Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 2364/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2364/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 4614/87/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

Sentința civilă nr. 2364

Ședința publică din data de 12 septembrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: V. E. C.

GREFIER: B. A. I.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul M. L. împotriva pârâtei A. N. de Integritate (ANI), având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, prin avocat C. V. V., cu împuternicire avocațială la dosarul Tribunalului Teleorman la fila 20, lipsind pârâta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată, după care:

Curtea, în temeiul art. 131 NCPC, pune în discuția părții prezente competența de soluționare a acuzei.

Reclamatul, prin avocat, arată că este competentă să soluționeze cauza C.-SCAF.

Curtea constată că îi revine competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul, prin avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Curtea încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți, având în vedere că și pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, prin întâmpinare și constatând că proba a fost administrată acordă cuvântul în dezbaterea cererii de chemare în judecată.

Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și anularea raportului de evaluare nr._/G/II/11.12.2013, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Societatea în raport de care s-a constatat că reclamantul era incompatibil și-a suspendat activitatea din anul 2010 și până în anul 2013, iar în 2013 a fost radiată, așa cum rezultă din rezoluția Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul Teleorman.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal-Completul specializat pentru contencios administrativ și fiscal reclamantul M. L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. Natională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr._/G/II/11.12.2011 emis de instituția pârâtă.

În motivare arată că prin raportul menționat s-a constatat că a încălcat regimul incompatibilităților, începând cu data de 24.06.2012, prin deținerea simultană a funcției de viceprimar al comunei Călmățuiu, județul Teleorman și a calității de administrator al ., cu încălcarea dispozițiilor art. 87 alin.1 lit.d ) din Legea nr. 161/2013.

Starea de incompatibilitate a fost nelegal și netemeinic reținută având în vedere că societatea Andri G. SRL, înființată în anul 2007, a fost înregistrată ca o societate fără activitate, iar de la 04.05.2010 până la 04.05.2013 și-a suspendat activitatea, ulterior urmând procedura dizolvării, lichidării și radierii.

Rezultă, astfel, fără putință de tăgadă faptul că în perioada pentru care s-a reținut starea de incompatibilitate, reclamantul nu a încheiat niciun act juridic ca reprezentant al societății și nu a realizat nicio activitate în exercitarea prerogativelor de administrator, societatea având activitatea suspendată și, apoi, fiind dizolvată (conform deciziei ORC nr. 1/16.9.2013).

Prin urmare, pârâta a aplicat greșit legea, în reținerea stării de incompatibilitate.

În drept, sunt invocate prevederile art. 22 și urm. din Legea nr. 176/2010.

Prin întâmpinare, pârâta ANI a invocat excepția necompetenței materiale a TB-SCAF, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Cât privește apărările pe fond, a arătat că, potrivit art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003, funcția de viceprimar este incompatibilă cu funcția de administrator la o societate comercială. Incompatibilitatea este stabilită de lege raportat la calitățile deținute de persoană și necondiționat de obținerea de profit sau de desfășurarea de către activități de către societatea comercială. Cu alte cuvinte, legea interzice cumulul de calități, necondiționat de profitul câștigat.

Prin sentința civilă nr. 299/30 aprilie 2014, Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal-Completul specializat pentru contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în considerare prevederilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 13 alin. 1 din Legea nr. 744/2007, în considerarea rangului autorității administrative emitente a actului care face obiectul cererii de anulare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul C.-SCAF la data de 26 mai 2014.

A fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depusă documentația administatvă care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat.

Analizând cererea, Curtea constată următoarele:

Prin raportul de evaluare nr._/G/II/11.12.2013, ANI a constatat că reclamantul a încălcat regimul incompatibilităților începând cu data de 24.06.2012, prin deținerea simultană a funcției de viceprimar al comunei Călmățuiu, județul Teleorman și al calității de administrator al . (J_ și CUI_), încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Potrivit textului de lege invocat de autoritatea pârâtă, funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (…) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice.

Reclamantul nu contestă că a deținut simultan funcția publică de viceprimar și calitatea de administrator al societății Andri G. SRL. Invocă, însă, greșita aplicare a legii, pe motiv că nu a exercitat începând cu data reținută în raport, sub nicio formă, prerogativele de administrator al societății, aceasta având activitatea suspendată și urmând ulterior procedura dizolvării, lichidării și radierii.

Curtea constată că textul de lege care a condus la reținerea stării de incompatibilitate nu face distincția pe care o pretinde reclamantul, iar unde legea nu distinge, nici el care o aplică nu poate face distincții.

Prevederile legale sunt în sensul că funcția de viceprimar este incompatibilă cu cea de administrator al unei societăți comerciale, prin urmare, interzice cumulul funcțiilor menționate, independent de desfășurarea sau nu a activității comerciale, respectiv de exercitarea în fapt a prerogativelor calității de administrator.

Pentru aceste motive, Curtea va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul M. L., cu domiciliul în com. Calmățuiu, . și cu domiciliul ales la av. C. V. V. în București, ., nr. 51, ., parter, sector 2 împotriva pârâtei A. Natională de Integritate ( ANI ), cu sediul în București, sector 1, .. 15.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea de recurs depunându-se la C.-SCAF.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

V. E. C. B. A. I.

Red. VEC/Tehnored. B.

4ex/.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 2364/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI