscale nu înseamnă că societatea a renunțat sau și-a modificat cererea de rambursare sau dreptul său s-ar fi stins în vreun fel. Din nici unul din textele legale care reglementează corectarea facturilor fiscale nu rezultă o asemenea concluzie, corectarea fiind de fapt o operațiune de punere în acord a documentelor contabile cu starea de fapt fiscală și nu o operațiune de modificare a acesteia. Prin corectarea facturilor, reclamanta nu a modificat și nu a renunțat în vreun fel la cererea de rambursare, ci pur și simplu a eliminat o neconcordanță formală, aducând o clarificare în plus documentelor contabile existente.
In concluzie, în raport de toate cele expuse mai sus, rezultă în mod univoc netemeinicia actelor administrative atacate, motiv pentru care solicită anularea acestora și obligarea autorităților fiscale Ia plata către D. T. a sumelor datorate ca TVA rambursabil în cuantum de 1.003.913,48 lei.
În susținerea acțiunii, solicită administrarea probei cu înscrisurile anexate prezentei cereri de chemare în judecată și orice alte înscrisuri ce vor rezulta ca necesare din dezbateri. În acest sens vă solicităm în temeiul art. 13 (1) din Legea nr. 554/2004 să solicitați organelor fiscale să depună la dosarul cauzei toate documentele care au stat la baza emiterii actelor administrativ-fiscale atacate.
La data de 4.10.2013 reclamanta a depus cerere precizatoare în sensul că nu înțelege să se judece în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V. întrucât nu a indicat-o ca pârâtă și această instituție nu mai există în prezent, activitatea sa fiind preluată de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
Prin întâmpinarea formulată pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, cu privire la faptul că reclamanta nu a înțeles să se judece cu fosta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V. arată că aceasta era competentă să soluționeze contestația formulată de D. T. N.V, in conformitate cu prevederile art.209, alin.1, lit. a) din OG 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare coroborate cu prevederile OPANAF 3333/2011.
Referitor la susținerile ca acele corectări ale facturilor nu afecteaza dreptul de rambursare a taxei pe valoarea adaugata iar contestatia administrativa nu este lipsita de obiect ca urmare a corectării facturilor arată că motivul de fapt care a condus la respingerea rambusarii taxei consta in faptul ca persoana juridica nerezidenta a completat eronat cererea de rambursare, respectiv facturile in baza carora s-a solicitat TVA la rambursare sunt exprimate numai in valuta (euro) si nu in lei.
D. T. N.V. nu a respectat dispozițiile art.146 alin.(l), lit. a) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, coroborat cu pct.72, alin.(1) din HG.44/2004 privind normele metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, coroborat cu prevederile art.159, alin.(l), lit.b) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
Din cuprinsul contestatiei rezulta ca petenta odata cu depunerea acesteia, a depus si facturile corectate.
Din analiza facturilor corectate, care evidentieaza valoarea taxei exprimata in lei, cu privire la corectarea documentelor care au fost deja transmise beneficiarului, prevederile art.159, alin.(l), lit.b) din Codul Fiscal, precizeaza ca emitentul poate sa emită un nou document cu informațiile si valorile corectate, daca storneaza imediat factura initiala, eronata, si inscrie pe factura de stornare numărul si data documentului corectat.
Practic, la cererea clientului D. T. N.V., furnizorul a corectat documentele emise eronat, data documentelor corectate nefiind insa identica cu data documentelor eronate, întrucât data la care au fosti emise noile facturi este data la care s-a constatat eroarea.
Mai mult decât atat, intre facturile corectate si celelalte documente justificative depuse de nerezident, nu mai exista concordanta.
Astfel, exercitarea dreptului de deducere inscris in facturile corectate in anul 2011 nu pot face obiectul cererii de rambursare depusa pentru anul 2009 sub nr.2670/21.10.2010, intrucat acestea privesc o cu totul alta perioada.
Rezulta astfel ca se contesta suma de 1.003.913,48 lei reprezentând taxa pe valoare adaugata aferenta facturilor emise in perioada 01.01._09 respinsa la rambursare prin Decizia de rambursare a taxei pe valoarea adaugata pentru persoanele impozabile nestabilite in Romania, stabilite in alt stat membru al Uniunii Europene nr.2670 D / 02.05.2011, suma ce a fost stornata ulterior in data de 26.05.2011.
F. de cele aratate si avand in vedere dispozițiile art.209 alin.(l) din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, obiectul unei contestatii îl pot constitui numai sumele si masurile stabilite si înscrise de organul fiscal în titlul de creanța sau în actul administrativ fiscal atacat, se retine ca acțiunea formulata pentru suma de 1.003.913,48 lei asa cum a fos formulata, a ramas fara obiect intrucat prin facturile emise ulterior la data de 26.05.2011 suma in cauza a fost stornata.
In drept: art.115-118 Cod procedura civila.
Deși a fost legal citată, pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele dosarului în raport de susținerile părților și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată întemeiată acțiunea urmând a o respinge pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.09.2013 reclamanta D. T. N.V. solicitat în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de soluționarea a contestației nr. 77 din 15.03.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V., anularea Deciziei nr. 2670 din 02.05.2011 emisă de către Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în ceea ce privește respingerea cererii de rambursare a TVA-ului în cuantum de 1.003.913,48 lei, obligarea pârâtelor DGFRP București și DGFRP C. la rambursarea către reclamantă a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 1.003.913,48 lei; obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată suportate de D. T. ca urmare a soluționării prezentei cauze.
