Anulare act administrativ. Sentința nr. 401/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2016

Sentința nr. 401/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 401/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.401

Ședința publică de la 10.02.2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - G. D.

GREFIER - C. A.

Pe rol fiind acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de formulată de reclamantul Ș. M. și a cererii de intervenție în nume propriu formulată de intervenienta P. M. I. L., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, P. de F. Târgșor și G. R. prin Secretariatul General al Guvernului, având ca obiect „anulare act administrativ”.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 01.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta încheiere, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 08.02.2016 și apoi la data de 10.02.2016.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Ș. M. în contradictoriu cu următoarele instituții M. Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, P. de femei Târgșor, solicitând anularea deciziei directorului Penitenciarului Târgșor nr. G2 1112/PTPH/l 5.05.2015 și obligarea acestuia la permiterea vizitei fără dispozitiv de separare, anularea prevederilor art. 2 alin. 2 din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 și a prevederilor art. 224 arin. 5 din HG nr. 1897/2006, și să constate pe calea excepției de nelegalitate suspendarea aplicării art. 2 alin. 2 din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 și a prevederilor art. 224 alin. 5 din HG nr. 1897/2006 până la judecarea pe fond a prezentei cauze.

În motivare a arătat următoarele:

Prin adresa 1112/PTPH/l1.05.2015 a solicitat conducerii Penitenciarului Târgșor aprobarea efectuării vizitei fără dispozitiv de separe cu o persoană aflată în arest preventiv și deținută în respectivul penitenciar.

La data de 15.05.2015, prin decizia directorului penitenciarului nr. G2 1112/PTPH/15.05.2015, anexată prezentei, prin care i se comunică că terței persoane cu care a solicitat vizita nu i s-a aprobat acest lucru.

Ținând seamă că răspunsul instituției nu a vizat solicitarea sa și nici nu a fost motivat, a înaintat o plângere prealabilă înregistrată la nr. G2 1137/09.06.2015 prin care a solicitat revocarea respectivei decizii și anularea în parte a dispozițiilor Ordinului nr. 2714/C/2008, în privința persoanelor arestate preventiv.

În chiar cuprinsul Regulamentului de ordine interioară al Penitenciarului Târgșor, versiunea 2013, aprobat de comisar șef de penitenciare F. S., se aduce la cunoștința persoanelor private de libertate că "pentru cei din regim maximă siguranță, închis, arestați preventiv sau cei care nu au încă regimul de executare stabilit vizita se poate desfășura, cu aprobarea directorului, în spații fără dispozitive de separare...", ( sublinierile aparțin Penitenciarului Târgșor).

Se dovedește astfel că pe de o parte, reglementările subsecvente legii de executare a pedepselor și măsurilor preventive sunt realizate prin adăugarea nepermisă la lege și, pe de altă parte, aceste dispoziții din Regulamentul de ordine interioară contravin flagrant celor afirmate de chiar directorul penitenciarului în răspunsul său la plângerea sa prealabilă.

In motivarea răspunsului Penitenciarului Târgșor la plângerea prealabilă este invocat art. 2 alin. 2 din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 se afirmă că "Vizita cu dispozitive de separare se acordă persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță și regimul închis, persoanelor arestate preventiv și persoanelor condamnate până la stabilirea regimului de executare a pedepsei" sublinierile aparțin penitenciarului).

Mai mult, urmare a asimilării regimului de arest preventiv cu cel de maximă siguranță/închis persoana în cauză are restrânse, în mod discriminatoriu în raport cu principiul prezumției de nevinovăție, la maximum toate drepturile: dreptul la pachet, dreptul la vizită, dreptul la convorbiri telefonice, dreptul la viață intimă etc.

Acest răspuns și temei le consideră nelegale și neconstituționale.

In lumina Deciziei Curții Constituționale nr. 361 din 7 mai 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 - 222 și art. 241 alin.(ll) lit. a) din Codul de procedură penală se "... încalcă principiul prezumției de nevinovăție ... din Constituție, care implică faptul că, până când sentința pronunțată nu devine aplicabilă, suspectului sau acuzatului nu i se pot impune restricții comparabile, ca termen și severitate, cu pedeapsa penală".

Față de acest aspect trebuie subliniat că însăși Legea nr. 254/2013 prevede, pe lângă abrogarea explicită a Legii nr. 276/2006 la art. 190 lit. b), prevede o instituție juridică nouă, la art. 111 alin. (1), aceea a unui "regim propriu de executare" a măsurilor preventive.

Mai mult, invocă P. Târgșor ultraactivitatea "actelor normative subsecvente" emise în executarea legii 275/2006, în temeiul art. V al. 2 din OUG nr. 3/2014.

Ce nu precizează însă instituția pârâtă este faptul că art. V al. 2 din OUG nr. 3/2014 arată că "până la . actelor normative subsecvente, emise în executarea prezentei legi, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acesteia, tuturor unităților penitenciare, centrelor educative, centrelor de detenție, centrelor de reținere și arestare preventivă, precum și centrelor de arestare preventivă" or, tocmai aceste acte subsecvente, din lipsa de diligentă a celor chemați să le promoveze, asimilează nelegal și neconstituțional arestatul preventiv cu persoana condamnată.

Atât timp cât persoana la care a solicitat vizită fără dispozitiv de separare, s-a aflat în arestul central al DGPMB, vizita se realiza fără acest tip de dispozitiv de separare.

Consideră că regimul aplicabil persoanelor arestate preventiv trebuie să fie unul unitar și nediscriminatoriu precum și în concordanță cu Legea fundamentală, sub umbrela prezumției de nevinovăție, iar nu unul asimilat forțat, în afara cadrului constituțional și legal cu cel mai dur regim de executare a pedepselor (regimul maximă siguranță/închis).

Pe cale de consecință, consideră că atât art. 224 alin. (5) din HG nr. 1897/2006 cât și art. 2 alin. 2 din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 sunt nelegale și contravin flagrant art. 23, art. 26 și art. 53 din Constituția R., prin asimilarea arestului preventiv, ce se bucură pe deplin de prezumția de nevinovăție, cu regimul de maximă siguranță și regimul închis, și al cel al persoanelor condamnate până la stabilirea regimului de executare a pedepsei, ce sunt toate regimuri de executare a pedepselor urmare unei condamnări penale.

În drept, dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În dovedire au fost atașate î n fotocopie înscrisuri:plângere prealabilă, răspunsul comunicat reclamantului la plângerea prealabilă.

Totodată P. M. I. L. a formulat CERERE DE INTERVENȚIE PRINCIPALA in cauza ce formează obiectul dosarului sus-rubricat, intrucat se află în stare de arest preventiv la P. Targsor, este supusa nelegal unui regim asimilat forțat celui mai dur regim, respectiv regimului inchis/maxima siguranța aplicat condamnaților definitiv, incalcandu-se prezumția de nevinovăție pretinde aceleași drepturi ca si reclamantul si achiesează la solicitările reclamantului, acestea fiind aceleași.

Anexează refuzul Administrației Penitenciarului Targsor de aprobare a vizitei fara dispozitiv de separare.

In drept: art. 61 alin. 2 NCPC

Cererea a fost timbrată cu 50 lei.

Reclamantul SOVA M. a formulat precizări în sensul că:

•Capătul 2 din cererea introductiva de instanța vizează o cerere de anulare pe calea excepției de nelegalitate prevăzuta de art. 4 din Legea nr. 554/2004; având in vedere ca nu solicit anularea pe cale directa, apreciază ca nu se impune nici timbrarea acestui capăt cu suma de 100 lei;

•înțelegr sa se judece si cu emitentul HG nr. 1897/2006, respectiv G. R., prin Secretariatul General al Guvernului,

•In ceea ce privește capătul 3 din cererea introductiva - respectiv cel vizând suspendarea - in temeiul art. 406 NCPC,solicită a se lua act de renunțarea la judecata, din rațiuni de celeritate; de asemenea renunță la proba cu interogatoriu;

In ceea ce privește capătul 1 din cererea introductiva de instanța menționează ca acesta se judeca si cu Administrația Naționala a Penitenciarelor si ca acesta vizează aplicarea art. 111 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 (asa cum a arătat si in cererea introductiva - pag. 2 alin. 5) fiind vorba de o persoana arestata preventiv ( aflata in stare de arest preventiv la P. Targsor, in regim inchis/maxima siguranța) care se bucura de prezumția de nevinovăție si care nu trebuie sa aiba un regim de aplicare a masurilor preventive asimilat forțat, neconstitutional si nelegal unui condamnat - in regimul cel mai dur de executare a pedepselor, inchis si de maxima siguranța.

Conform art. 111 alin. 1 din Legea nr. 254/2013:

"Regimul de executare a măsurilor preventive privative de libertate

(1) Persoanele reținute sau arestate preventiv aflate în centrele de reținere și arestare preventivă se supun unui regim propriu de executare, în vederea unei bune desfășurări a procesului penal, cu respectarea drepturilor fundamentale."

Cererea mea nu vizează: art. 38 din Legea nr. 275/2006 (abrogata prin art. 190 alin. 1 lit. B din Legea nr. 254/2013), nici art. 39 din Legea nr. 254/2013 - in aceste texte reglementându-se regimul persoanelor condamnate si nu arestate preventiv.

Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare la cererea de intervenție principală formulată de P. M. I. L., solicitând a fi respinsă cererea de intervenție principală formulată în prezenta cauză ca nefiind admisibilă în principiu.

În conformitate cu dispozițiile art. 61 al. 1 din Codul de procedură civilă: „Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare". A.. 2 stipulează: „Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta."

Prin Decizia nr. 3522/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, s-a reținut că „în analizarea condițiilor de admisibilitate a intervenției principale formulată în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, se impune luarea în considerare, atât a specificului elementelor de drept administrativ, cât și a regulilor de procedură speciale în această materie." Astfel, întrucât intervenientul principal dobândește în proces o poziție similară cu cea a reclamantului, cererea de intervenție principală trebuie să îndeplinească toate condițiile de admisibilitate ale acțiunii în contencios administrativ.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „(1) înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

(1A1) în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând."

Prin urmare, dreptul de a se adresa instanței de judecată se poate exercita numai după ce a fost epuizată procedura plângerii prealabile in conformitate cu art.7 din Legea nr.554 din 2004, procedură obligatorie.

Intervenienta nu a dovedit parcurgerea procedurii prealabile, cerință prevăzută pentru admisibilitatea prezentei acțiuni în contencios administrativ, motiv pentru care solicită respingerea cererii de intervenție principală ca inadmisibilă.

Pârâtul P. de F. Târgșor a formulat întâmpinare la cererea de intervenție principală formulată de P. M. iNGRID L., arătând următoarele:

1. Invocă excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel București, față de obiectul cererii de chemare în judecată, care vizează aspecte referitoare la acordarea dreptului la vizită fără dispozitiv de separare în cadrul penitenciarului, ia faptul că intervenienta consideră că în perioada când a fost arestată preventiv ia unitatea noastră, astfel cum menționează în cererea de intervenție principală, a fost supusă unui regim asimilat forțat celui mai dur regim.

Invocă inadmisibilitatea acțiunii față de nerespectarea procedurii special instituite de legea 254/2013 art. 56 și 57, potrivit căreia persoana aflată în detenție în cazul în care se consideră vătămată într-un drept al său, se adresează judecătorului de

supraveghere, potrivit legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Potrivit art. 9 din legea 254/2013, judecătorul de supraveghere a privării de libertate supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, prin exercitarea atribuțiilor stabilite prin legea 254/2013. Judecătorul de supraveghere potrivit art.9, al 2 a) soluționează plângerile deținuților privind exercitarea drepturilor prevăzute de legea 254/2013.

(3)Atribuțiile administrativ-jurisdicționale se exercită în cadrul procedurilor speciale prevăzute în prezenta lege și se finalizează printr-un act administrativ-jurisdicțional, denumit încheiere.

(4)în exercitarea atribuțiilor sale, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate audia orice persoană, poate solicita informații ori înscrisuri de la administrația locului de deținere, poate face verificări la fața locului și are acces la dosarul individual al deținuților, la evidențe și orice alte înscrisuri sau înregistrări necesare pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege.

(5)încheierile judecătorului de supraveghere a privării de libertate devenite executorii, precum și dispozițiile scrise date administrației locului de deținere în procedura refuzului de hrană, potrivit legii, sunt obligatorii.

(6)Administrația penitenciarului sau, după caz, a centrului de reținere și arestare preventivă, centrului de arestare preventivă, centrului educativ și centrului de detenție pune la dispoziția judecătorului un spațiu amenajat. M. Justiției asigură dotarea spațiului cu mijloacele materiale necesare desfășurării în bune condiții a activității acestuia.

Față de faptul că intervenienta solicită prin însușirea acțiunii reclamantului Ș. M. care a formulat acțiunea principală, anularea deciziei directorului Penitenciarului nostru G 2 112/PTPH/15.05.2015 referitoare la acordarea dreptului la vizită, solicitându-se totodată prin acțiune și permiterea vizitei fără dispozitiv de separare, Curtea de Apel București nu are competența materiala de a soluționa prezenta cauză. Dreptul la vizită este un drept reglementat prin legea 254/2013, iar titularul acestui drept este persoana lipsită de libertate aflată în custodia penitenciarului.

ART. 68

Dreptul de a primi vizite și dreptul de a fi informat cu privire la situațiile familiale deosebite

(1)Persoanele condamnate au dreptul de a primi vizite, în spații special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului administrației penitenciarului.

(2)Persoanele aflate în vizită sunt supuse controlului specific.

(3)Durata și periodicitatea vizitelor, modul de organizare a acestora, precum și calitatea persoanelor vizitatoare se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Fiind un drept reglementat prin legea 254/2013, împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, potrivit art 56 din legea 254/2013. Potrivit ai.3 art 56, persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, iar acesta soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia și care poate admite sau respinge plângerea.

Potrivit al 9 art. 56, competența de soluționare a plângerii formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Prin legea 254/2013 se instituie o procedură specială, tocmai în vederea asigurării respectării drepturilor persoanelor aflate în custodia penitenciarului, de a se adresa atunci când se consideră afectate în exercitarea drepturilor, judecătorului de supraveghere. Acesta are competența potrivit art.57 din legea 254/2013 să asigurare respectarea drepturilor persoanelor aflate în penitenciar. "(1) Respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele condamnate este asigurată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate." Iar dreptul la vizita fiind un drept reglementat prin legea 254/2013 competența soluționării pretențiilor intervenientei revine judecătorului de supraveghere. Această competență are caracter special, aplicându-se cu prioritate față de orice alte prevederi legale, deci și față de cea reglementată prin legea contenciosului administrativ, pentru celeritatea soluționării plângerilor, tocmai datorită caracterului special al drepturilor reglementate în favoarea titularilor acestor drepturi care sunt persoanele lipsite de libertate. Potrivit art. 9, al. 2 a) Judecătorul de supraveghere soluționează plângerile deținuților privind exercitarea drepturilor prevăzute de legea 254/2013, cu atât mai mult cu cât legea conferă competență de a supraveghea și controla asigurarea legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate-art 9 alin.1, prin exercitarea atribuțiilor stabilite prin legea 254/2013.

Prin urmare, urmează a fi admisă excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel București față de obiectul cererii de chemare în judecată formulat de reclamantul Ș. M. și însușit de intervenientă, respectiv anularea unei măsuri dispuse de administrația penitenciarului nostru și acordarea vizitei fără dispozitiv.

Totodată solicită a fi respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată față de nerespectarea procedurii instituite prin legea 254/2013, art 56 și art. 57.

Invocă excepția lipsei de interes a reclamantului, dar și a intervenientei față de împrejurarea că P. M. I. L. nu se mai află în custodia penitenciarului, aceasta nemaiavând calitatea de deținută în penitenciar, fiind înlocuită măsura arestării preventive în data de 09.07.2015.

Nu mai este întrunită astfel condiția existenței un interes potrivit art. 61 Noul Cod procedură civilă, " oricine are un interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare". Astfel, obiectul cererii formulate nu mai poate fi pus în aplicare, intervenientă nemaiavând calitatea de persoană arestată preventiv în penitenciar și nici de persoană condamnată.

Pe fond, solicită a fi respinsă acțiunea formulată ca nefondată pentru următoarele motive.

In fapt, se solicită anularea măsurii dispuse de directorul penitenciarului care nu a aprobat vizita în modalitatea solicitată, respectiv fără dispozitiv de separare. Vizita a fost solicitată de deținută în data de 13.05.2015 și a fost acordată cu dispozitiv de separare în data de 16.05.2015 astfel cum rezultă din copia extras din Registrul vizite.

Intervenienta a beneficiat de mai multe vizite ale reclamantului Ș. M. în perioada cât s-a aflat arestată preventiv, atât anterior acestei solicitări ce face obiectul acțiunii, cât și ulterior, respectiv în data de 29.04.2015, 03.05.2015, împreună cu sora deținutei, 10.05.2015, 16.05.2015, 24.05.2015, 01.06.2015, 07.06.2015, 13.06.2015, 23.06.2015, 05.07.2015, astfel cum rezultă din Aplicația electronica -sistemul de evidență a datelor persoanelor private de libertate, respectiv secțiunea evidența vizitelor.

În aplicarea acestei măsuri penitenciarul a avut în vedere prevederile al. 4 art. 38 din Ordinul Ministerului Justiției 2714/C/2008, potrivit căruia, în mod excepțional, vizita fără dispozitive de separare se poate acorda și persoanelor condamnate pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei, persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță ori regimul închis, precum și arestaților preventiv, cu aprobarea directorului locului de deținere, în condițiile art. 38 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006. Intervenienta avea la momentul cererii calitatea de arestată preventiv, pentru ca în data de 09.07.2015, să se înlocuiască măsura arestării preventive, fiind liberată sub control judiciar conform încheierii nr. 980/2015 pronunțată în dosar_ de înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, directorul penitenciarului nu a aprobat vizitarea persoanei aflate în penitenciar fără dispozitiv de separare, excepțiile fiind asimilate unor situații excepționale, vizita fără dispozitiv de apărare putând fi aprobată doar în situațiile prevăzute de alin.4 din OMJ 2714/C/2008:

(4) Directorul unității poate aproba, în situațiile prevăzute la alin. (3), ca vizita să se desfășoare în spații fără dispozitive de separare în următoarele situații:

a)pentru stimularea persoanelor private de libertate care au o conduită corespunzătoare, participă activ la activitățile lucrative, de educație și asistență psihosocială și îndeplinesc obiectivele stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

b)cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie;

c)la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia vizitelor întreprinse de aceștia în penitenciare.

