Alte cereri. Decizia nr. 283/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 283/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 27/36/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 283/CA
Ședința publică din 09 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător M. C.
Judecător G. P.
Grefier M. N.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestator B. I. cu domiciliul în C., ., ., împotriva deciziei nr.78/CA/17.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimata S. C. MARFĂ - C., cu sediul în C., ., nr. 2, județ C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, măsurile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.
Contestația este motivată, netimbrată.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._ al Curții de Apel C. în care s-a pronunțat decizia împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare, astfel cum s-a dispus prin rezoluție.
Curtea, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra anulării contestației în anulare, ca netimbrată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
La data de 16.01.2015 contestatorul B. I. a formulat contestație în anulare a deciziei civile nr.78 din 27.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. C. MARFĂ - C., cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art.317 alin.1 și alin.2 și art.318 alin.1 Cod.pr.civ.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a probatoriului administrat, văzând și dispozițiile art.3021 Cod pr.civilă, Curtea apreciază în sensul anulării contestației în anulare, ca netimbrată pentru următoarele considerente, în esență:
Pentru termenul de judecată stabilit la data de 09.03.2015, instanța a dispus citarea contestatorul cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, sub sancțiunea anulării.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că, deși contestatorul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru mai sus precizată (conform dovezii de citare de la fila 23 din dosar), acesta nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a depus taxa de timbru până la termenul de judecată stabilit.
Potrivit dispozițiilor art.3021 alin.2 Cod pr. civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.195/2004 de completare și modificare a Codului de procedură civilă: „la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii”.
Potrivit art.20 alin.1 din Legea 146/1997, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sau până cel târziu la primul termen de judecată”.
Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, reține Curtea că, se sancționează potrivit art.20 alin.3 din Legea 146/1997, cu anularea acțiunii sau cererii.
Constatând că în speță, contestatorul B. I. nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 100 lei, Curtea apreciază în sensul anulării ca netimbrată a contestației în anulare privind decizia nr.78/CA/27.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează contestația în anulare formulată de contestator B. I. cu domiciliul în C., ., ., împotriva deciziei nr.78/CA/17.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimata S. C. MARFĂ - C., cu sediul în C., ., nr. 2, județ C., ca netimbrată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 martie 2015.
Președinte, A. G. | Judecător, M. C. | Judecător, G. P. |
Grefier, M. N. |
Tehnored.M.N. 2 ex./17.03.2015
| ← Alte cereri. Decizia nr. 745/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 278/2015. Curtea... → |
|---|








