Anulare act administrativ. Sentința nr. 101/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 101/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 101/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 101
Ședința publică de la 19.01.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
GREFIER: I. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul C. M., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 12.01.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.01.2016, soluționând următoarea hotărâre:
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 03.07.2015, reclamantul C. M., a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, contestatie împotriva Raportului de evaluare din12.06.2015, emis in cadrul inspecției de integritate cu nr._/G/II/12.06.2015, solicitând anularea acestuia.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat următoarele:
Prin Raportul de evaluare elaborat de A.N.I. in data de 12.06.2015, s-a constatat incalcarea prevederilor art. 46 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, a prevederilor art. 75 si 77 din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, concluzionandu-se in sensul nerespectarii regimului juridic al conflictelor de interese de către C. M. (consilier județean in mandatul 2008-2012, conform hotararii nr. 5/25.06.2008 a Consiliului Județean Ialomița, privind validitatea mandatului de consilier, deoarece acesta a participat la dezbateri si a votat "pentru" in cadrul ședinței Consiliului Județean Ialomița din 29.08.2008, Hotararea nr. 53/29.08.2008 privind aprobarea atribuirii in gestiune delegata a serviciului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, pentru perioada 01.07._11, in urma careia au fost încheiate contracte cu societatea B. TRANS SRL, societate comerciala in cadrul careia a detinut funcția de director in perioada 21.02._09 si soția C. V. a detinut funcția de consilier de urgenta in perioada 10.12._12 si cu CIRIL . cadrul careia C. M. lonut, fiul persoanei evaluate deține calitatea de asociat unic si administrator incepand cu 17.01.2005.
Conform prevederilor art. 46 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale "Nu poate lua parte la deliberarea si la adoptarea hotararilor consiliului local care, fie personal, fie prin sot, soție, afini sau rude pana la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial in problema supusa dezbaterilor consiliului local. (2) Hotararile adoptate de consiliul local cu incalcarea dispozițiilor alin. 1, sunt nule de drept. Nulitatea se constata de către instanta de contencios administrativ. Acțiunea poate fi introdusa de orice persoana interesata."
Conform prevederilor art. 75 din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali:"alesii locali au un interes personal ., daca au posibilitatea sa anticipeze ca o decizie a autoritatilor publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau in dezavantaj pentru sine sau pentru: a)sot, soție, rude sau afini pana la gradul al doilea inclusiv, (...)" iar conform art. 77.(1) "Consilieri județeni si consilieri locali nu pot lua parte la deliberarea si adoptarea de hotarari daca au un interes personal si consilierii județeni sunt obligați sa anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care il au in problema respectiva. ".
In cadrul analizei au fost retinute ca fiind relevante si consemnările din procesul-verbal de ședința, încheiat la data de 29 august 2008, in ședința ordinara a Consiliului Județean Ialomița, cu privire la proiectul de hotarare privind aprobarea atribuirii in gestiune delegata a serviciului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, pentru perioada 01.07._11, privind cele patru interventii al reclamantui, din care citam: "...cateva aspecte plecând de la faptul ca sunt societati care fac transport si nu respecta sub nicio forma graficele. Participa la licitatie pentru acele trasee numai pentru a lua traseul de tranzit, care intereseaza in mod expres...acestora ar trebui sa li se retraga licența de transport...un alt aspect este cel al pirateriei...(...)".
Însumând toate aceste aspect A.N.I. a apreciat ca exista un conflict de interese, intre funcția detinuta de reclamant si poziția de conducere pe care a avut-o in societatile B. TRANS SRL SI CIRIL . calitatea de asociat unic pe care o deține in societatea CIRIL ., fiul său.
Potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea 176/2010 privind integritatea in exercitarea funcțiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea ANI, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative dispozițiile acestei legi se completeaza cu dispozițiile altor acte normative, inclusiv ale celor care reglementează alte incompatibilitati sau conflicte de interese, daca acestea nu sunt contrare Legii nr. 176/2010 si Legii nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sancționarea corupției, cu modificările si completările ulterioare.
Un oficial public este în conflict de interese atunci cand, in virtutea funcției publice pe care o ocupă ia o decizie sau participa la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes personal. Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei include o definiție a conflictului de interese pentru funcționarii publici în articolul 13.
Conflictul de interese apare atunci cand funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru Sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus. Conform OECD, conflictul de interese implică un conflict între datoria față de public și interesele personale ale unui oficial public. Conflictul de interese apare atunci când interesele oficialului public ca persoană privată influențează sau ar putea influența necorespunzător îndeplinirea obligațiilor și responsabilităților oficiale.
Existența unui interes personal - acesta poate fi reprezentat de un beneficiu pe care oficialul public sau o persoană apropiată acestuia îl obține ca urmare a deciziei luate. Așadar, pentru a se afla într-un conflict de interese, oficialul public trebuie să ia parte la luarea unei decizii care să îi afecteze un interes personal.
Așteptările publicului privind conduita pe care oficialul public trebuie să o aibă variază în funcție de tipul concret de conflict de interese existent la un anumit moment. Dacă în cazul conflictului de interese potențial conduita cerută oficialului este mai degrabă pe exercitarea în mod transparent și echidistant a atribuțiilor sale, în cazul conflictului de interese actual oficialul trebuie să se abțină de la luarea oricăror decizii, informându-și superiorul ierarhic despre situația apărută. Conflictul de interese consumat apare în cazul în care oficialul nu s-a abținut de la luarea unei decizii în ipoteza unui conflict de interese actual și implică latura sancționatorie a reglementării.
Conflictul de interese poate fi de mai multe tipuri. Poate fi potențial în situația în care un oficial are interese personale de natură să producă un conflict de interese dacă ar trebui luată o decizie publică. Conflictul de interese actual apare în momentul în care oficialul este pus în situația de a lua o decizie care l-ar avantaja sau care ar avantaja un apropiat de-al său sau un partener de afaceri. Al treilea tip de conflict de interese este cel consumat, în care oficialul public participă la luarea deciziei cu privire la care are un interes personal, încălcând prevederile legale.
Prin HG Ialomița nr. 53/29.08.2008 s-a aprobat atribuirea in gestiune delegata a serviciului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, pentru perioada 01.07._11. HG nr. 53/29.08.2008 a fost adoptata cu respectarea prevederilor legale privind cvorumul si a fost mentinuta ca legala in urma controlului de legalitate efectuat de Institutia Prefectului.
Reclamantul a participat la dezbaterea si votarea acestui proiect de hotarare, in calitate de consilier județean, insa nu este o situatie de conflict de interese cu faptul ca, ulterior, CIRIL . care fiul său deține calitatea de asociat unic si B. Trans SRL, societatea de la care a obtinut venituri in perioada 2008-2010, societati ce au încheiat contractele de delegare de gestiune a respectivului serviciu.
Prin Hotararea Consiliului Județean nr. 53/2008 s-au aprobat elementele generale al procesului de atribuire, respectiv atribuirea prin gestiune delegata, prin contract de atribuire, contractul-cadrul de delegare a gestiunii, tarifele de călătorie. Ulterior insa, atribuirea s-a făcut de către o comisie paritara, conform Regulamentului pentru efectuarea serviciului public județean de persoane, prin curse regulate in Județul Ialomița, respectiv art. 14-17, in baza unor punctaje si criterii de evaluare, aplicate operatorilor de transport rutier care au depus oferte pentru anumite trasee. Aceste criterii si punctaje au avut la baza Ordinul nr. 134/2007 al Ministerului administrației si internelor, modificat prin Ord. nr. 174/2007. Faptul ca, societatea CIRIL . Trans SRL au obtinut, pe anumite trasee solicitate, punctajele maxime ce au dus la atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport rutier de persoane, nu putea fi anticipat de reclamant in momentul in care a fost votat HCJ nr. 53/2008. In consecința in speța nu se poate discuta nici de existenta unui interes potential, întrucât este absurd si ilogic a se aprecia ca reclamantul ar fi avut vreun interes sau prefigurarea vreunui interes in condițiile in care nu a votat atribuirea respectivelor contracte către societatile anterior mentionate, ci doar a luat parte la aprobarea elementelor -cadru de delegare a serviciului, pentru care s-a organizat o procedura publica, la care au participat mai multe societatii. Practic in momentul la care s-au votat elementele contractului cadrul, numărul agenților economici eligibili pentru preluarea acestui serviciu, se dovedește a fi atat de mare, printr-o simpla cautare dupa obiectul de activitate pe site-ul ONRC incat, ar fi exclusa teza potrivit careia reclamantul ar fi putut prefigura faptul ca printre achizitorii acestui serviciu s-ar putea numara si cele doua societati anterior numite.
In cadrul dezbaterilor privitoare la acest proiect de hotarare, intervențiile reclamantui s-au referit la probleme precum: combaterea pirateriei in domeniul transportului rutier, combaterea transporturilor de mare tonaj pe drumurile județene reabilitate care depasesc încărcătură maxima admisa si distrug drumurile. Nu a făcut niciun argument, nu a făcut referiri la continutul documentației tehnice de atribuire, la tarife etc., astfel ca este exclusa ipoteza ca ar fi existat un interes prefigurat, odata ce nu a încercat sa influențeze in niciun fel aprobarea proiectului. De asemenea, in ceea ce privește prefigurarea interesului patrimonial, intervențiile reclamantului nu au vizat niciun aspect d ordin tehnic, logistic al documentației de atribuire si cu atat mai puțin condițiile contractului-cadru sau prețul contractului.
Intervențiile reclamantului au vizat in mod exclusiv interesul comunicații, fiind axate pe limitarea disconfortului si al pagubelor pe care unii transportatori o aduc mediului urban.
Cele doua interventii verbale anterior mentionate au fost făcute pe doua probleme ce erau de actualitate in comunitate in acel moment, astfel cum a mentionat si Președintele Consiliului Județean Ialomița: "Experiența D-lui C. este mult mai vasta in ceea ce privește transportul si trebuie sa valorificam acest lucru in interesul cetatenilor. Dl. C. are elementele de amanunt cu privire la ce se intampla in zona aceasta..." (fila 12 din procesul- verbal de ședința).
Prin urmare, avand in vedere cele anterior mentionate, nu sunt elemente ale incompatibilitatii si nici alte conflicte de interese in ceea ce privește contractele incheiate de Consiliul Județean Ialomița si CIRIL . TRANS SRL, si participarea la dezbaterea si aprobarea HG Ialomița nr. 53/2008.
In ceea ce privește contractul încheiat intre societatea Drumuri si Poduri SA Ialomița si societatea MEDIA STAR SRL, nr. 779/04.05.2009, amanuntul privind calitatea de fost angajat al societatii MEDIA STAR SRL nu a avut nicio influenta asupra încheierii respectivului contract. Societatea Drumuri si Poduri SA are personalitatea juridica si buget propriu, finanțarea provenind atat din surse proprii cat si din alocari bugetare. Nu a fost asociat sau administrator al societatii Media Star SRL si nici nu se indica in raportul ANI existenta vreunui interes real, concret, actual la data încheierii contractului. Mai mult, la fel ca si in situatiile anterioare, reclamantul nu a votat nicio hotarare in legătură cu atribuirea contractului acestei societati. Singurele aspecte pe care le-a votat sunt legate de regulile generale, cadrul general al procedurii de atribuire, fara a lua cuvantul sau a-și exprima votul fata de niciun aspect legat de condițiile sau prețul contractului. Nu in ultimul rand, un detaliu suplimentar este dat de valoare modica a acestui contract, respectiv 600 lei.
In drept, au fost invocate prevederile art. 22 al. 1 din Legea nr. 176/2010.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității acțiunii, iar pe fond a arătat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate.
Raportul de evaluare contestat menționează că în situația de fapt constatată sunt incidente dispozițiile art. 70 și 77 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a funcțiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sancționarea corupției, art. 46 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 precum si dispozițiile art. 75 și 77 din Legea nr. 393/2004.
Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003, "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".
Cu privire la constatarea existenței conflictului de interese, este de observat că legiuitorul nu stabilește ca interesul personal de natură patrimonială al persoanei ce ocupă o funcție sau o demnitate publică să influențeze efectiv îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin în cadrul funcției sau demnității deținute, fiind suficient să se constate că acel interes este de natură să ridice suspiciuni asupra obiectivității acelei persoane în Îndeplinirea atribuțiilor.
Art. 77 din aceeași lege reglementează conflictele de interese pentru consilierii județeni prin trimitere la art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 "Conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali si județeni sunt prevăzute în art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare".
Conform prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare „Nu pot lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local".
Situația consilierilor județeni este reglementată și de dispozițiile art. 75 si 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul Aleșilor locali, conform carora:
Potrivit prevederilor art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004, „Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:... a) soț, soție, rude sau afini pana la gradul al doilea inclusiv."
Art. 46 din Legea nr. 215/2001 prevede că „nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care (....) are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor(...).
Interesul personal definit de art. 75 din Legea nr. 393/2004 ca fiind "posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv."
Un consilier județean care are un interes personal patrimonial (beneficiu pentru sine sau soț, soție, rude sau afini până la gradul al II-lea inclusiv) într-o anumită chestiune, nu poate lua parte la deliberarea și adoptarea hotărârilor consiliului din care face parte cu privire la chestiunea respectivă.
- art. 77 „(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) în situațiile prevăzute la alin. 1, consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunțarea interesului personal și abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul - verbal al ședinței."
Analizând art. 77 alin. 1 din Legea nr. 393/2004, se deduce faptul că orice interes personal al consilierului județean constituie un impediment pentru participarea sa la dezbateri și la adoptarea de hotărâri în cadrul Consiliului Județean. Legiuitorul a urmărit astfel ca atunci când un consilier județean are un interes de orice natură în problema supusă dezbaterii Consiliului Județean, acesta sa se abțină de la participarea la procesul deliberativ, făcând mențiune expresă cu privire la abținerea sa la începutul dezbaterilor.
Dispozițiile mai sus expuse reglementează interdicții imperative pentru consilierii județeni de a îndeplini acte în această calitate, atunci când, personal sau prin soț/rude au un interes personal în problema supusă dezbaterii în Consiliul Județean.
Prin raportare la aceste dispoziții, reclamantul C. M., in calitate de consilier județean, a participat și a votat aprobarea hotărârii Consiliului Județean, având un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii, astfel încât trebuia să anticipeze situația și nu participe la ședință.
Conflictul de interese privește toate funcțiile și demnitățile publice și se coroborează cu dispozițiile speciale ce reglementează statutul acestor funcții.
Procedând astfel, reclamantul C. M. a încălcat dispozițiile privind conflictul de interese, fiind evidente atât interesul personal urmărit prin participarea la vot cu ocazia adoptării hotărârii cât și foloasele obținute în urma încheierii anexelor aferente hotărârii nr. 53/29.08.2008. Chiar dacă votul său nu a avut caracter decisiv, întrucât toți cei care au participat la votare, au votat „pentru", reclamantul C. M. avea obligația să se abțină, Indiferent de caracterul hotărârii sau de opiniile exprimate.
Astfel, reclamantul și-a creat în mod indirect un folos material votând „pentru" la ședința din 29.08.2008.
În speța de față, Interesul personal al reclamantului C. M. există întrucât acesta avea posibilitatea să anticipeze că adoptarea hotărârii nr. 53/29.08.2008 ar putea prezenta un beneficiu pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al II-lea inclusiv.
Prin Hotărârea nr. 53/29.08.2008, hotărâre adoptată de Consiliul Județean, votată de reclamant, s-a votat aprobarea atribuirii în gestiune delegată a serviciului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, pentru perioada 01.07._11.
În urma hotărârii nr. 53/29.08.2008, au fost încheiate contracte (anexe hotărârii nr. 53/29.08.2008) cu S.C. B. TRANS S.R.L. societate comercială în cadrul căreia reclamantul C. M. a deținut funcția de director în perioada 21.02._09 și soția, C. V. a deținut funcția de consilier de urgență în perioada 10.12._12 șl cu ., J_, societate în cadrul căreia, C. M.-lonuț, fiul reclamantului deține calitatea de asociat unic și administrator începând cu data de 17.01.2005.
Or, încheindu-se aceste contracte, în mod evident reclamantul a avut reprezentarea folosului material realizat atât ca scop personal cât și pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al II-lea inclusiv.
Așa cum rezultă și din dispozițiile art. 46 din Legea nr. 215/2001, conflictul de interese constă în acțiunea de a lua parte la deliberare șl la adoptarea hotărârilor.
În calitate de consilier județean, reclamantul trebuia să-și exercite funcția cu respectarea principiilor ce stau la baza prevenirii conflictului de interese, principii enumerate de art. 71 din Legea nr. 161/2003 însă reclamantul nu a procedat în acest mod, acesta participând la deliberarea și adoptarea Hotărârii nr. 53/29.08.2008, nemanifestând o atitudine neutră, imparțială și obiectivă.
Se poate constata că reclamantul avea un interes personal patrimonial legat de încheierea contractelor cu S.C. B. TRANS S.R.L. si cu S.C. CIRIL .., pornind de la definiția inclusă în art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, lege care se aplică reclamantului, în calitatea sa de viceprimar, după cum rezultă din art. 2 alin. 1 al acesteia. Art. 75 alin.1 lit. a) din menționatul act normativ statuează că: „Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.
Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei include o definiție a conflictului de interese pentru funcționarii publici în articolul 13: Conflictul de interese apare atunci când funcționarul public are un interes personal care influențează sau pare să influențeze îndeplinirea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate. Interesele private ale funcționarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizații cu care funcționarul public a avut relații politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi și la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus.
Astfel cum prevede și norma europeană, oficialul, categorie în care se regăsește și reclamantul C. M., în calitate de consilier județean, trebuie să se abțină de la luarea unei decizii, în ipoteza unui conflict de interese.
Reclamantul nu a anunțat la începutul dezbaterilor interesul său personal, se poate observa că acesta nu a adus la cunoștința membrilor Consiliului legătura în care se afla cu societățile B. TRANS S.R.L, și CIRIL .. rezultând astfel că acesta a încălcat obligația instituită de art. 77 alin. 1 din Legea nr. 393/2004 de a se abține de la deliberare în problema respectivă, supusă dezbaterii în ședință.
În acest caz, legislația în vigoare este clară, subliniind că, pentru a asigura transparența în exercitarea demnităților publice persoanele care dețin funcții publice sunt obligate să manifeste o atitudine neutră, imparțială și obiectivă față de interesele lor de orice natură, acestor persoane fiindu-le interzis să abuzeze în orice fel de pozițiile pe care le dețin și să obțină anumite beneficii pentru ei, soți, rude sau afini.
În drept, au fost invocate: Legea nr. 176/2010, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 144/2007, Legea 393/2004, Legea nr. 215/2001, Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
În ședința publică din 12.01.2016, Curtea a respins excepția tardivității, reținând că raportul de evaluare a fost comunicat la data de 16.06.2015 (fila 91), acțiunea fiind introdusă la 30.06.2015 (ștampila poștei) în termenul legal de 15 zile de la comunicare, conform art. 22 Legea nr. 176/2010.
Analizând probele administrate în cauză, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea reține următoarele:
Prin Raportul de evaluare nr._/12.06.2015, Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese de către C. M. (consilier județean în mandatul 2008 - 2012), deoarece acesta a participat la dezbateri si a votat „pentru” în cadrul ședinței Consiliului Județean Ialomița din data de 29.08.2008- Hotărârea nr. 53/29.08.2008 privind aprobarea atribuirii în gestiune delegată a serviciului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, pentru perioada 01.07._11, în urma căreia au fost încheiate contracte cu:
-., societate comercială în cadrul căreia reclamantul a deținut funcția de director în perioada 21.02._09 iar soția, C. V. a deținut funcția de consilier de urgență în perioada 10.12._12, și cu
-., societate în cadrul căreia fiul reclamantului, C. M.-lonuț, deține calitatea de asociat unic și administrator începând cu data de 17.01.2005.
În speță nu este contestat faptul că reclamantul a participat, în calitate de consilier județean, la adoptarea Hotărârii Consiliului Județean nr. 53/29.08.2008.
Reclamantul nu a anunțat, la începutul dezbaterilor, vreun interes personal pe care l-ar avea în problema respectivă, participând la dezbateri și la vot.
De asemenea, nu este contestată în speță situația încheierii contractelor de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, între Consiliul Județean Ialomița și societățile comerciale . și .:
- contractul nr. 88/23.09.2008, încheiat între CJ Ialomița și ., cu actele adiționale din 2011 și 2012,
- contractele nr. 89- 91 din 23.09.2008, cu acte adiționale, contractul nr. 6814/15.10.2009, cu acte adiționale, contractul nr. 8419/11.03.2010 cu acte adiționale din 2011 și 2012, încheiate între CJ Ialomița și ..
În cadrul ., deținea calitatea de asociat unic și administrator fiul reclamantului, C. M.-lonuț, iar în cadrul ., reclamantul a deținut funcția de director în perioada 21.02._09. În cadrul aceleiași societăți, soția reclamantului, C. V., a deținut funcția de consilier de urgență în perioada 10.12._12.
Din raportul de evaluare- capitolul „Concluzii”, respectiv capitolul „Evaluarea elementelor de conflict de interese”- pct. B- „Identificarea elementelor de conflict de interese”, rezultă că în sarcina reclamantului a fost constatat un conflict de interese exclusiv cu privire la participarea la dezbateri și votarea în cadrul ședinței Consiliului Județean Ialomița din 29.08.2008, a Hotărârii nr. 53/2008, în baza căreia au fost încheiate contractele de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, cu . și .> Ca urmare, criticile din acțiune privind un conflict de interese ivit la încheierea contractului încheiat între . SA Ialomița și ., nr. 779/2009, nu sunt relevante în analiza legalității actului administrativ, prin raportul de evaluare nefiind constatat un astfel de conflict de interese.
Conform art. 46 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 în vigoare la 29.08.2008,
„Nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.”
Conform art. 75 din Legea nr. 393/2004, „Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:
a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;
b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia;
c) o societate comercială la care dețin calitatea de asociat unic, funcția de administrator sau de la care obțin venituri (…)”.
Conform art. 77 din aceeași lege
„(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.
(2) În situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă.
(3) Anunțarea interesului personal și abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței.”
Curtea constată că în mod corect s-a reținut prin raportul de evaluare nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese de către reclamant.
Acesta, în calitatea de consilier județean în mandatul 2008- 2012, a participat la deliberare și la vot în cadrul ședinței Consiliului Județean Ialomița din 29.08.2008, participând la adoptarea Hotărârii nr. 53.
În baza acestei Hotărâri, au fost încheiate contracte cu două societăți comerciale- ., de la care reclamantul a obținut venituri în perioada 21.02._09, în calitate de director, respectiv ., în cadrul căreia fiul său deținea calitatea de asociat unic și administrator.
Curtea constată că motivele de nelegalitate invocate prin acțiune nu sunt fondate.
Prin H.C.J. nr. 53/2008 (vol. II, fila 101), s-a aprobat atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public județean de persoane, prin curse regulate, în perioada 01.07._11, operatorilor de transport rutier nominalizați în anexa 1 a hotărârii.
Printre operatorii de transport rutier nominalizați în anexa 1 a hotărârii se numără . și .> La art. 2 al Hotărârii se aprobă contractul cadrul de delegare a gestiunii, iar la art. 3, tarifele de călătorie pentru serviciile de transport public județean de persoane.
Cu operatorii de transport rutier nominalizați în Anexa 1 Hot. 53 urmau să fie încheiate contractele de delegare a gestiunii (art. 1 alin. 2 din Hot. nr. 53), contracte conforme Contractului cadru aprobat prin aceeași hotărâre de Consiliu Județean, și acestora urmau să le fie aplicabile tarifele adoptate prin Hot. C.J. respectivă.
Împrejurarea că reclamantul nu a participat la procesul de verificare a îndeplinirii criteriilor, evaluare și selectare a operatorilor, aceștia fiind stabiliți în urma licitației electronice de atribuire a traseelor, nu poate determina admiterea acțiunii.
Prin hotărârea Consiliului Județean adoptată la 29.08.2008 s-a aprobat încheierea contractelor de delegare a gestiunii cu anumiți operatori de transport, nominalizați în Anexa 1, printre care și cele două societăți comerciale. Anexa 1 a HCJ cuprinde „Rezultatele ședinței electronice de atribuire a traseelor cuprinse în programul de transport public județean de persoane, prin curse regulate, pentru perioada 01.07._11.”
Prin respectiva hotărâre au fost aprobate norme referitoare la conținutul contractului- cadru de delegare a gestiunii și tarifele de călătorie aplicabile, obligatorii, conform art. 61 din Ordinului M. nr. 353/2007 „Operatorul de transport rutier/transportatorul autorizat va utiliza tarifele (lei/călători x km) stabilite prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean (…).”
Faptul că intervențiile reclamantului s-au referit la anumite probleme (combaterea pirateriei in domeniul transportului rutier, combaterea transporturilor de mare tonaj pe drumurile județene reabilitate), nu poate sta la baza constatării nelegalității raportului de evaluare, în condițiile în care reclamantul a participat la adoptarea Hotărârii prin care s-a aprobat încheierea contractelor cu cei doi operatori de transport și au fost stabilite norme ce guvernau relațiile contractuale ce urmau a fi derulate cu aceștia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. M., CNP_, cu domiciliul ales la SCA F., S.& Asociații, în București, .. 6, sector 2, în contradictoriu cu pârâta Agenția NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, cu sediul în București, .. 15, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
A. Ș. I. M.
Red.AȘ/tehnored.IM
4 ex./26.01.2016
| ← Pretentii. Decizia nr. 455/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 194/2016. Curtea de... → |
|---|