Dreptul la vizită este reglementat și prin HG 1897/2006 prin care s-a aprobat Regulamentul de aplicare a Legii 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Prevederile acestor acte normative se aplică în continuare până la . actelor normative subsecvente emise în executarea legii 254/2013 conform art. V al 2 din OUG 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative.

Menționează că nici una din condițiile menționate nu au fost îndeplinite, vizita nefiind solicitată cu ocazia unui eveniment deosebit, potrivit pct. b) al. 4, iar intervenienta nu a participat activ la activități lucrative, de educație și asistență psihosocială în perioada 16.04.2015 -data depunerii în penitenciar și până ia solicitarea vizitei, fiind prezentă doar la o oră în cadrul unui concurs tematic "Ziua Europei" în data de 20.05.2015, aspect care nu poate fi apreciat ca fiind o participare intensă la programe și activități - anexând foia de prezenta din 20.05.2015.

Deși reclamantul și intervenienta susțin că nu au avut în vedere prevederile art.38 din legea 275/2006 și art.39 din legea 254/2013, de fapt se solicită anularea unei măsuri a administrației penitenciarului și acordarea unui drept persoanei arestate preventiv la data solicitării, respectiv dreptul la vizită.

Asupra acestor măsuri deține însă competența Judecătorul de supraveghere din cadrul penitenciarului, care pentru realizarea rolului său de a asigura supravegherea și controlul asigurării legalității măsurilor privative de libertate - art 9 alin.1, își exercită atribuțiile stabilite prin legea 254/2013, inclusiv soluționarea plângerilor deținuților cu privire la drepturile acestora conform art.56 și 57 din legea 254/2013.

In drept, dispozițiile legale invocate, art 61 Noul Cod procedură civilă, art.9, art.56, art.57, precum și celelalte prevederi din legea 254/2013, art V al. 2 OUG 3/2014 privind luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării legii 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, Ordinul Min. Justiției 2714/C/2008, HG 1897/2006 - art. 38.

Anexează în copie încheierea 980/2015 a ICCJ din iulie 2015. extras Aplicația Informatizată evidența vizite, foaie prezență activități, copie registru vizita în 16.05.2015,

Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat î ntâmpinare atât la cererea principală, cât și la cererea de intervenție principală, arătând următoarele:

1. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru considerentele pe care le va expune în continuare:

Potrivit art. 36 din Legea 134/2010, republicată, privind codul de procedură civilă „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios astfel cum acesta este dedus judecății".

Ș. M. și intervenienta au chemat în judecată Administrația Națională a Penitenciarelor pentru anularea unei decizii a directorului Penitenciarului Târgșor precum și a unor prevederi dintr-un act normativ emis de M. Justiției și a unor dispoziții cuprinse într-o Hotărâre a Guvernului R., respectiv pentru suspendarea aplicării dispozițiilor criticate din actele normative sus-menționate.

Însă, pentru a avea calitate de parte în proces, Administrația Națională a Penitenciarelor ar trebui să aibă și calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept dedus judecății, ceea ce nu se întâmplă în cauza de față.

În consecință, având în vedere că așa numitul act administrativ a cărui anulare se pretinde a fost emis de P. Târgșor iar emitenții dispozițiilor legale criticate sub aspectul legalității sunt M. Justiției, respectiv G. R., apreciază că Administrația Națională a Penitenciarelor nu are legitimitate procesual în prezenta cauză, sens în care solicită respingerea acțiunii și a cererii de intervenție principală ca introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

În același sens, în baza art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, unitățile de penitenciare (inclusiv P. Târgșor) au personalitate juridică.

Excepția lipsei de interes a reclamantului și intervenientei față de împrejurarea că numita P. M. I. L., persoana cu privire la care s-a solicitat acordarea vizitei fără dispozitiv de separare, nu se mai află în custodia Penitenciarului Târgșor, ca urmare a înlocuirii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.

În consecință, obiectul cererii formulate nu mai poate fi realizat, având în vedere că sus-numita nu mai are calitatea de persoană privată de libertate, în data de 09.07.2015, aceasta fiind pusă în libertate ca urmare a înlocuirii măsurii arestării preventive.

Prin urmare, nu se mai justifică interesul reclamantului în acordarea vizitei fără dispozitiv de separare, câta vreme numita P. M. I. L. nu mai este arestată preventiv și, în consecință, nu se mai pune problema acordării dreptului la vizită.

Netimbrarea cererii de chemare în judecată

Conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit.b) din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru cu modificările și completările ulterioare: „Se taxează cu 100 lei următoarele acțiuni și cereri introduse la instanțele judecătorești: b) cereri în anularea sau în constatarea nulității unui act juridic nepatrimonial"

De asemenea, potrivit art. 16 lit. a) din actul normativ sus-menționat „în materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează: a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins [...]- 50 lei".

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea unui act administrativ dar și a unor acte cu caracter normativ iar prin raportare la prevederile legale sus-menționate acestuia îi revine și obligația de plată a taxei de timbru.

Având în vedere aspectele sus-menționate, urmează a se pune în vedere reclamantului, în conformitate cu art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 să procedeze la achitarea taxei judiciare de timbru datorate până la primul termen de judecată.

În mod subsecvent, în situația în care reclamantul nu-și îndeplinește obligația de plată a taxei judiciare de timbru, solicită anularea acțiunii ca netimbrată.

Cu referire la plata taxei de timbru, apreciază neîntemeiată susținerea reclamantului din cuprinsul răspunsului la adresa instanței din data de 24.06.2015, potrivit căreia, „capătul 2 din cererea introductivă vizează o cerere de anulare pe calea excepției de nelegalitate" și, în considerarea faptului că nu solicită anularea pe cale directă nu se impune nici timbrarea acestui capăt de cerere cu suma de 100 de lei.

Potrivit art. 4 alin.(4) din Legea 554/2004, Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege".

De asemenea a fost invocată și excepția inadmisibilității cererii de intervenție având în vedere că nu a fost urmată procedura plângerii conform legii de executare a pedepselor de către intervenientă.

Pe fondul cauzei se impune respingerea acțiunii și a cererii de intervenție ca nefondată, pentru considerentele de mai jos:

1. Cu privire la anularea deciziei directorului Penitenciarului Târgșor nr. G21112/PTPH/15.05.2015 și obligarea acestuia la acordarea vizitei fără dispozitiv de separare

Reclamantul și intervenienta își întemeiază cererea de chemare în judecată pe faptul că a solicitat conducerii Penitenciarului Târgșor aprobarea efectuării vizitei fără dispozitiv de separare cu o persoana privată de libertate deținută în acest penitenciar, solicitarea sa nefiind aprobată de conducerea unității de detenție.

Astfel, prin adresa nr. G21112/PTPH/15.05.2015 (anexa nr.1) P. Târgșor i-a comunicat reclamantului că „cererea persoanei private de libertate P. M. I. L. nu a fost aprobată, întrucât nu îndeplinește condițiile legale".

Din analiza documentelor anexate cererii de chemare în judecată reiese că persoana privată de libertate cu privire la care s-a solicitat acordarea vizitei fără dispozitiv de separare a adresat conducerii penitenciarului, la rândul său, o cerere în acest sens, solicitarea nefiind aprobată (anexa nr. 2).

De altfel, persoana privată de libertate cu privire la care s-a solicitat acordarea vizitei fără dispozitiv de separare este persoana care a formulat și cererea de intervenție principală, respectiv P. M. I. L..

P. M. I. L., fiica lui N. și a E., născută la 13.01.1975, a fost arestată preventiv la data de 18.03.2015 pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 19U/18.03.2015 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal nr._, fiind transferată din arestul poliției în P. Târgșor la data de 16.04.2015.

La data de 09.07.2015, sus-numita a fost pusă în libertate, ca urmare a înlocuirii, de către înalta Curte de Casație și Justiție, a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, conform încheierii nr. 980/2015 pronunțată în dosarul nr._ de înalta Curte de Casație si Justiție.

Prin acțiunea formulată, reclamantul solicită anularea „deciziei directorului Penitenciarului Târgșor nr. G21112/PTPH/15.05.2015" deși aceasta nu este act administrativ în înțelesul art. 2 alin. (1) lit c) din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ ci răspunsul Penitenciarului Târgșor la solicitarea transmisă de reclamant, prin e-mail, la data de 11.05.2015 și înregistrată în P. Târgșor cu nr. 1112/12.05.2015.

Astfel, potrivit legii contenciosului administrativ, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Reclamantul și intervenienta au abordări contradictorii, în cuprinsul cererii de chemare în judecată și al cererii de intervenție susținând, pe de o parte, că au solicitat conducerii Penitenciarului Târgșor aprobarea efectuării vizitei cu o persoană aflată în arest preventiv deținută în acest penitenciar, iar, pe de altă parte, că răspunsul unității nu a vizat solicitarea sa și nici nu a fost motivat.

În acest sens, prin e-mailul transmis în data de 11.05.2015, ora 12.20, (anexa nr.3) pe adresa de poștă electronică a Penitenciarului Târgșor, reclamantul Ș. M. a solicitat „aprobarea vizitei la d-na P. M. I. L., planificată a se desfășura în data de 16.05.2015, ora 15 45, fără dispozitiv de separare."

Ca urmare a solicitării reclamantului, P. Târgșor a răspuns, prin adresa nr. G21112/PTPH/15.05.2015, că „cererea persoanei private de libertate P. M. I. L. nu a fost aprobată, întrucât nu îndeplinește condițiile legale". Răspunsul administrației locului de deținere a avut la bază inclusiv cererea formulată la data de 13.05.2015 de doamna P. M. I. L., prin care, la rândul ei, aceasta solicita „acordarea vizitei fără dispozitiv de siguranță cu domnul Ș. M.".

Or, dată fiind situația de fapt, în considerarea faptului că atât cererea reclamantului cât și cea a persoanei private de libertate, aveau același obiect, sigur, privit din perspective diferite, susținerea reclamantului potrivit căreia răspunsul Penitenciarului Târgșor nu a vizat solicitarea sa, este tendențioasă și nefondată.

Răspunsul Penitenciarului Târgșor la solicitarea reclamantului, dar și răspunsul la plângerea prealabilă formulată de acesta, având ca obiect acordarea vizitei fără dispozitiv de separare cu o persoană arestată preventiv, au fost fundamentate pe dispozițiile legale aplicabile. În acest sens, apreciază că nu există niciun temei pentru obligarea directorului Penitenciarului Târgșor la acordarea vizitei cu persoanele arestate preventiv, fără dispozitiv de separare, în alte condiții decât cele legale.

Mai mult decât atât, solicitarea reclamantului și a intervenientei corespunzătoare acestui capăt de cerere a devenit lipsită de obiect, având în vedere că la data de 09.07.2015, numita P. M. I. L. a fost pusă în libertate, ca urmare a înlocuirii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.

Referitor la anularea prevederilor art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 și a prevederilor art. 224 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006 și constatarea nelegalității acestora, pe calea excepției:

Reclamantul și intervenienta se consideră vătămați în drepturile și interesele legitime printr-un pretins act administrativ emis de P. Târgșor, precum și prin dispozițiile cuprinse în două acte normative care reglementează modul de acordare a vizitelor, respectiv art. 224 alin. (5) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006, și art. 2 alin.(2) din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/2008.

Potrivit art. 2 alin.(1) lit. a) din Legea 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, persoană vătămată este definită ca fiind „orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri"

Or, în cazul supus dezbaterii onoratei instanțe, cele două acte normative criticate sub aspectul legalității nu vizează drepturi ale reclamantului, referindu-se strict la persoanele aflate sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau a unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, categorii din care reclamantul nu face parte.

În ceea ce privește interesul acela de a menține legătura cu persoana privată de libertate P. M. I. L., menționează că acesta a fost satisfăcut prin desfășurarea vizitei cu persoana în cauză, în data de 16.05.2015.

Potrivit art. 224 alin. (5) din Regulamentul de aplicare a Legii 275/2006, cu modificările și completările ulterioare „Vizita persoanelor reținute sau arestate se desfășoară în conformitate cu art. 38 alin. (3) și (4)".

Cu referire la modalitate de acordare a vizitei pentru persoanele pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei arestate preventiv, (cazul persoanelor arestate preventiv), art. 38 alin. (3) din actul normativ sus-menționat prevede că „vizita se desfășoară în spații special amenajate, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală".

În conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) și (4) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, prerogativa aprobării vizitei fără dispozitiv de separare pentru arestații preventiv aparține în exclusivitate directorului penitenciarului, acesta având o marjă de apreciere a situației concrete a persoanei private de libertate.

Din datele transmise, rezultă că directorul Penitenciarului Târgșor a analizat situația deținutei din perspectiva condițiilor impuse în art. 38 alin. (4) din același act normativ și a concluzionat că niciuna din acestea nu erau îndeplinite. Astfel, potrivit acestui text legal, „directorul unității poate aproba, în situațiile prevăzute la alin. (3), ca vizita să se desfășoare în spații fără dispozitive de separare în următoarele situații:

-pentru stimularea persoanelor private de libertate care au o conduită corespunzătoare, participă activ la activitățile lucrative, de educație și asistență psihosocială și îndeplinesc obiectivele stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică;

-cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie;

-la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia vizitelor întreprinse de aceștia în penitenciare."

Persoana privată de libertate P. M. I. L. a fost transferată în penitenciar la data de 16.04.2015, nu a fost recompensată și nici sancționată disciplinar și a participat la Programul adaptare pentru viața instituționalizată.

Referitor la prevederile art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/2008 privind durata și periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, se poate observa că acestea sunt similare cu art. 38 alin. (4) și (5) raportat la art. 224 alin. (5) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006.

Astfel, potrivit textului criticat din OMJ 2714/2008, "vizita cu dispozitive de separare se acordă persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță și regimul închis, persoanelor arestate preventiv și persoanelor condamnate până la stabilirea regimului de executare a pedepsei".

În conformitate cu prevederile art. V alin. (2) din OUG nr. 3/2014, până la . actelor normative subsecvente Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse în cursul procesului penal, cele două acte normative criticate se vor aplica în continuare, în măsura în care nu contravin dispozițiilor legii.

În acest sens, subliniază că dispozițiile referitoare la acordarea dreptului la vizită cuprinse în Regulamentul de aplicare a Legii nr.275/2006 nu intră în contradicție cu prevederile Legii nr.254/2013, motiv pentru care, în mod justificat, se face aplicarea acestui act normativ.

În acest context apreciază că dispozițiile legale criticate, nu intră în contradicție cu prevederile Legii nr. 254/2013, ținând seama de următoarele aspecte:

-potrivit art. 68 din Legea nr. 254/2013, raportat la 121 alin. (3) din același act normativ, arestații preventiv au dreptul de a primi vizite, în spații special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului administrației penitenciarului. Durata și periodicitatea vizitelor, modul de organizare a acestora, precum și calitatea persoanelor vizitatoare se stabilesc prin regulamentul de aplicare a Legii 254/2013.

-regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferențiază în raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanelor condamnate, modul de acordare a drepturilor și de desfășurare a activităților, precum și cu condițiile de detenție. Astfel că și în cazul arestaților preventiv, regimul de executare se definește prin aceleași elemente, respectiv:gradul de limitare a libertății de mișcare;modul de acordare a drepturilor;conținutul drepturilor;modul de desfășurare a activităților;condițiile de detenție.

Referitor la conținutul regimului de executare a măsurii arestării preventive, în conformitate cu art. 122 din Legea nr. 254/2013, persoanele arestare preventiv sunt cazate de regulă, în comun, pot desfășura activități educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, instruire școlară și formare profesională, în grupuri, în interiorul centrului de arestare preventivă sau al penitenciarului, sub pază și supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. De asemenea, se prevede că persoanele arestate preventiv pot presta, la cererea lor, o muncă în interiorul sau exteriorul centrului de arestare preventivă sau al penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului.

Prin analizarea comparativă a textului art. 122 din Legea 254/2013 cu cel al art. 36 din același act normativ, se observă că opțiunea legiuitorului este de a stabili un regim propriu arestaților preventiv în coordonatele regimului închis, dar fără a se confunda cu acesta. în acest sens, arătăm că potrivit art. 36 alin. (3) și (4), persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază și supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca și pot desfășura activități educative și culturale în afara penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.

Având în vedere aceste aspecte, apreciază neîntemeiată afirmația potrivit căreia actele subsecvente legii de executare „asimilează arestatul preventiv cu persoana condamnată", cu atât mai mult cu cât și în noua lege de executare, în vigoare de la 1 februarie 2014 s-a optat pentru stabilirea unui regim propriu arestaților preventiv, care nu se confundă cu regimul închis.

De asemenea, în mod neîntemeiat, reclamantul Ș. M. și intervenienta solicită instanței să constate, pe calea excepției, nelegalitatea dispozițiilor cuprinse în cele două acte normative ce fac obiectul cererii de chemare în judecată, cât vreme excepția de nelegalitate are ca obiect doar actele administrative cu caracter individual.

În acest sens, precizează că potrivit art. 4 alin.(4) din Legea 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate", legalitatea acestora urmând a fi cercetată de către instanța competentă să judece fondul litigiului.

Mai mult decât atât, reclamantul și intervenienta nu mai pot justifica un interes în anularea dispozițiilor legale criticate, câtă vreme, la data de 09.07.2015, numita P. M. I. L. a fost pusă în libertate, ca urmare a înlocuirii, de către înalta Curte de Casație și Justiție, a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.

În ceea ce privește suspendarea aplicării prevederilor art. 2 alin.(2) din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 și a prevederilor art. 224 alin.(5) din Hotărârea Guvernului nr. 1897/_:

Având în vedere cererea reclamantului Ș. M., formulată ca răspuns la adresa instanței din data de 24.06.2015 și în considerarea prevederilor art. 406 din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, solicită să se ia act de renunțarea reclamantului la judecarea celui de-al 3-lea petit din cererea introductivă, respectiv cel privind suspendarea aplicării prevederilor art. 2 alin.(2) din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 și a prevederilor art. 224 alin.(5) din Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006.

În subsidiar, având în vedere că prin cererea de intervenție principală numita P. M. I. L. a formulat aceleași solicitări ca și reclamantul, fără să renunțe la suspendarea aplicării prevederilor art. 2 alin.(2) din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 și a prevederilor art. 224 alin.(5) din Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006, solicită să se constate că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și să respingă solicitarea ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Măsura suspendării executării unui act administrativ, astfel cum este prevăzută de legea contenciosului administrativ este o măsură de excepție, care poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, respectiv art.14 alin. (1) din ^ Legea nr. 554/2004 și dacă se face dovada acestora.

Prin cererea adresată instanței, reclamantul și intervenientul principal în proces nu au motivat suspendarea aplicării dispozițiilor legale aplicate și nu au făcut dovada existenței unui caz bine justificat și a necesității prevenirii unei pagube iminente pentru a-și întemeia cererea de suspendare a actului administrativ în litigiu.

Noțiunile „pagubă iminentă" și „cazuri bine justificate", în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. ș) si t) din Legea nr. 554/2004, Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare sunt definite astfel:

,,ș) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;

t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;"

Având în vedere aspectele sus-menționate, solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

În drept, ne întemeiem prezenta pe dispozițiile art. 205 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse în cursul procesului penal și ale Regulamentului de aplicare a Legii 275/2006 aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2014 și ale Ordinului ministrului justiției nr. 2714/C/2008.

Cu cheltuieli de judecată.

Anexează, în copie, încheierea nr. 980/2015 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr._ .

Pârâtul P. de F. Târgșor a formulat întâmpinare și față de acțiunea formulată de reclamantul Ș. M., invocând excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel București, excepția inadmisibilității acțiunii formulată față de nerespectarea procedurii instituite prin legea 254/2013, art 56 și art. 57, excepția lipsei calității procesuale active a petentului.

Cu privire la aceasta din urmă a arătat următoarele:

Potrivit art. 36 din Legea 134/2010, republicată, privind Codul de procedură civilă „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios astfel cum acesta este dedus judecății".

Numitul Ș. M. a chemat în judecată pentru anularea unei decizii a directorului Penitenciarului Târgșor precum și a unor prevederi dintr-un act normativ emis de M. Justiției și a unor dispoziții cuprinse într-o Hotărâre a Guvernului R., respectiv pentru suspendarea aplicării dispozițiilor criticate din actele normative sus-menționate.

Însă, pentru a avea calitate de parte în proces, reclamantul Ș. M. ar trebui să aibă și calitatea de titular al dreptului a cărui nerespectare de către unitatea pârâtă se invocă, respectiv al dreptului la vizită. Acesta însă este reglementat potrivit art.38 din legea 254/2013, calitatea de titular al dreptului la vizită fiind persoana lipsită de libertate din penitenciar, și nu vizitatorul -în speță reclamantul Ș. M..

De asemenea a fost invocată și excepția lipsei de interes a reclamantului față de împrejurarea că numita P. M. I. L., persoana cu privire la care s-a solicitat acordarea vizitei fără dispozitiv de separare, nu se mai află în custodia Penitenciarului Târgșor, ca urmare a înlocuirii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, prin încheierea 980/iulie 2015 dosar_ ..

Prin urmare, nu se mai justifică interesul reclamantului în acordarea vizitei fără dispozitiv de separare, P. M. I. L. nemaifiind arestată preventiv și, nemaiaflându-se în custodia unității.

A invocat și excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei se impune respingerea acțiunii ca nefondată, pentru considerentele de mai jos: 1. Cu privire la anularea deciziei directorului Penitenciarului Târgșor nr. G21112/PTPH/15.05.2015 și obligarea acestuia la acordarea vizitei fără dispozitiv de separare:

Reclamantul își întemeiază cererea de chemare în judecată pe faptul că a solicitat conducerii Penitenciarului Târgșor aprobarea efectuării vizitei fără dispozitiv de separare cu o persoana privată de libertate deținută în acest penitenciar, solicitarea sa nefiind aprobată de conducerea unității de detenție.

Astfel, prin adresa nr. G21112/PTPH/15.05.2015 (anexa nr 1) P. Târgșor i-a comunicat reclamantului că „cererea persoanei private de libertate P. M. I. L. nu a fost aprobată, întrucât nu îndeplinește condițiile legale".

La data de 09.07.2015, sus-numita a fost pusă în libertate, ca urmare a înlocuirii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, conform încheierii nr. 980/2015 pronunțată în dosarul nr._ de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin acțiunea formulată, reclamantul solicită anularea „deciziei directorului Penitenciarului Târgșor nr. G21112/PTPH/15.05.2015" deși aceasta nu este act administrativ în înțelesul art. 2 alin. (1) lit c) din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ ci răspunsul Penitenciarului Târgșor la solicitarea transmisă de reclamant, prin e-mail, la data de 11.05.2015 și înregistrată în P. Târgșor cu nr. 1112/12.05.2015. Astfel, potrivit legii contenciosului administrativ, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice."

Reclamantul a solicitat conducerii Penitenciarului Târgșor aprobarea efectuării vizitei cu o persoană aflată în arest preventiv deținută în penitenciar.

Prin e-mailul transmis în data de 11.05.2015, ora 12.20, (anexa nr.3) pe adresa de poștă electronică a Penitenciarului Târgșor, reclamantul Ș. M. a solicitat „aprobarea vizitei la d-na P. M. I. L., planificată a se desfășura în data de 16.05.2015, ora 15 45, fără dispozitiv de separare."

Ca urmare a solicitării reclamantului, P. Târgșor a răspuns, prin adresa nr. G21112/PTPH/15.05.2015, că „cererea persoanei private de libertate P. M. I. L. nu a fost aprobată, întrucât nu îndeplinește condițiile legale". Răspunsul administrației locului de deținere a avut la bază inclusiv cererea formulată la data de 13.05.2015 de doamna P. M. I. L., prin care, la rândul ei, aceasta solicita „acordarea vizitei fără dispozitiv de siguranță cu domnul Ș. M.".

reclamantul a beneficiat de mai multe vizite cu intervenienta în perioada cât aceasta s-a aflat în penitenciar, atât anterior acestei solicitări ce face obiectul acțiunii, cât și ulterior, respectiv în data de 29.04.2015, 03.05.2015, împreună cu sora deținutei, 10.05.2015, 16.05.2015, 24.05.2015, 01.06.2015, 07.06.2015, 13.06.2015, 23.06.2015, 05.07.2015, astfel cum rezultă din Aplicația electronica -sistemul de evidență a datelor persoanelor private de libertate, respectiv secțiunea evidența vizitelor.

Or, dată fiind situația de fapt, în considerarea faptului că atât cererea reclamantului cât și cea a persoanei private de libertate, aveau același obiect, sigur, privit din perspective diferite, susținerea reclamantului potrivit căreia răspunsul Penitenciarului Târgșor nu a vizat solicitarea sa, este tendențioasă și nefondată.

Reiterăm faptul că răspunsul Penitenciarului Târgșor la solicitarea reclamantului, dar și răspunsul la plângerea prealabilă formulată de acesta, având ca obiect acordarea vizitei fără dispozitiv de separare cu o persoană arestată preventiv, au fost fundamentate pe dispozițiile legale aplicabile. În acest sens, apreciază că nu există niciun temei pentru obligarea directorului Penitenciarului Târgșor la acordarea vizitei cu persoanele arestate preventiv, fără dispozitiv de separare, în alte condiții decât cele legale.

Mai mult decât atât, solicitarea reclamantului corespunzătoare acestui capăt de cerere a devenit lipsită de obiect, având în vedere că la data de 09.07.2015, numita P. M. I. L. a fost pusă în libertate, ca urmare a înlocuirii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.

Intervenienta avea la momentul cererii calitatea de arestată preventiv, pentru ca în data de 09.07.2015, să se înlocuiască măsura arestării preventive, fiind liberată sub control judiciar conform încheierii nr. 980/2015 pronunțată în dosar_ de Înalta Curte de Casație si Justiție.

(4) Directorul unității poate aproba, în situațiile prevăzute la alin. (3), ca vizita să se desfășoare în spații fără dispozitive de separare în următoarele situații:

b)cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie;

c)la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia vizitelor întreprinse de aceștia în penitenciare.

Reclamantul se consideră vătămat în drepturile și interesele sale legitime printr-un pretins act administrativ emis de P. Târgșor, precum și prin dispozițiile cuprinse în două acte normative care reglementează modul de acordare a vizitelor, respectiv art. 224 alin. (5) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006, și art. 2 alin.(2) din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/2008.

Or, cele două acte normative criticate persoanele aflate sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau a unui mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, categorii din care reclamantul nu face parte.

În ceea ce privește interesul reclamantului, acela de a menține legătura cu persoana privată de libertate P. M. I. L., menționează că acesta a fost satisfăcut prin desfășurarea vizitei cu persoana în cauză, în data de 16.05.2015.

Cu referire la modalitate de acordare a vizitei pentru persoanele pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei arestate preventiv, (cazul persoanelor arestate preventiv), art. 38 alin. (3) din actul normativ sus-menționat prevede că „vizita se desfășoară în spații special amenajate, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală".

Condițiilor impuse de art. 38 alin. (4) nu erau îndeplinite. Astfel, potrivit acestui text legal, „directorul unității poate aproba, în situațiile prevăzute la alin. (3), ca vizita să se desfășoare în spații fără dispozitive de separare în următoarele situații:

-cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie;

-la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia vizitelor întreprinse de aceștia în penitenciare."

Menționează că nici una din condițiile menționate nu au fost îndeplinite, vizita nefiind solicitată cu ocazia unui eveniment deosebit, potrivit pct. b) al. 4, iar intervenienta nu a participat activ la activități lucrative, de educație și asistență psihosocială în perioada 16.04.2015 - data depunerii în penitenciar și până la solicitarea vizitei, fiind prezentă doar la o oră în cadrul unui concurs tematic "Ziua Europei" în data de 20.05.2015, aspect care nu poate fi apreciat ca fiind o participare intensă la programe și activități - anexăm foia de prezenta din 20.05.2015.

Deși reclamantul și intervenienta susțin că nu au avut în vedere prevederile art.38 din legea 275/2006 și art.39 din legea 254/2013, se solicită anularea unei măsuri a administrației penitenciarului și acordarea unui drept persoanei arestate preventiv la data solicitării, respectiv dreptul la vizită. Asupra acestor măsuri deține însă competența Judecătorul de supraveghere din cadrul penitenciarului, care pentru realizarea rolului său de a asigura supravegherea și controlul asigurării legalității măsurilor privative de libertate - art 9 alin.1, își exercită atribuțiile stabilite prin legea 254/2013, inclusiv soluționarea plângerilor deținuților cu privire la drepturile acestora conform art.56 și 57 din legea 254/2013.

Persoana privată de libertate P. M. I. L. a fost transferată în penitenciar la data de 16.04.2015, nu a fost recompensată și nici sancționată disciplinar, dar nici nu a finalizat până la data solicitării vizitei nici un program de reeducare, ci a participat la activități, doar la o singură oră în cadrul unui concurs tematic Ziua Europei, conform foii de prezență din 20.05.2015. în consecință nu se poate aprecia că a participat până la solicitarea vizitei în mod activ la activități lucrative, de educație și asistență psihosocială.

Subliniază că, în conformitate cu prevederile art. V alin. (2) din OUG nr. 3/2014, până la . actelor normative subsecvente Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse în cursul procesului penal, cele două acte normative criticate se vor aplica în continuare, în măsura în care nu contravin dispozițiilor legii.

În acest context apreciază că dispozițiile legale criticate, nu intră în contradicție cu prevederile Legii nr. 254/2013, ținând seama de următoarele aspecte:

Referitor la conținutul regimului de executare a măsurii arestării preventive, în conformitate cu art. 122 din Legea nr. 254/2013, persoanele arestate preventiv sunt cazate, de regulă, în comun, pot desfășura activități educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, instruire școlară și formare profesională, în grupuri, în interiorul centrului de arestare preventivă sau al penitenciarului, sub pază și supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. De asemenea, se prevede că persoanele arestate preventiv pot presta, la cererea lor, o muncă în interiorul sau exteriorul centrului de arestare preventivă sau al penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului.

Având în vedere aceste aspecte, apreciem neîntemeiată afirmația reclamantului potrivit căreia actele subsecvente legii de executare „asimilează arestatul preventiv cu persoana condamnată", cu atât mai mult cu cât și în noua lege de executare, în vigoare de la 1 februarie 2014 s-a optat pentru stabilirea unui regim propriu arestaților preventiv, care nu se confundă cu regimul închis.

De asemenea, în mod neîntemeiat, reclamantul Ș. M. solicită instanței să constate, pe calea excepției, nelegalitatea dispozițiilor cuprinse în cele două acte normative ce fac obiectul cererii de chemare în judecată, cât vreme excepția de nelegalitate are ca obiect doar actele administrative cu caracter individual.

Potrivit art. 4 alin.(4) din Legea 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate", legalitatea acestora urmând a fi cercetată de către instanța competentă să judece fondul litigiului.

În consecință, constatarea nelegalității dispozițiilor legale criticate nu se poate face pe calea excepției, cum în mod eronat susține reclamantul, prin modificările aduse Legii contenciosului administrativ limitându-se aria de aplicare a excepției de nelegalitate la actele administrative unilaterale cu caracter individual.

Mai mult decât atât, reclamantul nu mai poate justifica un interes în anularea dispozițiilor legale criticate, câtă vreme, la data de 09.07.2015, numita P. M. I. L. a fost pusă în libertate, ca urmare a înlocuirii, de către înalta Curte de Casație și Justiție, a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.

În subsidiar, având în vedere că prin cererea de intervenție principală numita P. M. I. L. a formulat aceleași solicitări ca și reclamantul, fără să renunțe la suspendarea aplicării prevederilor art. 2 alin.(2) din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 și a prevederilor art. 224 alin.(5) din Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006, solicită a se constata că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, și să respingă solicitarea ca nefondată.

Având în vedere aspectele sus-menționate, solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

În drept, dispozițiile art. 205 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse în cursul procesului penal și ale Regulamentului de aplicare a Legii 275/2006 aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2014 și ale Ordinului ministrului justiției nr. 2714/C/2008.

Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare și la cererea de chemare în judecată promovată de Ș. M., arătând următoarele:

Solicită respingerea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 2 din OMJ nr. 2714/C/2008 ca inadmisibilă.

Potrivit art. 4 alin. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege."

Prin urmare, actele administrative cu caracter normativ sunt exceptate de la controlul judecătoresc pe calea excepției de nelegalitate, justificarea fiind că excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare prin care nu se ajunge la anularea actului administrativ, ci doar la constatarea nelegalității acestuia. Astfel, efectele admiterii excepției urmând să se producă numai inter partes, în cazul actului administrativ ale cărei dispoziții sunt de interes general, nu se poate susține că același act poate fi nelegal pentru părțile implicate în litigiu, dar rămâne legal și executoriu pentru celelalte.

În concluzie, în speță invocându-se excepția de nelegalitate a unor dispoziții dintr-un act administrativ cu caracter normativ, respectiv OMJ nr._/2008 privind durata și periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, excepția de nelegalitate este inadmisibilă atare.

Pe fond solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Potrivit art. 2 alin. 2 din OMJ nr._/2008 „vizita cu dispozitive de separare se acordă persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță și regimul închis, persoanelor arestate preventiv și persoanelor condamnate până la stabilirea regimului de executare a pedepsei".

De asemenea, la alin.(4) al aceluiași articol se menționează, „în mod excepțional, vizita fără dispozitive de separare se poate acorda și persoanelor condamnate pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei, persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță ori regimul închis, precum și arestaților preventiv, cu aprobarea directorului locului de deținere, în condițiile art. 38 alin. (4) din regulament."

Aceste dispoziții sunt în concordanță cu prevederile art. 38 alin.3 din Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, potrivit cărora „ în cazul persoanelor condamnate din regimul de maximă siguranță și închis, precum și în cazul acelora pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei vizita se desfășoară în spații special amenajate, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală."

Prin . Legii nr. 254/2013 a fost abrogată Legea nr. 275/2006, art. V din OUG nr. 13/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru implementarea altor acte normative, prevăzând că „ După alineatul (1) al articolului 188 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

Apreciează că dispozițiile art. 2 alin. 2 din OMJ nr. 2714/C/2008 și ale art. 224 alin. 5 din HG nr. 1897/2006 nu contravin prevederilor Legii nr. 254/2013. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferențiază în raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanelor condamnate, modul de acordare a drepturilor și de desfășurare a activităților, precum și cu condițiile de detenție. Art. 111 din Legea nr. 254/2013 stabilește că persoanele reținute sau arestate preventiv aflate în centrele de reținere și arestare preventivă se supun unui regim propriu de executare, art. 122 alin. 1 menționând în ce constă acest regim, și anume „ persoanele arestate preventiv sunt cazate, de regulă, în comun, pot desfășura activități educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, instruire școlară și formare profesională, în grupuri, în interiorul centrului de arestare preventivă sau al penitenciarului, sub pază și supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi."

Analizând dispozițiile din Legea nr.254/2013 (art. 35, 36, 37 și 38) referitoare la regimul de maximă siguranță, regimul închis, cel semideschis și deschis, se poate observa regimul de executare a măsurii arestării preventive este asemănător din punct de vedere al gradului de limitare a libertății de mișcare, modului de acordare a drepturilor și de desfășurare a activităților, precum și condițiilor de detenție cu regimul închis, evident fără a se confunda cu acesta.

Prin urmare, nu se poate susține că reglementările referitoare la acordarea dreptului la vizită cuprinse atât în Regulamentul de aplicare a Legii nr.275/2006, cât și în OMJ nr. 2714/C/2008 intră în contradicție cu prevederile Legii nr.254/2013, astfel încât, în mod justificat, se face aplicarea acestor dispoziții.

Mai mult, precizează că emiterea OMJ nr. 2714/C/2008 s-a realizat în vederea alinierii sistemului penitenciar românesc la normele europene în materie și armonizării legislației execuțional penale românești cu cadrul legislativ european privitor la aplicarea regimului penitenciar persoanelor private de libertate, în conformitate cu dispozițiile art.48 alin. (4) și art. 49 alin. (2) din Legea nr. 275/2006, avându-se în vedere Regulile europene pentru penitenciare, coroborate cu prevederile Constituției R., ale Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală.

Referitor la invocarea de către reclamant a Deciziei Curții Constituționale nr. 361/7.05.2015 cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218-222 alin. 11 lit. a din Codul de procedură penală, menționăm că această excepție viza o altă problematică decât cea din prezenta speță, respectiv faptul că legiuitorul nu a stabilit durata maximă în cazul arestului la domiciliu, iar pe de altă parte cele citate de reclamant fac parte dintr-o hotărâre a Curții Constituționale a Federației R., la care a făcut referire Curtea Constituțională în decizia pronunțată.

Ca atare, având în vedere că susținerile reclamantului în motivarea excepției sunt nefundamentate solicită respingerea excepției de nelegalitate invocate.

Anexează ordinul atacat, precum și actele care au stat la baza emiterii acestuia.

De asemenea, pârâtul G. R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamantul Sova M..

Invocă Excepția inadmisibilității acțiunii raportat la prevederile art.4 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

În fapt, reclamantul invocă excepția de nelegalitate a H.G. nr.l897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Excepțiile de nelegalitate invocate vizează un act administrativ normativ, care, conform art.4 alin. (4) din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu poate forma obiect al excepției de nelegalitate, controlul judecătoresc exercitându-se de către instanța de contencios pe calea acțiunii în anulare:

„(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege."

In acest sens, invocăm Decizia Curții Constituționale nr.342/17.03.2009 prin care se statuează în mod elocvent acest aspect: „excepția de nelegalitate vizează, potrivit art. 4 alin. (1) din legea nr.554/2004, doar actele administrative unilaterale cu caracter individual, nu are semnificația excluderii actelor administrative unilaterale cu caracter normativ de la controlul de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, acest control realizându-se pe calea acțiunii directe, separate, și nu a incidentului procedural, adică, în speță, a excepției de nelegalitate. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 reglementează obiectul acțiunii judiciare în materia contenciosului administrativ, acesta fiind raportat la "actul administrativ unilateral" al unei autorități publice, fără nicio distincție cu privire la caracterul individual ori normativ al acestuia."

Pe de altă parte există și practică a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se stabilește clar rațiunea excluderii de la controlul judecătoresc pe calea excepției de nelegalitate a actelor normative: „își are explicația în faptul că, potrivit art. 11, alin. (4) din aceeași lege, actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând pe calea unei acțiuni directe pentru anularea unui asemenea act administrativ-" Decizia nr.5368/26.11.2009.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată.

Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006 este temeinică și legală, fiind emisă în baza art. 108 din Constituția R., republicată și al art. 86 alin. (2) din Legea nr. 215/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Hotărârea contestată a fost adoptată de Executiv, astfel cum reiese și din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat la acea dată, de M. Justiției.

La elaborarea actelor au fost respectate dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestora.

Potrivit alin.(4) al art. 2 din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/2008 privind durata și periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, în mod excepțional, vizita fără dispozitive de separare se poate acorda și persoanelor condamnate pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei, persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță ori regimul închis, precum și arestaților preventiv, cu aprobarea directorului locului de deținere, în condițiile art. 38 alin. (4) din regulament."

Conform art. 38 alin.(4) din Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, „Directorul unității poate aproba, în situațiile prevăzute la alin. (3), ca vizita să se desfășoare în spații fără dispozitive de separare în următoarele situații:

b)cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie;

c)la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia vizitelor întreprinse de aceștia în penitenciare."

In acest sens, dispozițiile referitoare la acordarea dreptului la vizită cuprinse în Regulamentul de aplicare a Legii nr.275/2006 nu intră în contradicție cu prevederile Legii nr.254/2013, motiv pentru care, în mod justificat, se face aplicarea acestui act normativ.

In acest context dispozițiile legale criticate, nu intră în contradicție cu prevederile Legii nr. 254/2013, ținând seama de următoarele aspecte:potrivit art. 68 din Legea nr. 254/2013, raportat la 121 alin. (3) din același act normativ, arestații preventiv au dreptul de a primi vizite, în spații special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului administrației penitenciarului. Durata și periodicitatea vizitelor, modul de organizare a acestora, precum și calitatea persoanelor vizitatoare se stabilesc prin regulamentul de aplicare a Legii 254/2013.

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferențiază în raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanelor condamnate, modul de acordare a drepturilor și de desfășurare a activităților, precum și cu condițiile de detenție. Astfel că și în cazul arestaților preventiv, regimul de executare se definește prin aceleași elemente, respectiv: gradul de limitare a libertății de mișcare; modul de acordare a drepturilor; conținutul drepturilor; modul de desfășurare a activităților; condițiile de detenție.

Având în vedere cele invocate mai sus, solicită a fi respinsă acțiunea ca inadmisibilă pe cale de excepție si ca neîntemeiată pe fond.

Ulterior intervenienta M. I. L., având în vedere că prin încheierea nr. 980/9.07.2015 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr._, măsura arestului preventive a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar, a formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată și răspuns la întâmpinare, solicitând în principal, în contradictoriu cu P. Târgșor și ANP obligarea acestor pârâți la plata de despăgubiri în cuantum de 5000 Euro, pentru prejudiciul moral suferit prin refuzul nejustificat și abuziv de a aproba vizita fără dispozitiv de separare, fără a exista motive întemeiate, iar în subsidiar, dacă se va aprecia totuși că refuzul Directorului Penitenciarului Târgșor ar fi fost justificat, pe cale de excepție, solicită, pe lângă obligarea la plata despăgubirilor:

1. Constatarea inaplicabilității ordinului nr. 2714/C/2008 privind durata si periodicitatea vizitelor, greutatea si numărul pachetelor, precum si categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate si folosite de persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate, în privința vizitei cu dispozitiv de separare pentru persoane arestate preventive, prevăzută la art. 2 alin. (2), în contradictoriu cu M. Justiției, deoarece acesta nu mai are suport legal, fiind lipsit de temei prin abrogarea în totalitate a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prin art. 190 lit. b) al Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Or, OUG nr. 3/2014, prin art. V, s-a prevăzut că vor rămâne în vigoare actele subsecvente dacă nu contravin normei primare (principiu de drept care, de altfel, este de notorietate că există în legislație și că nu este nevoie de o lege care să statueze în mod expres în acest sens) nu este aplicabilă în cazul de față deoarece legea nouă conține dispoziții contrare celei vechi cel puțin în materia arestului preventiv.

Mai mult, data intrării în vigoare a Legii nr. 254/2013 a fost 1 februarie 2014 iar data intrării în vigoare a OUG nr. 3/2014 a fost 7 februarie 2014, astfel că și dacă legiuitorul ar fi avut o intenție contrară nu ar fi putut produce un astfel de efect, deoarece actele subsecvente nu mai puteau fi "înviate" la 7 ianuarie, după ce dispăruseră din peisajul legislativ odată cu . noii legi, la 1 februarie.

2.Constatarea inaplicabilității HG nr.1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal în contradictoriu și cu G. R., cu care înțeleg să mă judec în privința acestui capăt de cerere, deoarece nici acest act subsecvent nu mai este aplicabil prin lipsirea sa de temei, în urma abrogării Legii nr. 275/2006.

Astfel, legiuitorul primar a statuat, în art. 111 alin. (1) al Legii nr. 254/2013 că "persoanele reținute sau arestate preventiv aflate în centrele de reținere și arestare preventivă se supun unui regim propriu de executare, în vederea unei bune desfășurări a procesului penal, cu respectarea drepturilor fundamentale".

Este evident că acest regim trebuie adaptat măsurii preventive, care nu este una de executare a unei pedepse, în ultima perioadă fiind o simplă modalitate de instrumentare a unor dosare penale de către unele structuri de forță ale statului, pentru fapte imaginare (în unele situații, evident).

În timpul executării acestei măsuri, persoana arestată preventiv se bucură de prezumția de nevinovăție (cel puțin formal), fiind absurd ca aceasta să fie asimilată cu cel mai dificil regim de executare a pedepsei, astfel cum a fost gândită în vechea reglementare.

De altfel, această manieră de abordare a fost considerată de Curtea Constituțională dar și de noul legiuitor nepotrivită, motiv pentru care a obligat legiuitorul subsecvent, derivat, să creeze un regim special arestaților preventiv, adaptat în mod special necesității și proporționalității restrângerii drepturilor lor, ceea ce legiuitorul secundar nu a făcut.

Or, este evident că norma restrictivă, excesivă, nu poate subzista fără un temei primar, deoarece orice restrângere de drepturi se face, potrivit art. 53 din Constituția R. numai prin lege, iar nu prin Ordine de ministru ori Hotărâri de Guvern.

Așadar, practica abuzivă a penitenciarelor de a aplica în continuare Ordinul nr. 2714/C/2008 al Ministerului Justiției și HG nr. 1897/2006, ba mai mult, practica unor directori de penitenciar de a refuza să acorde drepturi în mod abuziv unor arestați preventiv apare nu numai ca lipsită de suport normativ primar, dar și neconstituțională.

Or, cum principiul ierarhiei actelor normative este un principiu de ordine publică, aplicarea în continuare a ordinului anterior precizat încalcă și textul constituțional, în sensul că nu pot opera restrângeri ale unor drepturi fundamentale (iar măsurile de dispunere a arestul preventiv și condițiile de executare a acestuia sunt limite legale ale libertății individuale, consacrată de art. 23 din Constituție) controlul constituționalității unor acte normative de nivel infralegal fiind apanajul instanței de contencios administrativ.

Calitatea procesuală a ANP se justifică prin aceea că Directorul Penitenciarului Târgșor a acționat ca un prepus al acesteia iar daunele vor putea fi achitate inclusiv de această instituție, în această situație putând fi angajată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său, Directorul Penitenciarului Târgșor.

Referitor la petitul principal, plata despăgubirilor, face următoarele precizări:

In data de 16.03.2015 a fost reținută și ulterior arestată preventiv pentru o imaginară faptă de abuz în serviciu și dusă în arestul SIRAP - DGPMB, unde, deși erau aplicabile aceleași acte normative, vizitele se desfășurau fără vreun dispozitiv de separare. După transferul în P. Târgșor, la o lună de la dispunerea măsurii, toate vizitele se desfășurau cu un geam separator, urmând a purta conversații cu vizitatorii numai prin telefon. Deși în mod repetat a solicitat, atât aceasta, cât și partenerul său de viață, domnul Ș. M. (calitate care rezultă din declarația autentică atașată), să mi se permită ca măcar unele din vizite să fie fără dispozitiv de separare, mi se scria într-un colt, sec "nu întrunește condițiile legale". A solicitat motivarea refuzului, dat fiind că ordinul era considerat "legea" de către conducerea Penitenciarului Târgșor, dar i s-a răspuns că i s-a motivat, în sensul că cererea nu ar fi legală, fără alte precizări.

Referitor la susținerea Directorului Penitenciarului Târgșor, cum că "nu aș fi participat activ la activități lucrative, de educație și asistență psihologică", fiind prezentă doar la o activitate, menționează că în penitenciare arestații preventiv nu merg liber prin penitenciar și nu participă la ce activități doresc ei, ci doar la cele care li se organizează de către conducerea penitenciarelor.

Astfel, modalitatea de executare a arestului preventiv, fiind asimilată de legislația subsecventă pretins aplicabilă regimului de maximă siguranță/închis, este, în esență, următoarea: ești încarcerat într-o celulă cu uși metalice, din care nu poți ieși decât dacă te scoate cineva și te duce undeva, mergând tot timpul însoțit de un gardian (gardienii mai vin uneori după bătăi insistente în ușa metalică, dacă le aud și numai dacă ai o urgență, de exemplu, dacă ți se face rău, deoarece nu există nici măcar un bec de semnalizare a urgențelor, astfel cum există în arestul central).

În aceste condiții, dacă nu sunt organizate activități de către conducerea penitenciarului în care să fii inclus, este evident că nu poți "participa", cu atât mai puțin "activ".

De altfel, conducerea Penitenciarului Târgșor nu a precizat la ce activități lucrative i-ar fi propus să participe și ar fi refuzat, pentru simplul motiv că nu există astfel de activități, deoarece la solicitarea sa, de a participa la aceste activități, i-a precizat că pentru persoanele aflate în arest preventiv nu se organizează acest tip de activități, ci doar pentru condamnatele definitiv.

Or, este evident că organizarea unor astfel de activități, mai ales activitățile de asistență psihosocială, ar fi mai mult decât necesară. Ceea ce se motivează în întâmpinare reprezintă de fapt o invocare a propriei culpe pentru justificarea refuzului abuziv, nejustificat (nu am organizat activități pentru a putea participa la ele și, în consecință, arestatele preventiv nu vor putea beneficia în niciun mod de dispozițiile unui ordin care oricum nu mai este aplicabil).

Așadar, cele trei ipoteze enumerate de art. 38 alin. (4) al HG nr. 1897/2006 (iar nu al OMJ nr. 2714/C/2008, astfel cum se precizează în întâmpinare de P. Târgșor), reprezintă situațiile în care cererea poate fi admisă, nefiind necesară nicio altă situație excepțională, după cum în mod greșit apreciază Directorul Penitenciarului.

Astfel fiind, posibilitatea de a intra în contact direct cu familia ar fi putut constitui un remediu psihic corespunzător, în absența oricăror alte remedii alternative asigurate de conducerea Penitenciarului Târgșor.

Referitor la procedura specială ce ar fi trebuit urmată, precizează că acordarea despăgubirilor pentru refuzul repetat, nejustificat de acordare a unui drept prevăzut de lege arestatului preventiv nu este o solicitare de competența judecătorului ce asigură supravegherea și controlul asigurării legalității măsurilor privative de liberate pentru persoanele condamnate, astfel cum prevede art. 57 din Legea nr. 254/2013, menționat de altfel, și de directorul Penitenciarului Târgșor dar și de ANP în întâmpinare (nu se înțelege, în aceste condiții, pentru ce motiv invocă această procedură specială, care se aplică doar condamnaților, potrivit legii).

Acest judecător special are competență tocmai în temeiul Legii nr. 254/2013, care a abrogat și ordinul și hotărârea de guvern criticate, urmând, probabil, ca legiuitorul subsecvent, care ar fi trebuit să stabilească regimul arestului preventiv, să stabilească și cine are competența să verifice legalitatea executării arestului preventiv. în absența unui act normativ care să stabilească o competență specială pentru drepturi ce au fost încălcate, competența de a controla actele abuzive ale autorităților aparține, în mod evident, instanțelor de contencios administrativ.

Referitor la neefectuarea procedurii prealabile, în legătură cu ordinul nr. 2714/C/2008 astfel cum se susține în întâmpinarea formulată de Ministerului Justiției, nu solicită anularea pe cale principală a Ordinului, ci constatarea inaplicabilității acestuia în materia arestului preventiv, ca urmare a abrogării normei primare ce constituia temeiul său și numai în subsidiar și pe cale de excepție (aceasta deoarece în măsura în care cererea principală, bazată pe refuzul nejustificat al autorității publice, prin Directorul Penitenciarului Târgșor, de a-i soluționa o cerere, chiar bazată pe un act pe care ea socotește fără temei că ar fi îndreptățită să îl aplice, va lăsa ca lipsit de interes capătul de cerere subsidiar - anularea actului care a avut ca temei refuzul abuziv și nejustificat).

De altfel, și intervenienta și domnul Ș. M. au formulat plângere prealabilă adresată Penitenciarului Târgșor ( pe formularul pus la dispoziție de Penitenciar, căci alte tipuri de cereri nu sunt primite), care, dacă ar fi apreciat competent M. Justiției să se pronunțe asupra acestui aspect, așa cum a precizat P. Târgșor prin adresa nr. G2 1137/18.06.2015 - răspuns la plângerea prealabilă, ar fi putut trimite cererea, spre competentă soluționare acestei instituții, deoarece dacă o autoritate apreciază că organul ierarhic superior trebuie să o soluționeze trebuie să o direcționeze organului superior competent cu soluționarea acesteia, în speță Ministerului Justiției.

Așadar, solicită a fi admisă cererea principală de intervenție în interes propriu și obligați cei doi pârâți principali la plata sumei solicitate cu titlu de despăgubire.

Pârâtul P. de F. Targșor a formulat întâmpinare la Cererea de Modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând respingerea acesteia.

Pe cale de excepție, invocă, pe lângă celelalte excepții invocate în întâmpinarea anterioară:

Excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, secția de contencios administrativ a Curții de Apel București față de modificarea cererii de chemare în judecată, întrucât intervenienta solicită despăgubiri civile ca urmare a unui prejudiciu moral suferit pentru un pretins refuz nejustificat de a-i fi aprobată solicitarea din 13.05.2015.

Acesta solicita acordarea vizitei fără dispozitiv de separare ( dispozitivul presupunând existența unui geam în cadrul penitenciarului cu reclamantul din acest dosar Ș. M.. Potrivit prevederilor art. 8 din legea 554/2004 teza a 2- a "se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri..." în realitate, cererea intervenientei a fost soluționată, însă nu a fost aprobată în modalitatea solicitată, adică nu i s-a aprobat efectuarea vizitei fără dispozitiv de separare, ci cu dispozitiv de separare ceea ce nu echivalează cu un refuz de soluționare.

Refuzul de soluționare presupune a nu soluționa o cerere, ori în cazul de față cererea a fost soluționată, chiar dacă nu în sensul dorit de petentă. În plus, petenta nu menționează că unitatea i-a permis la data de 16.05.2015 efectuarea vizitei cu dispozitiv de separare, deci i s-a aprobat să efectueze vizita la în data de 16 05.2015 în forma permisă ele reglementările legale, respectiv vizită cu dispozitiv de separare intervenienta arestată preventiv în penitenciar a beneficiat de vizită în modalitatea aprobată de penitenciar, respectiv cu dispozitiv de separare în data de 16.05.2015, astfel cum rezultă din aplicația informatizată cu evidență vizitelor la deținuți pe care o anexăm în extras .

Cererea de chemare în judecată în forma modificată nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 și art. 8 din legea 554/2004.

Având în vedere că prin încheierea 980/09.07.2015 pronunțată de ICCJ în dosarul_, măsura arestului preventiv al intervenientei principale din acest dosar P. M. I. a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar" ( cum menționează intervenienta în preambulul cererii de modificare), petenta solicită acum despăgubiri prin acțiunea modificată pentru un presupus prejudiciu moral suferit prin soluționarea cererii acesteia în altă modalitate decât cea dorită, penitenciarul acordând vizită cu dispozitiv de separare și nu fără dispozitiv de separare, cum solicitase în data de 13.05.2015, totodată intervenienta nemaisolicitând anularea actului și obligarea unității la permiterea vizitei fără dispozitiv de separare, ca urmare a liberării acesteia din penitenciar și punerii sub control judiciar.

Prin urmare, nu sunt aplicabile prevederile art.1 și art. 8 din legea 554/2004, motiv pentru care invocă excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ respectiv Curtea de Apel Bucuresti-sectia de contencios administrativ competentă fiind în această cauză instanța civilă de la domiciliul /sediul pârâtei P. Târgșor -Judecătoria Ploiești și față de cuantumul despăgubirilor civile solicitate.

Invocă de asemenea, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile instituită de legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 neexistând identitate de obiect între ceea ce s-a solicitat prin plângerea administrativă și pretențiile intervenientei.

Excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București față de solicitarea obligării la plata de despăgubiri ca urmare a pretinsului „refuz nejustificat și abuziv" al Penitenciarului de F. Targsor de a aproba vizita fără dispozitiv de separare, intervenientei M. I. L. acordându-i-se vizita cu dispozitiv de separare, potrivit prevederilor legale aplicabile, și nu în modalitatea solicitată fără dispozitiv de separare.

Competența aparține în acest caz potrivit prevederilor art. 10 alin. 1 din legea 554/2004, Tribunalului Prahova, ca instanță competentă material, având în vedere sediul instituției ce a emis actul administrativ.

Timbrarea cererii de chemare în judecată modificată prin care se solicită despăgubiri, astfel încât solicită a se pune în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru la valoarea despăgubirilor solicitate, potrivit OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Excepția inadmisibilității capetelor de cerere prin care se solicită pe cale de excepție constatarea inaplicabilității ordinului Ministerului Justiției nr. 2714/C/2008 și a inaplicabilității HG nr.1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Potrivit legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 alin.4 " Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege

Excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prematurității formulării acțiunii în contencios administrativ, față de prevederile legii speciale aplicabile, legea 254/2013 care instituie o altă procedură de soluționare, în cazul în care persoanele private de libertate, cum era intervenienta la momentul la care a primit răspunsul unității la solicitarea de a i se acorda vizita fără dispozitiv.

Aceasta trebuia să se adreseze Judecătorului de supraveghere din cadrul penitenciarului.

Solicită a fi admise excepțiile față de nerespectarea procedurii special instituite de art. 56 și 57 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal potrivit.

Astfel, potrivit art. 56 alin. (2) din actul normativ sus-menționat, persoana aflată în detenție care se consideră vătămată într-un drept al său, „se adresează judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată".

De asemenea, potrivit art. 57 alin. (1) „Respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele condamnate este asigurată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate".

În conformitate cu art. 9 din Legea 254/2013, judecătorul de supraveghere a privării de libertate supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, sens în care, în acord cu prevederile art. 9 alin. (2), soluționează plângerile deținuților privind exercitarea drepturilor prevăzute de legea 254/2013.

De asemenea, potrivit art. 9 alin. (3), (4) și (5) din același act normativ:

„(3) Atribuțiile administrativ-jurisdicționale se exercită în cadrul procedurilor speciale prevăzute în prezenta lege și se finalizează printr-un act administrativ-jurisdicțional, denumit încheiere.

(4) în exercitarea atribuțiilor sale, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate audia orice persoană, poate solicita informații ori înscrisuri de la administrația locului de deținere, poate face verificări la fața locului și are acces la dosarul individual al deținuților, la evidențe și orice alte înscrisuri sau înregistrări necesare pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege.

(5) încheierile judecătorului de supraveghere a privării de libertate devenite executorii, precum și dispozițiile scrise date administrației locului de deținere în procedura refuzului de hrană, potrivit legii, sunt obligatorii"

Cererea de intervenție principală, ca și cererea de chemare în judecată, vizează acordarea dreptului la vizită pentru o persoană privată de libertate arestată preventiv, reglementat de art. 68 din Legea 254/2013 „Dreptul de a primi vizite și dreptul de a fi informat cu privire la situațiile familiale deosebite".

În consecință, fiind un drept reglementat prin Legea 254/2013, împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de această lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele aflate în executarea unor măsuri privative de libertate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, potrivit art 56 din actul normativ sus-menționat. Această procedură nu a fost îndeplinită, apelându-se doar la instanța de contencios.

Cu privire la susținerea că intervenientei nu i se aplică această procedură întrucât nu a fost condamnată ci arestată preventiv, menționează că tocmai legea 254/2013 stabilește la art 121 - executarea arestării preventive în cursul judecății-aplicabil prin calitatea pe care o avea intervenienta la momentul formulării cererii către penitenciar și la primirea răspunsului, al. 3 că dispozițiile art. 110 alin.l se aplică în mod corespunzător.

Executarea arestării preventive în cursul judecății

(1)Primirea în centrele de arestare preventivă sau în penitenciare a persoanelor arestate preventiv în curs de judecată se face pe baza mandatului de arestare prevăzut la art. 2 alin. (4), după stabilirea identității acestora.

(2)Centrele de arestare preventivă și secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sunt obligate să asigure exercitarea drepturilor prevăzute în Codul de procedură penală.

(3) Dispozițiile art. 110 alin. (1) se aplică în mod corespunzător, cu excepția Ut. a). Iar în conformitate cu prevederile art 110, art 56, care reglementează procedura de a formula plângeri către judecătorul de supraveghere, fiind cuprins în cap V titl. III, este astfel aplicabil și în cazul arestaților preventive.

Prin urmare, în măsura în care s-a considerat nedreptățită de decizia administrației Penitenciarului Târgșor de a nu-i aproba vizita fără dispozitiv de separare, intervenienta în proces P. M. I. L. avea această posibilitate instituită de lege.

Competența judecătorului de supraveghere a privării de libertate de a soluționa plângerile deținuților privitoare la exercitarea drepturilor are caracter special, aplicându-se cu prioritate față de orice alte prevederi legale, deci și față de cea reglementată prin Legea contenciosului administrativ. Prin instituirea unei astfel de proceduri speciale se susține celeritatea soluționării plângerilor, tocmai datorită caracterului special al drepturilor reglementate în favoarea titularilor acestor drepturi care sunt persoanele lipsite de libertate.

Pe fond, Cu privire la pct II, 1 și 2 al cererii de modificare a cererii de chemare în judecată solicită a fi respinsă solicitarea intervenientei de a se constata inaplicabilitatea Ordinului Ministerului Justiției nr.2714/C/2008 și a HG 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii 275/2006, întrucât aplicabilitatea acestora și menținerea lor în vigoare a fost avută în vedere în mod expres prin OUG nr. 3 /2014, cap. V al.2 care reglementează: Până la . actelor normative subsecvente, emise în executarea prezentei legi, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acesteia, tuturor unităților penitenciare, centrelor educative, centrelor de detenție, centrelor de reținere și arestare preventivă, precum și centrelor de arestare preventivă." Prin urmare sunt vizate chiar Regulamentul de aplicare a vechii legi de executare nr. 275/2006 aprobat prin HG 1897/2006 a cărui inaplicabilitate se solicită a fi constatată și Ordinele Ministerului justiției .

Se invocă art. 190 lit b al legii 254/2013 pentru susținerea abrogării vechii legi de executare nr. 275/2006, dar nu se are în vedere art 188 alin.2 din legea 254/2013, care menționează în același sens că "până la . actelor normative subsecvente, emise în executarea prezentei legi, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acesteia, tuturor unităților penitenciare, centrelor educative, centrelor de detenție, centrelor de reținere și arestare preventivă, precum și centrelor de arestare preventivă ".

Menționează cu toate acestea că, desi se invocă prevederile art. 111 alin.1 al legii nr. 254/2013, potrivit cărora persoanele reținute sau arestate preventiv în centrele de reținere și arestate preventive se supun unui regim propriu de executare, nu se au în vedere prevederile art. 122 din legea 254/2013.

Astfel, potrivit textului criticat din OMJ 2714/2008, "vizita cu dispozitive de separare se acordă persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță și regimul închis, persoanelor arestate preventiv și persoanelor condamnate până la stabilirea regimului de executare a pedepsei".

În acest sens, subliniază că dispozițiile referitoare la acordarea dreptului la vizită cuprinse în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 nu intră în contradicție cu prevederile Legii nr. 254/2013, motiv pentru care, în mod justificat, se face aplicarea acestui act normativ.

În acest context apreciază că dispozițiile legale criticate, nu intră în contradicție cu prevederile Legii nr. 254/2013, ținând seama de următoarele aspecte:

În acest sens, potrivit art. 36 alin. (3) și (4), persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază și supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca și pot desfășura activități educative și culturale în afara penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.

Având în vedere aceste aspecte, apreciază neîntemeiată afirmația reclamantului potrivit căreia actele subsecvente legii de executare „asimilează măsura arestării preventive cu cel mai dificil regim de executare a pedepsei", după cum tot neîntemeiată apare în acest context și susținerea că textele a căror inaplicabilitate se solicită a fi constatată ar fi contrare noilor reglementări.

Cu privire la primul capăt de cerere - I, obligarea la plata de despăgubiri în cuantum de 5000 euro pentru un presupus prejudiciu moral suferit prin invocarea de către intervenientă a unui "refuz nejustificat și abuziv " de a aproba vizita fără dispozitiv de separare, solicită a fi respins și acest capăt de cerere, pentru motivele următoarele:

Cu privire la pct a) petenta solicită despăgubiri pentru că a fost prejudiciată moral ca urmare a refuzului unității de a aproba cererea acesteia de fi vizitată fără dispozitiv de separare, fiind ulterior liberată ca urmare a instituirii controlului judiciar astfel cum invocă și reclamantul în preambulul cererii de modificare a cererii de chemare în judecată.

În fapt, P. M. I. L., fiica lui N. și a E., născută la 13.01.1975, a fost arestată preventiv la data de 18.03.2015 pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 19U/18.03.2015 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal nr._, fiind transferată din arestul poliției în P. Târgșor la data de 16.04.2015.

Menționează că unitatea i-a permis exercitarea dreptului la vizită de fiecare dată când a solicitat fie persoana privată de libertate fie de reclamantul M. Ș., însă în modalitatea permisă de reglementările legale a căror inaplicabilitate se invocă, respectiv i s-a permis vizitarea cu dispozitiv de separare.

Astfel, intervenientă a beneficiat de vizită cu reclamantul în perioada cât aceasta a fost în penitenciar, respectiv între 16.04._15 la "următoarele date: 10.05.2015, 16.05.2015, 24.05.2015, 01.06.2015, 07.06.2015, 13.06.2015, 23.06.2015, 05.07.2015.

Totodată, intervenienta a beneficiat de vizită cu multe alte persoane, membri familie, sora, apărător, astfel cum rezultă din extrasul cu aplicație de evidenta detinuti-sectiunea vizite, pe care a atasat-o la întâmpinarea formulate la cererea de chemare in judecata inițiala.

Petenta invocă un refuz pe care-l consideră nejustificat și abuziv din partea penitenciarului de a-i aproba vizita fără dispozitiv de separare.

În acordarea dreptului la vizită cu dispozitiv de separare și nu fără acest dispozitiv cum solicitase intervenienta penitenciarul a avut în vedere prevederile art 224 alin.5 din HG 1897/2006, potrivit cărora vizita persoanelor reținute sau arestate se desfășoară în conformitate cu art.38 alin.3 și 4.

Potrivit art 38 alin 3 vizita se desfășoară în spații special amenajate de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală.

OMJ 2714/C/2008 stabilește la art 2 alin.4 că "în mod excepțional, vizita fără dispozitive de separare se poate acorda și persoanelor condamnate pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei, persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță ori regimul închis, precum și arestaților preventiv, cu aprobarea directorului locului de deținere, în condițiile art. 38 alin. (4) din Regulament" adică Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006- respectiv de HG 1897/2006 .

Directorul unității poate aproba, în mod excepțional ,fără a fi însă obligat ia aceasta, în situațiile prevăzute la alin. (3), ca vizita să se desfășoare în spații fără dispozitive de separare în următoarele situații:a)pentru stimularea persoanelor private de libertate care au o conduită corespunzătoare, participă activ la activitățile lucrative, de educație și asistență psihosocială și îndeplinesc obiectivele stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.b) cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil,decesul unui membru de familie;c) la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia vizitelor întreprinse de aceștia în penitenciare.

Prin urmare, textele sus menționate stabilesc că se poate acorda dar numai în mod excepțional, nefiind o normă ce impune acordarea, este deci un drept al persoanei private să beneficieze de vizită, dar modalitatea în care se realizează cu sau fără dispozitiv este lăsată la latitudinea directorului de unitate care doar în mod excepțional poate aproba, deci nu este obligat, ci subliniază, poate aproba, ca vizita să se desfășoare fără dispozitiv de separare în situațiile detaliate la punctele a)-c) .

Nici sub acest aspect nu s-ar fi încadrat cererea intervenientei și a reclamantului, neregăsindu-ne în vreuna din situațiile menționate.

Într-un interval de mai puțin de 30 de zile de la depunerea în penitenciar, când persoana condamnată a participat doar la programul obligatoriu tuturor deținuților de adaptare în penitenciar, și la un concurs tematic cu o participare de 1 oră, nu se poate aprecia că persoana arestată preventiv a cărei vizitare se solicita a participat activ la activitățile lucrative, de educație și asistență psihosocială.

O participare intensă și activă poate fi evaluată, dacă se are în vedere activitatea desfășurată pe o durata mai mare de timp, nu imediat de la momentul încarcerării, câmd deținutul se află practic în perioada de adaptare, de carantină.

Nu este culpa unității dacă solicitarea intervenientei s-a făcut foarte aproape de momentul depunerii în penitenciar, care a organizat programul specific pentru astfel de situații, respectiv programul de adaptare instituționalizată la care participă toate deținutele nou depuse în penitenciar, deci nu cu titlu de excepție.

Vizita nu a fost de asemenea solicitată cu ocazia unui eveniment deosebit, potrivit pct. b) al. 4, conform foii de prezenta din 20.05.2015 depusă la întâmpinarea formulată de unitate la cererea inițială.

Intervenienta a beneficiat de mai multe vizite cu reclamantul, în perioada cât aceasta s-a aflat în penitenciar atunci când a solicitat, atât anterior acestei solicitări ce face obiectul acțiunii, cât și ulterior, respectiv în data de 29.04.2015, 03.05.2015, împreună cu sora deținutei, 10.05.2015, 16.05.2015, 24.05.2015, 01.06.2015, 07.06.2015, 13.06.2015, 23.06,2015, 05.07.2015, astfel cum rezultă din Aplicația electronica -sistemul de evidență a datelor persoanelor private de libertate, respectiv secțiunea evidența vizitelor, neputându-se astfel concluziona că nu au avut contact direct, că relațiile de familie au avut de suferit datorită acestei modalități de comunicare vizitele fiind numeroase în intervalul de timp cât s-a aflat deținuta în penitenciar.

Având în vedere motivele sus menționate, față de solicitarea de plată a despăgubirilor, nu se poate concluziona că unitatea nu a aprobat cererea intervenientei în mod în mod nejustificat și abuziv.

S-au avut în vedere reglementările legale aplicabile, neputându-se astfel reține vinovăția, intenția sau imprudența în respingerea cererii deținutei. Pentru a se putea obține despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit reclamantul trebuie să facă dovada:existenței unui prejudiciu moral, a faptei ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui ce a creat prejudiciul.

De asemenea pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare și față de Cererea de modificare a cererii de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare formulate de reclamantul Ș. M., invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor întrucât:

Prin cererea modificatoare, reclamantul pretinde despăgubiri civile ca urmare a unui presupus prejudiciu moral suferit printr-un act emis de P. Târgșor, (unitate cu personalitate juridică art. 10 alin, (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1849/7004 și constatarea inaplicabilității unor prevederi dintr-un act normativ emis de M. Justiției și a unor dispoziții cuprinse într-o Hotărâre a Guvernului R., în privința acordării vizitei cu dispozitiv de separare persoanelor aflate în stare de arest preventiv.

Pentru a avea calitate de parte în proces, Administrația Națională a Penitenciarelor ar trebui să aibă și calitatea de titular al dreptului, respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept dedus judecății, ceea ce nu se întâmplă în cauza de față. Or, este total neîntemeiată susținerea reclamantului potrivit căreia directorul Penitenciarului Târgșor ar fi acționat ca un prepus al instituției câtă vreme dispozițiile legale aplicabile în materia asigurării dreptului la vizită acordă directorului unității de detenție posibilitatea aprecierii asupra modalității de acordare a vizitei pentru persoanele arestate preventiv (cu sau fără dispozitiv de separare) nicidecum directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor

În consecință, având în vedere că așa numitul act administrativ a cărui anulare se pretinde a fost emis de P. Târgșor, iar emitenții dispozițiilor legale criticate sub aspectul legalității sunt M. Justiției, respectiv G. R., apreciază că Administrația Națională a Penitenciarelor nu are legitimitate procesuală în prezenta cauză, sens în care solicită respingerea acțiunii ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

De altfel, chiar în cuprinsul cererii modificatoare, reclamantul menționează în mod explicit că solicită constatarea inaplicabilității dispozițiilor legale sus-menționate în contradictoriu cu M. Justiției, respectiv cu G. R..

Excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, respectiv secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, față de modificarea cererii de chemare în judecată, întrucât reclamantul solicită despăgubiri civile ca urmare a unui pretins prejudiciu moral suferit în urma refuzului administrației Penitenciarului Târgșor de a-i acorda, în data de 13.05.2015, vizită fară dispozitiv de separare cu intervenienta M. I. L..

În realitate, cererea formulată de reclamant în data de 11.05.2015 a fost soluționată, de conducerea Penitenciarului Târgșor prin acordarea vizitei cu intervenienta P. M. I. L., în data de 16.05.2015, cu dispozitiv de separare, ceea ce nu echivalează cu un refuz de soluționare în înțelesul art. 8 alin. (1) teza a 2-a din Legea 554/2004, Legea contenciosului administrativ, potrivit căreia „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri"

Refuzul de soluționare presupune a nu soluționa o cerere, ori in cazul de față cererea intervenientei a fost soluționată, chiar dacă nu în sensul dorit de aceasta.

Cererea de chemare în judecată, în forma modificată, nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere aspectele de mai sus, dar și în considerarea cuantumului despăgubirilor civile solicitate, solicită a fi admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal, competentă în această cauză fiind instanța civilă de la sediul pârâtelor.

Excepția inadmisibilității acțiunii față de solicitările reclamantului, de constatare, pe cale de excepție a inaplicabilității dispozițiilor din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 și a prevederilor din Regulamentul de aplicare a Legii 275/2006 aprobat prin H.G nr.1897/2006, referitoare la acordarea vizitei cu dispozitiv de separare persoanelor aflate în stare de arest preventiv.

În acest sens, precizează că potrivit art. 4 alin.(4) din Legea nr. 554/2004 „Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege".

Netimbrarea cererii de chemare în judecată modificată prin care se solicită despăgubiri în cuantum de 5000 de euro, pentru pretinsul prejudiciu moral suferit.

