Anulare act administrativ. Decizia nr. 438/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 438/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 438/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2016:024._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 438
Ședința publică din data de 01.02.2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – A. G. ȚAMBULEA
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – M. C. I.
GREFIER – A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE I. împotriva sentinței civile nr. 1622/08.06.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul S. M., având ca obiect ”anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul S. M., prin avocat D. Burticel care depune împuternicire la dosar, lipsind recurent C. de Asigurări de Sănătate I. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței de faptul că s-au depus înscrisuri la dosar, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe noi de administrat în faza procesuală a recursului, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe susținerea acestuia.
Intimatul S. M., prin avocat, solicită respingerea recursului întrucât consideră că astfel de categorii de obligații nu pot fi impozitate de către C. de Asigurări de Sănătate și face trimitere la practica judiciară depusă la dosar.
De asemenea, intimatul S. M., prin avocat, învederează instanța de faptul că recurenta C. de Asigurări de Sănătate I. nu poate emite decizii de impunere, ci doar acte de executare silită.
Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 29.12.2014 reclamantul S. M. a solicitat anularea deciziei nr._/12.11.2014 prin care i-a fost respinsa contestatia, anularea deciziei de impunere din oficiu nr. 1492/16.06.2014 pentru suma totala de 24.449 lei și anularea deciziei referitoare la obligatiile de plata accesorii (fara numar si data) pentru suma totala de 14.562 lei.
Prin sentința civilă nr. 1622/8.06.2015 a Tribunalului I. a fost admisă acțiunea, a fost anulată decizia de impunere din oficiu nr. 1492/16.06.2014 și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii, instanța reținând următoarele:
In fapt, prin Decizia de impunere din oficiu nr. 1492/16.06.2014 si Decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii emise de C. de A. de Sanatate I., reclamantului i-au fost calculate contributia de asigurari de sanatate din venituri din tranzactii imobiliare, precum si accesorii, din continutul acestora rezultand un debit de 24.449 lei-majorari de intarziere-dobanzi de_ lei si 3667 lei-penalitati de intarziere.
Impotriva acestor decizii reclamantul a formulat contestatie administrativ fiscala, solutionata prin Decizia nr._/12.11.2014, fata de solutia dispusa de organul administrativ in cauza, reclamantul promovand prezenta actiune in contencios administrativ.
Analizand legalitatea actelor administrative fiscale contestate prin prisma motivelor invocate de reclamant dar si din oficiu, tribunalul a retinut urmatoarele:
Potrivit art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se intelege-actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Conform art. 41 cod procedura fiscala, prin act administrativ fiscal-specie a actului administrativ- se intelege actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legii privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale.
Astfel cum s-a stabilit in doctrina de specialitate pentru a fi valabil, un act administrativ trebuie sa indeplineasca patru conditii: a) sa fie emis de autoritatea competenta si in limitele competentei sale, b) sa fie emis in forma si cu respectarea procedurii prevazuta de lege, c) sa fie conform cu Constitutia, legile si actele normative in vigoare, d) sa fie conform cu interesul public prevazut de lege.
Competenta unei autoritati publice este stabilita prin lege, prin urmare ea nu poate fi transmisa unei alte autoritati publice decat tot prin lege, este obligatorie-in sensul ca nu se poate renunta la exercitarea ei si are caracter permanent chiar daca titularii unor functii sunt alesi pentru un mandat determinat.
In cauza de fata deciziile contestate de reclamant au fost emise de C. de A. de Sanatate I., in baza art. 35 al. 1 din Ordinul Presedintelui Casei Nationale de A. de Sanatate nr. 612/2007.
Or, dispozitiile art. 35 al. 1 din Ordinul Presedintelui Casei Nationale de A. de Sanatate nr. 612/2007 au fost anulate in parte prin sentinta civila nr. 835/08.02.2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a C. Administrativ si Fiscal (publicata in Monitorul Oficial nr. 243/04.04.2014) in privinta posibilitatii organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
S-a retinut in considerentele sentintei civile mentionate ca, dispozitiile contestate, respectiv art. 35 al. 1 din Ordinul Ordinul Presedintelui Casei Nationale de A. de Sanatate nr. 612/2007 incalca prevederile art. 86 al. 1 din OG nr. 92/2003, potrivit cu care decizia de impunere se emite de organul fiscal competent, iar potrivit art. 17 al. 5 din acelasi act normativ, organe fiscale sunt Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile subordonate acesteia, precum si compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale.
