Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG nr.24/2008. Sentința nr. 589/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 589/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-02-2016 în dosarul nr. 589/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 589

Ședința publică din data de 24 februarie 2016

Curtea constituită din:

JUDECĂTOR: M. N.

GREFIER: F. E. B.

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamantul C. NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII cu sediul în București, .. 55-57, sector 3, prin reprezentant legal președinte dr. D. P., Președinte al Colegiului C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul R. F., născut la data de 7.04.1951, în B., jud. I., fiul lui R. și E., cu domiciliul în București, str. ., ., etaj 8, ., având ca obiect „constatarea calității de lucrător/colaborator al Securității”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin reprezentant convențional consilier juridic C. T., lipsind pârâtul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în primă instanță;

- procedura de citare este legal îndeplinită, pârâtul defunct fiind citat la ultimul său domiciliu;

- la data de 17.02.2016, prin C. Registratură, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată întrucât pârâtul este decedat (fila 48 dosar).

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, procedează la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată în temeiul prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Reclamantul prin consilier juridic având cuvântul solicită instanței să ia act de actul de dispoziție al părții având în vedere că pârâtul este decedat.

Instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare asupra actului de dispoziție al părții.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.12.2015, formându-se dosarul nr._, reclamantul C. NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII a chemat în judecată pe pârâtul R. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Prin rezoluția judecătorului din data de 4.01.2016 (aflată la fila 36 dosar) s-a dispus comunicarea către pârât a cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea prezentei, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, în condițiile prevăzute de art. 205 NCPC.

Comunicarea a fost restituită la dosarul cauzei la data de 12.01.2016, cu mențiunea „destinatar decedat” (filele 38-40 dosar).

Față de această împrejurare, prin rezoluția judecătorului din data de 15.01.2016 (aflată la fila 41 dosar), s-a fixat prezentul termen de judecată, pârâtul defunct fiind citat la ultimul domiciliu, iar reclamantul cu mențiunea că pârâtul figurează decedat, solicitându-i-se acestuia verificări în acest sens.

La data de 17.02.2016, prin C. Registratură, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată întrucât pârâtul este decedat (fila 48 dosar).

La termenul de judecată din data de 24.02.2016, reclamantul prin consilier juridic a învederat că înțelege să renunțe la judecată, având în vedere decesul pârâtului și a solicitat instanței să ia act de actul de dispoziție al părții.

Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamant, instanța reține următoarele:

Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului, iar asupra acestuia, în condițiile legii, are un drept de dispoziție, drept reglementat prin dispozițiile art. 9 C.pr.civ., manifestat inclusiv prin posibilitatea reclamantului ca, potrivit art. 406 alin. (1) C.pr.civ., să renunțe la judecarea cauzei oricând, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.

Instanța reține că în cauză reclamantul a formulat și depus în scris, la dosarul cauzei, anterior primului termen de judecată, respectiv la data de 17.02.2016, o cerere de renunțare la judecarea întregii cereri de chemare în judecată, față de împrejurarea că pârâtul este decedat, poziția procesuală fiind susținută și verbal în ședință publică astfel cum este consemnat în practicaua acestei Sentințe.

Întrucât consfințirea acestui drept nu este condiționată în cauză de acordul celeilalte părți, conform art. 406 alin. (2) C.pr.civ., deoarece cererea de renunțare fost făcută înainte de primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța va da efect actului de dispoziție al părții, pronunțând o hotărâre potrivit art. 406 alin. (6) C.pr.civ..

În baza tuturor considerentelor de fapt și de drept instanța va constata că reclamantul a renunțat la judecată, înainte de ., în conformitate cu dispozițiile art. 406 C.pr.civ., raportat la art. 243 C.pr.civ., și va lua act de renunțarea reclamantului la judecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată că reclamantul C. NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în București, .. 55-57, sector 3, cod de înregistrare fiscală_, cont RO98TREZ_XXX, deschis la A.T.C.P.-M.B., a renunțat la judecarea cauzei formulată în contradictoriu cu pârâtul R. F. (decedat), născut la data de 7.04.1951, în B., jud. I., fiul lui R. și E., cu ultimul domiciliu în București, str. ., ., etaj 8, ., având ca obiect „constatarea calității de lucrător/colaborator al Securității”.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2016.

JUDECĂTOR

GREFIER

N. M.

B. F. E.

Red./Tehnored./ M.N./M.N./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG nr.24/2008. Sentința nr. 589/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI