Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Încheierea nr. 21/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 21/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 520/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2016:024._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: V. H.
JUDECĂTOR: I. M.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă C. L., împotriva sentinței civile nr. 4201/3.06.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA S. 3 BUCUREȘTI, având ca obiect „comunicare informații de interes public”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-reclamantă C. L., prin reprezentant convențional mandatar D. A., legitimat cu CI . nr._ eliberată de SPCEP S. 3, la data de 10.07.2013, valabilă, CNP_, în baza procurii speciale autentificate de NP I. A. la data de 12.11.2015, sub nr. 2830 (depusă al fila 14 dosar), lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
La interpelarea Curții dacă mandatarul este rudă cu recurenta-reclamantă acesta răspunde în sens negativ, arătând totodată că este licențiat în drept și depune la dosarul cauzei înscrisuri.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea asupra hotărârii la data de 28.01.2016.
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra hotărârii la data de 28.01.2016.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | V. H. | I. M. |
GREFIER |
F. E. B. |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: V. H.
JUDECĂTOR: I. M.
GREFIER: F. E. B.
Curtea, în aceeași compunere și pentru aceleași motive, va amâna pronunțarea asupra hotărârii la data de 4.02.2016.
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra hotărârii la data de 4.02.2016.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | V. H. | I. M. |
GREFIER |
F. E. B. |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 520
Ședința publică din data de 4 februarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: V. H.
JUDECĂTOR: I. M.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta-reclamantă C. L., împotriva sentinței civile nr. 4201/3.06.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA S. 3 BUCUREȘTI, având ca obiect „comunicare informații de interes public”.
La termenul de judecată din data de 21.01.2016, Curtea a reținut cauza în pronunțare și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea asupra hotărârii în cauză la 28.01.2016, respectiv 4.02.2016, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4201/3.06.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Sectorului 3, ca neîntemeiată.
S-a respins totodată, acțiunea formulată de reclamanta C. L., CNP_, cu domiciliul în București, ., . cu pârâta PRIMĂRIA S. 3 BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 3, .-4, astfel cum a fost precizată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta C. L., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 483 și următoarele din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință, casarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, pentru următoarele motive:
Astfel, în motivare a arătat că soluția oferită de judecătorul fondului privind justificarea demersului său prin alte prevederi legale, în sensul că, întrucât „în speță nu sunt aplicabile dispozițiile legii nr. 544/2001, valorificarea drepturilor sale putându-se face în acest caz în conformitate cu prevederile legii nr. 554/2004", nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților încadrarea juridică a prezentei spețe conform principiului rolului activ al judecătorului coroborat cu dispozițiile art. 22 NCPC.
Totodată, învederează că informațiile solicitate (fila 4 dosar fond) reprezintă rezultatul activității Primăriei și vizează persoana sa, care reprezintă un element al mulțimii ce constituie publicul Sectorului 3. Faptul că informațiile solicitate au legătură directă cu persoana sa nu o poate împiedica să solicite informații în legătură cu propriul loc de parcare, fiind în realitate perfect admisibilă o astfel de cerere, formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 544/2001. Susține că numai dacă informațiile solicitate ar fi avut legătură strictă cu o persoană terță, s-ar fi putut invoca inaplicabilitatea Legii nr. 544/2001, dar și în acest caz sunt exemple care confirmă contrariul, precum: dacă persoana X cere informații de la Oficiul Național al Registrului Comerțului despre persoana Y, această instituție dă curs unei astfel de cereri deoarece activitatea de comerț este publică; dacă persoana X cere informații de la Primăria Sectorului 3 despre titularul locului de parcare numărul n de la adresa M, primăria comunică astfel de informații deoarece locul de parcare este un loc public. D. dovadă, la fila 45 fond se află răspunsul primăriei către Asociația de proprietari în care este nominalizat titularul, numărul autorizației și numărul autoturismului. Totodată, în adresa nr. 64.917/14.11.2014 (fila 22 fond), primăria comunică informații despre un terț care are autoturismul_ cu autorizația de parcare nr. 132/10.02.2010 la adresa din N. £ G. nr. 17, . invoce faptul că astfel de informații s-ar încadra în dispozițiile art. 12 din Legea nr. 544/2001 și fără să existe vreo reclamație din partea sa că o altă persoană îi uzurpează calitatea de utilizatoare a locului de parcare atribuit.
Cu atât mai mult consideră că, în calitate de titulară a locului de parcare, are dreptul de a cere înscrisul din 17.07.2014, înscris care o vizează direct (capătul 1 de cerere-fila 4 fond), întrucât prin acesta i s-a anulat locul de parcare - o asemenea cerere nu ar putea să o întemeieze decât pe dispozițiile Legii nr. 544/2001 sau pe ale aceluiași temei de drept folosit de primărie atunci când această autoritate a comunicat informații despre ea altei persoane, prin adresa nr. 213/04.01.2012 (fila 45 fond).