Prin urmare, tribunalul a constatat ca, in prezenta cauza, deciziile de impunere au fost emise de un organ necompetent, respectiv C. de A. de Sanatate I., careia legea ii recunoaste doar dreptul de a emite titluri executorii, nu decizii de impunere.
Emiterea unui act administrativ de catre un organ necompetent se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a actului, ilegalitatea datorata necompetentei neputand fi acoperita prin confirmare, prin urmare autoritatea administrației publice care era, de fapt, competentă să emită actul nu și-l poate însuși, și să considere că este emis cu respectarea competenței.
Singura soluție este emiterea unui nou act, cu același conținut cu primul, de această dată de către autoritatea competentă, care va produce efecte juridice din momentul emiterii.
Prin urmare, fata de considerentele anterior mentionate, tribunalul a admis actiunea si a anulat decizia de impunere din oficiu nr. 1492/16.06.2014 și decizia de calcul a obligațiilor accesorii, celelalte motive de nelegalitate invocate de reclamant urmand a nu mai fi analizate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta casa de Asigurări de Sănătate a Județului I., solicitând admiterea recursului și casarea în tot a sentinței atacate și rejudecarea procesului.
S-a invocat interpretarea greșită de instanța de fond a dispozițiilor legale, întrucât decizia de impunere emisă în sarcina contribuabilului este legală, având la bază art. 77 ind.1 din Codul fiscal.
C. de Asigurări de Sănătate I. a emis decizia de impunere în sarcina contribuabilului pe baza datelor transmise de ANAF, potrivit Protocolului P/5282/_/2007 cu modificările și completările ulterioare și în temeiul art. 88 din OG 92/2003, precum și prevederile art. 215 alin.3 din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Față de cele relatate mai sus, în consecință, s-a efectuat verificarea contribuabilului în baza de date a CAS I. și în lipsa declarației de venit anuale și s-a purces la stabilirea cuantumului obligațiilor de plată datorate FNUASS, prin emiterea deciziei de impunere din oficiu, ceea ce a generat și obligații de plată accesorii.
S-a invocat și faptul că eronat a reținut instanța că nu are calitatea de organ fiscal și pe cale de consecință nu poate să emită titluri de creanță în înțelesul art. 17 alin.5 din OG 92/2003; prevederile Legii nr. 95/2006 conferă Caselor de Sănătate calitatea de organe fiscale în înțelesul disp. art. 17 alin.5 din OG 92/2003, cu modificările și completările ulterioare.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 483 alin.1 rap. La 488 alin.1 pct.8 C.proc.civ.
Intimatul S. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, în principal pentru faptul că în mod corect tribunalul a constatat că deciziile de impunere au fost emise de un organ necompetent și, în al doilea rând, deoarece sunt neîntemeiate și motivele de nelegalitate ale deciziei de impunere.
Analizând sentința recurată prin prisma motivului de de recurs formulat, întemeiat pe disp. art. 488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., Curtea reține că recursul este nefundat, astfel:
Potrivit sentinței nr.835/08.02.2012 a C.-Secția de C. Administrativ si Fiscal, obiectul acțiunii în anulare îl constituia dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 potrivit cărora „în conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.”
Curtea a stabilit că dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 încălcau prevederile art. 86 alin. 1 din OG nr. 92/2003 potrivit cărora decizia de impunere se emite de organul fiscal competent, iar potrivit art. 17 alin. 5 din același act normativ, organe fiscale sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale. Ca urmare, organele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nu sunt organe fiscale și, în consecință, nu pot emite decizii de impunere.
Este adevărat că potrivit art. 216 din Legea nr. 95/2006, „CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală” iar potrivit art. 141 alin. 1 din acest din urmă act normativ „executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent…”.
Dar, decizia de impunere este un act de stabilire a impozitelor (reglementat în Titlul VI al Codului de procedură fiscală) și nu un act de executare silită. Ca urmare, decizia de impunere nu se confundă cu titlul executoriu, în condițiile în care acesta din urmă este emis în mod separat conform dispozițiilor art. 141 alin. 4.
În consecință, competența de a emite titluri executorii nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere – așa cum s-a arătat mai sus, aceste competențe sunt stabilite de legiuitor în mod distinct.
Față de considerentele mai sus expuse și văzând dispozițiile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis acțiunea și a anulat în parte dispozițiile atacate, în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
Conform art. 23 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, deci sentința irevocabilă nr.835/08.02.2012 a C.-Secția de C. Administrativ si Fiscal, publicată in Monitorul Oficial partea I, nr.243/ 04.04.2014 este general obligatorie si are putere pentru viitor.
Or, decizia de impunere atacată în cauză a fost emisă la data de 16.06.2014, în condițiile în care se produceau efectele general obligatorii ale sentinței irevocabile nr. 835/08.02.2012 ce arăta astfel cu putere de lege conferită de art. 23 din Legea nr.554/2004 că organele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nu sunt organe fiscale și, în consecință, nu pot emite decizii de impunere.
Chiar și un temei legal bazat pe art. V alin. 2 și 7 al OUG nr. 125/2011 este cronologic anterior sentinței nr.835/2012 și ar veni să nege caracterul general obligatoriu și pentru viitor al acestei hotărâri judecătorești, conferit de art. 23 din Legea nr. 554/2004. În același timp ierarhia normelor juridice impune aplicarea art. 23 din Legea nr. 554/2004 în defavoarea OUG nr. 125/2011.
In al doilea rând, considerentele acestei sentințe nu sunt lipsite de eficiență juridică prin invocarea echivocului art. V alin.2 și 7 din OUG nr. 125/2011, ci sunt confirmate prin claritatea competenței materiale stipulate în art.V alin.1 și 4 din OUG nr. 125/2011 ce arată că începând cu data de 1 iulie 2012, competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX^2 al Codului fiscal revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Începând cu data de 1 iulie 2012, casele de asigurări sociale predau organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea colectării, creanțele reprezentând contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX^2 al Codului fiscal, stabilite și neachitate până la data de 30 iunie 2012. Predarea-preluarea se face până la data de 30 septembrie 2012, pe titluri de creanță și pe scadențe, pe baza protocolului de predare-primire și a următoarelor documente:
a) înscrisuri în care sunt individualizate creanțele datorate și neachitate până la data predării-preluării și care reprezintă titluri executorii;
b) situația soldurilor contribuțiilor stabilite până de data de 30 iunie 2012 și neîncasate până la aceeași dată;
c) o copie a titlurilor în care sunt individualizate plățile anticipate stabilite pentru anul 2012;
d) orice alte informații disponibile, necesare urmăririi și verificării sumelor datorate.
Deci cu atât mai mult, prin stabilirea competenței materiale de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice în favoarea ANAF, decizia de impunere emisă în cauză de CNAS la data de 16.06.2014 era nelegală.
Acestea sunt considerentele pentru care Curtea reține că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a legii, atunci când a reținut lipsa competenței Casei de Asigurări de Sănătate de a emite decizii de impunere la data emiterii deciziei contestate, prevederile invocate de recurentă pentru a susține existența acestei competențe fiind contracarate tocmai de caracterul definitiv al sentinței nr.835/08.02.2012 a C.-Secția de C. Administrativ si Fiscal, care a stabilit contrariul, așa cum am arătat.
În ceea ce privește motivele de recurs prin care se susține legalitatea deciziei de impunere, Curtea reține că acestea sunt fără obiect, cât timp prima instanță a constatat lipsa competenței pentru emiterea deciziei de impunere, iar aceste considerente au fost menținute.
În consecință, în baza art. 496 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE I., cu sediul în sector 1, București, .. 46, împotriva sentinței civile nr. 1622/08.06.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul S. M., cu domiciliu în Voluntari, .. 26B, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. G. Țambulea A. P. M. C. I.
GREFIER
A. G.
Red.AGȚ/th.dact.AGȚ/16.02.2016/4 ex
Judecător fond-LGC/Tb I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 189/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Sentința nr. 501/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
