Anulare act administrativ. Sentința nr. 523/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 523/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2016 în dosarul nr. 523/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.523
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.02.2016
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociația Magistraților din România (AMR), în contradictoriu cu pârâtul C. S. al Magistraturii, având ca obiect anularea în tot a Hotărârii Secției pentru procurori a CSM nr.81 din 25.03.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul C. S. al Magistraturii prin consilier juridic M. M. O. în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar, lipsind reclamanta Asociația Magistraților din România.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având cuvântul, reprezentantul pârâtului arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea acordă cuvântul pe excepția lipsei de obiect invocate prin întâmpinarea depusă de pârât.
Pârâtul C. S. al Magistraturii prin consilier juridic, solicită în principal respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Actul a cărei anulare se cere este lipsit de efecte juridice încă din 15 aprilie 2013. Prin urmare, față de jurisprudența constantă în acest sens, apreciază că nefăcându-se dovada unor consecințe vătămătoare pe durata celor 10 zile prin care actul administrativ a produs efecte juridice, în principal solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
În subsidiar, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, să se constate că actul administrativ atacat a fost emis în deplină concordanță cu dispozițiile legale incidente, art.58 din Legea 303/2004. Potrivit acestui articol de lege C. S. al Magistraturii dispune detașarea judecătorilor și procurorilor în orice funcții, indiferent, chiar și cele de demnitate publică, indiferent legiuitorul nu distinge aceste funcții pot fi atât de execuție cât și de conducere.
În considerentele hotărârii atacate se detaliază circumstanțele speciale care au dus la emiterea acestei hotărâri, C. S. al Magistraturii, la acea dată a fost nevoit să ia niște măsuri urgente, compatibile legal cu situația excepțională privind vacantarea prelungită a funcției de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. La acea dată s-a oprit la această soluție, detașarea dlui D. M. potrivit art.58 alin.(1) din Legea 303/2004. Această măsură nu a avut nicio legătură, nu a nesocotit în nici un fel procedura numirii prevăzută de art.54 din Legea 303/2004. Acea procedură și-a urmat cursul firesc, procedura respectivă a fost respectată întrutotul.
Prin urmare cele două instituții sunt complet diferite și la acea dată măsura a fost luată datorită caracterului excepțional a circumstanțelor de la acea dată.
Depune note scrise.
Curtea, în temeiul art.394 NCPC declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare pe excepția lipsei de obiect.
CURTEA
Prin cererea inregistrata la 13.08.2013, reclamanta ASOCIAȚIA MAGISTRAȚILOR DIN ROMÂNIA (AMR) achemat in judecata pe pârâtul CONSILIULUI S. AL MAGISTRATURII (CSM), solicitand:
1. anularea în tot a Hotărârii Secției pentru procurori a CSM nr. 81 din 25.03.2013, publicată pe pagina oficială de Internet www.csml909.ro la 25.03.2013;
2. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin Hotărârea nr. 81 din 25.03.2013, Secția pentru procurori a CSM a decis detașarea domnului D. M. M., procuror la P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj N., în funcția de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestui act administrativ reclamanta AMR a formulat plângerea administrativă prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înregistrată la pârâtul CSM sub nr._, prin care s-a solicitat revocarea în tot a acestuia.
Ulterior, prin Hotărârea nr. 105 din 05.04.2013, Secția pentru procurori a CSM a decis încetarea detașării în funcția de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a domnului D. M. M., începând cu data de 15.04.2013.
Prin adresa nr. 8917/1 154/2013, pârâtul CSM a solicitat reclamantei AMR să-i comunice dacă își mai menține plângerea prealabilă, având în vedere hotărârea Secției pentru procurori a CSM adoptată la 05.04.2013.
Prin adresa nr. 119/01.05.2013, reclamanta AMR a precizat că înțelege să-și mențină plângerea prealabilă.
Până la data prezentei cereri de chemare în judecată, pârâtul CSM nu a răspuns la plângerea administrativă prealabilă.
Sub aspectul admisibilității, prezenta acțiune în contencios administrativ îndeplinește toate condițiile legale: se atacă un act administrativ; emitentul este o autoritate publică; actul atacat este ilegal și vătămător; reclamanta justifică un interes legitim; a fost parcursă procedura administrativă prealabilă; este respectat termenul de introducere a acțiunii; nu există o altă cale judiciară pentru anularea actului.
Faptul că delegarea și-a încetat ulterior efectele, la 15.04.2013, nu face ca acțiunea în anulare să nu mai aibă obiect ori interes. De la momentul emiterii și până la data de 15.04.2013, actul administrativ atacat a produs efecte. Anularea presupune cercetarea prealabilă a legalității actului administrativ, iar efectele se produc ex tunc.
Pe fond, pârâtul CSM, ca autoritate publică emitentă a actului administrativ, s-a întemeiat pe art. 58 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pe care 1-a interpretat în sensul că secția corespunzătoare a CSM poate detașa un judecător sau un procuror în orice funcție, în cadrul autorității judecătorești sau la alte autorități ori instituții publice. Sunt date și exemple din practica Secției pentru procurori a CSM, de detașare în funcții de conducere la parchete de pe lângă judecătorii și tribunale.
În realitate, interpretarea reținută prin actul administrativ indicat supra este fundamental greșită. Noțiunea de "detașare" nefiind definită în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, ca norma specială, ea se completează (fiind compatibilă sub acest aspect) cu dreptul comun, reprezentat de Codul muncii, potrivit art. 1 alin. (2) din acest din urmă act normativ. Completarea cu dreptul comun are în vedere, pentru ceea ce ne interesează, exclusiv noțiunea, iar nu condiții, termene etc., întrucât pentru aceste din urmă aspecte legea specială conținând dispoziții exprese, care se aplică prioritar.
Or, conform art. 45 C. muncii, prin detașare se schimbă locul muncii și, în mod temporar, felul muncii. Prin urmare, prin detașare, o persoană este pusă la dispoziția unui alt angajator (lato sensu).
Nici Codul muncii, ca drept comun, nici Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca lege specială, nu conțin vreo dispoziție care să împuternicească entitatea care dispune detașarea unui judecător sau procuror (în concret, secția corespunzătoare a CSM) să decidă numirea judecătorului sau procurorului detașat pe o anumită funcție anume la entitatea beneficiară a detașării. Secția corespunzătoare a CSM aprobă detașarea, adică desfășurarea activității judecătorului sau procurorului la o altă entitate decât cea unde funcționează normal, inclusiv funcția pe care poate fi detașat, dar acest lucru nu înseamnă în nici un caz că se poate substitui entității care, constituțional, legal ori statutar, poate numi în respectiva funcție o persoană (chiar dacă acea persoană își desfășoară activitatea prin detașare).
Exemplele reținute în actul administrativ împotriva căruia este îndreptată prezenta plângere administrativă prealabilă sunt lipsite de orice relevanță, deoarece funcțiile de conducere în care Secția pentru procurori dispusese detașarea unor procurori se ocupă prin hotărâre adoptată chiar de respectiva secție, în temeiul art. 49 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Altfel spus, pentru respectivele funcții de conducere (prim-procuror la un parchet de pe lângă judecătorie sau tribunal), Secția pentru procurori a CSM are competența să numească, deci inclusiv să decidă detașarea exact în respectiva funcție.
Dimpotrivă, în practica având caracter constant a însuși pârâtului CSM, chiar atunci când entitatea care numește într-o anumită funcție este tot CSM, dar nu o secție, ci Plenul, se adoptă întotdeauna două hotărâri distincte: una la secție corespunzătoare, de detașare a judecătorului sau procurorului la CSM, și una a Plenului, de numire a judecătorului sau procurorului într-o anumită funcție (pentru care numirea este de competența Plenului). Spre exemplu, indică situația procurorilor inspectori judiciari, detașați la CSM prin hotărâre a Secției pentru procurori, iar apoi numiți inspectori judiciari prin hotărâre a Plenului (a se vedea, în acest caz, Hotărârea nr. 111 din 08.12.2005 a Secției pentru procurori și Hotărârea nr. 566 din 30.11.2005 a Plenului, respectiv Hotărârea nr. 383 din 17.12.2008 a Secției pentru procurori și Hotărârea nr. 1475 din 17.12.2008 a Plenului).
Prin urmare, nici chiar atunci când competența de numire în funcție aparține chiar CSM, însă Plenului, o secție nu s-a considerat competentă și nu și-a permis să detașeze un judecător sau procuror direct pe funcția respectivă, ci secția a aprobat doar detașarea, iar Plenul a decis numirea în funcție a persoanei detașate.
Cu atât mai puțin, este absurd a se susține că o secție a CSM ar putea, la solicitarea entității interesate, să detașeze un judecător sau un procuror nu doar în cadrul respectivei entități solicitante, ci direct pe o anumită funcție, substituindu-se și uzurpând competența autorității care, constituțional, legal ori statutar, numește în respectiva funcție.
Or, pentru primul adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, numirea în funcție se face de Președintele României, prin decret, la propunerea ministrului justiției, după avizul consultativ al Secției pentru procurori a CSM.
Domnul D. M. M. putea fi detașat de Secția pentru procurori a CSM doar la această unitate de parchet, fie într-o funcție de execuție, fie într-o funcție de conducere, dar în această a doua ipoteză exclusiv într-o funcție de conducere unde numirea este de competența Secției pentru procurori a CSM, potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (procuror șef birou, procuror șef serviciu). Acolo unde legea face distincții între funcțiile de conducere de la P. de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește autoritatea competentă să numească, și cei care aplică legea trebuie să respecte această distincție. Detașându-l direct pe funcția de prim adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, Secția pentru procurori a CSM (care are doar competența să formuleze un aviz consultativ pentru ocuparea acestei funcții) a săvârșit o uzurpare de putere (atât prin raportare la ministrul justiției, care are competența să propună, cât și prin raportare la Președintele României, care are competența să numească), violând grav legea.
Dacă s-ar permite unei secții a CSM să detașeze un judecător sau un procuror direct pe o funcție pentru care normele constituționale, legale ori statutare prevăd autoritatea competentă, înseamnă că respectiva secție ar putea monopoliza întreaga putere în stat.
Astfel, după modelul utilizat în actul administrativ împotriva căruia este îndreptată prezenta plângere administrativă prealabilă și utilizând aceeași logică, Secția pentru procurori a CSM ar putea: la cererea unui secretar de stat, să detașeze un procuror direct în funcția de ministru al turismului; la cererea unui vice-prim ministru, să detașeze un procuror direct în funcția de P. Ministru; la cererea unui vicepreședinte, să detașeze un procuror direct în funcția de președinte al Senatului; la cererea unui vicepreședinte, să detașeze un procuror direct în funcția de președinte al înaltei Curți de Casație și Justiție; la cererea președintelui, să detașeze un procuror direct în funcția de judecător la Curtea Constituțională; la limită, la cererea președintelui Senatului, acționând ca Președinte interimar al României, să detașeze un procuror direct în funcția de Președinte al României. Toate aceste situații ar semnifica uzurparea competenței Primului Ministru, Președintelui României ori Parlamentului sau chiar uzurparea suveranității naționale. Rezultatul fiind absurd, rezultă - conform metodei ad absurdum - că ipoteza este falsă.
In concluzie, actul administrativ atacat este fundamental nelegal, uzurpând competența ministrului justiției și competența Președintelui României, Secția pentru procurori a CSM, cu exces de putere, transformându-și simpla competență de a da un aviz consultativ în competența de numire, mascată sub forma detașării directe pe o funcție pentru care nu are competența de numire, ceea ce reprezintă și fraudă la lege.
La 23.09.2013, paratul a depus intampinare, solicitand respingerea acțiunii formulate de reclamanta Asociația Magistraților din România, în principal, ca rămasă fără obiect, iar în subsidiar, ca lipsită de interes, din următoarele considerente:
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat anularea Hotărârii Secției pentru procurori nr. 81/25.03.2013, precum și cheltuieli de judecată.
Prin Hotărârea Secției pentru procurori nr. 81/25.03.2013, C. S. al Magistraturii a dispus detașarea în funcția de prim adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 2 aprilie 2013, a domnului D. M. M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cu grad corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin Hotărârea Secției pentru procurori nr. 107/05.04.2013 s-a dispus încetarea detașării mai sus-arătate, începând cu data de 15.04.2013.
Motivele de nelegalitate sunt, în esență, cele privind încălcarea dispozițiilor art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului S. al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ni, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată." Se apreciază, astfel, că Secția pentru procurori din cadrul Consiliului S. al Magistraturii a uzurpat competența Președintelui României.
În primul rând, solicită respingerea cererii ca rămasă fără obiect, pentru următoarele considerente:
Pentru a putea desființa un act, acesta trebuie să fie în vigoare or, prin emiterea Hotărârii Secției pentru procurori nr. 107/05.04.2013, de încetare a detașării dispuse prin Hotărârea Secției nr.81/2013, ne aflăm în situația inexistenței efectelor juridice ale hotărârii atacate, începând cu data de 15.04.2013.
Reclamanta nu a făcut dovada vreunor consecințe vătămătoare, produse până la data abrogării hotărârii atacate, singurul argument fiind o eventuală interpretare greșită a dispozițiilor art. 58, raportat la dispozițiile art. 54 din aceeași lege și art. 45 din Codul muncii.
Art. 2 alin (1) lit. a) din același act normativ definește persoana vătămată ca orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, tară personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.
În sprijinul celor mai sus inserate, invocă Decizia nr.139/18.01.2006, pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit căreia „Actele administrative unilaterale cu caracter individual care, la data soluționării cauzei, nu mai sunt în vigoare, pot face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ numai în situația în care se invocă și se face dovada unor consecințe vătămătoare produse până la data abrogării actului contestat. în caz contrar, acțiunea se respinge ca rămasă tară obiect."
In subsidiar, invocă excepția lipsei de interes a reclamantei, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Prin Hotărârea Plenului Consiliului S. al Magistraturii nr.472/04.06.2013 s-a propus Președintelui României eliberarea din funcția de procuror, prin demisie, a domnului M. D. M., procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, la P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj, începând cu data de 09.06.2013. De asemenea, prin aceeași hotărâre, s-a decis rezervarea postului ocupat în prezent de domnul M. D. M., respectiv de procuror Ia P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj, până la încetarea mandatului de judecător la Curtea Constituțională.
In conformitate cu art. 5 din Statutul A.M.R., Asociația Magistraților din România are drept scop „reprezentarea intereselor magistraților în raporturile cu celelalte subiecte de drept pe plan intern și internațional".
Pentru realizarea scopului să constitutiv, Asociația are ca obiective, potrivit art. 6 pct. 2 din Statut, promovarea libertății și demnității profesiei, apărarea statutului magistraților în statul de drept și independența justiției față de celelalte puteri ale statului.
De asemenea, potrivit art. 6 pct. 4 din Statut, Asociația Magistraților din România are ca obiectiv apărarea libertății, demnității și statutului profesional al magistraților, sens în care A.M.R. își exprimă poziția față de deciziile luate de organele de justiție, astfel cum sunt prevăzute în legea de organizare judiciară, în ceea ce privește profesia de magistrat și cei care o exercită.
Interesul judiciar este o condiție necesară pentru dobândirea calității de parte în procesul civil și se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează să o desfășoare.
In acest sens, nu poate fi invocat un interes oarecare, ci acesta trebuie să fie legitim, personal - adică propriu celui ce promovează acțiunea, născut și actual -respectiv un interes care se află în ființă la data promovării acțiunii și pe tot timpul exercitării acesteia.
Interesul, ca folos practic imediat pe care îl are o parte și pe care trebuie să îl demonstreze pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, în materia contenciosului administrativ, nu poate fi desprins, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, coroborat cu art. 2 lit. a din același act normativ, de vătămarea pretins a fi fost produsă prin actul administrativ atacat, fie drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate, fie interesului legitim public.
Raportat la obiectul actelor atacate, reclamanta asociație profesională, ca subiect colectiv nu poate fi beneficiara unui drept de detașare la o altă instituție publică a unui magistrat ca element al carierei profesionale a acestuia.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2538/13.05.2010, a stabilit că Asociația Magistraților din România nu are nici un interes direct și personal în a ataca un act administrativ individual ce vizează exclusiv un alt subiect de drept.
Nu în ultimul rând, având în vedere principiul specialității capacității de folosință a persoanelor juridice fară scop lucrativ, preluat în cuprinsul dispozițiilor art. 206 alin 2 din Noul cod civil și potrivit căruia acestea pot avea doar acele drepturi și obligații care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut, apreciem că, în speță, Asociația Magistraților din România nu a dovedit că a suferit vreo vătămare prin emiterea unui act de detașare a unui procuror, fie chiar și într-o funcție de conducere.
Invocă și în acest caz jurisprudență relevantă, cum ar fi Decizia nr.2493/12.05.2010 și Decizia nr. 1935/07.07.1999 ale înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal. Astfel, instanța supremă a statuat că" în conformitate cu principiul specialității capacității de folosință, persoana juridică nu poate întreprinde decât activitățile pentru care s-a constituit și tocmai de aceea exercitarea unor acțiuni conexe obiectului de activitate nu poate interveni decât în măsura în care acestea corespund în mod firesc cerințelor statutare." Or, această cerință nu este întrunită în cauză față de natura și obiectul actului administrativ individual atacat.
Prin sentinta civila 3685/22.11.2013, Curtea de Apel Bucuresti a admis exceptia lipsei de interes si a respins cereea ca lipsita de interes.
Prin decizia nr. 3226/20.10.2015, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul formulat de reclamanta impotriva sentintei mentionate, a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
Curtea a incuviintat partilor proba cu inscrisuri.
Examinand cu prioritate exceptia ramanerii cauzei fara obiect, Curtea considera ca aceasta cauza nu a ramas sfara obiect, deoarece actul atacat, Hotararea Sectiei pentru procurori a CM nr. 81/25.03.2013 a produs efecte juridice de la momentul emiterii ei, pana la 15.04.2013, cand s-a dispus incetarea detasarii prin Hotararea Sectiei pentru procurori a CSM nr. 107/5.04.2013. Ori, prin admiterea prezentei actiuni, reclamanta urmareste inlaturarea acestor efecte juridice.
Din probele administrate, Curtea retine ca prin Hotărârea Secției pentru procurori nr. 81/25.03.2013, C. S. al Magistraturii a dispus detașarea în funcția de prim adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 2 aprilie 2013, a domnului D. M. M., la acea vreme procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cu grad corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin Hotărârea Secției pentru procurori nr. 107/05.04.2013 s-a dispus încetarea detașării mai sus-arătate, începând cu data de 15.04.2013.
Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului S. al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată."
Conform art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „C. S. al Magistraturii dispune detașarea judecătorilor și procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete, la C. S. al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituții, precum și la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale."
Legea nu distinge cu privire la funcțiile în care pot fi detașați magistrații, acestea putând fi atât funcții de execuție, cât și funcții de conducere.
Analizând textele legale care reglementează detașarea judecătorilor și procurorilor, se observă că această măsură care constă în schimbarea temporară a locului de muncă, nu se dispune în interesul magistraților, ci numai în interesul instituției care o solicită.
Scopul dispunerii acestei măsuri este acela de a asigura funcționarea în bune condiții a instanțelor, a parchetelor, a unor instituții din cadrul sistemului judiciar sau chiar a unor instituții din afara sistemului judiciar.
Prin urmare, în situația în care buna funcționare a unui parchet este afectată, prin vacanța funcției de conducere, soluția legislativă adecvată este detașarea unui magistrat în această funcție, având în vedere pregătirea profesională a acestuia, experiența pe care funcția o presupune, natura activității desfășurate în concret, abilitățile, competențele și cunoștințele speciale necesare, cu atât mai mult în situația în care ocuparea prin delegare a respectivei funcții nu mai era posibilă.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul nr. 529/C 21 februarie 2007 al ministrului justiției, P. de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, ajutat de un prim-adjunct și un adjunct.
În conformitate cu art. 7 alin. (3) din același act normativ, „In perioada absenței procurorului general sau a imposibilității exercitării funcției, indiferent de cauza acesteia, inclusiv revocarea, prim-adjunctul procurorului general îl înlocuiește de drept în exercitarea atribuțiilor ce îi revin în această calitate, iar în cazul absenței acestuia sau al imposibilității exercitării funcției, indiferent de cauza acesteia, inclusiv revocarea, atribuțiile sunt exercitate de drept de adjunctul procurorului general."
Curtea considera ca Hotărârea Secției pentru procurori din cadrul Consiliului S. al Magistraturii nr. 81/2013 nu a fost adoptată cu exces de putere.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, excesul de putere este definit ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor."
Aceste prevederi nu sunt incidente în cauza de față întrucât hotărârea atacată a fost adoptată în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 58 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Este de notorietate că procedura de numire reglementată de dispozițiile art. 54 din aceeași lege s-a derulat potrivit legii, prezenta acțiune fiind vădit neîntemeiată.
Din aceste motive, in baza textelor de lege mentionate si a art. 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge cererea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția rămânerii fără obiect ca nefondată.
Respinge cererea formulată de reclamanta Asociația Magistraților din România (AMR), cu sediul București, ..53, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul C. S. al Magistraturii, cu sediul în București, Calea Plevnei nr.141B, sector 6, ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
B. V. C. D.
Red./tehn. jud. V.B./4 ex./4.03.2016
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 420/2016. Curtea de Apel... | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|