Anularea înscrisului din 17.07.2014 excede prezentei acțiuni și se poate cere doar dacă este cunoscut conținutul înscrisului din 17.07.2014. Nimeni nu poate să ceară anularea unui document pe care nu-1 are, nu 1-a văzut și despre care are doar prezumții. Atât timp cât documentul din 17.07.2014 (capătul 1 de cerere) nu este cunoscut, nici motivele de fapt ale anulării locului de parcare nu sunt cunoscute (capătul 4 de cerere) și nici temeiul de drept al anulării locului de parcare nu este cunoscut (capătul 5 de cerere).
Având în vedere că instanța de fond n-a precizat dacă acțiunea este respinsă ca inadmisibilă, neîntemeiată, nefondată etc. rezumându-se la sintagma „astfel cum a fost precizată", solicită casarea sentinței și reținerea spre rejudecare.
Apreciază că sunt incidente prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, potrivit cărora hotărârea este nelegală în cazul în care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Astfel, consideră că în speța de față, prima instanță a încălcat în mod vădit dispozițiile art. 6 alin.1 coroborate cu art. 2 lit. b, precum și ale art. 9 alin. 1 din Legea nr. 544/2001.
Prin art. 6 alin. 1 s-a stabilit dreptul oricărei persoane „să solicite și să obțină de la
autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public", iar definiția cuprinsă în art. 2 lit. b este cât se poate de clară: ..prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației".
Invocă faptul că nu există nici o prevedere în Legea nr. 544/2001 care să condiționeze furnizarea informațiilor de interes public în funcție de persoana vizată de informațiile respective. În ipoteza în care definiția „informației de interes public" se raportează strict la activitatea autorității publice sau instituției publice, atunci invocarea de către Tribunalul București a unei condiții inedite {informația să nu o privească pe reclamanta recurentă) nu reprezintă decât rezultatul unei greșite aplicări a prevederilor Legii nr. 544/2001.
Mai mult, o asemenea condiționare este greșit invocată în cazul de față, deoarece are dreptul în orice situație la furnizarea de informații privitoare la propria persoană.
În ceea ce privește așa-zisul răspuns la punctul 1 al cererii sale (prin considerentele sentinței - pag. 2 a sentinței, alineatul 4 - Tribunalul invocă existența unui răspuns anume), învederează instanței de recurs dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 544/2001.
Susține, prin urmare, că pentru a se putea considera un răspuns dat conform art. 9 alin. 1 cererii sale de furnizare de informații, Primăria Sectorului 3 ar fi trebuit să îii pună la dispoziție documentul din data de 17.07.2014.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct.-ul 8 NCPC, art. 14 din Legea nr. 544/2001, art. 31 din Constituție.
Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză, deși avea această obligație procesuală, conform art. 494 în referire la art.208 alin.1 noul Cod Procedură Civilă.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 492 noul Cod Procedură Civilă, recurenta, prin procurist D. A., depunând la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: o cerere de chemare în judecată, întemeiată pe prevederile art.94 lit.h) C.proc.civ., formulată de D. A. și înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 București; o cerere. formulată de D. A. și înregistrată la A.F.P. S. 3 sub nr._/15.07.2013; o cerere. formulată de D. A. și înregistrată la A.F.P. S. 3 sub nr._/23.07.2013; sentința civilă nr.686/26.01.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013, adresa de înaintare a dosarului nr._/301/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 București, formular rezoluție, sentința civilă nr.7313/10.11.2014, pronunțată de Tribunalul București –Secția a-II-a C. în dosarul nr._ .
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 96 noul Cod de procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 496 din noul Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, sub aspectul situației de fapt, este necontestat că recurenta reclamantă, prin cererea inregistrata la P. Sectorului 3, sub nr._/14.10.2014 ( fila 6 dosar fond), recurenta reclamantă a solicitat autorității publice locale sa-i comunice următoarele informații: 1).Data la care i-a fost anulat locul de parcare ( zi, luna, an); 2).Documentul intern prin care i-a fost anulat locul de parcare avand in vederea lipsa vreunei comunicari prealabile( numar de inregistrare/ zi, luna, an); 3).Data la care s-a operat in baza informatica stergerea de pe rolul fiscal propriu a locului de parcare ce i-a fost atribuit ( zi, luna, an); 4)Numele functionarului care a avut acces la sistemul informatic si a sters locul de parcare din rolul fiscal ( nume, prenume, functie, numar de legitimatie); 5)Motivele de fapt ale anularii locului de parcare; 6) Temeiul de drept al anularii locului de parcare ( articol, act normativ).
Totodată, prin răspunsul emis sub nr._/21.10.2014, de pârâtă ( f. 7), recurentei i s-a comunicat în legătură cu cererea sa că ”urmare a sesizarilor primite si a verificarilor efectuate pe teren, s-a constatat ca pe locul de parcare nr. 1, de la adresa din ., . se parcheaza autoturismul pentru care s-a emis autorizatie, ci un alt autoturism care detine deja o autorizatiei de parcare in alta locatie din sectorul 3. D. urmare, in prezent autorizatia dvs a fost reziliata la data de 17.07.2014, dupa cum v-am informat si cu adresele nr._/28.07.2014 si 714/07.10.2014. In urma incetarii, au ramas obligatii achitate in plus in valoare de 27.00 lei”.
De asemenea, din actele dosarului, tribunalul a reținut, în primul rând, că prin adresa nr._/17.02.2015, ( fila 19) si prin înscrisurile de la filele 21, 22, 23. 24, 26-37, depuse de intimata pârâtă odată de întâmpinarea si comunicate prin intermediul instanței si recurentei reclamante, s-a adus practic la cunoștința recurentei, toate informațiile solicitate de aceasta prin cererea mai sus redată, răspunzând implicit, chiar dacă indirect, și punctelor 1, 4 si 5 din cerere.
Totodată, instanța de fond a constatat că informațiile solicitate de reclamanta recurentă la punctele aflate în discuție, în prezenta cauza nu se circumscriu sferei informațiilor de interes public astfel cum aceasta noțiune este reglementata de legea nr. 544/2001.
Referitor la primul motiv invocat prin cererea de recurs (privind pretinsa nepunere în discuția contradictorie a părților a încadrării juridice a prezentei spețe), întemeiat pe art. 488 al.1 pct.-ul 8 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Curtea reține că potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.
Or, în raport de critica (privind pretinsa nepunere în discuția contradictorie a părților a încadrării juridice a prezentei spețe) formulată de recurentă, vizând încălcarea unor norme de drept procesual, respectiv art.14 alin.5, art.15 și art.22 NCPC, Curtea reține că, în mod evident, nu sunt îndeplinite cerințele motivului de nelegalitate invocat de recurentă, prevăzut de art. 488 al.1 pct.-ul 8 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, întrucât critica nu privește norme de drept material, aspecte ce atrag încadrarea formală a elementelor de fapt invocate în prevederile art. 488 al.1 pct.-ul 5 Cod pr civ.
Având în vedere că examinarea unui alt motiv de nelegalitate decăt cel invocat nu este împiedicată în cauză de normele privind plata taxei de timbru, iar prevederile art. 489 al.2 din Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă acordă prioritate motivului de recurs invocat în substanța sa, iar nu încadrării formale date de recurent, dând posibilitatea instanței să aprecieze asupra încadrării corecte, se va proceda în continuare la examinarea criticii recurentului privind încălcarea unor reguli de procedură (a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității) de către instanța de fond.
Astfel, Curtea reține că, în principiu, în raport de prevederile art.148 alin.1 și art.194 lit.d) NCPC, revine părții reclamante obligația de indica motivele de fapt și de drept ale cererii, iar prin aceasta de a stabili cadrul procesual sub aspectul cauzei juridice a acțiunii. Rolul activ al judecătorului sub acest aspect, se manifestă doar în condițiile speciale ale art.22 NCPC, care nu sunt îndeplinite în speță, deoarece partea reclamantă a realizat corect, din punct de vedere formal, încadrarea juridică (în prevederile Legii nr.544/2001) a situației de fapt invocate (pretinsa existență a unor informații de interes public, a căror comunicare o solicită), iar împrejurarea că instanța de fond a apreciat că probele administrate au demonstrat că informațiile nu sunt de interes public, ține de caracterul fondat sau nefondat al pretenției, iar nu de încadrarea juridică dată situației de fapt. Rolul activ al judecătorului nu conferă acestuia dreptul de a se antepronunța, ci dimpotrivă, acest lucru îi este interzis expres de prevederile art.42 alin.1 pct.-ul 1 NCPC, fiindu-i permis judecătorului de prevederile art.22 NCPC, să remedieze doar acele aspecte care nu implică antepronunțarea (între altele, acele aspecte care nu presupun o apreciere a probatoriului, întrucât aprecierea pe fond a probelor echivalează cu efectuarea unei judecăți în cauză).
