Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 96/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 96/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 6925/2/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 96
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.01.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE F. I.
JUDECĂTOR P. C.
JUDECĂTOR D. D. M.
GREFIER D. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare cererea de revizuire formulată de revizuenții T. (G.) M., P. (T.) V., B. M. și M. (G.) C., împotriva deciziei civile nr. 7498/16.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimații M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și U. S. HARET BUCUREȘTI, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns revizuenții, prin avocat Z. C., în baza împuternicirii de substituire pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 8.12.2014, la serviciul registratură, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a înaintat spre atașare prezentului dosar cauza cu nr._/3/2012 în care a fost pronunțată decizia Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal ce se solicită a fi revizuită. Mai învederează că, la data de 23.12.2014, revizuenții au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul pus în vedere de către instanța de judecată, iar că la data de 30.12.2014, intimata U. S. HARET BUCUREȘTI a depus întâmpinare, în triplu exemplar, și înscrisuri, într-un singur exemplar, după care:
Interpelat fiind de către instanța de judecată, apărătorul revizuenților precizează că la dosarul de fond există împuternicirea avocațială a domnului avocat C. M. V. pe care îl substituie, care este valabilă pentru toate căile de atac.
Curtea constată că, într-adevăr, la fila 124 din dosarul de fond există depusă împuternicirea avocațială a av. C. M. V.; comunică apărătorului revizuenților întâmpinarea formulată în cauză de intimata-pârâtă.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra admisibilității cererii de revizuire, precum și asupra fondului cererii de revizuire.
Apărătorul revizuenților solicită instanței de judecată admiterea cererii de revizuire. Apreciază că cererea de revizuire este admisibilă, fiind incidente în cauză prevederile art. 322 pct. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă, dispozitivul hotărârii cuprinzând dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire. Astfel, consideră că soluția pronunțată de completul de recurs nu poate duce la îndeplinirea solicitării recurenților de a li se elibera diplomele de licență. Arată că, dispozițiile Ordinului de ministru nr. 2284/2007 spun destul de clar că, pentru a se elibera diploma de licență, ministerul eliberează un aviz conform căruia această diplomă se tipărește. Precizează că, între revizuenți și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE nu există niciun raport juridic direct, cererea de chemare în garanție fiind formulată de către intimata U. S. HARET BUCUREȘTI, cerere la care revizuenții au achiesat în sensul admiterii acesteia. Solicită a se observa că, dacă M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE nu este chemat în garanție, efectiv revizuenții se află în imposibilitatea de a obliga această parte, M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, care nu are calitate în dosar. menționează că și intimata U. S. HARET BUCUREȘTI achiesează la concluziile revizuenților, aceasta neputând proceda la eliberarea unei diplome dacă aceasta nu este tipărită. Prin plângerile prealabile formulate de către revizuenți anterior introducerii cererii de chemare în judecată, aceștia au solicitat atât intimatei U. S. HARET BUCUREȘTI, cât și MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, eliberarea diplomelor, însă nu au primit niciun răspuns din partea ultimei instituții, apreciind că ministerul intimat este de rea-credință și că nu va dori să elibereze acest aviz de a tipări diplomele de licență de bunăvoie. Consideră că cererea de revizuire este întemeiată, atâta timp cât revizuenții au făcut dovada relei-credințe a ministerului intimat, atâta timp cât la dosar există o cerere din partea universității intimate prin care se solicită chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, precum și atâta timp cât dispozițiile Ordinului de ministru nr. 2284/2007 prevăd destul de clar că, pentru tipărirea diplomelor de licență este necesar avizul MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, iar acest aviz nu poate fi obținut decât prin obligarea acestora. Prin hotărârea instanței de recurs, așa cum este pronunțată, nu se poate obliga M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, atâta timp cât acesta nu este parte în dosar. Instanța de recurs a modificat în parte sentința civilă recurată, în sensul că a obligat intimata U. S. HARET BUCUREȘTI la emiterea diplomelor, însă aceasta nu le poate emite fără ca diplomele să fie tipărite, fără obligarea ministerului de a le tipări. Tocmai din acest motiv a fost formulată prezenta cerere de revizuire, pentru a fi îndreptată eroarea și pentru a fi inclusă ca parte și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, acesta fiind parte în dosar, iar acțiunea, evident, le va fi opozabilă. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra cererii de revizuire.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin Sentința civilănr. 1560/4.03.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, invocată de chematul în garanție M. Educației Naționale, prin întâmpinare.
A respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții T. (G.) M., P. (T.) V., B. M., M. (G.) C. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI și chemata în garanție M. EDUCATIEI NATIONALE (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca neîntemeiată.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale formulată de pârâta U. S. Haret București, ca neîntemeiată.
A respins, ca neîntemeiate, cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de reclamanți și pârâta U. S. Haret București.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, incidența prevederilor art. 5 alin. 1 din Ordinul nr. 2284/2007 care dispune în sensul că „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".
Astfel, U. S. Haret nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie. În acest sens, tribunalul reține că această universitate a fost înființată prin Legea nr. 443/2002. Conform art. 2 din lege ”instituția se înființează cu următoarele facultăți și specializări acreditate: drept, sociologie, psihologie, management, științele educației, matematică, informatică și altele”.
Pentru forma de învățământ ID a Facultății de Științe Juridice si Administrative, la data înmatriculării reclamantei, această unitate nu avea o acreditare specială, acesta fiind și motivul pentru care în adeverința eliberată, unitatea a simțit nevoia de a cita prevederile art. 60 din Legea nr. 84/1995. În esență, U. apreciază că este îndreptățită să elibereze diplome pentru persoane care i-au urmat cursurile, în forma ID, pentru simplul motiv că instituția deja avea o acreditare pentru această specializare, în forma la zi de învățământ.
Tribunalul nu a îmbrățișat acest punct de vedere, reținând că este într-o flagrantă și vădită discordanță cu legislația în vigoare referitoare la procesul de acreditare a formelor de învățământ, precum și cu spiritul în care trebuie să fie interpretată ordonanța care reglementează asigurarea calității educației.
S-a apreciar că norma prevăzută la art. 60 alin. 1 din Legea învățământului în vigoare la data la care reclamanta a început studiile, nu poate fi interpretată în sensul dorit de Universitate, respectiv în sensul că odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID.
S-a reținut că U. S. Haret nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul ID și nici că s-a supus unei evaluări conform O.U.G. 75/2005 și H.G. 1011/2001, în specializarea în cauză, forma ID.
În consecință, reclamanții nu au parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndreptățiți a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă, la fel cum nici U., potrivit art. 32 alin. 2 din O.U.G. 75/2005, nu este îndreptățită să emită astfel de acte, iar MECTS nu este obligat să aprobe tipărirea tipizatelor.
Împotriva acestei sentințe au formulat recursreclamanții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.p.c.
În motivarea cererii de recurs au arătat că instanța de fond nu a acordat suficientă atenție actelor dosarului și actelor normative invocate și a decis, fără a fi învestită în acest sens, să se pronunțate asupra situației prezente a pârâtei U.S.H., depășind cadrul procesual stabilit de reclamanți.
În opinia recurenților, instanța de fond putea și trebuia să constate următoarele:
Facultatea de D. si Administrație Publică din cadrul Universității S. Haret a funcționat, în perioada ciclului de studii parcurs de reclamanți, în baza H.G. 916 din 11.08.2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență.
Actul normativ mai sus arătat nu face distincție între specializări, programe de studii sau forma de învățământ, menționând în art. 1 doar că "Se aprobă structura instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pe facultăți și departamente, prevăzută în anexa nr. 1 ".
U. S. Haret este inclusă în H.G. nr. 916/2005, în anexa 1, secțiunea B - Instituții de învățământ superior particular, nr. crt. 6, cu un număr de 25 de facultăți, inclusiv Facultatea de D. si Administrație Publica.
Prin H.G. nr. 1175 din 06.09.2006 privind organizarea studiilor universitare de licență și aprobarea listei domeniilor și specializărilor din cadrul acestora s-a aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licență și a specializărilor din cadrul acestora, inclusiv pentru domeniul drept, în care reclamanții sunt licențiați (pct. 6 din Anexa la H.G. nr. 1176/2006).