Reclamanta a depus cererea de rambursare TVA, fiind înregistrată la Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București cu nr. 2670/21.10.2010, autoritatea pârâtă solicitând societății documente suplimentare, respectiv copii scanate ale tuturor documentelor în baza cărora s-a solicitat rambursarea TVA, dovada achitării facturilor TVA în baza cărora se solicită rambursarea și contractul de garanție în baza cărora s-au încheiat facturile în baza cărora s-a solicitat TVA de rambursat.
Prin Decizia nr. 2670/2.05.2011 s-a respins cererea de rambursare cu motivarea că factura fiscală înscrisă în lista operațiunilor anexate cererii de rambursare nu are indicată TVA în lei.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație administrativă, ocazie cu care s-au depus facturile corectate cu sumele facturate înscrise și în lei, precum și facturile depuse inițial, contestația fiind respinsă prin Decizia nr. 77/5.03.2013.
Reclamanta susține că cererea de rambursare îndeplinește condițiile legale, iar soluția adoptată de autoritatea fiscală încalcă principiile dreptului comunitar, prin această soluție fiind eludate mai multe principii fundamentale ale dreptului comunitar, respectiv principiul premanenței fondului asupra formei, principiul proporționalității și principiul neutralității fiscale.
Motivul pentru care s-a respins cererea rambursării TVA îl reprezintă faptul că reclamanta în calitate de persoană juridică nerezidentă a completat eronat cererea de rambursare, respectiv facturile în baza cărora s-a solicitat TVA la rambursare sunt exprimate numai în valută și nu în lei.
În contestația formulată, reclamanta a apreciat că lipsa unor mențiuni „formale” de pe facturi precum și exprimare sumei de TVA în Ron nu constituie temei suficient pentru respingerea la rambursare, aceasta depunând și facturile corectate ulterior odată cu contestația.
Potrivit art. 159 alin.1 lit.b din Codul fiscal emitentul poate să emită un nou document cu informațiile și valorile corectate dacă stornează imediat factura inițială eronată și înscrie pe factura de stornare numărul și data documentului corectat. Se reține astfel că, la cererea reclamantei furnizorul acesteia a corectat documentele emise eronat, care au o altă dată decât cea a documentelor eronate, astfel încât între facturile corectate și restul documentelor justificative depuse de reclamantă persoană juridică nerezidentă nu mai era concordanță.
Astfel, dreptul de deducere înscris în facturile corectate în anul 2011 nu mai puteau face obiectul cererii de rambursare depusă pentru anul 2009 cu cererea cu nr. 2670/21.10.2010, acestea privind o altă perioadă.
Art. 206 alin.1 lit.b și alin.2 din Codul de procedură fiscală republ. precizează că: contestația se formulează în scris și va cuprinde obiectul contestației, iar potrivit alin.2 obiectul contestației îl constituie sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat.
Rezultă din cele prezentate că reclamanta a contestat suma de 1.003.913,48 lei reprezentând TVA aferentă facturilor emise în perioada 1.01._09, respinsă la rambursare prin decizia de rambursare a TVA pentru persoane impozabile nerezidente în România cu nr. 2670D/2.05.2011, sumă ce a fost stornată la 26.05.2011.
Odată cu depunerea contestației reclamanta a depus și facturile corectate care evidențiază valoarea în lei, însă potrivit art. 159 alin.1 lit.b Cod fiscal, emitentul poate să emită un nou document cu informațiile și valorile corectate dacă stornează imediat factura inițială eronată și înscrie pe factura de stornare numărul și data documentului corectat.
Deși furnizorul reclamantei a corectat documentele emise, data documentelor corectate nu mai corespundea cu data documentelor corectate motiv pentru care autoritatea fiscală a constatat în raport de dispozițiile legale citate mai sus că facturile inițiale emise în 2009 erau eronate iar facturile stornate și corectate au fost emise în 2011, ori perioada supusă verificării a fost perioada 1.01._09, astfel între facturile corectate și restul documentelor justificative depuse de reclamantă nu mai există concordanță astfel cum corect a reținut și autoritatea fiscală.
Prin urmare, reclamanta contestă o sumă reprezentând TVA aferentă facturilor emise în anul 2009, respinsă la rambursare prin decizia atacată, sumă ce a fost stornată ulterior la 26.05.2011, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 209 alin.1 din O.U.G. nr. 29/2003 privind Codul de procedură fiscală și art. 159 alin.1 lit.b din Codul fiscal.
Pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile legale incidente mai sus menționate, se va respinge acțiunea formulată de reclamanta D. T. N.V. ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta D. T. N.V., cu domiciliul ales la SCA Reff & Asociații în București, ..4-8,clădirea America House, ., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., nr. 13, sector 2, și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., .. 2, județ D., ca neîntemeiată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.02.2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
U. D. I. C. D.
Red. U.D.
Tehnodact. I.C.D./5 ex
| ← Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 8638/2014. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 808/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
