Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 181/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 181/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 181/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2016:024._
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 181
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: V. H.
JUDECĂTOR: I. M.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă PRIMĂRIA C. G. PRIN PRIMAR, prin reprezentant convențional avocat D. M. N., împotriva Sentinței civile nr. 3334/6.05.2015, pronunțate de Tribunalul București, Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant GEANGĂLĂ I., având ca obiect refuz soluționare cerere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în recurs;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- prin rezoluția președintelui completului, de fixare a prezentului termen de judecată, s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare de 100 de lei, până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii, aceasta fiind citată cu această mențiune, obligație neîndeplinită;
- la data de 13.01.2016, prin C. Registratură, intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 29-32 dosar);
- s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată, invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și reține cauza în pronunțare, în principal asupra excepției netimbrării și, în subsidiar, pe fondul recursului, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3334/6.05.2015, Tribunalul București, Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea privind pe reclamantul G. I. în contradictoriu cu pârâta P. C. G. prin Primar, obligând pârâta Primăria C. G. prin Primar să elibereze reclamantului înscrisul din care să rezulte situația bunurilor mobile și imobile confiscate în data de 18.06.1951, în termen de 30 zile de la pronunțarea prezentei hotărâri, sub sancțiunea unei penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere și a respins acțiunea în rest.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Primăria C. G. prin Primar, solicitând casarea sentinței recurate și, rejudecând, respingerea cererii ca nefondată.
Prin rezoluția de fixare a primului termen de judecată s-a pus în vedere recurentei-pârâte să timbreze recursul conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit dovezilor aflate la filele 25 și 26 ale dosarului Curții de Apel București. Recurenta-pârâtă, deși citată cu mențiunea timbrării recursului (fila 27), nu a formulat cerere de reexaminare și nici nu a îndeplinit obligația impusă în sarcina sa până la termenul de judecată din data de 21.01.2016.
Soluționarea cererilor nu se poate face decât în condițiile în care instanța de judecată este legal sesizată, ceea ce presupune achitarea anticipată a taxelor judiciare de timbru.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu art. 486 alin. 2 și 3 C.pr.civ., Curtea va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă PRIMĂRIA C. G. PRIN PRIMAR, cu sediul în .. M., împotriva Sentinței civile nr. 3334/6.05.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant GEANGĂLĂ I., cu domiciliul în București, ., ., sector 2, CNP_.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | V. H. | I. M. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red./Tehnored./I.M./I.M./4 ex.
Jud.fond C. M. V.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 253/2016.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 785/2016.... → |
|---|








