Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 215/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 215/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 2075/2/2012*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 215

Ședința publică din 16.01.2014

Curtea constituită din:

Președinte: S. D. G.

Judecător: R. I.

Judecător: I. M. C.

Grefier: T. M.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr.4489/04.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. F. și . SA, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul-pârât CCSD a depus prin registratură, la data de 14.01.2014, note de ședință și cerere de introducere în cauză a CNCI în locul CCSD având în vedere că prin Legea nr.165/2013 a fost înființată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (câte 1 exemplar fiecare), după care:

Curtea constată ca fiind introdusă în cauză Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în locul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile în care prin Legea nr.165/2013 a fost înființată CNCI care a preluat atribuțiile CCSD.

Constatând cauza în stare de judecată și observând că s-a solicitat judecarea în lipsă, Curtea o reține spre soluționare.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII a C. la 14.03.2012 sub nr._, reclamanții M. F. și S.C. R. G. Invest S.A. au chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la efectuarea controlului privind legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului-teren în suprafață 105 mp situat în București, ., sector 6, pentru care s-a propus măsuri reparatorii prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr._/11.04.2008, dispoziție care face obiectul dosarului inregistrat la ANRP sub nr._/CC.

A mai solicitat fie transmiterea dosarului către evaluatori și pe baza raportului de evaluare emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul indicat de către pârâta, fie la emiterea deciziei motivate de restituire in natura a imobilului, daca imobilul este restituibil în natură.

În final a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.4489/04.07.2012 Curtea de Apel București Secția a VIII a C. a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită dosarul nr._/CC unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut de O.U.G. nr.4/2012; a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la finalizarea evaluării și a respins în rest solicitările reclamanților. Totodată a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că autoritatea pârâtă nu justifica in niciun fel lasarea dosarului in nelucrare, desi reclamantul a solicitat in octombrie 2011 sa i se comunice stadiul dosarului, iar in ianuarie 2012 i s-a raspuns ca inca nu fusese repartizat in vederea anilzarii si mai mult timpul trecut de la formularea notificarii, peste 10 ani si cel scurs de la momentul emiterii dispozitiei prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, circa 4 ani, este nejustificat de mare si nerezonabil pentru solutionarea cererii reclamantilor de catre autoritatile adminstrative.

Referitor la termenul in care parata este obligata la transmiterea dosarului catre evaluator trebuie avute in vedere dispozitiile OUG nr. 4/2012 care au suspendat atat emiterea titlurilor de despagubire si de conversie cat si procedurile de evaluare prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

In acest context este intemeiata si solicitarea reclamantilor de obligare a paratei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, însa termenul de emitere va fi calculat in functie de finalizarea procedurii evaluării, etapa obligatorie si care preceda emiterea titlului de despagubire in conditiile legale.

F. de dispozițiile art. 16 din titlul VII al legii nr. 247/2005 se retine ca parata CCSD are atribuții în ceea ce privește evaluarea si stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Potrivit dispozițiilor art. 18 al. 1 din legea nr. 554/2004 instanța soluționând cererea poate sa oblige autoritatea la efectuarea unor operațiuni administrative.

Transmiterea dosarului catre evaluator este o operatiune adminstrativa prevazute de legea nr. 247/2005 in sarcina CCSD in procedura privind emiterea titlurilor de despagubire in baza acestei legi si a legii nr. 10/2001.

Pârâta a declarat recurs împotriva sentinței, arătând în esență că evaluarea imobilului este o procedură complexă, care necesită timp.

Mai arată pârâta că etapa evaluării și implicit a emiterii Deciziei reprezentând titlu de despăgubire este suspendată, în condițiile O.U.G.nr.4/13.03.2012 modificată și completată prin Legea nr. 117/04.07.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

În acest context, subliniază faptul că este în curs de desfășurare procesul de adoptare a unei noi legislații privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, legislație prin care să fie puse în aplicare dispozițiile hotărârii - pilot pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza M. A. și alții împotriva României.

Prin încheierea de ședință de cameră de consiliu din 27.02.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului, a preschimbat termenul din oficiu și potrivit dispozițiilor art. XXIII alin.2 și 4 din Legea nr.2/2013, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul pe cale administrativă Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal devenită competentă să judece recursul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secții la data de 18.04.2013 sub nr._ .

Recurenta-pârâtă COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a depus note de ședință la data de 14.01.2014 prin care a solicitat în contextul intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, admiterea excepției prematurității pretențiilor conținute de cererea de chemare în judecată iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând actele dosarului în raport cu motivele de recurs precum și din perspectiva prevederilor art. 304/1 C. proc. Civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele de mai jos.

Conform art. 16 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, iar art. 21 alin. (6) stipulează că „evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte”. De asemenea, potrivit alin. 9 al aceluiași articol, Comisia Națională de Compensare a Imobilelor emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv

Din analiza dispozițiilor legale sus amintite rezultă modificarea procedurii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în sensul că evaluarea imobilului nu mai este realizată pe baza unui raport de evaluare, ci prin aplicarea grilei notariale, iar pentru soluționarea cererii nu mai este emis un titlu de despăgubire, ci o decizie de compensare prin puncte.

Curtea mai reține că art. 4 din actul normativ menționat prevede că dispozițiile acestei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, în această situație aflându-se și cererea intimatei-reclamante.

Având în vedere cele reținute mai sus, Curtea constată că obligațiile stabilite de instanța de fond în sarcina autorității recurente nu mai au suport legal și în consecință, refuzul de efectuare a acestor operațiuni administrative apare ca justificat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 165/2013, care prevede o altă procedură pentru soluționarea cererii formulate de intimata-reclamantă.

Pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursul și în temeiul art. 312 C. proc. civ. va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul-pârât S. R. prin COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR ( succesoare în drepturi și obligații a COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR) împotriva sentinței civile nr.4489/04.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. F. și . SA.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

S. D. G. R. I. I. M. C.

GREFIER,

T. M.

Red. Jud. RI

Tehnored. TM/2ex./2014

Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C.

Jud. fond, P. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 215/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI