Obligaţia de a face. Decizia nr. 1126/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1126/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 35973/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1126
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - G. A. F.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurentul reclamant F. G. împotriva sentinței civile nr. 5177/02.09.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II- a (fostă a IX-a) C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE PRIN MINISTRU și intimata pârâtă U. S. HARET, având ca obiect obligare emitere act administrativ, obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
În raport de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurentul reclamant și intimata pârâtă U. S. Haret au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Constatând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate, în temeiul dispozițiilor art. 394 C.pr.civ. Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra fondului recursului, inclusiv asupra inadmisibilității cererii de obligare la executarea hotărârii sub sancțiunea plății de penalități de întârziere, precum și a capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu M. Educației Naționale, cereri formulate pentru prima dată în recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5177 din 02.09.2014 Tribunalul București Secția II C. administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul F. G. în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret și în consecință, a respins courier de chemare în garanție a Ministerului Educțaiei Naționale, formulată de Universitate S. Haret, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, arătând în esență, că efectele adeverinței ce atestă promovarea examenului de licență au fost greșit ignorate. Tododată, reclamanta invocă teoria validității aparenței în drept și faptul că nu i se poate impune beneficiarului serviciului să verifice legalitatea acestuia, ci prestatorului și autorității de resort, precum și precedentul reprezentat de hotărârile favorabile, pronunțate în numeroase alte cauze absolvenților aflați în situații similare.
Prin întâmpinare, intimata U. S. Haret a solicitat ca, în cazul admiterii recursului, să îi fie admisă cererea de chemare în garanție, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este fondat.
Recurentul reclamant, în calitate de licențiat al Facultății de Sociologie Psihologie București s-a adresat intimatei U. S. Haret cu cererea de eliberarea a diplomei de licență, răspunsul acesteia fiind în sensul că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a onorat decât parțial comanda Universității de formulare de diplomă.
Conform adeverinței depuse la dosar, recurentul a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009.
Din corespondența purtată între Universitate și Minister rezultă că refuzul acestuia de a aproba eliberarea formularelor tipizate se bazează pe faptul că „pentru desfășurarea formelor de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță”, este necesară îndeplinirea condiției ca „specializarea să fie acreditată sau autorizată provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi. Legiuitorul a avut în vedere faptul că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitară distinctă, și nu la nivelul formelor de învățământ, cum în mod eronat s-au interpretat actele normative incidente”..
Curtea constată că refuzul de eliberare a diplomei și suplimentului de diplomă nu este justificat, recurenta fiind îndreptățită la obținerea acestor acte, în condițiile în care a promovat examenul de licență, și a obținut titlul de licențiat, conform adeverinței eliberate de instituția de învățământ care atestă acest fapt.
Cu privire la îndeplinirea de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamantă, Curtea constată că în perioada în care aceasta a urmat cursurile Facultății la forma ID, deși potrivit HG 366/2007 MECTS conducea sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate(…), constând, printre altele în evaluarea și controlarea realizării politicilor și programelor în domeniu, stabilirea sau propunerea, după caz, a măsurilor de corectare a lor, controlarea și monitorizarea, aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular”, nu au fost sesizate nereguli în privința activității de învățământ din cadrul Universității S. Haret, respectiv cu privire la valabilitatea formei de învățământ pentru specialitatea în discuție, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că U. a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare.
Din acte rezultă că un număr de 1500 de persoane - absolvenți ai diferitelor facultăți din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009 - forma de învățământ ID și FR - au obținut prin hotărâri judecătorești irevocabile recunoașterea dreptului la obținerea diplomelor de licență și a suplimentului de diplomă, iar M. Educației Naționale a aprobat în perioada mai 2013 note de nerecurare a sentințelor prin care a fost obligat la aprobarea tipizatelor formularelor.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - decizia nr. 2874 /2010, finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării. Potrivit deciziilor nr. 5656 din 24.11.2011, nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal- în dosarele_, respectiv_, U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat în drept, să elibereze și diploma de licență. „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați în drept este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
În raport de jurisprudența instanței supreme și de altfel de hotărârile pronunțate de alte instanțe în cauze similare este de menționat că în cauza B. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut următoarele:
„34. În cazul în speță, Curtea constată că, în temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de măsurile reparatorii decât recruții care au prestat muncă forțată în unități aparținând D.G.M. Bazându-se pe principiul nediscriminării, pornind de la decizia pronunțată la 2 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație, într-o . decizii, a extins însemnătatea acestei legi la toți recruții care au prestat o muncă forțată în timpul serviciului lor militar, fără a ține cont de subordonarea ierarhică a unităților militare din care au făcut parte.
35. Cu toate acestea, într-o altă . decizii pronunțate în cursul aceleași perioade, Înalta Curte de Casație a desfășurat o jurisprudență contrară, din moment ce a respins, ca în cazul reclamantului, acțiunile recruților care au prestat muncă forțată în afara D.G.M.
36. În lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii chiar în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta din urmă a ajuns să pronunțe, uneori în aceeași zi, decizii diametral opuse în privința domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 și 28 martie 2005).
37. Desigur, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată incidente aceleași rațiuni pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din CEDO în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul siguranței publice „care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar”.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 488 pct.8 C.proc.civ. va admite recursul, va casa sentința recurată în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă.
Pentru a se asigura executarea efectivă a obligației principale, curtea va admite în parte cererea de chemare în garanție și în consecință, va obliga MEN (fost MECTS) să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și a suplimentelor acestora.
Văzând dispozițiile art.451 C.proc.civ., Curtea va admite în parte cererea reclamantului și a intimatei U. S. Haret cu privire la cheltuielile de judecată avansate în fond și recurs, și în consecință, va obliga pârâta U. S. Haret la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial redus, apreciind că suma de 682 lei excede complexității cauzei.
Va obliga pârâtul MEN la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată către U. S. Haret, reprezentând taxe judiciare de timbru aferente cererii de chemare în garanție și onorariu avocațial redus, apreciind că suma de 620 lei aferentă fiecărui ciclu procesual excede complexității cauzei precum și la plata sumelor la care pârâta U. S. Haret a fost obligată față de reclamant.
În fine, curtea va obliga pârâtul intimat MEN și la plata cheltuielilor de judecată avansate de recurent în etapa procesuală a recursului, respectiv 100 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu și respinge în consecință cererea recurentului reclamant de obligare la executarea hotărârii sub sancțiunea plății de penalități de întârziere, precum și capetele de cerere formulate în contradictoriu cu M. Educației Naționale ca inadmisibile.
Admite recursul promovat de recurentul reclamant F. G. cu domiciliul ales la C.A. “C. M.” cu sediul în București, .. 266-268, Electromagnetica Business Park, clădirea 60, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 5177/02.09.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II- a (fostă a IX-a) C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE PRIN MINISTRU cu sediul în București, .. 28-30, sector 1,și intimata pârâtă U. S. HARET cu sediul în București, .. 13, sector 3.
Casează sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite cererea principală.
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea către reclamant a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, precum și la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond (taxă de timbru și parte din onorariu avocațial).
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor cu regim special constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant, la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond (taxă de timbru și parte din onorariu avocațial), precum și la plata sumelor la care pârâta a fost obligată în favoarea reclamantului.
Obligă intimata pârâtă U. S. Haret la plata către recurentul reclamant a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs (taxă de timbru).
Obligă intimatul chemat în garanție M. Educației Naționale la plata către recurentul reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs (parte din onorariu avocațial).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. G. A. F.
GREFIER
A. M. C.
Red./Thred. GAF
2 ex./26.02.2015
Tribunalul București – Secția a II-a (fostă a IX-a) C.
Jud. fond R. M.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 96/2015. Curtea... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 335/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