Totodată, aspectul că instanța de fond a arătat că „valorificarea drepturilor sale putându-se face in acest caz in conformitate cu prevederile legii nr. 554/2004”, nu echivalează cu schimbarea încadrării juridice a situației de fapt indicate prin acțiune, cum eronat consideră recurenta, ci cu indicarea acțiunii ce trebuie exercitată, în condițiile legii, în raport de situația de fapt rezultată în urma administrării și aprecierii probatoriului.
De asemenea, Curtea constată, din examinarea sentinței recurate, că acțiunea recurentei reclamante a fost respinsă pe fond, fiind examinate sub toate aspectele pretențiile acesteia.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs (privind pretinsa interpretare și aplicare greșită a prevederilor Legii nr.544/2001 sub aspectul calificării ca nefiind de interes public a informațiilor solicitate a-i fi comunicate de partea recurentă), întemeiat pe art. 488 al.1 pct.-ul 8 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Curtea constată că instanța de fond a reținut și faptul comunicării lor, ceea ce nu s-a atacat în cauză, astfel că și în ipoteza în care critica ar fi întemeiată ea nu ar avea aptitudinea să determine admiterea recursului și casarea sentinței recurate.
Art. 31 din Constituția României republicată, având denumirea marginală Dreptul la informație, prevede că „(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal”.
În aplicarea textului constituțional menționat, art. 1 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public arată că „Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României”.
Astfel, dreptul persoanei la informație este consacrat ca drept fundamental, garantându-i-se posibilitatea de a avea acces la orice informație de interes public, necondiționat de vreo calitate sau vreun interes de justificat.
Definind informația de interes public, art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 prevede că aceasta presupune „orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației”.
Din analiza textului legal Curtea observă că legiuitorul a înțeles să circumscrie noțiunea în discuție domeniuluiactivităților autorităților sau instituțiilor publice, rezultând, per a contrario, că nu fac parte, în principiu, din categoria informațiilor publice acele date care privesc, printre altele, persoane fizice individualizate sau drepturi/obligații concrete ale acestora, chiar dacă aceste date sunt cuprinse în documente întocmite de autoritățile sau instituțiile publice, precum în speță, aspecte relevate și de instanța de fond.
De asemenea, trebuie precizat că prin sentința recurată s-a arătat că informațiile solicitate nu pot fi obținute pe calea prezentei acțiuni pentru că nu sunt de interes public, întrucât se circumscriu unei persoane fizice individualizate, iar nu. pe motiv că deși ar fi de interes public, nu pot fi comunicate deoarece ar privi partea recurentă, cum vădit eronat susține aceasta.
Totodată, comunicarea informațiilor care nu sunt de interes public poate fi realizată către cel care justifică un interes, dar în alte condiții decât cele prevăzute de Legea nr. 544/2001 (cum ar fi, de exemplu, cele prevăzute de O.G.nr.27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor).
Prin urmare, pentru a se putea aprecia dacă anumite informații au fost comunicate în condițiile prevăzute de Legea nr. 544/2001 sau în condițiile altor acte normative, trebuie cunoscute și alte elemente decât cele relevate în privința cazurilor evocate prin cererea de recurs, astfel că prezenta instanța nu se poate pronunța în privința pertinenței lor în cauză. În plus, Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cuprinde norme speciale referitoare la comunicarea datelor din registrul comerțului, care nu se pot aplica în alte cazuri decât cele pentru reglementarea cărora au fost edictate.
Suplimentar, Curtea subliniază că potrivit art. 124 alin. 3 din Constituția României „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, incumbându-le obligația de a urma, ca izvoare de drept, în ce privește hotărârile judecătorești, deciziile Curții Constituționale în cond. art.147 alin. 4 din Constituție, respectiv deciziile pronunțate în interesul legii în cond. art. 517 C.pr.civ. sau de completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cond. art. 521 C.pr.civ., precum și hotărârile pronunțate de instanțele de recurs în caz de casare în cond. art. 501 alin. 1 C.pr.civ. În plus, doctrina nu este izvor de drept, ci ea poate fi valorificată eventual în scopul interpretării legii.
Or, Curtea constată că niciuna dintre hotărârile judecătorești la care a făcut trimitere partea recurentă nu se încadrează în vreuna dintre cele trei categorii menționate mai sus, fiind decizii pronunțate în cazuri de speță, motiv pentru care nu sunt obligatorii pentru instanța de față în raport de dispozițiile legale indicate.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.496 noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge.recursul declarat de recurenta-reclamantă C. L., cu domiciliul în București, ., ., ., CNP_ împotriva sentinței civile nr. 4201/3.06.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA S. 3 BUCUREȘTI, cu sediul în București, .-4, sector 3, având ca obiect „comunicare informații de interes public”, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 2016.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | V. H. | I. M. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red./Tehnored./V.H./5 ex.
Jud. fond G. S.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 523/2016. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 664/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