Pe fondul cauzei se impune respingerea acțiunii ca nefondată, pentru motivele menționate în întâmpinările formulate (a cererea de chemare în judecată a reclamantului Ș. M. și cererea de intervenție principală a intervenientei P. M. I. L., precum și pentru considerentele de mai jos:

Reiterează faptul că, în acordarea dreptului la vizită cu dispozitiv de separare au fost avute în vedere prevederile art. 224 alin.(5) din Regulamentul aprobat prin HG nr.1897/2006, coroborate cu dispozițiile art. 38 alin. (3) din același act normativ. Potrivit acestor dispoziții legale, vizita se desfășoară în spații special amenajate de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală, directorul unității putând aproba, în mod excepțional, fără a fi însă obligat la acesta, în situații expres prevăzute, ca vizita să se desfășoare în spații fără dispozitive de separare.

În perioada cât s-a aflat în penitenciar, intervenienta a beneficiat de mai multe vizite cu reclamantul Ș. M., atât anterior solicitării ce face obiectul prezentei acțiuni, cât și ulterior, respectiv în data de 29.04.2015, 03.05.2015 (împreună cu sora deținutei), 10.05.2015, 16.05.2015, 24.05.2015, 01.06.2015, 07.06.2015, 13.06.2015, 23.06.2015, 0507.2015, neputându-se susține că prin acordarea vizitei cu dispozitiv de separare relațiile de familie au avut de suferit.

Astfel, față de modul de respectare a prevederilor legale nu se poate reține o culpă a Administrației Naționale a Penitenciarelor sau a Penitenciarului Târgșor, dreptul la vizită al intervenientei, aflată în stare de arest preventiv, asigurându-se cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile. Prin urmare, nu se poate reține vinovăția, intenția sau imprudența administrației penitenciarului și cu atât mai mult a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

directorul Penitenciarului Târgșor nu putea acționa ca un prepus al instituției pârâte câtă vreme dispozițiile legale aplicabile în materia asigurării dreptului la vizită acordă directorului unității de detenție, în situații expres prevăzute, posibilitatea aprecierii asupra modalității de acordare a vizitei pentru persoanele arestate preventiv (cu sau fără dispozitiv de separare) nicidecum directorului generai al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) și (4) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, prerogativa aprobării vizitei fără dispozitiv de separare pentru arestații preventiv aparține în exclusivitate directorului penitenciarului, acesta având o marjă de apreciere a situației concrete a persoanei private de libertate.

De asemenea, în ceea ce privește suma solicitată cu titlu de daune morale, învederăm că, pentru a putea obține despăgubiri, reclamantului îi revine sarcina de a proba îndeplinirea cumulativă, a următoarelor condiții:existența unui prejudiciu;existența unei fapte ilicite;existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;existența vinovăției celui care a creat prejudiciul.

Răspunderea civilă delictuală ia naștere în momentul în care cu intenție, din neglijență sau imprudență s-a comis fapta prin care s-a cauzat un prejudiciu. Or în cazul supus atenției instanței reclamantul nu a făcut dovada existenței unei fapte culpabile a Administrației Naționale a Penitenciarelor, a prejudiciului suferit, a vinovăției și a faptei ilicite, precum și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul moral pretins astfel încât să poată fi îndreptățită la despăgubiri morale.

În lipsa Regulamentului de aplicare a Legii 254/2013, aprobat prin Hotărârea Guvernului R. (al cărui proiect a fost elaborat și se află în procedură de avizare interministerială), menținerea în vigoare și continuarea aplicării Regulamentului de aplicare a Legii nr.275/2006 aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006 și a actelor normative subsecvente au fost reglementate în mod explicit de O.U.G nr. 3/2014, cap. V alin.(2), potrivit căruia „Până la . actelor normative subsecvente, emise în executarea prezentei legi, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acesteia, tuturor unităților penitenciare, centrelor educative, centrelor de detenție, centrelor de reținere și arestare preventivă, precum și centrelor de arestare preventivă".

De altfel, în confirmarea aceleiași nevoi de a susține aplicarea dispozițiilor actelor în vigoare până la aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii 254/2013, aceste dispoziții au fost preluate și în conținutul art.188 alin. (2) din legea nr.254/2013.

În același context se impune a fi evidențiat faptul că nici prevederile art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 și nici dispozițiile art. 224 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006 nu intră în contradicție cu prevederile Legii nr.254/2013, fapt de natură să releve temeinicia menținerii în vigoare a acestor acte normative, în conformitate și cu dispozițiile art. 188 alin.(2) din Legea nr.254/2013.

De asemenea, textul legal invocat de reclamant în susținerea solicitărilor sale (art. 111 alin.(1) din Legea nr. 254/2013), se referă la persoanele reținute sau arestate preventiv aflate în centrele de reținere și arestare preventivă, aceste instituții fiind în subordinea Ministerului Afacerilor Interne și nu a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Pârâta ANP a formulat întâmpinare și față de cererea modificatoare a cererii de intervenție, invocând aceleași excepții și apărări.

Cererile completatoare ale acțiunii principale și ale cererii de intervenție au fost timbrate cu încă 50 lei-filele nr. 215-216.

Atât reclamantul, cât și intervenienta în interes propriu au formulat răspunsuri la întâmpinări, solicitând respingerea excepțiilor invocate de către pârâți-filele nr. 230-239.

Ulterior au fost completate taxele de timbru de către reclamant și intervenientă cu încă 50 lei fiecare.

La termenul de judecată din data de 14.12.2015 atât reclamantul, cât și intervenienta au arătat că doresc să își modifice cererea inițial modificată și completată în sensul solicită anularea pe cale directă a prevederilor alin. 2 al art. 2 din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C din 20 octombrie 2008 care prevăd că: "Vizita cu dispozitive de separare se acordă persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță și regimul închis, persoanelor arestate preventiv și persoanelor ...", precum și a prevederilor art. 224 alin. (5) raportat la art. 38 alin. (3) și (4) Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal care prevăd că:

"Art. 38

Organizarea acordării dreptului la vizită

(3)în cazul persoanelor condamnate din regimul de maximă siguranță și închis, precum și în cazul acelora pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei vizita se desfășoară în spații special amenajate, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală.

(4)Directorul unității poate aproba, în situațiile prevăzute la alin. (3), ca vizita să se desfășoare în spatii fară dispozitive de separare în următoarele situații:

b)cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie;

c)la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia vizitelor întreprinse de aceștia în penitenciare."

"Art. 224

Cazarea persoanelor reținute sau arestate, amenajarea spațiilor de deținere și vizită

(5) Vizita persoanelor reținute sau arestate se desfășoară în conformitate cu art. 38 alin. (3) și (4)."

Motivele prezentei sunt similare cu cele din cererea inițială, astfel:

Ca temei al promovării și aprobării Ordinului nr. 2714/C din 20 octombrie 2008 sunt invocate Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Unul din drepturile fundamentale de care trebuie să țină seamă administrația locurilor de deținere este principiul constituțional al prezumției de nevinovăție instituit de alin. 1 I al art. 23 din Constituția R.. Astfel, regimul propriu trebuie să instituie, cum prevede și norma primară, doar acele restrângeri care sunt necesare "în vederea unei bune desfășurări a procesului penal".

Or, în acest sens dispozițiile pe lângă faptul că sunt adoptate în temeiul unei legi abrogate, al unui Cod Penal și Cod de Procedură Penală ce nu mai sunt în vigoare, asimilează nepermis și în afara cadrului legal și constituțional regimul persoanelor arestate preventiv cu cele cărora li se aplică regimul de maximă siguranță și regimul închis.

Astfel, este absurd de imaginat în ce mod ar fi îmbunătățită buna desfășurare a procesului penal prin folosirea la vizitele cu familia a dispozitivului de separare (această modalitate de derulare a vizitelor a împiedicat-o să aibă vizite cu fetița sa, căreia i-ar fi fost greu să îi explice de ce este necesar acest geam despărțitor între aceștia, el reprezentând în fapt un plus de pedeapsă pentru cei care au regim de executare a pedepsei mai sever).

Este evident că acest regim trebuie adaptat măsurii preventive, care nu este una de executare a unei pedepse. în ultima perioadă fiind o simplă modalitate de instrumentare a unor dosare penale de către unele structuri de forță ale statului, pentru fapte imaginare (în unele situații, cum este și cazul meu).

In timpul executării acestei măsuri, persoana arestată preventiv se bucură de prezumția de nevinovăție (cel puțin formal), fiind absurd ca aceasta să fie asimilată cu persoane condamnate care au cel mai dificil regim de executare a pedepsei, astfel cum a fost gândită în vechea reglementare.

Or, este evident că norma restrictivă, excesivă, nu poate subzista tară un temei primar, deoarece orice restrângere de drepturi se face, potrivit art. 53 din Constituția R. numai prin lege, iar nu prin Ordine de ministru ori Hotărâri de Guvern.

Dispozițiile art. V ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2014. prin care s-a prevăzut că vor rămâne în vigoare actele subsecvente dacă nu contravin normei primare nu este aplicabilă în materie de arest preventiv se mențin (cele din legea nouă fiind mai favorabile protecției dreptului), astfel că Ordonanța depășește domeniul constituțional care permite adoptarea ordonanțelor de urgență dar și pentru că legea nouă conține dispoziții contrare celei vechi cel puțin în materia arestului preventiv.

Mai mult, data intrării în vigoare a Legii nr. 254/2013 a fost 1 februarie 2014 iar data intrării în vigoare a OUG nr. 3/2014 a fost 7 februarie 2014, astfel că și dacă legiuitorul ar ti avut o intenție contrară, de a face să supraviețuiască acte normative contrare normelor primare, nu s-ar fi putut produce un astfel de efect, deoarece actele subsecvente nu mai puteau fi "înviate" la 7 februarie, după ce dispăruseră din peisajul legislativ odată cu

Raportul Special al Avocatului Poporului, privind condițiile de detenție din penitenciare și centre de reținere și arestare preventivă, factori determinanți in respectarea demnității umane și a drepturilor persoanelor private de libertate, mai arată (la pag. 37) că "ultraactivitatea normelor secundare vechi nu este suficientă întrucât normele vechi nu conferă garanții pentru o . drepturi ale persoanelor private de libertate, astfel încât trebuie emise actele normative sus arătate pentru a se asigura punerea în aplicare întocmai a dispozițiilor Legii nr. 254/2013 și a se asigura exercitarea de către persoanele private de libertate a tuturor drepturilor consacrate de această lege" și "neadoptarea. în decurs de 2 ani de la data intrării în vigoare a legii a unor norme care să detalieze modalități concrete și actuale de exercitare a drepturilor persoanelor private de libertate, tinde să determine imposibilitatea exercitării depline a drepturilor garantate la nivel legislativ."

În drept, au fost invocate disp. art. 1, art. 4 alin. (4) teza a ll-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pârâta ANP a formulat întâmpinare față de cererea de modificare a cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție principală, invocând:

1. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor:

Potrivit art. 36 din Legea nr.134/2010, republicată, privind Codul de procedură civilă „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios astfel cum acesta este dedus judecății".

Prin cererea modificatoare, reclamantul pretinde constatarea inapiicabilității/nelegalității unor prevederi dintr-un act normativ emis de M. Justiției și a unor dispoziții cuprinse într-o Hotărâre a Guvernului R., în privința acordării vizitei cu dispozitiv de separare persoanelor aflate în stare de arest preventiv.

Pentru a avea calitate de parte în proces, Administrația Națională^ Penitenciarelor ar trebui să aibă și calitatea de titular al dreptului.

De altfel, chiar în cuprinsul cererii modificatoare, reclamantul menționează în mod explicit că solicită constatarea, pe calea acțiunii în anulare, a unor acte emise de M. Justiției, respectiv G. R..

Inadmisibilitatea cererii de modificare în considerarea faptului că potrivit art. 204 alin.(1) din Legea nr.134/2010 privind Codul de Procedură Civilă „Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat..."

De asemenea, în conformitate cu prevederile alin. (3) ale aceluiași text normativ, „Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților."

Având în vedere că primul termen de judecată stabilit de instanță în dosarul cu nr. de mai sus a fost 14 decembrie 2015, (dată până la care reclamantul formulase deja o altă cerere modificatoare) și în considerarea faptului că prezenta cerere de modificare a cererii de chemare în judecată este ulterioară primului termen de judecată stabilit în cauză, vă solicităm respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei se impune respingerea acțiunii și a cererii de intervenție principală în anularea dispozițiilor legale criticate ca nefondată, pentru considerentele de mai jos:

Cu referire la modalitate de acordare a vizitei pentru persoanele pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei (cazul persoanelor arestate preventiv), art. 38 alin. (3) din actul normativ sus-menționat prevede că „vizita se desfășoară în spații special amenajate, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală".

În conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) și (4) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, prerogativa aprobării vizitei fără dispozitiv de separare pentru arestații preventiv aparține in exclusivitate directorului penitenciarului, acesta având o marjă de apreciere a situației concrete a persoanei private de libertate.

Astfel, potrivit textului criticat din OMJ nr. 2714/2008, "vizita cu dispozitive de separare se acordă persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță și regimul închis, persoanelor arestate preventiv și persoanelor condamnate până la stabilirea regimului de executare a pedepsei".

Dispozițiile referitoare la acordarea dreptului la vizită cuprinse în Regulamentul de aplicare a Legii nr.275/2006 nu intră în contradicție cu prevederile Legii nr.254/2013, motiv pentru care, în mod justificat, se face aplicarea acestui act normativ.

În acest context, apreciază că dispozițiile legale criticate, nu contravin prevederilor Legii nr. 254/2013, ținând seama de următoarele aspecte:

Având în vedere aceste aspecte, apreciază neîntemeiată afirmația reclamantului potrivit căreia actele normative criticate „asimilează regimul persoanelor arestate preventiv cu cele cărora li se aplică regimul de maximă siguranță și regimul închis", cu atât mai mult cu cât și în noua lege de executare, în vigoare de la 1 februarie 2014 s-a optat pentru stabilirea unui regim propriu arestaților preventiv, care nu se confundă cu regimul închis sau cu regimul de maximă siguranță.

În cazul arestaților preventiv, actuala reglementare din art. 4 al OMJ nr. 2714/C/2008 instituie un regim adaptat în mod special necesității și proporționalității restrângerii drepturilor raportat la situația juridică a persoanei private de libertate - arestat preventiv, persoana condamnată. Astfel, dacă un arestat preventiv are dreptul la 4 vizite lunar, un condamnat din regimul închis și din regimul de maximă siguranță are 3, respectiv 2 vizite pe lună.

În același sens, instituirea unui regim propriu arestaților preventiv, adaptat necesității și proporționalității restrângerii drepturilor acestora nu echivalează cu o încălcare a prezumției de nevinovăție.

Din acest punct de vedere este respectată și Regula 99 din Recomandarea (2006) 2 privind Regulile europene pentru penitenciare în sensul că se respectă faptul că arestații preventiv trebuie să primească vizite si să poată comunica cu familiile lor și cu alte persoane în aceleași condiții ca și deținuții condamnați.

Prin urmare, conținutul dreptului la vizită nu este asimilat cu cel al persoanelor condamnate.

Astfel, în considerarea aspectelor sus-menționate se pot desprinde două concluzii:

1.Hotărârea de Guvern și OMJ nr. 2714/C/2008 pot fi considerate ca fiind emise în baza si în executarea Legii nr.254/2013, câtă vreme dispozițiile actelor normative criticate sub aspectul legalității nu numai că nu intră în contradicție cu noua lege de executare ci se înscriu în coordonatele acesteia.

2. Hotărârea de Guvern și OMJ nr. 2714/C/2008 se limitează strict la cadrul stabilit de lege și nu conțin soluții care să contravină prevederilor acestora.

In drept, dispozițiile art. 204 și 205 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse în cursul procesului penal, ale Regulamentului de aplicare a Legii 275/2006 aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006, și ale Ordinului ministrului justiției nr. 2714/C/2008.

Cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul P. de F. Targșor a formulat și întâmpinare la a doua cerere de modificare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. M., precum și a cererii de intervenție principală, arătând următoarele:

A solicitat disjungerea acestui capăt de cerere privind anularea unor acte administrative cu caracter normativ emise de pârâtele autorități publice centrale, respectiv M. Justiției și G. R. de celelalte capete de cerere. Și declinarea cererilor inițiale în favoarea Tribunalului Prahova.

Consideră că se impune înaintarea acestora, respectiv a cererilor inițiale și a celor ce au modificat prima acțiune și prima cerere de intervenție către instanța competentă material, respectiv Tribunalul Prahova ca instanță de contencios administrativ competentă față de sediul Penitenciarului de F. Târgșor ce are personalitate juridică proprie.

Invocă excepția tardivități formulării acestei ultime modificări a cererii de chemare în judecată în scris, după primul termen de judecată din 14.12.2015.

A invocat și lipsa calității procesuale pasive a unității care este un penitenciar și nu instituție publică centrală, neavând competență în emiterea de acte normative, în cauză solicitându-se constatarea nelegalității unor dispoziții ai căror emitenți sunt M. Justiției și G. R..

Prin urmare, față de acest capăt de cerere, P. de F. Târgșor nefiind emitent al actelor cu caracter normativ -alin.2 art. 2 din OMJ 2714/2008 și a art. 224 alin.5 din HG 1897/2006- a căror anulare se solicită, nu are calitate procesuală pasivă față de acest capăt de cerere.

Invocă excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de legea 554/2004, față de a doua completare a cererii de chemare în judecată, întrucât plângerea prealabilă cu privire la anularea alin.2 art. 2 din OMJ 2714/2008 și a art 224 alin.5 din HG 1897/2006 a fost formulată tardiv, după solicitarea în fața instanței a celei de-a doua modificări a cererii de chemare în judecată la termenul din 14.dec.2015 și care avea ca obiect anularea acestor dispoziții. Deci plângerea prealabilă nu a precedat cererea în anulare, ci este ulterioară, fiind adresată unității după termenul din 14.12.2015.

De asemenea a solicitat respingerea pe fond a acestui capăt de cerere având în vedere următoarele susțineri:

Se poate observa că prevederile art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/2008 privind durata și periodicitatea vizitelor, greutatea și numărul pachetelor, precum și categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, sunt similare cu art. 38 alin. (4) și (5) raportat la art. 224 alin. (5) din Regulamentul de aplicare a Legii nr.