În art. 8 al H.G. nr. 1175/2006 se prevede în mod expres că, pe data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă: H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licență și anexa 3 la H.G. nr. 916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență. Norma de reglementare prevăzută la art. 8 din H.G. 88/2005 este clară și nu suportă niciun fel de interpretare, în sensul că H.G. nr. 916/2006 se abrogă parțial (doar în ceea ce privește anexa 3), celelalte dispoziții ale sale rămânând în vigoare și producătoare de efecte juridice, inclusiv anexa nr. 1, secțiunea B, în care este inclusă U. S. Haret, cu cele 25 de facultăți acreditate sau autorizate provizoriu.
Dispozițiile legale aplicabile reclamanților sunt cele menționate în H.G. nr. 1175/2006, care în art. 7 prevede că „prevederile prezentei hotărâri se aplică învățământului superior public și privat, acreditat și/sau autorizat provizoriu, care funcționează în condițiile legii, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I”.
Un act normativ relevant în cazul dedus judecății îl reprezintă Ordonanța Guvernului nr. 10 din 12 august 2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 august 2009, singurul act normativ care obligă U. S. Haret să înceteze școlarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de frecvență redusă/învățământ la distanță. Numai că, în raport cu data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv la data publicării în Monitorul Oficial al României – 20 august 2009 și cu principiul prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituția României, unde se stipulează în mod expres că: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”, aceste dispoziții recurenții arată că nu se le sunt aplicabile, întrucât la acea dată susțineau și promovau examenul de licență. De altfel, din cuprinsul O.G. nr. 10/2009 nu se face referire la situația absolvenților care și-au finalizat studiile prin examene de licență, situație în care se află și recurentele, stipulându-se doar că „Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță/frecvență redusă au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
Mai arată recurenții că instanța de fond omite să se pronunțe asupra efectelor pe care le-a produs deja adeverința de licență eliberată recurenților, care se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate.
Arată în continuare că adeverința de licență, care are regimul unui act de studii și care confirmă dobândirea titlului de licențiat, nu a fost anulată de către nicio instanță de judecată. Pe cale de consecință, atâta timp cât adeverința de licență depusă la dosar nu a fost anulată de nicio instanță de judecată, se prezumă că aceasta a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, că emană de la emitent și că reflectă în mod real că recurentele au dobândit în sesiunea iulie 2009, prin mijloace legale, titlul de licențiați, fără să mai fie nevoie în speță, să fie făcute alte cercetări cu privire la dreptul de a se elibera diploma de licență și suplimentul la aceasta.
Răsturnarea triplei prezumții de care se bucură Adeverința de licență poate fi făcută în prezent, doar prin procedura înscrierii în fals și nu printr-o simplă apreciere a instanței de fond făcută în cauză, care de asemenea excede obiectului cercetării judecătorești și este contrazisă chiar de actele normative incidente și invocate de instanță în motivarea hotărârii.
Având în vedere faptul că în statul de drept existența contenciosului administrativ este guvernată de principiul respectării drepturilor legal dobândite, recurentele solicită instanței de recurs să rețină faptul că soluția instanței de fond încalcă dreptul lor legal de a obține înscrisul material numit Diplomă de licență care trebuia să înlocuiască Adeverința de licență în termen de 12 luni de la eliberarea acesteia și nu să confere recurentelor un drept dobândit în urma promovării examenului de licență susținut în sesiunea iulie 2009.
Cu toate că instanța de fond reține, în mod corect, că potrivit adeverințelor de studii, recurentele au absolvit Facultatea de D. și Administrație Publică, din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, au susținut și promovat examenul de licență, dobândind astfel titlul de licențiați, totuși, acestea refuză nejustificat să dea eficiența cuvenită actului juridic în discuție și trece nelegal peste efectele juridice produse de acesta, apreciind, lipsit de orice temei de drept, faptul că indiferent de conținutul adeverinței de licență, cererea reclamantelor este neîntemeiată. Motivarea instanței de fond potrivit căreia „reclamantele se prevalează de o adeverință emisă de pârâta U.S.H., și chiar dacă acest act nu a fost anulat, instanța nu poate, prin pronunțarea unei hotărâri, să legalizeze o situație de fapt ilegală”, este cel puțin surprinzătoare.
În opinia instanței de fond, valabilitatea limitată la 12 luni de la data susținerii și promovării examenului de licență este echivalentă cu pierderea titlului de licențiat dacă nu este eliberată imediat la expirarea acestei adeverințe diploma de licență.
În acest caz instanța de fond apreciază că dreptul câștigat, în urma promovării examenului de licență și invocat în cauză de reclamante, poate fi negociat între pârâtă și chematul în garanție, în dauna și prejudiciul acesteia.
M. Educației Naționale, în măsura în care aprecia că U. S. Haret ar fi încălcat normele legale privind organizarea programelor de studii, putea să ia măsuri care să corecteze sau să sancționeze conduita pârâtei U. S. Haret, lucru care nu s-a întâmplat.
Pasivitatea Ministerului Educației Naționale, coroborată cu eliberarea formularelor tipizate de Diplomă de licență pentru promoțiile anterioare (2007 și 2008) respectiv pentru absolvenții aceluiași program de studii care au urmat cursurile învățământului la distanță, valorează recunoașterea de către minister a legalității activităților desfășurate de către furnizorul de educație.
M. Educației Naționale se, prevalează în opinia recurentelor, de propria culpă.
Prin Decizia civilă nr. 7498 din 16.10.2014, Curtea de Apel București a admis recursul declarat de recurenții reclamanți și a modificaT în parte sentința civilă recurată în sensul că, A admis acțiunea, a obligat U. S. Haret la eliberarea în favoarea reclamanților a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, a obligat pârâta la plata către fiecare reclamant a sumei de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată și a menținut în rest sentința civilă recurată.
Instanța de recurs a reținut că reclamanții au urmat cursurile Universității S. Haret la facultățile, specializările și formele de învățământ menționate în considerentele sentinței recurate.
Au solicitat acestei intimate pârâte eliberarea diplomelor de licență după expirarea perioadei de valabilitate a adeverințelor de licență, dar aceasta nu a eliberat diplomele de licență.
Prin HG 693/2003 și HG 676/2007, U. S. Haret a fost acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ la zi, pentru mai multe domenii de licență, printre care și cele urmate de reclamanți.
Conform art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.
În consecință, U. S. Haret a organizat formele de învățământ la distanță, respectiv, cu frecvență redusă, iar ulterior absolvirii studiilor de către studenți are obligația de a elibera diplomele de licență și suplimentele la diplomele de licență.
Conform art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de către MECT (…).
Rezultă, așadar, că eliberarea actelor de studii absolvenților instituțiilor de învățământ superior este condiționată de desemnarea de către ministerul pârât a unității de specialitate care să tipărească formularele acestor acte.
Referitor la susținerea instanței de fond că U.S.H. nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a organiza, respectiv pentru care avea acreditări sau autorizare provizorie se reține că instanța nu este învestită cu analizarea legalității actelor care atestă calitatea reclamanților de licențiați, ca urmare a finalizării studiilor universitare și a promovării examenului de licență, analiză care ar fi impus examinarea respectării prevederilor legale ce reglementează regimul studiilor urmate de reclamanți.
S-a apreciat că ceea ce are de stabilit instanța în prezenta cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, este dacă refuzul Universității S. Haret de a elibera reclamanților diploma de licență și suplimentul la diplomă are un caracter nejustificat prin prisma faptului că actele emise de universitate, conform cărora reclamanții sunt licențiați, sunt acte în vigoare, care se bucură de prezumția de legalitate și produc efecte juridice.
În speță nu s-a solicitat analizarea îndeplinirii de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamanți, printr-o cerere care să aibă acest obiect, astfel că instanța nu are de examinat aspecte referitoare la lipsa acreditării, respectiv a autorizării de a funcționa provizoriu pârâta pentru formele de învățământ I.D și FR.
Examinarea prevederilor actelor normative la care instanța de fond face trimitere se impunea a fi făcută în cazul în care avea să se pronunțe asupra unei cereri având ca obiect legalitatea formelor de învățământ sus menționate, dar în speță, o asemenea cerere nu a fost formulată.
Nici susținerea că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamanților de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu nu poate fi reținută, în condițiile în care nu s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă faptul că formele de învățământ la specializările urmate de reclamanți trebuiau acreditate/autorizate provizoriu și că studiile reclamanților s-au desfășurat în afara cadrului legal.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - decizia nr. 2874 /2010, finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării. Potrivit deciziilor nr. 5656 din 24.11.2011, nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - în dosarele_, respectiv_, U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat în drept, să elibereze și diploma de licență. „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați în drept este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
S-a reținut ca fiind relevantă cauza B. împotriva României, constatîndu-se a fi incidente aceleași rațiuni pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din CEDO în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul siguranței publice „care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar”.
Pentru reținerea caracterului întemeiat al recursului, Curtea va avea în vedere și soluția de principiu pentru unificarea practicii, adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal în ședința din 7.11.2013, conform căreia pârâta U. S. Haret are obligația să elibereze diploma de licență și/sau suplimentul de diplomă, iar M.E.C.T.S., în calitate de chemat în garanție, are obligația să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă, la adoptarea acestei soluții de principiu avându-se în vedere jurisprudența reprezentată de deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 690/2012, 953/2012, 1638/2012 și 3302/2012.
Împotriva acestei decizii, recurenții-reclamanți au formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă.
Apreciază ca, in cauza sunt incidente dispozițiile art. 322 pct 1 VCPCiv cu privire la hotărârea pronunțata de instanța de recurs dat fiind ca „dispozitivul deciziei cuprinde dispoziții potrivnice care nu pot fi aduse la îndeplinire" raportat la rezolvarea solicitării de chemare in garanție a Ministerului Educației Naționale. Cu toate ca instanța de recurs admite cererea de chemare in judecata formulata de subsemnați dispunând obligarea Universității S. Haret la eliberarea diplomelor si a suplimentelor la diploma înțelege sa mențină, in rest, dispozițiile instanței de fond sub aspectul soluționării cererii de chemare in garanție" soluționând astfel, in mod contradictoriu, cererile formulate si lipsindu-i in acest fel de finalitatea demersului juridic si de posibilitatea de a obține efectiv diplomele si suplimentele solicitate.
Revizuenții au arătat că cererea de chemare in judecata se afla . cererea de chemare in garanție asfel ca, instanța, admitand-o pe prima ar trebui sa o soluționeze favorabil si pe cea de-a doua in contextul in care U. S. Haret nu are posibilitatea concreta de a elibera diplomele si suplimentele corespunzătoare, aprobarea tipăririi lor fiind in sarcina si competenta Ministerului Educației Naționale.
A pronunța o soluție contrara ar echivala cu lipsirea de eficienta juridica si utilitate practica a unei hotărâri judecătorești favorabile reclamanților.
Chiar instanța de fond, analizând excepția inadmisibilitatii cererii de chemare in garanție invocata de MEN a respins-o concluzionând insa ca cererea de chemare in garanție este admisibila daca s-ar recunoaște obligația universității de a emite diploma de licența "intrucat aceasta obligație a universității nu poate fi adusa la îndeplinire fara obligația ministerului de a aproba tipărirea formularelor tipizate. Legătura de interdependenta este reala si poate justifica îndeplinirea condiției de admisibilitate a chemării in garanție analizata, intrucat aceasta legătura se poate circumscrie unei obligații de despăgubire sau chemare in garanție (a se vedea pag.4 sentința).
De altfel, chiar înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal, încă din luna octombrie 2013, și-a unificat jurisprudența în cauzele având ca obiect obligarea pârâtei U. "S. Haret" să elibereze diploma de licență și suplimentele la diplomă, în sensul admiterii acțiunii și a cererii de chemare în garanție (cu titlu de exemplu, menționăm deciziile nr. 5.386/2011, nr. 5.656/2011, nr. 5.722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012, nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1.007/2012, nr. 1.008/2012, nr. 1.638/2012, nr. 1.639/2012, nr. 2.514/2012, nr. 2.515/2012, nr. 2.533/2012, nr. 2.534/2012, nr. 3.302/2012, nr. 3.349/2012, nr. 4.258/2012, nr. 4.260/2012, nr. 4.261/2012, nr. 4.496/2012, nr. 929/2012, nr. 5.091/2012, nr. 3.427/2013, nr. 3.431/2013 și nr. 5.062/2013) astfel ca, la soluția ce urmează a fi pronunțata in prezenta cauza, instanța trebuie sa ia in considerare principiul coerentei si unității jurisprudentei, consacrat ca atare in practica CEDO.
Revizuenții au invocat si motivul de revizuire prevăzut la art, 322 pct. 2 VCPCiv instanța, „nepronuntandu-se asupra unui lucru cerut" prin cererea de recurs reiterandu-și poziția sub aspectul chemării in garanție a Ministerului Educației Naționale si solicitând sa fie admisa cererea de chemare in garanție.
Astfel, au arătat că in ipoteza in care - dupa admiterea recursului declarat de reclamant împotriva hotărârii prin care s-a respins acțiunea si, in consecința, si cererea de chemare in garanție introdusa de parat - instanța, rejudecand fondul, admite acțiunea, ea trebuie sa soluționeze si cererea de chemare in garanție. Daca rejudecand acțiunea dupa admiterea recursului declarat de reclamant, instanța nu a rezolvat si cererea de chemare in garanție, hotărârea ei este susceptibila pentru a fi revizuita, in baza art 322 pct 2 C proc civ.
Au menționat că prezenta revizuire indeplineste toate condițiile de admisibilitate respectiv:
Hotărârea a cărei revizuire o solicită evoca fondul; hotărârea instanței de recurs este susceptibila de revizuire intrucat instanța a admis recursul si a modificat sentința atacata (o sentința care nu era susceptibila de apel) pronuntandu-se asupra raporturilor juridice deduse judecații, ceea ce inseamna ca a evocat fondul; hotărârea este irevocabila;
În drept, au invocate dispozițiile art. 322 pct. 1 si 2 din VCPCiv raportat la art 324 alin. 1 pct. 1 si art. 101 alin. 5 VCPCiv.
Intimata U. "S. HARET" a formulat întâmpinare, solicitând sa se încuviințeza cererea de revizuire, arătând, în esență, că avizul necesar tipăririi formularelor destinate actelor de studii, nu poate fi solicitat de revizuenți, intrucat nu au calitate procesuala activa, nu exista raport juridic direct intre absolvenți si M. Educației Naționale (M.E.N).
A arătat că obligația de a verifica condițiile legale pentru obținerea diplomei de licența, este in sarcina sa, motiv pentru care, soluția instanței de fond, de respingere a cererii de chemare in garanție era nelegala.
Analizând decizia nr.7498/2014 din perspectiva existentei in considerentele si implicit in dispozitivul acesteia a unei eventuale respingeri a cererii de chemare in garanție, considera ca revizuirea promovata in cauza este intemeiata.
Apreciază că soluția din prezenta cale de atac se impune si in considerarea respectării principiului coerentei si unității jurisprudentei, consacrat ca atare in practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Analizând cererea de revizuire prin raportare la decizia pronunțată de instanța de recurs, la motivele invocate de revizuenți și la dispozițiile art. 322 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac care are ca obiect hotărâri irevocabile ce pot fi retractate numai în cazurile expres și limitative enumerate de art. 322 din Codul de procedură civilă, orice alte critici care nu se circumscriu acestor motive de revizuire neputând fi primite de instanța de judecată învestită cu soluționarea unei astfel de cereri.
În cauza de față, revizuenții au invocat dispozițiile art. 322 pct. 1 și pct. 2 din Codul de procedură civilă:
“Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
1.dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
2.dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;”
În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct.1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că nu este incident în speță, întrucât decizia ce formează obiectul revizuirii nu cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire. Astfel, faptul că recursul recurenților-reclamanți a fost admis iar pârâta U. S. Haret (USH) a fost obligată să le elibereze acestora diplomele de licență și suplimentele de diploma nu este în contradicție cu faptul că a fost menținută soluția instanței de fond de respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale (MEN).
Astfel, nu se poate susține afirmația revizuenților și a intimatei USH, potrivit căreia U. nu are posibilitatea concreta de a elibera diplomele si suplimentele corespunzătoare, în condițiile în care nu a fost admisă cererea de chemare în garanție și nu a fost obligat MEN să aprobe tipărirea tipizatelor necesare.
Curtea reține că nu există niciun impediment pentru a se pune în executare hotărârea irevocabilă prin care USH este obligată la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă, U. în sarcina căreia a fost stabilită această obligație urmând a face demersurile legale către M. Educației Naționale, instituție publică care are, la rândul său, obligația de a de a-și îndeplini atribuțiile sale legale constând în aprobarea tipăririi tipizatelor, independent de soluția pronunțată asupra cererii de chemare în garanție (soluția de respingere a cererii de chemare în garanție rămânând irevocabilă prin nerecurarea de către USH), având în vedere că nu poate refuza îndeplinirea unor atribuții necesare pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești.
Câtă vreme dreptul revizuenților de a li se elibera displomele de licență și suplimentele la diploma a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, M. Educației Naționale are obligația de a sprijini, în limita atribuțiilor sale legale, punerea în executare a acestei hotărâri, chiar și în ipoteza în care nu s-ar fi formulat o cerere de chemare în garanție, susținerile intimate USH privind pretinsa lipsă calitate procesuală activă a absolvenților în raporturile cu MEN neputând fi reținute.
Pe de altă parte, inexistența pretinsei contradicții rezultă și din faptul că prin decizia supusă revizuirii, instanța de recurs nu a pronunțat o soluție de respingere a cererii de chemare în garanție concomitant cu soluția de admitere a acțiunii, ci a analizat sentința instanței de fond, în limitele învestirii, ținând cont de faptul că soluția de respingere a cererii de chemare în garanție nu a fost recurată de partea care a formulat cererea, respectiv de USH. Prin urmare, aparenta contradicție nu fost generată de pronunțarea unor soluții potrivnice de către instanța de recurs, în dispozitivul deciziei neregăsindu-se astfel de soluții, ci de faptul că instanța de recurs a analizat sentința recurată în limitele devoluțiunii, soluția de respingere a cererii de chemare în garanție rămânând irevocabilă prin nerecurare.
Astfel, Curtea apreciază că Decizia civilă nr. 7498 din 16.10.2014 nu cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, nefiind așadar incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea constată aspectele prezentate de revizuenți nu se circumscriu prevederilor procedurale menționate.
Împrejurarea că, prin Decizia civilă nr. 7498 din 16.10.2014 instanța de recurs nu a admis cererea de chemare în garanție, nu se încadrează în ipoteza în care nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, având în vedere că în cadrul căii de atac a recursului, controlul judiciar cu privire la hotărârea instanței de fond se face cu respectarea limitelor devoluțiunii, expresie a principiului disponibilității.
Astfel, instanța de recurs a menținut soluția pronunțată la fond asupra cererii de chemare în garanție a MEN, având în vedere că aceasta nu a fost recurată de pârâta USH, partea care a formulat cererea de chemare în garanție și care avea interesul de a exercita calea de atac împotriva soluției pronunțate. În condițiile în care soluția pronunțată prin sentința recurată asupra cererii de chemare în garanție nu a fost atacată cu recurs, în mod corect instanța de recurs a analizat sentința recurată numai din perspectiva cererii principale, în limitele recursului declarat de recurenții-reclamanți, revizuenții din cauza de față.
Nu are relevanță împrejurarea că, așa cum se susține în cuprinsul cererii de revizuire, prin recursul declarat recurenții și-au reiterat poziția, solicitând și admiterea cererii de chemare în garanție, în condițiile în care partea care a formulat cererea de chemare în garanție nu a atacat cu recurs soluția de respingere a cererii, având în vedere că raporturile juridice litigioase izvorâte din cererea de chemare în garanție se nasc exclusiv între partea care a formulat această cerere, în speță pârâta USH și partea chemată în garanție, în speță MEN.
Prin urmare, respectarea limitelor devoluțiunii și a principiului disponibilității impun ca, în situația în care, așa cum s-a întâmplat în cazul de față, soluția pronunțată asupra cererii de chemare în garanție nu este atacată cu recurs de cel puțin una dintre părțile raportului juridic litigios născut din formularea cererii (USH sau MEN), instanța de recurs să nu analizeze această soluție, urmînd ca ea să fie menținută ca rămasă irevocabilă prin nerecurare.
În concluzie, Curtea constată că nu este incident nici motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Din aceste considerente, constatând faptul că motivele invocate de revizuenți nu se circumscriu cazurilor de revizuire prevăzute de la art. 322 pct.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții T. (G.) M., P. (T.) V., B. M. și M. (G.) C., împotriva deciziei civile nr. 7498/16.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimații M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și U. S. HARET BUCUREȘTI, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. I. P. C. D. D. M.
GREFIER
D. G.-D.
Red./Tehnored. C.P.
Jud recurs C. C.-M., Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 4/2015. Curtea... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1126/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
