Anulare act administrativ. Decizia nr. 271/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 271/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 1578/88/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 271/CA
Ședința publică de la 09 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G.
Judecător M. C.
Judecător G. P.
Grefier M. N.
Pe rol judecarea recursului contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta reclamantă U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul C., împotriva sentinței civile nr.1908 din 21.10.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., județul G., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 153 și urm. din NCPC.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual.
Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Se solicită judecata în lipsă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr._ /05 august 2014 reclamanta U. A. Teritorială Municipiul Tulcea, a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr.69/03.02.2014 emisă de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. - Serviciul Soluționare Contestații din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în sensul anulării dobânzilor aferente taxei pe valoare adăugată în sumă de 237.639 lei și recalculării obligațiilor fiscale fără perioada în care instanța de judecată dispusese suspendarea actului administrativ fiscal.
Prin sentința civilă nr.1908 din 21.10.2014 Tribunalul Tulcea a respins cererea formulată de reclamanta U. A. Teritorială Municipiul Tulcea în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G., ca nefondată.
Împotriva acestei hotărârii a formulat recurs U. A.- Teritorială Municipiul Tulcea criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, sub aspectele:
Din analiza dispozițiilor legale prevăzute în O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reiese faptul că neexecutarea de către contribuabil a obligațiilor fiscale, la momentul la care acestea au devenit exigibile, atrage obligarea sa la plata dobânzilor și penalităților de întârziere, ca formă de răspundere patrimonială specifică dreptului fiscal (art. 119 alin. 1).
Potrivit art.120 din Codul de Procedură Fiscală, dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență, în timp ce art. 120/1 din Codul de Procedură Fiscală stipulează că penalitățile de întârziere reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență.
Pe cale de consecință, plata dobânzilor și penalităților de întârziere constituie o sancțiune pentru neîndeplinirea la scadență a obligațiilor fiscale de plată, legiuitorul instituind o prezumție relativă a culpei în sarcina debitorului care nu-și execută întocmai și la termen obligațiile și care trebuie obligat la plata unor dobânzi și penalități de întârziere.
Potrivit art. 215 alin.3 din Codul de Procedură Fiscală, în cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia. Așa cum s-a arătat, titlul de creanță (constând în Decizia de impunere F.TL 380/27.10.2011) a fost suspendat de Tribunalul Tulcea, în temeiul art.14 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, până la pronunțarea instanței de fond, suspendarea operând în perioada 06.01._13.
In mod eronat instanța a reținut susținerile intimatei referitoare la recalcularea dobânzilor și penalităților de întârziere, întrucât suspendarea executării unei obligații nu echivalează cu înlăturarea obligațiilor de plată. Perseverând în eroare, instanța de fond a apreciat că, în susținerea acestui aspect, sunt prevederile art. 119 și 120 din Codul de Procedură Fiscală.
Ceea ce instanța de fond a eludat să ia în considerare este faptul că temeiul legal al calculului retroactiv al penalităților și dobânzilor constă într-o prevedere dintr-un ordin nepublicat în Monitorul Oficial al României.
Această argumentare din motivarea hotărârii atacate este însă total eronată, întrucât, așa cum a arătat anterior, art.119 și 120 din Codul de Procedură Fiscală reglementează neachitarea obligațiilor de plată la termenul de scadență.
Așa cum însăși intimata a susținut în apărarea prezentată la fond, temeiul legal pentru calculul penalităților și dobânzilor în perioada în care fusese dispusă măsura suspendării de către o instanță judecătorească este Ordinul nr. 2144/2008.
Astfel, esențial în dezlegarea pricinii supusă judecății este de a se stabili dacă suspendarea executării unei obligații bugetare dispuse de instanța judecătorească atrage sau nu suspendarea calculării dobânzilor și penalităților pe aceeași perioadă.
Dreptul creditorului de a cere despăgubiri (dobânzi) se naște în situația în care debitorul unei obligații o execută necorespunzător sau cu întârziere, în condițiile îndeplinirii cerințelor legate de scadență și de culpa debitorului. In speță, neexecutarea obligației s-a datorat faptului că instanța judecătorească a dispus suspendarea executării, ceea ce susține nelegalitatea măsurii de a se calcula dobânzi și penalități de întârziere pentru perioada de suspendare a executării. Câtă vreme o obligație de plată este suspendată, nu se mai pune problema exigibilității sale și, deci, nu mai este producătoare de dobânzi. Ca urmare, dobânzile și penalitățile de întârziere trebuie calculate doar pentru perioada când titlul de creanță produce efecte.
Un alt argument în susținerea acestei concluzii rezidă în faptul că, așa cum intimata a susținut în întâmpinarea depusă la fond, măsura suspendării executării constituie o facilitate acordată debitorului până la pronunțarea instanței de fond. Facilitatea constă tocmai în încetarea temporară a tuturor efectelor actului administrativ fiscal suspendat, facilitate ce devine, însă, lipsită de conținut prin prisma dispozițiilor Ordinului Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 2144/2008 care reglementează calculul retroactiv al obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal, după încetarea suspendării.
Totodată, trebuie avut în vedere și faptul că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția instanței de judecată, în vederea respectării principiului legalității, în sensul că, atât timp cât actul administrativ contestat se află într-un proces de evaluare, este echitabil ca acesta să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Din aceste considerente, pentru admiterea cererii de suspendare trebuie îndeplinite mai multe condiții, verificate de instanță pentru admiterea cererii de suspendare.
Din coroborarea dispozițiilor art.111 alin.1, art.119, art.120, art.215 alin.3 din Codul de Procedură Fiscală, reiese în mod indubitabil faptul că dobânzile și penalitățile de întârziere trebuie calculate doar pentru perioada când actul administrativ fiscal este în ființă și obligațiile de plată subzistă.
Odată ce se constată faptul că niciuna din prevederile Codului de Procedură Fiscală invocate de intimată nu reglementează calculul retroactiv al obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal, după încetarea suspendării, trebuie analizat singurul temei legal al emiterii Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/13.11.2013, prin care s-au stabilit dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată, cu includerea perioadei în care fusese dispusă suspendarea executării titlului de creanță de către instanța judecătorească: O.M.F.P. nr. 2144/2008. Din această perspectivă, apreciază că se impune să fie avută în vedere lipsirea de efecte a Ordinului Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 2144/2008, în absența publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pentru calculul dobânzilor de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată pentru perioada 31.03._13 prin includerea intervalului de timp în care titlul de creanță și efectele acestuia fuseseră suspendate (respectiv 06.01._13), intimata a invocat O.M.F.P. nr. 2144/2008 punctul II 7.2. lit. f.
Criticile recurentei față de acest unic argument legal invocat de intimată în justificarea calculului de penalități pe perioada suspendării titlului de creanță constă în faptul că O.M.F.P. nr. 2144/2008 nu este publicat în Monitorul Oficial al României și, implicit, nu poate constitui temei al calculului accesoriilor constând în dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.
Astfel, se impune analizarea consecinței nepublicării în Monitorul Oficial, Partea I, a Ordinului Ministerului Finanțelor Publice sub aspectul posibilității ca acesta să producă efecte juridice, fiind de asemenea necesar a se analiza dacă eventuala lipsire de efecte juridice a acestui ordin este de natură să afecteze legalitatea actelor administrative fiscale emise în baza lui.
În privința efectelor nepublicării acestui ordin în Monitorul Oficial al României, consideră că urmările nepublicării sunt reglementate prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
În raport cu dispozițiile legale, Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2144/2008 se impunea a fi publicat în Monitorul Oficial, Partea I, în vederea intrării sale în vigoare. Sub acest aspect, trebuie reținut că acest ordin pare a fi emis de un conducător al organelor administrației publice centrale de specialitate, respectiv de Ministrul Finanțelor Publice.