În cazul arestaților preventiv, actuala reglementare din art. 4 al OMJ nr. 2714/C/2008 instituie un regim adaptat în mod special necesității și proporționalității restrângerii drepturilor raportat la situația juridică a persoanei private de libertate -arestat preventiv, persoana condamnată. Astfel, dacă un arestat preventiv are dreptul la 4 vizite lunar, un condamnat din regimul închis și din regimul de maximă siguranță are 3, respectiv 2 vizite pe lună.

În același sens, subliniază că instituirea unui regim propriu arestaților preventiv, adaptat necesității și proporționalității restrângerii drepturilor acestora nu echivalează cu o încălcare a prezumției de nevinovăție.

Prin urmare, conținutul dreptului la vizită nu este asimilat cu cel ai persoanelor condamnate.

La termenul din data de 01.02.2016 reclamantul și intervenienta au atașat un raport întocmit de Avocatul Poporului, fotocopie a cererilor formulate de către intervenientă și adresate pârâtului P. de F. Târgșor, dovada efectuării procedurii prealabile cu pârâtul M. Justiției.

Deși cererea de completare a cererii principale și a cererii de intervenție a fost comunicată prin e-mail și către pârâtul G. R., acesta nu a formulat apărări cu privire la solicitarea de anulare pe cale directă a disp. art. 224 alin. 5 din HG nr. 1897/2006.

Deliberând asupra excepțiilor lipsei de interes invocată de către pârâtul P. de F. Târgșor cu privire la cererea principală și de intervenție, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor și excepția lipsei de interes invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor (invocate cu privire la cererea principală și cererea de intervenție), excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor cu privire la cererea de intervenție, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția inadmisibilității și a prematurității acțiunii (invocate de pârâtul P. de F. Târgșor cu privire la cererile modificatoare inițiale), excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. de F. Târgșor și excepția lipsei procedurii prealabile-invocate de către același pârât cu privire la cererea completatoare a cererii principale și de intervenție, precum și asupra fondului cererii principale și al cererii de intervenție principală, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea reține următoarele:

În fapt, Curtea constată că prin adresa 1112/PTPH/11.05.2015 reclamantul a solicitat conducerii Penitenciarului Târgșor aprobarea efectuării vizitei fără dispozitiv de separe cu o persoană aflată în arest preventiv și deținută în respectivul penitenciar, intervenienta în interes propriu din prezenta cauză.

La data de 15.05.2015, prin decizia directorului penitenciarului nr. G2 1112/PTPH/15.05.2015, anexată cererii introductive, prin care i se comunică că terței persoane cu care a solicitat vizita nu i s-a aprobat acest lucru.

Ținând seamă că răspunsul instituției nu a vizat solicitarea sa și nici nu a fost motivat, reclamantul a înaintat o plângere prealabilă înregistrată la nr. G2 1137/09.06.2015 prin care a solicitat revocarea respectivei decizii și anularea în parte a dispozițiilor Ordinului nr. 2714/C/2008, în privința persoanelor arestate preventiv, arătând că în chiar cuprinsul Regulamentului de ordine interioară al Penitenciarului Târgșor, versiunea 2013, aprobat de comisar șef de penitenciare F. S., se aduce la cunoștința persoanelor private de libertate că "pentru cei din regim maximă siguranță, închis, arestați preventiv sau cei care nu au încă regimul de executare stabilit vizita se poate desfășura, cu aprobarea directorului, în spații fără dispozitive de separare...".

In motivarea răspunsului comunicat de către pârâtul P. Târgșor la plângerea sa prealabilă este invocat art. 2 alin. 2 din Ordinul ministrului justiției nr. 2714/C/2008 potrivit căruia "Vizita cu dispozitive de separare se acordă persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță și regimul închis, persoanelor arestate preventiv și persoanelor condamnate până la stabilirea regimului de executare a pedepsei".

Pe de altă parte, Curtea reține că intervenienta P. M. I. L., a fost arestată preventiv la data de 18.03.2015 pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 19U/18.03.2015 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal nr._, fiind transferată din arestul poliției în P. Târgșor la data de 16.04.2015.

La data de 09.07.2015, intervenienta a fost pusă în libertate, ca urmare a înlocuirii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, conform încheierii nr. 980/2015 pronunțată în dosarul nr._ de Înalta Curte de Casație si Justiție.

În acest context faptic, curtea constată că prin e-mailul transmis în data de 11.05.2015, ora 12.20, (anexat întâmpinării formulată de pârâtul P. Târgșor) pe adresa de poștă electronică a Penitenciarului Târgșor, reclamantul Ș. M. a solicitat „aprobarea vizitei la d-na P. M. I. L., planificată a se desfășura în data de 16.05.2015, ora 15 45, fără dispozitiv de separare."

Ca urmare a solicitării reclamantului, pârâtul P. Târgșor a răspuns, prin adresa nr. G21112/PTPH/15.05.2015, în sensul că „cererea persoanei private de libertate P. M. I. L. nu a fost aprobată, întrucât nu îndeplinește condițiile legale".

Răspunsul administrației locului de deținere a avut la bază inclusiv cererea formulată la data de 13.05.2015 de doamna P. M. I. L., prin care, la rândul ei, aceasta solicita „acordarea vizitei fără dispozitiv de siguranță cu domnul Ș. M.".

Împotriva acestor răspunsuri atât reclamantul a formulat plângere prealabilă-fila 6, solicitând totodată și revocarea disp. Ordinului MJ emis sub nr. 2714/2008 care a stat la baza emiterii refuzului de aprobare a efectuării vizitei intervenientei în interes propriu fără un dispozitiv de separare.

Intervenienta a solicitat la data de 19.05.2015 răspuns la cererea adresată anterior pârâtului P. Târgșor având ca obiect aprobarea vizitei cu reclamantul fără un dispozitiv de separare, rezoluția aplicată pe această cerere fiind în sensul neînsușirii propunerii de „aprobare”, cu mențiunea „nu, nu îndeplinește cerințele legale”.

Pe verso-ul aceluiași înscris se menționează situația personală a intervenientei, în sensul nu are măsuri disciplinare, nu are recompense, nu a mai beneficiat de aprobarea vizitei fără un dispozitiv de separare, cererea fiind avizată de către educator care a menționat că intervenienta a participat la programul de adaptare pentru viața instituționalizată și în mod activ la concursul Ziua Europei-fila 197 a dosarului din data de 20.05.2015, în cadrul căruia intervenienta a obținut calificativul „Foarte Bine”.

De asemenea, Curtea constată că în perioada 18.04._15 intervenienta a beneficiat doar de măsura încuviințării efectuării unor vizite atât cu reclamantul, cât și cu membrii ai familiei sale, însă prin intermediul dispozitivului de separare-filele nr. 195/196 ale dosarului.

Cu referire la excepțiile procesuale invocate, Curtea reține următoarele:

Asupra excepției lipsei de interes invocată de către pârâtul P. Târgșor cu privire la cererea principală și de intervenție, Curtea apreciază că este neîntemeiată având în vedere că ulterior atât reclamantul, cât și intervenienta au solicitat în contradictoriu cu acest pârât și pârâta ANP acordarea unor despăgubiri urmare a constatării refuzului nejustificat al acestora de a aproba efectuarea vizitei fără un dispozitiv de separare, neavând prin urmare relevanță în raport de noul obiect precizat al cererilor inițial adresate instanței, împrejurarea că ulterior intervenienta a fost pusă în libertate sub control judiciar, situația de fapt apărută fiind însă invocată cu referire la pretinsa faptă ilicită a pârâtelor indicate de a aproba anterior în mod nejustificat efectuarea vizitei fără dispozitivul de separare, prin urmare interesul procesual privind acordarea unor despăgubiri pretins generate de refuzul pârâtelor în cauză subzistă, fiind direct, legitim și actual, urmând a fi respinsă această excepție, ca de altfel și excepția lipsei de interes invocată de către pârâta ANP pentru aceleași considerente.

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANP, Curtea reține că aceasta a fost chemată în judecată exclusiv cu privire la solicitarea reclamantului și a intervenientei de a fi obligată, alături de pârâtul P. Târgșor la plata daunelor solicitate, urmare a pretinsului refuz apreciat ca nejustificat de către reclamanți de aprobare a dreptului la vizită fără dispozitivul de separare, iar nu și sub aspectul anulării unor dispoziții din cele două acte administrative cu caracter normativ, astfel încât se constată o identitate între persoana pârâtei ANP și autoritatea publică cu privire la atât reclamantul, cât și intervenienta au solicitat acordarea acestor despăgubiri, în urma modificării succesive a cererilor inițiale, excepția invocată urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Asupra excepției inadmisibilității invocată de pârâta ANP cu privire la cererea de intervenție, Curtea constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare având în vedere că, deși prevederile art. 56 și 57 din legea nr. 254/2013 privind regimul executării pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevăd într-adevăr o procedură special destinată a verifica legalitatea măsurilor adoptate de administrația penitenciarului cu privire la situația concretă a persoanelor vizate de aceste dispoziții normative, prin formularea unei plângeri la judecătorul delegat cu supravegherea privării de libertate, iar ulterior în fața judecătoriei competente, totuși se reține că aceste prevederi vizează situația persoanelor aflate în stare de detenție, fără însă a limita dreptul acestora de a supune instanței de contencios administrativ un eventual refuz manifestat de către conducerea penitenciarului în legătură cu un drept sau un interes legitim al acestor persoane, procedura prevăzută de legea specială fiind alternativă și prevăzută în favoarea acestor persoane, acestea din urmă stabilind în funcție de situația concretă dacă formulează o plângere în temeiul legii speciale sau se adresează împotriva refuzului autorității publice direct instanței de contencios administrativ.

În același context, Curtea constată că în fapt intervenienta a contestat inclusiv măsura refuzului manifestat de către conducerea pârâtului P. Târgșor, solicitând reevaluarea cererilor sale de efectuarea a vizitelor cu reclamantul fără un dispozitiv de separare, aspect care nu a fost calificat de către acest pârât ca fiind o plângere și nefiind înaintată judecătorului delegat, deși avea această obligație de a califica obiectul cererii formulată de către o persoană aflat în deținerea sa și de stabili dacă într-adevăr solicitarea intervenientei de revenire asupra refuzului constituie o astfel de plângere, obligație care însă nu a fost îndeplinită în mod corespunzător,fiind pusă în imposibilitatea de a contesta acest refuz în temeiul legii speciale, astfel încât intervenienta s-a adresat prin prezenta cerere de intervenție direct instanței de contencios administrativ pentru cenzurarea acestui refuz apreciat de aceasta drept nejustificat, urmând a fi respinsă și această excepție ca neîntemeiată.

Asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, Curtea constată că este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare având în vedere că deși reclamantul nu s-a aflat în situația unei persoane aflată în stare de detenție, precum intervenienta la data formulării cererii de vizitare fără un dispozitiv de separare, totuși se constată că la data de 11.05.2015 s-a adresat conducerii pârâtului P. Târgșor-fila 5- în sensul aprobării dreptului la vizită cu intervenienta fără dispozitiv de separare, cerere soluționată în sensul respingerii acesteia, astfel încât acesta a invocat în fața instanței de contencios administrativ calitatea de „persoană vătămată” de refuzul acestui pârât, solicitând în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 cenzurarea acestuia și ulterior acordarea unor despăgubiri ca urmare a exprimării unui asemenea refuz apreciat de aceasta drept „nejustificat”, existând prin urmare o identitate între persoana reclamantului și persoana care pretinde valorificarea unui drept sau cel puțin a unui interes legitim în fața autorității publice pârâte.

Asupra excepției inadmisibilității și a prematurității acțiunii, excepții invocate de către pârâtul P. Târgșor cu privire la cererile modificatoare inițiale(fila 187, pct. 6), Curtea apreciază că sunt neîntemeiate.

Astfel, se vor lua în considerare atât considerentele expuse pentru soluționarea excepției inadmisibilității invocată de pârâta ANP cu privire la cererea de intervenție, cât și împrejurarea că reclamantului nu îi erau aplicabile prevederile legii nr. 254/2013, acesta nefiind persoana aflată în stare de deținere, astfel încât nu avea posibilitatea prevăzută de lege de a urma procedura specială prevăzută de acest act normativ, adresându-se instanței de contencios administrativ în temeiul refuzului exprimat în acest sens față de cererea administrativă adresată pârâtului P. Târgșor.

De asemenea, se constată că urmarea procedurii speciale de către intervenientă nu a constituit în fapt o cale efectivă și reală de acces la justiție conform art. 6 din CEDO, în contextul în care deși aceasta a solicitat reevaluarea refuzului exprimat inițial, totuși nu s-a constatat că în fapt o astfel de solicitare putea fi calificată drept plângere și înaintată astfel judecătorului delegat în vederea soluționării, luându-se în considerare și situația specială a interveniente, persoană aflată în stare de deținere și prin urmare fără capacitatea de a beneficia de o consiliere juridică corespunzătoare, în absența unor lămuriri care urmau a fi solicitate acesteia cu privire la conținutul solicitărilor succesive ale acesteia.

Mai mult, se constată că la data formulării cererilor completatoare, intervenienta nu se mai afla în stare de deținere, astfel încât o eventuală formulare a plângerii prevăzută de legea specială nu constituia în privința sa un demers cu caracter efectiv.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. de F. Târgșor, Curtea apreciază că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă având în vedere că atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de intervenție, în contextul completărilor și modificărilor succesive ale acestora, au vizat în principal obligarea acestui pârât la plata unor despăgubiri ca urmare a refuzului apreciat de către reclamanți ca nejustificat, prin urmare în temeiul disp. art. 1 și 8 din legea nr. 554/2004, existând identitate între acest pârât și autoritatea publică care a emis față de reclamanți refuzul de aprobare a dreptului la vizită fără un dispozitiv de separare.

Este neîntemeiată și excepția lipsei procedurii prealabile invocată de către același pârât cu privire la cererea completatoare a cererii principale și a cererii de intervenției-anularea actelor administrative cu caracter normativ-având în vedere că reclamantul și intervenienta au făcut dovada parcurgerii acestei proceduri prealabile îndreptată atât împotriva Ordinului emis de pârâtul M. Justiției, atașând în acest sens răspunsul comunicat de către acest pârât.

Mai mult, se constată că deși inițial atât reclamantul, cât și intervenienta au solicitat constatarea nelegalității HG nr. 1897/2006 pe calea excepției de nelegalitate, cererea a fost comunicată pârâtului G. R., acesta arătând că acest act administrativ cu caracter normativ este legal emis, astfel încât modificarea acțiunii și solicitarea anulării pe cale directă a acestei Hotărâri, fără a se face dovada parcurgerii prealabile anterior modificării acțiunii inițiale nu poate constitui un temei de respingere ca inadmisibilă a acestui capăt de cerere, luând în considerare și scopul unei astfel de proceduri, destinată să acorde posibilitatea emitentului actului administrativ de a revoca acest act, scopul procedurii prealabile fiind atins prin însăși formularea de către emitent a apărărilor în sensul menținerii legalității actului administrativ atacat astfel, respingerea formală a acestei cererii fiind excesivă și contravenind însuși scopului disp. art. 7 din legea nr. 554/2004, republicată.

Pe fondul cererii principale și al cererii de intervenție principală, Curtea constată că sunt întemeiate în parte, potrivit considerentelor care urmează:

Astfel, se constată că potrivit disp. art. 224 alin. 5 din HG nr. 1897/2006, emisă în temeiul disp. art. 86 alin. 2 din legea nr. 275/2006 privind regimul executărilor pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal „5) Vizita persoanelor reținute sau arestate se desfășoară în conformitate cu art. 38 alin. (3) și (4).”, iar potrivit art. 38 din același act normativ „Organizarea acordării dreptului la vizită- (1) Pentru menținerea legăturii cu familia și pentru medierea contactului cu diverse persoane și organizații, administrația locului de deținere asigură posibilitatea vizitării persoanelor private de libertate.

(2) Administrația locului de deținere este obligată să asigure un program zilnic de 12 ore pentru exercitarea dreptului la vizită de către persoanele private de libertate.

(3) În cazul persoanelor condamnate din regimul de maximă siguranță și închis, precum și în cazul acelora pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei vizita se desfășoară în spații special amenajate, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală.

(4) Directorul unității poate aproba, în situațiile prevăzute la alin. (3), ca vizita să se desfășoare în spații fără dispozitive de separare în următoarele situații:

a) pentru stimularea persoanelor private de libertate care au o conduită corespunzătoare, participă activ la activitățile lucrative, de educație și asistență psihosocială și îndeplinesc obiectivele stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

b) cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie;

c) la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia vizitelor întreprinse de aceștia în penitenciare.

(5) În cazul persoanelor private de libertate, încadrate în regimul semideschis și deschis, vizita se desfășoară în spații special amenajate, fără dispozitive de separare între vizitat și vizitator, sub supraveghere vizuală. În aceleași condiții se desfășoară vizita în cazul minorilor, indiferent de regimul de executare în care sunt încadrați.

(6) În cazuri temeinic justificate, directorul unității poate dispune, în situațiile prevăzute la alin. (5), ca vizita să se desfășoare în spații cu dispozitive de separare, numai pe perioada care a determinat această măsură.

(7) Amenajarea și dotarea spațiilor pentru acordarea dreptului la vizită se stabilesc prin regulamentul prevăzut de art. 16 din Lege.

(8) Durata și periodicitatea vizitelor se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, care se publică în Monitorul Oficial al R., Partea I.”

De asemenea, se constată că potrivit art. 2 alin. 1-4 din Ordinul nr. 2714/C/2008 emis de pârâtul M. Justiției „(1) În funcție de regimul de executare a pedepsei și de conduita adoptată pe timpul detenției, persoanele private de libertate pot primi vizite astfel:

a) cu dispozitive de separare, tip cabină;

b) fără dispozitive de separare.

(2) Vizita cu dispozitive de separare se acordă persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță și regimul închis, persoanelor arestate preventiv și persoanelor condamnate până la stabilirea regimului de executare a pedepsei.

(3) Vizita fără dispozitive de separare se acordă persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul semideschis și deschis.

(4) În mod excepțional, vizita fără dispozitive de separare se poate acorda și persoanelor condamnate pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei, persoanelor condamnate cărora li se aplică regimul de maximă siguranță ori regimul închis, precum și arestaților preventiv, cu aprobarea directorului locului de deținere, în condițiile art. 38 alin. (4) din regulament.”

