Pretentii. Decizia nr. 312/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 312/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 312/2016
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.312
Ședința publică de la 25 ianuarie 2016
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – I. C. G.
JUDECĂTOR – C. M. F.
JUDECĂTOR . C. P.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr.657 din data de 24.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. C. și intimatul-chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării excepției de perimare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei reține:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman sub nr._, reclamantul A. C. a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, solicitând instanței să procedeze la restituirea sumei de 1998 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, achitată cu chitanța . 2A, nr._ din 21.05.2009, cu titlu de taxă de poluare, achitată cu dobânda legală începând cu data introducerii acțiunii până la data efectivă a acesteia.
Prin sentința civilă nr. 657/ 24.09.2014 cererea a fost admisă.
Pârâta a formulat recurs, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 30.10.2014.
Prin încheierea de ședință din data de 16.02.2015, Curtea a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.411 alin.1 pct. 2 C.pr.civ., având în vedere lipsa nejustificată a părților.
La termenul de judecată din data de 25.01.2016 Curtea a invocat din oficiu excepția de perimare a judecării cauzei.
Analizând actele dosarului, asupra excepției de perimare, Curtea reține următoarele:
Perimarea este sancțiunea procedurală care determină stingerea procesului în faza în care se găsește, datorită rămânerii lui în nelucrare din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.
Potrivit art. 416 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecata se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni în materie civilă.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, și care nu a mai fost urmat, din culpa părții, de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii.
În cauză, termenul începe să curgă de la data suspendării cauzei în temeiul art.411 alin1 pct.2 Cod procedură civilă, adică de la data de 16.02.2015
Având în vedere această dată, Curtea reține că a trecut mai mult de 6 luni de când dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea cauzei și nu au efectuat vreun demers în vederea reluării judecății.
În consecință, în temeiul art.416 și următoarele Cod procedură civil, având în vedere că nu există nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare prevăzută de art. 417-418 Cod procedură civilă, Curtea va constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr.657 din data de 24.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. C. și M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
I. P.
Red. I.C.G
Tribunalul Teleorman ---judecător I. T.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 436/2016. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 118/2016. Curtea de... → |
|---|








