Anulare act administrativ. Sentința nr. 1476/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1476/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 315/2/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1476

Ședința publică din 13.05.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ

GREFIER: I. C. B.

Pe rol se află soluționarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamantulM. S. G. PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâtul M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Curtea, în conformitate cu prevederile art. 394 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 20.01.2014,reclamantul M. S. G.,în contradictoriu cu pârâtul M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, a solicitat anularea:

1.Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr._/29.06.2013;

2. Deciziei nr. 146/21.08.2013, prin care s-a respins contestatia formulată de UAT M. S. G. și s-au menținut măsurile dispuse prin Nota de constatare mai sus menționată, precum și corecțiile financiare de 5% din valoarea contractului achiziție de bunuri nr._/01.03.2011.

In motivare ,reclamantul a aratat ca ,urmare a verificărilor efectuate de către Serviciul de Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul Direcției Generale de Constatare AM P., privind modul de atribuire al contractului de achiziție de bunuri nr._/01.03.2011 "Furnizate dotări sală de sport", în derularea proiectului cu titlul "Reabilitarea, modernizarea și extinderea clădirilor Liceului Teoretic Szekely Miko din municipiul S. G.", cod SMIS 4543, echipa de control a constatat anumite nereguli,după cum urmeaza :"dintre cele 7 oferte primite, 3 ofertanți (inclusiv ofertantul câștigător), au depus oferte financiare mai mici decât 85% din valoarea estimată a contractului, adică mai mici de_,5 lei. Toate ofertele au fost declarate admisibile, conform raportului procedurii de atribuire nr._.02.2011, chiar și oferta depusă de HUMMEL Fashion SRL a fost admisă ,chiar dacă oferta financiară depusă de aceasta este mai mare decât valoarea estimată a contractului".

Valoarea estimată a contractului a fost în sumă de 103.050 lei fără TVA.

Autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări referitoare la aceste aspecte niciunui operator economic ,încălcând astfel prevederile art. 202 alin 1 și alin 11 din OUG nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care: "în cazul unei oferte care are un preț aparent neobișnuit de scăzut, în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligatia de a solicita ofertantului, în scris, înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respectiv. O ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, atunci când prețul ofertat, fără T.V.A, reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv."

Astfel cum a mentionat si in contestatia administrativa formulata ,reclamantul sustine ca ,,o eroare de calcul a condus la o valoare mai mare de 85 % din media aritmetică a ofertelor, fără să fi avut în vedere propunerea financiară cea mai mică și cea mai mare, astfel, nu s-au solicitat clarificări cu privire la justificarea pretului aparent neobișnuit de scăzut al ofertei .. Eroarea de calcul constă în faptul că ofertele s-au raportat la valoarea estimată și nu la media aritmetică obținută prin însumarea ofertelor cu eliminarea ofertei celei mai mici si celei mai mari si împărțirea valorii astfel obținute la numărul de oferte. De altfel, această eroare nu a influențat rezultatul procedurii. ”

Consideră că a procedat corect când a stabilit oferta . ca fiind ofertă admisibilă în conformitate cu art. 36 alin 1 lit e indice 1, întrucât prețul ofertei nu este cu mai mult de 10% mai mare decât valoarea estimată a contractului.

Autoritatea a ales criteriul de atribuire prețul cel mai scăzut și a apreciat raportul preț-calitate în funcție de conformitatea ofertei câștigătoare cu cerințele formulate în caietul de sarcini și clarificările postate ulterior invitației de participare.

Ca urmare a acestor evaluări ,s-a decis asupra ofertantului câștigător ..

Întrucât nu a plătit nicio sumă necuvenit, reclamantul consideră că autoritatea de control nu poate retine pe seama sa că ar fi săvârsit o neregulă prin crearea de prejudiciu bugetelor mentionate.

Condiția existenței prejudiciului este esențială pentru a se retine existanta unei nereguli.

Prin desemnarea ofertantului câștigător nu s-au eludat prevederile legii, nu s-au creat condiții de restrictionare a participanților la procedura de atribuire a contractului și nu s-a creat niciun prejudiciu bugetului local, național sau fondurilor europene.

Paratul M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE (MDRAP)a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

Analizand actele si lucrarile dosarului ,Curtea retine urmatoarele:

1.Intre reclamant, în calitate de beneficiar, si parat, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2007-2013, a fost încheiat contractul de finanțare nerambursabila nr. 644/09.03.2010 pentru implementarea proiectului cu titlu "Reabilitarea, modernizarea și extinderea clădirilor Liceului Teoretic Szekely Miko din Minicipiul Sfantu G., cod SMIS 4543”.

Prin Nota de constatare a neregulilor și de aplicare a corecțiilor financiare nr._/29.06.2013, echipa de control a retinut ca reclamantul, în calitate de autoritate contractantă, nu a respectat prevederile art. 36 din HG nr.925/2006, precum și ale art. 202 alin. 11 din OUG nr. 34/2006.

In fapt s-a aratat ca:

,,In cadrul Raportului procedurii de atribuire a contractului de furnizare dotări sală de sport, cu nr. 8208/15.02.2011, se menționează faptul că au fost depuse și admise 7 oferte, prețurile ofertate și aduse la cunoștința participanților în cadrul ședinței de deschidere, fiind următoarele:

1.. 110.438.82 lei + TVA:

2.. - 93.690 lei + TVA:

3.. - 71.993 lei + TVA:

4.. - 87.932.37 + TVA.

5.. - 97.857.40 lei + TVA.

6.. - 84.882.70 lei + TVA:

7.. - 98.400 lei + TVA.

Valoarea estimată a contractului a fost de 103.050 lei ,fară TVA. Dintre cele 7 oferte primite,3 ofertanți (inclusiv ofertantul câștigător - .) au depus oferte financiare mai mici decât 85% din valoarea estimată a contractului.

Toate ofertele primite au fost declarate admisibile, conform raportului procedurii de atribuire mai sus-menționat, chiar și oferta depusă de . a fost admisă, în condițiile în care oferta financiară depusă de acesta este mai mare decât valoarea estimată a contractului.

(…)Au fost solicitate clarificări din partea ofertanților cu privire la detaliile tehnice vis-a-vis de produsele ofertate, în baza cărora s-au transmis și centralizatoarele de prețuri pentru aceste produse.

Pentru o apreciere obiectivă asupra raportului preț - calitate la produsele ofertate, ar fi trebuit solicitate justificări candidaților în acest sens. deoarece așa cum au fost depuse ofertele, nu se poate stabili cu certitudine dacă a fost aleasă oferta cea mai reprezentativă din acest punct de vedere și în consecință nu poate fi prezumată o eficientă utilizare a fondurilor, atribuirea la prețul cel mai mic nefiind în mod automat o consecință directă. întrucât nu este justificat raportul calitate-preț, de cele mai multe ori acesta fiind în strânsă legătură.

În acest sens, exemplificăm câteva din prețurile aferente produselor ofertate de către . licitației și a cărei ofertă a fost cea mai mică. de 71.993 lei fără TVA și de către .. a cărei ofertă a depășit valoarea estimată a achiziției, de 110.438.82 lei fără TVA.

Astfel:. FASHION SRL

-panouri de baschet (4 console) 9.984 (1.664x 6 set)7.153.10 (1.192.18 x 6 set)

-panouri de baschet - fibră de sticlă-6.982.79 (3.491.40 x 2 buc)

-sistem complet de baschet24.718 (12.359 x 2 buc)

-poartă handbal2.866 (1.433 x 2 buc)7.238.26 (3.619.13 x 2 buc)

-spalier10.368 (288 x 36 buc)45.984.24 (1.277.34 x 36 buc)

-banca de gimnastică3.456 (288 x 12 buc)15.839.02 (1.319.92 x 12 buc)

-lada de sărituri668 (668 x 1 buc)4.044.91 (4.044.91 x 1 buc)

-cal de gimnastică1.894 (1.894 x 1 buc)5.748.03 (5.748.03 x 1 buc)

TOTAL71._,82

(…)In aceste condiții constatăm că alegerea ofertantului câștigător a fost rezultatul arbitrariului și în consecință a generat un tratament preferențial, pe care echipa de verificare nu îl consideră ca fiind unul intenționat.

În ceea ce privește existența unui prejudiciu apreciem neregulile constatate au avut ca efect încălcarea principiului tratamentului egal, fiind generat un posibil prejudiciu; astfel se prezumă că nu a fost respectat principiul concurenței cu efecte directe asupra eficientei utilizări a fondurilor publice.”

Valoarea creanței bugetare rezultată din aplicarea corecției financiare pentru contractul verificat a fost de 3.823,82 lei (3.036,77 lei + TVA 787,05 lei), din care:

- contribuție din fonduri U E: 2.787,53 lei;

- contribuție publică națională de la bugetul de stat: 249,24 lei;

- TVA recuperabilă:787,05 lei.

2.Împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire, a corecțiilor financiare nr._/29.06.2013, reclamantul a formulat contestație administrativă, care a fost respinsă ca nefondată prin Decizia de soluționare a contestației nr. 146/31.08.2013.

3. Actele atacate sunt apreciate de catre instanta ca legale si temeinicie, situatia de fapt si de drept fiind in mod corect retinuta de catre autoritatea publica parata in raport de materialul probator depus la dosarul cauzei si de dispozitiile legale incidente spetei .

Astfel, art.202 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii prevede ca:

(1) În cazul unei oferte care are un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului, în scris și înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respectiv.

(1^1) O ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 85% din valoarea estimată a contractului respectiv sau, în cazul în care în procedura de atribuire sunt cel puțin 5 oferte care nu sunt considerate inacceptabile și/sau neconforme, atunci când prețul ofertat reprezintă mai puțin de 85% din media aritmetică a ofertelor calculată fără a se avea în vedere propunerea financiară cea mai mică și propunerea financiară cea mai mare.(…)

Reclamantul recunoaste ca nu a solicitat clarificari pentru justificarea pretului aparent neobisnuit de scazut al ofertantului declarat castigator, invocand ,,o eroare de calcul ”.

O atare aparare nu este de natura a nega concluzia autoritatii parate in sensul incalcarii de catre reclamant ,in calitate de autoritate contractanta,a dispozitiilor legale in materia achizitiilor publice ,acesta fiind singurul in culpa pentru eroarea in care s-a aflat .

De altfel ,reclamantul nu a fost in masura a aduce critici punctuale deciziei nr.146/21.08.2013, in cererea de chemare in judecata nefacand altceva decat sa reitereze argumentele expuse in cadrul contestatiei administrative formulate .

Astfel cum in mod judicios a subliniat emitentul deciziei de solutionare a contestatiei ,prin nerespectarea dispozitiilor legale anterior citate ,alegerea ofertantului castigator a fost rezultatul arbitrariului si ,in consecinta ,a generat un tratament preferential.

Principul egalitatii de tratament intre ofertanti presupune garantarea unei comparari obiective a ofertelor si ,deci ,sanse egale de a accede la contract ,situatie neregasita in speta .Concret, reclamantul a analizat cele 7 oferte depuse in procedura si a stabilit in consecinta oferta declarata castigatoare ,fara ca in privinta celor 3 oferte financiare cu pret neobisnuit de scazut(printre care si cea a ofertantului declarat castigator) sa fi existat vreun demers al acestuia in sensul de a solicita detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă si ,evident ,nici vreo evaluare a răspunsurilor care sa justifice prețul respectiv .Un atare demers era in mod evident obligatoriu cu atat mai mult cu cat, potrivit art.36 alin.2 lit.c din HG 925/2006, oferta este considerată neconformă cand conține în cadrul propunerii financiare prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate.

Prin urmare ,se poate concluziona in mod facil ca autoritatea contractantă ,procedand in maniera aratată, a încălcat principiul tratamentului egal, fapt sancționat de OUG 66/2011 punctul 2. subpunctul 2.4 din anexa la ordonanță.

Afirmatia reclamantului referitoare la inexistența unui prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene și/sau fondurilor publice naționale aferente printr-o sumă plătită necuvenit, în considerarea împrejurării că autoritatea parata nu a probat existența unui prejudiciu rezultat prin incalcarea dispozitiilor OUG 34/2006, face abstractie de faptul că din definiția legală a neregulii, astfel cum aceasta se regaseste in art. 2 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 66/2011, reiese ca existența prejudiciului este presupusă de legiuitor, rezultând din existența neregulii. Prin urmare, constatarea unei nereguli conduce implicit la existența unui prejudiciu, fără să fie necesar să se probeze producerea lui.

Pentru aceste considerente ,Curtea ,retinand legalitatea actelor contestate ,va dispune respingerea actiunii ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea privind pe reclamantulM. S. G. PRIN PRIMAR, cu sediul în S. G., . nr. 2, județul C., în contradictoriu cu pârâtul M. D. REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, cu sediul în București, . nr. 17, Sector 5, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. L. Patraș I. C. B.

Red.PBL

. data de

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 1476/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI