Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2552/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2552/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 2379/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 2552
Ședința publică din data de 04.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. H.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă M. I. C. împotriva sentinței civile nr.5360/10.09.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă, prin avocat cu împuternicire avocațială nr._/2014 depusă la fila 4 din dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la data de 10.04.2015, prin serviciul registratură, intimata-pârâtă U. S. Haret București a depus o precizare privind calificarea juridică a întâmpinării depuse, în sensul că este recurs provocat, în 3 exemplare, însoțită de dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoarea de 0,15 lei, după care,
Curtea comunică avocatului recurentei-reclamante un exemplar al precizării depuse de intimata-pârâtă U. S. Haret București.
Totodată, Curtea, în raport de faptul că întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă U. S. Haret București a fost comunicată și intimatului M. Educației Naționale, iar pentru acest termen de judecată s-a solicitat intimatului M. Educației Naționale să formuleze concluzii pe calificarea juridică a întâmpinării formulate de intimata-pârâtă U. S. Haret București ca fiind un recurs provocat, apreciază că nu se mai impune comunicarea precizării depuse de intimata-pârâtă U. S. Haret București, această precizare reluând ceea ce s-a solicitat prin întâmpinare.
De asemenea, Curtea, în raport de poziția exprimată de către U. S. Haret, dispune rectificarea citativului în sensul că aceasta are calitatea de recurentă-pârâtă.
La interpelarea Curții cu privire la alte cereri, excepții sau probe, avocatul recurentei-reclamante arată că, prin întâmpinarea formulată, M. Educației Naționale, ca și apărare, a precizat faptul că nu are calitate procesuală pasivă, excepție invocată și în fața instanței de fond, iar instanța de fond prin sentința civilă nr.5360/10.09.2014 a respins-o ca nefondată, motiv pentru care M. Educației Naționale putea promova recurs și nu să reitereze această excepție prin întâmpinarea formulată.
Curtea apreciază că M. Educației Naționale a formulat această excepție prin întâmpinare, ca o apărare în recurs.
Nemaifiind alte cereri, excepții sau probe, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursuri.
Avocatul recurentei-reclamante arată că recursul său a fost întemeiat pe art. 488 pct. 8 N.C.p.c. și solicită să fie avute în vedere, în acest sens, dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației și art. 60 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, conform cărora diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior pentru aceeași specializare sunt echivalente indiferent de forma de învățământ absolvită. U. S. Haret a eliberat adeverința prin care se recunoaște faptul că recurenta a susținut și promovat examenul de urgență. În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, a căror dovadă o depune la dosar împreună cu concluzii scrise. De asemenea, avocatul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului provocat, pentru aceleași concluzii pe care le-a formulat în scris.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr. 5360/10.09.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. Educației Naționale, a respins acțiunea formulată de reclamanta M. I. C., în contradictoriu cu pârâta U. „S. Haret” Bucuresti ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, ca rămasă fără obiect.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 26.09.2014, a declarat recurs, înregistrat la data de 09.10.2014, reclamanta M. I. C. solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii și a cererii de chemare în garanție, cu consecința obligării MEN la aprobarea tipăririi formularelor cu regim special necesare completării și emiterii diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, respectiv a obligării USH la eliberarea în favoarea reclamantei a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă.
Curtea reține că potrivit art. 499 NCPC „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.
II.1 În cauza de față, prin cererea de recurs formulată, recurenta au invocat disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC.
A arătat partea recurentă că în cauză prima instanță a dat o altă interpretare legii și a apreciat greșit probele administrate în cauză, concluzionând nejustificat în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În drept, au fost invocate disp. art. 488 pct. 8, art. 483, art. 486, art. 490 NCPC.
Aferent cererii formulate s-a achitat taxă de timbru în cuantum de 2 lei, respectiv s-a atașat timbru judiciar de 0,15 lei în cond. art. 11 rap. la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995.
II.2 Intimata – pârâtă U. "S. HARET" BUCUREȘTI a formulat întâmpinare la data de 03.12.2014, solicitând admiterea recursului promovat și astfel a cererii de chemare în judecată, precum și admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale; cu cheltuieli de judecată.
A arătat în esență USH că există o interdependență între cele doua obligații menționate in cereri, respective cererea de chemare in judecata si cererea de chemare in garanție, in raport de competența fiecărei autorități.
A susținut intimata – pârâtă că în mod eronat prima instanță a apreciat că programul de studii urmat de către părțile reclamante nu ar fi fost acreditat, concluzia judecătorului fondului fiind infirmată de normele juridice incidente în materie.
Pentru tipărirea si difuzarea formularelor actelor de studii de către unitatea de specialitate desemnata de minister, USH arată că s-a conformat cerințelor existente.
A mai invocat intimata disp. art. 1 al Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (R., 4.XI.2000) vizând interzicerea generală a discriminării.
Refuzul ministerului nu este justificat. Având in vedere dispozițiile legale, U. a emis reclamantului adeverința ca este licențiat. Adeverința emisa este in ființa, nu a fost revocata, iar efectele pe care le-a produs se bucura de prezumția de legalitate.
USH susține că a funcționat ., care i-a permis sa organizeze formele de învătamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată sa organize cursuri de zi.
A invocat USH și faptul că în mod constant s-a statuat, in jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția de C. administrativ si fiscal, in litigii de aceeași natura, ca M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului are obligația legala de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând in diploma de licența si suplimentele la diploma.
În drept, nu au fost invocate expres alte dispoziții legale; a fost solicitată judecata în lipsă.
II.3 Legal citat, intimatul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE a formulat întâmpinare.
A invocat intimatul excepția lipsei calității sale procesuale pasive, apreciind că nu poate fi primită cererea de chemare în garanție, deoarece în astfel de situații chematul în garanție ar trebuie să se subroge în obligațiile celui ce l-a chemat în garanție, în acest caz de a completa și a elibera diploma reclamantului.
Totodată, a arătat că nu există niciun act normativ care să oblige ministerul la emiterea unui aviz pentru tipărirea formularelor tipizate, fără a ține cont de condițiile în care au fost urmate cursurile.
Or, sub acest din urmă aspect, partea intimată a apreciat că USH nu deținea acreditare în vederea organizării cursurilor absolvite de partea reclamantă în raport de cadrul legal incident.
Totodată, nu există nicio interdependență între obligația universității de a emite diploma și cea a MEN de a aviza tipărirea formularelor în discuție.
În esență, a susținut partea intimată că normele legale incidente situației concrete de fapt se opun eliberării actelor solicitate, nerevenind nicio culpă ministerului în desfășurarea evenimentelor.
În drept, au fost invocate disp. art. 490 NCPC, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 443/2002, Legea nr. 88/1993, HG nr. 1011/2001, HG nr. 536/2011, OUG nr. 75/2005, Legea nr. 288/2004, HG nr. 1418/2006, OMECT nr. 2284/2007, HG nr. 1609/2004, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008, HG nr. 1175/2006, HG nr. 749/2009, Legea nr. 1/2011; a fost solicitată judecata în lipsă.
II.4 Fiindu-i comunicate întâmpinările formulate de intimata-pârâtă U. S. Haret și intimatul – chemat în garanție M. Educației Naționale, recurenta – reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, la data de 05.01.2015, arătând că se impune admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată, combătând apărările expuse de părțile adverse.
II.5 Ca urmare a calificării puse în discuție de Curtea de Apel sub aspectul solicitării USH din întâmpinare ca instanță să admită cererea de chemare în garanție pe care a formulat-o, prin precizare depusă la 10.04.2015, U. a arătat că acea parte a întâmpinării se califică și ca recurs provocat, invocând ca motiv de casare/nelegalitate disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC și achitând taxă de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Față de disp. art. 152 NCPC, Curtea s-a constatat învestită și cu un recurs provocat formulat de USH, chiar dacă aceasta a intitulat greșit ca întâmpinare solicitarea sa de reformare a sentinței primei instanțe sub aspectul admiterea cererii de chemare în garanție pe care o formulase.
Asupra recursului și a recursului provocat, Curtea reține următoarele:
Art. 488 alin. 1 NCPC prevede: ”(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8.când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”.
Totodată, art. 483 alin. 3 și 4 NCPC prevede că „(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”.
Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.
Recursurile sunt fondate.
Reclamanta-recurentă M. I. C. a urmat cursurile Universității S. Haret – Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale, promoția 2009, 180 de credite de studiu transferabile (ECTS), promovând examenul de licență – sesiunea iunie 2009, fiindu-i eliberată adeverința nr. 715/04.07.2009.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, U. S. Haret a solicitat intimatului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. Intimatul-pârât MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
Curtea constată că recursurile formulate sunt întemeiate, în acest sens urmând a avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă. Astfel, în motivarea soluției de principiu de mai sus, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale ICCCJ-SCAF.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție, care chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Prin aceste decizii de speță s-a statuat, în mod constant, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum recurentului i-a fost eliberată adeverință de licențiat, necontestată, acesta are dreptul la a-i fi eliberată diploma de licențiat și suplimentul de diplomă, cererea de chemare în judecată formulată de acesta fiind întemeiată, revenind Ministerului Educației Naționale obligația să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și supliment de diplomă pentru partea reclamantă, respectiv Universității S. Haret obligația de eliberare în favoarea acesteia a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României, în care s-au reținut următoarele:
„37. (…), divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul securității juridice care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În plus, Curtea de Apel mai reține că în cauza D. împotriva România, hotărârea din 21 februarie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut prin prisma jurisprudenței divergente a instanțelor interne o încălcare a art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arătând că «37. În lumina articolului 14 din Convenție, o discriminare constată în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile. (…) lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ.». Cum articolul 14 din Convenție, drept subiectiv substanțial, nu are o existență independentă în sistemul de protecție european a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, ci trebuie invocat prin raportare la acestea, Curtea reține că prin art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție s-a consacrat și dreptul la instruire.
Mai arată Curtea că prin decizia nr. 7/2014 a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost respinsă ca inadmisibilă o întrebare formulată în cond. art. 519 și urm. NCPC de o altă instanță în legătură cu problema de drept specifică și procesului de față, arătând instanța supremă că:
„Analizându-se sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești, se constată că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate privind existența unei chestiuni de drept cu caracter de noutate.
(…)
Se constată, astfel, că problema de drept ce formează obiectul sesizării nu îndeplinește nici cerința noutății chestiunii de drept, nici pe cea care impune ca, asupra acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat.
Acesta, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, încă din luna octombrie 2013, și-a unificat jurisprudența în cauzele având ca obiect obligarea pârâtei U. "S. Haret" să elibereze diploma de licență și suplimentele la diplomă, în sensul admiterii acțiunii și a cererii de chemare în garanție (cu titlu de exemplu, menționăm deciziile nr. 5.386/2011, nr. 5.656/2011, nr. 5.722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012, nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1.007/2012, nr. 1.008/2012, nr. 1.638/2012, nr. 1.639/2012, nr. 2.514/2012, nr. 2.515/2012, nr. 2.533/2012, nr. 2.534/2012, nr. 3.302/2012, nr. 3.349/2012, nr. 4.258/2012, nr. 4.260/2012, nr. 4.261/2012, nr. 4.496/2012, nr. 929/2012, nr. 5.091/2012, nr. 3.427/2013, nr. 3.431/2013 și nr. 5.062/2013).
Din examinarea hotărârilor atașate comunicate de curțile de apel rezultă că marea majoritate a instanțelor, după comunicarea soluției de principiu din 28 octombrie 2013, s-au raliat practicii majoritare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și au admis acțiunea reținând că U. "S. Haret" are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, să elibereze și diploma de licență.
În astfel de cauze, având în vedere că obligația universității nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece ministerul refuză tipărirea formelor tipizate, a fost admisă și cererea de chemare în garanție, obligațiile celor două autorități fiind corelative.
(…)”.
Pentru considerentele arătate, Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 496 și art. 498 NCPC, va dispune admiterea recursului și a recursului provocat, va casa în parte sentința civilă recurată și, rejudecând, va admite acțiunea și cererea de chemare în garanție, va obliga pârâta U. S. Haret la eliberarea în favoarea reclamantei a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, va obliga chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și supliment de diplomă pentru partea reclamantă.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea constată că aceasta a fost respinsă de prima instanță, iar intimatul MEN nu a formulat recurs și nici nu a indicat că înțelege să formuleze un recurs provocat sub acest aspect, astfel că reluarea acesteia direct în recurs se face omisso medio, fără a determina învestirea instanței de control judiciar, motiv pentru care dispoziția sentinței recurate de respingere a respectivei excepții se menține.
Totodată, Curtea va obliga chematul în garanție MEN la plata către pârâta USH a cheltuielilor de judecată la fond în cuantum de 104,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial redus în condițiile art.451 alin.(2) NCPC, respectiv va obliga intimatul-chemat în garanție la plata către recurenta USH a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 102,15 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial redus în condițiile art. 451 alin.(2) NCPC.
În acest din urmă sens, Curtea reține că potrivit art. 451 alin. 2 NCPC, „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.”, iar potrivit art. 453 alin.1 NCPC „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Pentru a hotărî astfel, Curtea are în vedere că, față de disp. art. 24 din Constituția României și art. 3 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 51/1995 rep., părțile la procedură au dreptul de a fi asistate sau reprezentate de un avocat. În consecință, în cond. art. 30 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 rep. avocatului i se datorează onorariu pentru activitatea sa profesională. Cum raportul juridic se stabilește între avocat și client, stabilirea acestui onorariu este rezultatul un ansamblu de factori implicând atât considerente de ordin obiectiv, cum ar fi complexitatea cauzei, amploarea activității de asistență și reprezentare ce se impune a fi prestată de avocat, dar și considerente de ordin subiectiv cum ar fi, cu titlu exemplificativ, măsura în care beneficiarul poate sau este dispus să negocieze onorariul ce i se solicită.
În cauza de față, USH și-a exercitat dreptul incontestabil de a beneficia de asistența juridică de specialitate a unui avocat ales. Astfel, instanța constată că activitatea efectiv desfășurată de avocatul ales al intimatului - pârât, astfel cum este reflectată în înscrisurile atașate și lucrările dosarului de recurs, a constat în formularea de întâmpinări și a unui recurs provocat însoțite de un set de înscrisuri.
Desigur, cenzura instanței de judecată aplicată în ce privește cheltuielile vizează exclusiv raportul procesual de judecată stabilit între părți, fără a aduce atingere raportului contractual stabilit de client și avocatul ales, raport juridic liber consimțit de părțile acestuia cât privește onorariul de avocat acceptat de beneficiarul serviciului juridic prestat.
Or, în concret, raportat la cauza de față, vizând o cerere cu caracter repetitiv, în care U. S. Haret participă prin intermediul aceluiași cabinet de avocatură, care depune aceeași întâmpinare/recurs provocat și același set de înscrisuri, obligarea părții petente la plata unei sume de 620 lei, mai întâi în fond, iar apoi în recurs, cu titlu de cheltuieli de judecată apare ca fiind lipsită de caracter rezonabil, nefiind proporțională cu scopul vizat prin prisma activității de care a beneficiat efectiv intimatul, adică simpla transmitere la dosar a unei întâmpinări/recurs provocat standard, similare celor identificate în celelalte dosare aflate pe rolul aceluiași complet, însoțite de același set de înscrisuri.
Astfel, pentru motivele arătate, Curtea limitează cuantumul onorariului de avocat acordat în beneficiul USH în cond. art. 451 alin. 2 NCPC la suma de 100 lei, la care se adaugă suma plătită cu titlu de taxă judiciară de timbru.
Totodată, Curtea va obliga recurenta USH la plata către recurenta – reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.002,15 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial redus în condițiile art. 451 alin.(2) NCPC, date fiind și disp. art. 453 NCPC, precum și considerentele expuse în precedent, aplicabile mutatis mutandis și în acest caz, cu individualizarea însă a cheltuielilor de judecată acordate părții recurente – reclamante la nivelul sumei de 1000 de lei, nefiind însă incidente în cazul acesteia motivele reținute în cazul USH în ceea ce privește forma repetitivă de prezentare a acelorași acte de procedură și mijloace de probă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă M. I. C., cu domiciliul în București, sector 1, .. 19, și recursul provocat formulat de recurenta-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 3, .. 13, împotriva sentinței civile nr.5360/10.09.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul - chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 1, .. 28-30.
Casează în parte sentința civilă recurată și rejudecând, dispune:
Admite acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea în favoarea reclamantei a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
Obligă chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și supliment de diplomă pentru reclamantă.
Obligă chematul în garanție la plata către pârâta USH a cheltuielilor de judecată în cuantum de 104,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial redus în condițiile art. 451 alin.(2) din Noul Cod de procedură civilă.
Menține în rest sentința.
Obligă recurenta U. S. Haret la plata către recurenta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1002,15 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial redus în condițiile art. 451 alin.(2) din Noul Cod de procedură civilă.
Obligă intimatul-chemat în garanție la plata către recurenta U. S. Haret a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 102,15 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial redus în condițiile art. 451 alin.(2) din Noul Cod de procedură civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. H. O. D. P. B. C.
GREFIER
E. S. M.
Red./Thred. B.C./5ex./iunie 2015
Jud. fond P. G./T.B.- S. a II-a C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3921/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Încheierea... → |
|---|