Totodată, caracterul de act normativ al acestui ordin este determinat de împrejurarea că acesta pare a reglementa modul de administrare a creanțelor fiscale, modificând și completând prevederi exprese ale Codului de Procedură Fiscală: în timp ce art. 215, alin. 3 din Codul de Procedură Fiscală prevede suspendarea tuturor efectelor unui act administrativ fiscal în cazul suspendării executării acestuia de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cum este cazul de față, dispozițiile Ordinului nr.2144/2008 par să reglementeze calculul (retroactiv) al obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal, după termenul de scadență, pe perioada în care a fost suspendată executarea actului în cauză, în situația în care, ulterior suspendării executării, actul administrativ fiscal a fost menținut total sau parțial prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Astfel, acest ordin ar fi de natură să reglementeze în sarcina contribuabililor obligații de plată suplimentare față de cele stabilite prin prevederile Codului de Procedură Fiscală: suspendarea expresă a tuturor efectelor unui act administrativ fiscal prevăzută de art. 215, alin. 3 din Codul de Procedură Fiscală presupune o întrerupere a calculului de accesorii pe perioada suspendării dispuse de o instanță de contencios administrativ, prevederile Ordinului nepublicat în Monitorul Oficial al României stipulând o obligație de plată retroactivă a accesoriilor calculate pe perioada suspendării, în funcție de soluția definitivă pronunțată de instanța judecătorească. Această prevedere este de natură să conducă la lipsirea de efecte juridice a dispoziției exprese din art. 215, alin. 3 din Codul de Procedură Fiscală, aspect ce poate fi pus sub semnul îndoielii inclusiv prin prisma ierarhiei actelor normative.
In acest sens, nu este lipsit de relevanță faptul că, potrivit dispozițiilor exprese ale Capitolului I - Domeniul de aplicare a Codului de Procedură Fiscală, în baza art.3 din O.G. nr.92/2003, prevederile codului se modifică și se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, orice modificare sau completare la Codul de Procedură Fiscală intrând în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.
Astfel, chiar și în ipoteza în care O.M.F.P. nr. 2144/2008 ar fi fost publicat în Monitorul Oficial, nu ar fi fost respectată procedura privind modificarea și completarea dispozițiilor Codului de Procedură Fiscală, în condițiile în care dispozițiile sus-citate din acest ordin aduc modificări și completări dispozițiilor Codului de Procedură Fiscală.
Pe cale de consecință, absența publicării OMFP nr.2144/2008 în Monitorul Oficial conduce la consecința lipsirii lui de efecte juridice până la momentul publicării în Monitorul Oficial. În raport cu această concluzie, apreciază că este nelegală procedura de calculare retroactivă a obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal pe perioada 06.01.2012 – 25.04.2013 în care titlul de creanță și efectele acestuia au fost suspendate de Tribunalul Tulcea prin sentința civilă nr.59/06.01.2012 pronunțată în dosarul nr._ .
În condițiile în care însăși intimata recunoaște în propria decizie faptul că în perioada valabilității suspendării executării actului administrativ fiscal pentru obligațiile fiscale principale stabilite prin acest act, organele fiscale nu calculează obligații fiscale accesorii, reiese în mod indubitabil faptul că singurul temei legal al calculului retroactiv al accesoriilor aferente debitului principal, pentru perioada în care fusese dispusă suspendarea executării actului de o instanță de contencios administrativ, este OMFP nr.2144/2008, act normativ ce nu poate produce efecte juridice, sens în care trebuie constatat caracterul nelegal al tuturor actelor emise în cadrul procedurii de calcul al acestor accesorii.
Solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, anularea deciziei 69/3.02.2014 emisă de DGRFP G. și în subsidiar anularea deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/13.11.2013 și recalcularea obligațiilor fiscale fără perioada în care instanța de judecată a dispus suspendarea actului administrativ fiscal.
Curtea, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488, pct. 8 din noul cod de procedură civilă, reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta U.A.T. Municipiul Tulcea a contestat actul administrativ fiscal emis în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere nr._/13.11.2013, prin care s-au calculat dobânzi și penalități de întârziere pentru perioada 31.03.2012 – 13.11.2013, în sumă de 237.639 lei. A reiterat recurenta în calea de atac motivele de fapt pe care și-a întemeiat acțiunea, în privința efectelor pe care le produce măsura suspendării executării unui act administrativ fiscal asupra calculării accesoriilor la sumele cuprinse în acel act.
Trimiterile recurentei la dispozițiile art. 215, alin. 3 din Codul de Procedură Fiscală au fost făcute pentru a susține că, odată suspendată executarea actului administrativ fiscal contestat, se suspendă și calculul dobânzilor și al penalităților de întârziere derivate din actul administrativ fiscal suspendat.
Decizia de impunere nr. F-TL-380/27.10.2011 a fost suspendată prin sentința civilă din data de 06.01.2012, efectele măsurii de temporizare a acestui act durând până la soluționarea litigiului pe fond privind anularea actelor fiscale.
Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (3) din OG nr. 92/2003, „în cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanțele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia.”
Această măsură de temporizare a executării unui act administrativ fiscal presupune acordarea unui beneficiu contribuabilului în sensul împiedicării organului fiscal să dispună obținerea creanței fiscale materializate în cuprinsul respectivului act administrativ contestat, fără însă ca efectele acestei măsuri să determine o scutire de calcul al accesoriilor datorate în acea perioadă.
Recurenta U.A.T.a Municipiului Tulcea a prezentat în calea de control judiciar un raționament potrivit căruia, pe durata dispusă de instanță privind suspendarea deciziei de impunere pe care a contestat-o, organul fiscal nu putea calcula dobânzi și penalități de întârziere, fără însă a justifica printr-o interpretare logică incidența textelor de lege care să determine o astfel de exonerare de plată.
Un act administrativ fiscal suspendat determină doar o temporizare a posibilității organului fiscal de urmărire și executare a creanței fiscale cuprinse în conținutul acelui act, iar după încetarea acelei măsuri este îndreptățit titularul creanței fiscale să calculeze accesorii de la data scadenței obligației fiscale, ca și cum măsura suspendării nu ar fi existat.
Dispozițiile art. 120 din OG nr. 92/2003 stabilesc data de la care începe să curgă calculul dobânzilor datorate de contribuabil, iar cele ale art. 1201din OG nr. 92/2003 reprezintă temeiul legal pentru calculul penalităților de întârziere.
Este corectă susținerea instanței de fond potrivit căreia Ordinul MEF nr. 2144/2008 nu prezintă nicio relevanță în cauză, dat fiind faptul că actul administrativ contestat, respectiv decizia de stabilire a obligațiilor accesorii nr._/13.11.2013, a fost emis în conformitate cu prevederile art. 119 din OG nr. 92/2003, nu cu dispoziții cuprinse în ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor ce nu a fost publicat în M. Of.
Recurenta reclamantă a susținut că neexecutarea obligației s-a datorat faptului că instanța judecătorească a dispus suspendarea executării, astfel încât, fiind suspendată obligația de plată, nu se mai punea problema exigibilității sale.
Efectele unei astfel de măsuri de temporizare a executării actului administrativ fiscal nu sunt cele de întrerupere a termenului de scadență, ca să poată fi incident un nou termen după încetarea măsurii, ci doar de amânare a momentului la care se execută titlul de creanță, scadența fiind tot cea determinată în respectivul titlu.
Astfel, riscul calculării de dobânzi și penalități de întârziere aparține contribuabilului care a înțeles să verifice legalitatea actelor administrative în baza cărora s-a determinat scadența obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, dispozițiile art. 120 și 1201 din OG nr. 92/2003 nedistingând sub aspectul cauzelor de suspendare a efectelor titlului de creanță ce cuprinde această scadență de plată.
Curtea reține principiul aplicabil actelor administrative fiscale, cel al legalității lor, astfel că neexecutarea la scadență a unui act administrativ fiscal, emis în baza legii, echivalează cu nerespectarea legii, fapt ce determină consecințele calculării accesoriilor fiscale determinate potrivit codului de procedură fiscală.
Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că recurenta datorează accesorii, astfel cum acestea au fost determinate prin decizia nr._/13.11.2013, iar suspendarea executării titlului de creanță nu atrage suspendarea calculării accesoriilor, ci doar temporizarea momentului de la care poate fi demarată executarea actului fiscal care se transformă dintr-un titlu de creanță într-un titlu executoriu.
În consecință, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta U.A.T. Municipiul Tulcea ca nefondat, în raport de dispozițiile art.496 alin. (1) NCPC, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr.1908/21.10.2014 a Tribunalului Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta reclamantă U. A. TERITORIALĂ MUNICIPIUL TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul C., împotriva sentinței civile nr.1908 din 21.10.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., județul G., având ca obiect anulare act administrativ, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 martie 2015.
Președinte, A. G. | Judecător, M. C. | Judecător, G. P. |
Grefier, M. N. |
Jud.fond:S.G.
Red.dec.jud.A.G.
4 ex./2.04.2015
Gref.M.N.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 21/2015. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 112/2015. Curtea de... → |
|---|