De asemenea, se constată că potrivit disp. art. 48 din legea nr. 275/2006 „Dreptul la plimbare zilnică și dreptul de a primi vizite

(1) Fiecărei persoane condamnate i se asigură zilnic, atunci când condițiile climaterice permit, plimbarea în aer liber timp de minimum o oră. Dacă condițiile climaterice nu permit plimbarea în aer liber, aceasta se asigură într-un alt spațiu corespunzător.

(2) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi vizite, în spații special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului administrației penitenciarului.

(2^1) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate beneficiază de vizită intimă, în condițiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.

(3) Persoanele aflate în vizită sunt supuse controlului specific.

(4) Durata și periodicitatea vizitelor se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, care se publică în Monitorul Oficial al R., Partea I.

(5) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi oricând, în condiții de confidențialitate, vizite ale apărătorului.

(6) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot comunica în limba maternă atât între ele, cât și cu persoanele care le vizitează.”

Pe de altă parte, Curtea reține că potrivit disp. art. 1 alin. 5 din Constituția R. „(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.”, iar potrivit disp. art. 81 alin. 1 din legea nr. 24/2000 „(1) La elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziții se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului și altor acte de nivel superior.”

Analizând comparativ dispozițiile atacate din actele administrative cu caracter normativ, precum și dispozițiile legale având forță juridică superioară, Curtea reține că disp. art. 224 alin. 5 din HG nr. 1897/2006 și art. 2 alin. 2 din Ordinul MJ nr. 2714/2008 ambele emise în temeiul dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 275/2006, în prezent abrogată, nu contravin acestora din urmă, neaducând modificări sau completări, respectiv restrângeri ale dreptului la vizită al persoanelor aflate în stare de arest preventiv.

În acest context, se reține că disp. art. 48 alin. 2 din Legea nr. 275/2006 care au stat la baza emiterii dispozițiilor atacate în prezenta cauză „Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi vizite, în spații special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului administrației penitenciarului”, prin urmare nu consacră la nivel legislativ dreptul acestor categorii de persoane, inclusiv a persoanelor aflate în arest preventiv, de a primi vizite fără un dispozitiv de separare, drept care însă este reglementat în mod expres prin disp. 38 din HG nr. 1897/2006 și art. 2 alin. 4 din Ordinul nr. 2714/2008 în sensul că „o astfel de aprobare are caracter excepțional”, respectiv în condițiile în care „ (4) Directorul unității poate aproba, în situațiile prevăzute la alin. (3)-inclusiv în privința persoanelor arestate preventiv conform disp. art. 224 alin. 5 din HG nr. 1897/2006, ca vizita să se desfășoare în spații fără dispozitive de separare în următoarele situații:

b) cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie;

c) la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane”.

Prin urmare, se constată că aceste dispoziții normative nu contravin dispozițiilor legale având forță juridică superioară, ci chiar recunoscut în mod expres condițiile în care o astfel de persoană, aflată în stare de arest preventiv poate beneficia de dreptul la vizită fără un dispozitiv de separare, a cărui existență și condiții de recunoaștere care nu sunt limitativ și expres reglementate la nivelul legii, ci exclusiv la nivelul actelor administrative emise în temeiul acesteia, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea principiului legalității actelor administrative emise în executarea și organizarea executării legii, astfel încât susținerile reclamantului și ale intervenientei vizează modul de aplicare de către autoritățile administrative a acestor reglementări secundare, iar nu o eventuală încălcare a dispozițiilor legale de normele actelor administrative normative atacate în prezenta cauză, aspect care însă nu poate conduce la constatarea nelegalității acestora, ci eventual la o incorectă aplicare, în raport de probele administrate în cauză, urmând a fi respins capătul de cerere privind anularea dispozițiilor atacate, atât prin cererea principală, cât și pe calea cererii de intervenție, astfel cum au fost în final completate și precizate, ca neîntemeiat.

În plus, se constată că deși atât reclamantul, cât și intervenienta au invocat în sprijinul acestei cereri împrejurarea că dispozițiile art. 190 alin. 1 lit. b din Legea nr. 254/2013 pe data intrării în vigoare a acestui act normativ privind regimul executării pedepselor și a măsurilor privative dispuse de organele judiciare în timpul procesului penal-01.02.2014- se abrogă Legea nr. 275/2006(care a stat la baza emiterii celor două acte administrative cu caracter normativ atacate parțial în prezenta cauză, sub aspectele analizate), iar potrivit art. V din OUG nr. 3/2014 „ După alineatul (1) al articolului 188 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

"(2) Până la . actelor normative subsecvente, emise în executarea prezentei legi, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acesteia, tuturor unităților penitenciare, centrelor educative, centrelor de detenție, centrelor de reținere și arestare preventivă, precum și centrelor de arestare preventivă.", totuși Curtea reține că în continuare sunt aplicabile dispozițiile analizate anterior sub aspectul legalității emiterii acestora, cu referire specială la exercitarea de către persoanele aflate în starea de arest preventiv a dreptului de vizitare fără dispozitivul de separare, în condițiile special prevăzute de actele atacate.

De asemenea, Curtea constată că disp. art. 224 alin. 5 din HG nr. 1897/2006 și art. 2 alin. 2 din Ordinul MJ nr. 2714/2008 nu contravin nici dispozițiilor art. 68 alin. 3 din legea nr. 254/2013, potrivit cărora „ (3) Durata și periodicitatea vizitelor, modul de organizare a acestora, precum și calitatea persoanelor vizitatoare se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.”, prin urmare nu se poate reține o neconcordanță între actele administrative cu caracter normativ atacate și legea nr. 254/2013, începând cu data intrării în vigoare, ci eventual o nerespectare a dispozițiilor de recunoaștere a acestui drept de vizită fără un dispozitiv de separare, aspect care însă nu vizează analiza legalității emiterii acestor dispoziții normative, ci temeinicia aplicării acesteia, fără incidență în cadrul analizei capătului de cerere privind anularea celor două dispoziții din actele administrative normative atacate.

Mai mult, Curtea reține că aceleași dispoziții a căror nelegalitate s-a invocat pe cale directă în prezenta cauză nu contravin nici Deciziei nr. 361/2015 a Curții Constituționale a R., în contextul în care nu se reține că prin această decizie s-ar fi constatat că dispozițiile Legii nr. 254/2013 care consacră în continuare dreptul de a beneficia de aceste vizite, în condițiile prescrise de actele atacate, ar fi contrare legii fundamentale, decizia vizând stabilirea unui tratament de executare a pedepsei cel puțin similar atât pentru persoanele condamnate, cât și pentru persoanele aflate în arest preventivă, în sensul este contrară dispozițiilor Constituției dispoziția legală potrivit căreia dreptul la vizită intimă ar fi exclusiv, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, față de persoanele aflate în arest preventiv, spre deosebire de situația persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, care ar beneficia de acest drept de vizită intimă, deși situația celor două categorii de persoane ar fi identică sau similară sub aspectul condițiilor de deținere și de limitare a libertății de mișcare, aspect care însă nu rezultă în privința disp. art. 68 din același act normativ, în privința căruia disp. art. 110 nu consacră o astfel de excepție pentru persoanele aflate în stare de arest preventiv.

Cu privire la cererile reclamantului și ale intervenientei în interes propriu vizând acordarea despăgubirilor ca urmare a constatării caracterului nejustificat al refuzului pârâților ANP și P. Târgșor de a soluționa favorabil cererile privind recunoașterea dreptului la vizită fără un dispozitiv de separare, Curtea constată că este întemeiată în parte.

Astfel, Curtea reține că potrivit reglementărilor normativ-administrative redate și analizate anterior sub aspectul conformității acestora cu dispozițiile legale, persoanele aflate în stare de arest preventiv-situația intervenientei- putea beneficia în condiții excepționale, cu acordul directorului penitenciarului, de dreptul de vizitare fără un dispozitiv de separare, însă numai în următoarele situații limitativ prevăzute:

a) pentru stimularea persoanelor private de libertate care au o conduită corespunzătoare, participă activ la activitățile lucrative, de educație și asistență psihosocială și îndeplinesc obiectivele stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

b) cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naștere, căsătorie, nașterea unui copil, decesul unui membru de familie;

c) la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și Tratamentelor sau Pedepselor Inumane.

Cu referire la aceste ipoteze pârâtul P. Târgșor, prin Directorul acestuia, a soluționat cererile formulate de către reclamant și intervenientă în mod formal, arătând doar că nu „îndeplinesc condițiile legale”, deși propunerile menționate în cuprinsul acestor cereri erau în sens favorabil reclamanților, propunere care însă ulterior nu a fost însușită în mod nemotivat de către conducătorul acestui pârât.

În acest context, mențiunea în sensul că „cererea nu îndeplinește condițiile legale”, deși dispozițiile art. 38 alin. 4 din HG nr. 1897/2006 stabileau condițiile în care o astfel de cerere putea fi soluționată, nu întrunește exigențele unei legale motivări a actului administrativ constând în refuzul exprimat în condițiile legii în acest sens de conducătorul acestui pârât, constituind expresia unui exces de putere în sensul disp. art. 2 alin. 1 lit. n din legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, refuzul nefiind motivat și neîntemeiat pe situația de fapt, proprie intervenientei, aflată la vremea respectivă în stare de arest preventiv.

Astfel, se constată că deși aceasta și-a manifestat pe deplin disponibilitatea de a participa la activitățile organizate de către pârâtul în cauză în cadrul penitenciarului, obținând în acest sens calificativul „Foarte Bine” la concursul „Ziua Europei”, aspect menționat de către persoana responsabilă din cadrul pârâtului chiar pe verso-ul cererii formulată de către intervenientă, fiind totodată menționată și împrejurarea că aceasta nu a mai beneficiat de acest drept de vizitare fără dispozitiv de separare, precum și faptul că nu a fost sancționată disciplinară, totuși pârâtul în cauză, prin conducătorul său, a refuzat acest drept în favoarea reclamantului și al intervenientei, în mod nejustificat, fără a oferi o explicație întemeiată pe documentele aflate la baza emiterii acestui refuz, precum și pe dispozițiile normative a căror aplicare a invocat-o în cadrul întâmpinărilor formulate în prezenta cauză, iar nu în cadrul analizei cererii administrative formulată de către reclamant și intervenientă, aceștia din urmă neavând posibilitatea de a critica pe fond acest refuz, fiind puși în imposibilitatea de a cunoaște motivele reale care au stat la baza emiterii unui astfel de refuz expres și vătămați sub aspectul exercitării dreptului legitim prevăzut de lege de vizită fără dispozitivul de separare.

Pe de altă parte, Curtea reține că nici în cadrul apărărilor formulate în prezenta cauză, pârâtul P. de F. Târgșor nu a invocat motive întemeiate de a refuza exercitarea de către intervenientă și reclamant a unui astfel de drept de vizitare fără un dispozitiv de separare, nefăcând dovada că într-adevăr cererea astfel adresată acestuia nu ar fi întrunit în mod real condițiile stabilite prin actele administrative cu caracter normativ invocate în susținerea apărărilor acestora, context în care se apreciază că acest refuz este nejustificat și neîntemeiat pe analiza efectivă și reală a acestor condiții.

În plus, se constată că deși pârâtul în cauză ar fi invocat că intervenienta nu ar fi participat activ la activitățile lucrative, de educație și asistență psihosocială și nu ar fi îndeplinit obiectivele stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, totuși o astfel de susținere nu a fost menționată în cuprinsul refuzului comunicat reclamantului și intervenientei și mai mult, nu este întemeiat pe probele administrate în cauză, fiind strict formală și nejustificată, de natură a vătăma însăși dreptul la viață privată, familială, conform art. 8 din CEDO al reclamantului și intervenientei, în contextul relațiilor dovedite între aceștia, conform declarației autentificată atașată în acest scop dosarului cauzei.

Totodată, Curtea apreciază că o astfel de vătămare a fost concretizată în mod real prin lipsirea acestora de a se vizita în cursul perioadei de arest preventiv a intervenientei, fără un dispozitiv de separare, neavând relevanță perioada în care intervenienta s-a aflat în deținerea pârâtului P. Târgșor, ci exclusiv intensitatea și gravitatea atingerilor aduse dreptului acesteia și al reclamantului la viață privată afectat în mod drastic, nu numai prin însăși luarea măsurii arestului, ci accentuată prin refuzul nejustificat al pârâtului în cauză, prin conducătorul acestuia, de a permite în continuare o menținere, chiar precară, a vieții de familie, inclusiv prin exercitarea unor astfel de vizite fără dispozitiv de separare, permise de lege și actele administrative emise în temeiul acesteia, generând în dauna beneficiarilor acestui drept de vizită legitim, o puternică stare de frustare și afectarea vieții sociale și private, în contextul relațiilor existente între aceștia, deși autoritatea publică pârâtă avea obligația de a asigura acestor persoane exercitarea acestui drept în limitele permise de lege, fără depășirea limitelor marjei de apreciere.

Cu referire la marja de apreciere invocată de către același pârât, Curtea reține că deși acesta într-adevăr, potrivit prevederilor normative analizate, beneficia de această marjă de apreciere, totuși modalitatea în care a procedat la soluționarea cererilor(petițiilor) formulate de către reclamant și intervenientă, contrară evident dispozițiilor legale și administrative avute în vedere și mai ales situației personale a intervenientei, nefăcându-se dovada că aceasta ar fi refuzat să participe activ la activitățile lucrative, de educație și asistență psihosocială și nici nu ar fi îndeplinit obiectivele stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, deși i-ar fi fost puse la dispoziție în mod real acesteia, totuși situația de fapt rezultată din probele administrate evocă caracterul întemeiat al acestor cereri, neavând relevanță că aceștia au exercitat dreptul la vizită cu dispozitivul de separare, respectiv faptul că intervenienta a beneficiat, în aceleași condiții, de vizita din partea membrilor familiei, relevanță având exclusiv modalitatea în care această autoritate publică, în a cărei deținere s-a aflat intervenienta, a soluționat cererea de vizitare fără un dispozitiv de separare, în mod discreționar și neconform dispozițiilor normative aplicabile cauzei, provocând în patrimoniul reclamantului și al intervenientei un prejudiciu moral a cărui reparare se impune a fi realiza patrimonial, corespunzător stării de afectare a dreptului legitim al acestora.

Din această perspectivă, se constată că într-adevăr se impune admiterea în parte a acțiunii și a cererii de intervenție în sensul constatării caracterului nejustificat al refuzului pârâtului P. de F. Târgșor cu privire la petițiile(cererile administrative) adresate acestuia de către reclamant și intervenienta în interes propriu având ca obiect acordarea permisiunii de vizitare fără dispozitiv de separare, iar consecutiv acestei constatări, în raport de disp. art. 18 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004, obligarea aceluiași pârât la plata către reclamant și către intervenientă a sumei de câte 500 Euro, în echivalent RON la data plății la cursul BNR RON-EURO, pentru fiecare, cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale produse acestora prin refuzul nejustificat exprimat în condițiile evocate anterior, fiind întrunite elemente răspunderii civile delictuale în persoana acestui pârât, conducătorul acestuia exprimând în mod nelegal, cu exces de putere, un asemenea refuz nejustificat.

Pe de altă parte, Curtea constată că nu aceeași este și situația pârâtei ANP, cu privire la care atât reclamantul, cât și intervenienta au susținut că este vinovată de acest refuz, având în vedere că nu rezultă că acest refuz ar fi fost manifestat ca urmare a poziției exprimată de către pârâta ANP sau ca urmare a unui act administrativ emis de aceasta din urmă, în privința sa nesubzistând elementele răspunderii civile delictuale, refuzul aparținând în exclusivitate și în mod direct pârâtului P. de F. Târgșor, pârâta ANP neavând competențe directe în legătură cu modul de soluționare a unor astfel de cereri, ci exclusiv pe linie organizațional-administrativă, aspect care însă nu are relevanță în prezenta cauză, sub aspectul legalității emiterii unui astfel de refuz, acțiunea îndreptată împotriva pârâtei ANP fiind neîntemeiată, astfel încât va fi respinsă ca atare.

În temeiul art. 451-453 C.proc.civ. va fi obligat pârâtul P. de F. Târgșor, aflat în culpă procesuală, la plata către reclamant și intervenienta în interes propriu a sumei de 100 lei(pentru fiecare), cu titlu cheltuieli de judecată admise în parte, proporțional solicitărilor admise, constând în parte din taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiate excepția lipsei de interes invocată de către pârâtul P. de F. Târgșor cu privire la cererea principală și de intervenție, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor și excepția lipsei de interes invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor (invocate cu privire la cererea principală și cererea de intervenție), excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor cu privire la cererea de intervenție, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția inadmisibilității și a prematurității acțiunii (invocate de pârâtul P. de F. Târgșor cu privire la cererile modificatoare inițiale), excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. de F. Târgșor și excepția lipsei procedurii prealabile-invocate de către același pârât cu privire la cererea completatoare a cererii principale și de intervenție.

Admite în parte acțiunea principală formulată de reclamantul Ș. M. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta P. M. I. L., ambii cu domiciliul ales în București, Calea Ferentari nr. 70A, ., ., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției cu sediul în București, ., sect.5, Administrația Națională a Penitenciarelor cu sediul în București, ..47, sect.2, P. de F. Târgșor cu sediul în com. Ariceștii Rahtivani, .. Prahova și G. R. prin Secretariatul General al Guvernului cu sediul în București, Piața V. ( Palatul V.) nr.1, sect.1.

Constată caracterul nejustificat al refuzului exprimat de către pârâtul P. de F. Târgșor cu privire la petițiile adresate acestuia de către reclamant și intervenienta în interes propriu având ca obiect acordarea permisiunii de vizitare fără dispozitiv de separare.

Obligă pârâtul P. de F. Târgșor la plata către reclamant și intervenienta în interes propriu a sumei de 500 Euro, în echivalent RON la data plății la cursul BNR RON-EURO, pentru fiecare, cu titlu de despăgubiri.

Respinge celelalte capete ale cererii principale și ale cererii de intervenție în interes propriu, astfel cum au fost ulterior completate și precizate, ca neîntemeiate.

Obligă pârâtul P. de F. Târgșor la plata către reclamant și intervenienta în interes propriu a sumei de 100 lei(pentru fiecare), cu titlu cheltuieli de judecată admise în parte, proporțional solicitărilor admise, constând în parte din taxa judiciară de timbru.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel București, SCAF.

Pronunțată în ședință publică azi 10.02.2016.

PREȘEDINTEGREFIER

G. D. C. A.

Red. GD/AC

2ex/22.02.2016

← Anulare act administrativ. Sentința nr. 398/2016. Curtea de...		Pretentii. Decizia nr. 662/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Anulare act administrativ. Sentința nr. 401/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 401/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI