Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 9438/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9438/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 23036/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 9438
Ședința publică din data de 18.12.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE Z. G. L.
JUDECĂTOR D. G.
JUDECĂTOR Ș. A.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă N. A. A. împotriva Sentinței civile nr. 3280 pronunțată la data de 05.05.2014 de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – pârâți U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE; această din urmă autoritate având și calitatea de chemat în garanție.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 03.11.2014, respectiv 11.11.2014, întâmpinări formulate de cele două autorități intimate la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății; la întâmpinarea formulată de intimata – pârâtă UINIVERSITATEA S. HARET anexându-se și un set de înscrisuri, menționate în cuprinsul întâmpinării; inclusiv practică judiciară a instanțelor, în spețe similare, ambele întâmpinări fiind comunicate recurentei – reclamante și intimaților – pârâți, conform citativului și a dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare, atașate la filele 63-65 dosar.
La data de 08.12.2014 s-au mai depus la dosar, tot prin Serviciul Registratură, Note Scrise formulate de recurenta – reclamantă, în cuprinsul cărora a solicitat și judecarea cauzei în lipsă. S-au anexat și chitanță de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, pe cererea de recurs, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă.
Curtea constatând că toate părțile din proces au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art. 242 alineat 2 C.pr.civ., nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3280/5.05.2014 pron. de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta N. A. A., în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI, și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, ca neîntemeiată.
În motivare, tribunalul a reținut că reclamanta s-a înscris în anul 2004 la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul USH, specializarea L. și Literatură Franceză- L. și Literatură Italiană, forma de învățămînt – învățămînt la distanță (ID), conform înscrisurilor depuse la dosar.
Potrivit adeverinței atașate, reclamanta a obținut titlul de licențiat în Filologie, promovînd examenul de licență din luna februarie 2010. În adeverință, se menționează că USH, avînd învățămînt de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățămînt la distanță și cu frecvență redusă, potrivit art.60 alin.1 din legea nr.84/1995.
Tribunalul a constatat că, nici la momentul înscrierii reclamantei în anul I de studii și nici la momentul finalizării acestora, ca de altfel nici în prezent, pîrîta USH nu era acreditată sau autorizată provizoriu pentru cursuri la specializarea L. și Literatură Franceză- L. și Literatură Italiană, forma de învățămînt ID.
Astfel, nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată forma de învățămînt ID pentru specializarea L. și Literatură Franceză- L. și Literatură Italiană în nici una dintre hotărîrile în care se prevăd expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență – HG nr.1609/2004, anexa 2, pct.6, poz.2, HG nr.916/2005, anexa 1 lit.B pct.6, HG nr.676/2007, anexa 3 pct.6, HG nr.635/2008, anexa 3 pct.6, HG nr.749/2009, anexa 3, pct.30, poz.2, HG nr.966/2011, anexa 3 pct.6, poz.2.
Conform actelor normative enunțate, pentru Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul USH, specializarea L. și Literatură Franceză- L. și Literatură Italiană, erau acreditate, respectiv autorizate provizoriu formele de învățămînt ZI, fără a fi prevăzută forma de învățămînt ID sau frecvență redusă.
Nu pot fi primite susținerile pîrîtei în sensul că formele de învățămînt ID și FR puteau fi organizate întrucît universitatea avea învățămînt de zi autorizat sau acreditat. Este adevărat că art.60 alin.1 din legea nr.84/1995 prevedea că formele de învățămînt FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățămînt superior care au cursuri de zi.
Legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă la specializarea respectivă există și cursuri de zi.
Însă nu era suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățămînt ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, după cum a statuat și ÎCCJ prin decizia nr.3306/8.06.2011.
Potrivit art.103 alin.2 din Legea nr.84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățămîntului.
De asemenea, prin Legea nr.443/2002 s-a înființat U. S. Haret, iar la art.3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii. La art.2 din legea de înființare a USH se prevede printre facultățile și specializările acreditate de la înființare Facultatea de Limbi Străine. Însă forma de învățămînt acreditată pentru această facultate și specializare era ZI, conform HG nr.410/2002, anexa 3.
Reclamanta a urmat studiile la forma de învățământ la distanță - ID, care nu a fost și nu este nici în prezent autorizată provizoriu sau acreditată să funcționeze pentru Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul USH, specializarea L. și Literatură Franceză- L. și Literatură Italiană.
Sunt neîntemeiate și susținerile conform cărora absolvenții sunt îndreptățiți să le fie eliberate diplomele de licență întrucât după susținerea examenului de licență au primit adeverințe în acest sens, adeverințe care nu au fost anulate.
Completarea adeverințelor de către universitate imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către USH, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art.5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățămînt superior aprobat prin OMECT nr.2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Ținînd cont că forma de învățămînt urmată de către reclamantă nu era legal organizată, nici se puteau elibera absolvenților acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional.
De asemenea, potrivit art.38 din același regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverințele invocate de absolvenți au termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea adeverințelor.
Prin urmare, tribunalul apreciază că reclamanta nu a dovedit că este nejustificat refuzul pârâților de eliberare a diplomei de licență cu suplimentul aferent după aprobarea tipizatului, deci nu sunt întrunite condițiile art.1 din legea nr.554/2004 pentru a obliga autoritățile la emiterea vreunui act, cu consecința recunoașterii dreptului reclamantaui de a deține o diplomă de licență, iar acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată și va fi respinsă.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție în temeiul art.60 C.pr.civ., în condițiile în care pîrîta nu a căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta N. A. A., invocând dispozițiile art. 304 C.pr.civ., arătând în esență că studiile au fost desfășurate în condițiile legii, și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție.
Pârâta U. S. Haret a depus întâmpinare (f. 28 și urm.) prin care a solicitat deopotrivă admiterea recursului, a cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție.
Chematul în garanție M. Educației Naționale a depus întâmpinare (f. 19 și urm.), prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este fondat, fiind incident motivul de casare prev. de art. 304 pct.9 C.pr.civ., întrucât instanța de fond, respingând ca neîntemeiată acțiunea, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.
Se constată, în primul rând, că instanța de fond nu a fost învestită a analiza împrejurarea dacă facultatea (inclusiv specializarea și forma de învățământ) absolvită de intimatul-reclamant a fost acreditată sau autorizată provizoriu, astfel încât susținerile recurentului cu privire la acest aspect exced cadrului procesual de față.
În al doilea rând, Curtea constată că recurentul-reclamant a urmat cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București, specializarea L. și Literatură Franceză/Italiană, din cadrul Universității S. Haret a susținut și a promovat examenul de licență în sesiunea februarie 2010, eliberându-i-se adeverința nr. 431/15.02.2010.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia. Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, respectiv . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001. În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererilor intimaților-reclamanți de eliberare a diplomelor de licență și a suplimentului acestora, lipsindu-i formularele tipizate.
Din cuprinsul corespondenței dintre recurent și intimata U. S. Haret rezultă că există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006. Prin urmare, se recunoaște de către Minister că U. S. Haret este o instituție de învățământ superior care era acreditată să organizeze cursuri și examen de licență pentru specializarea absolvită de recurenta-reclamantă, însă consideră că respectiva acreditare era acordată numai pentru forma de învățământ la zi, nu și pentru învățământ la distanță și frecvență redusă.
Curtea mai reține că, deși recurentul MEN consideră că organizarea cursurilor la formele învățământ la distanță și frecvență redusă de către U. S. Haret s-a făcut în mod nelegal, totuși, atât în perioada în care intimatul-reclamant a urmat aceste cursuri, cât și anterior, nu a demarat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care M. le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat.
Având în vedere lipsa vreunei măsuri luate de către MEN în vederea sancționării pretinsei organizări nelegale de către U. S. Haret a cursurilor universitare la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, precum și dispozițiile neclare ale art. 8 din ordinul MECTS nr. 3404 din 07.03.2006 („formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”), care au permis interpretarea dată de U. S. Haret, Curtea apreciază că nu se poate reține organizarea cursurilor absolvite de intimatul-reclamant în afara cadrului legal, astfel cum susține recurentul-chemat în garanție MEN.
Curtea subliniază că la soluționarea prezentului recurs urmează a se avea în vedere și soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție-Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal în ședința din data de 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că „soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă”.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție care, chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată, față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Prin aceste decizii de speță ÎCCJ a statuat în mod constant că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În același sens s-a pronunțat de altfel recent Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 7/2014, prin care s-a statuat că ,, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, încă din luna octombrie 2013, și-a unificat jurisprudența în cauzele având ca obiect obligarea pârâtei U. "S. Haret" să elibereze diploma de licență și suplimentele la diplomă, în sensul admiterii acțiunii și a cererii de chemare în garanție (cu titlu de exemplu, menționăm deciziile nr. 5.386/2011, nr. 5.656/2011, nr. 5.722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012, nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1.007/2012, nr. 1.008/2012, nr. 1.638/2012, nr. 1.639/2012, nr. 2.514/2012, nr. 2.515/2012, nr. 2.533/2012, nr. 2.534/2012, nr. 3.302/2012, nr. 3.349/2012, nr. 4.258/2012, nr. 4.260/2012, nr. 4.261/2012, nr. 4.496/2012, nr. 929/2012, nr. 5.091/2012, nr. 3.427/2013, nr. 3.431/2013 și nr. 5.062/2013).
Din examinarea hotărârilor atașate comunicate de curțile de apel rezultă că marea majoritate a instanțelor, după comunicarea soluției de principiu din 28 octombrie 2013, s-au raliat practicii majoritare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și au admis acțiunea reținând că U. "S. Haret" are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, să elibereze și diploma de licență.
În astfel de cauze, având în vedere că obligația universității nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece ministerul refuză tipărirea formelor tipizate, a fost admisă și cererea de chemare în garanție, obligațiile celor două autorități fiind corelative. ˮ
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum intimaților-reclamanți le-au fost eliberate adeverințe de licențiat, necontestate, aceștia au dreptul a le fi eliberate diplomele de licențiat și suplimentul de diplome, revenind M. Educației Naționale obligația să aprobe tipizarea formularelor tipizate necesare.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României.
Or, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a reținut încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din CEDO, în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară, astfel încât să fie respectat principiul securității juridice,care este implicit în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În acest context, Curtea apreciază că refuzul MEN de a aproba tipărirea formularelor tipizate este nejustificat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, invocarea direct în recurs a unei pretinse necompetențe teritoriale, de altfel nereale în raport de dispozițiile art. 10 alin.3 din Legea nr. 554/2004, nu se poate face direct în recurs, față de dispozițiile art. 1591 alin.2 C.pr.civ. 1865, introduse prin Legea nr. 202/2010.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.1 C. și al art. 20 alin.3 din Legea contenciosului administrativ, va fi admis recursul, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, a admiterii în parte a cererii și pe fond, a obligării pârâtei USH la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, urmând a fi menținută ca legală soluția de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, care nu se află în raporturi juridice directe cu reclamanta.
Pe cale de consecință, va fi admisă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, urmând a se dispune obligarea chematului în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE la aprobarea tipăririi formularelor tipizate pentru diploma de licență și suplimentul de diplomă.
Va respinge cererea de obligare a pârâtului M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE la plata penalităților, acestea putând fi aplicate doar în etapa executării silite, conform art. 24 și urm. din Legea nr. 554/2004.
Va respinge cererea intimatei U. S. HARET de obligare la plata cheltuielilor de judecată în recurs, având în vedere că recursul reclamantului a fost admis, iar intimata nu a declarat ea însăși recurs în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă N. A. A. împotriva Sentinței civile nr. 3280 pronunțată la data de 05.05.2014 de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – pârâți U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE; această din urmă autoritate având și calitatea de chemat în garanție.
Modifică în parte sentința recurată.
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta U. S. HARET la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
Admite în parte cererea de chemare în garanție.
Obligă chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE la aprobarea tipăririi formularelor tipizate pentru diploma de licență și suplimentul de diplomă.
Menține în rest sentința.
Respinge cererea intimatei U. S. HARET de obligare la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, Z. G. L. D. G. Ș. A.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud.L.G.Z.
JUD. FOND M. R. E. - Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Pretentii. Decizia nr. 8354/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 7826/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
