Despăgubire. Decizia nr. 528/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 528/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 6515/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr.528/2015
Ședința publică din 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. C. G.
Judecător N. C.
Judecător I. M. Ș.
Grefier C. G.
S-au luat în examinare recursul în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.2952/16.12.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant A. M. D., cu domiciliul în M., .. 16, jud. C. și cu domiciliul procesual ales la Cobinet avocat J. I.-L. cu sediul în Tg.J. . nr.193B, jud.Gorj, având ca obiect -despăgubire Legea nr.290/2003.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul reclamant prezent personal și asistat de av. J. I. L. în baza împuternicirii avocațiale seria_/26.02.2015 aflată la fila 15 dosar, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 și următoarele din (N) Cod de procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază obiectul cauzei, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual.
Avocatul intimatului reclamant precizează că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.
Curtea, față de susținerile apărătorului intimatului reclamant, în sensul că nu mai are alte probe de administrat sau cereri de formulat, nici excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Av. J. I. L. pentru intimatului reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului formulat de ANRP ca fiind nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Arată că recurenta pârâtă consideră nelegală sentința dată întrucât la 15.12.2014 a fost publică în Monitorul Oficial al României Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998, invocându-se o nouă procedură cu privire la dosarele constituite în temeiul legii nr.290/2003.Apariția acestei legi nu are nici un efect retroactiv în ceea ce îl privește pe reclamant întrucât titlul său de creanță, respectiv Hotărârea nr.191/27.04.2007 a avut ca termene de plată exigibile pentru cele 2 tranșe data de 31.12.2007 (prima tranșă) și 31.12.2008 ( a doua tranșă).
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentă, solicită respingerea acesteia ca fiind nefondată, fiind o eschivare a pârâtei de a plăti aceste despăgubiri.
Referitor la micșorarea cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acesteia întrucât nu este justificată ținând cont de complexitatea cauzei, valoarea despăgubirilor și munca depusă în cauză. Depune la dosar chitanța nr.384/26.02.2015 onorariu avocat.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art.394 NCPC, constată încheiate dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Având în vedere că sesizarea instanței s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, în cauză sunt aplicabile disp. art.499 NCPC, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit. b, hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.”
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 08.09.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul A. M. D., în contradictoriu cu parata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea paratei la plata către reclamant a despăgubirilor reactualizate, acordate în baza Hotărârii nr.191/27.04.2007, emisa de către Instituția Prefectului Județul Constanta - Comisia Județeana pentru Aplicarea Legii nr.290/2003.
Prin Sentința civilă nr.2952/16.12.2014 Tribunalul C.a admis acțiunea promovată de reclamant, a obligat pârâta la plata către reclamant a despăgubirilor acordate în baza Hotărârii nr.191/27.04.2007, emisă de către Instituția Prefectului Județul Constanta - Comisia Județeană pentru Aplicarea L.nr.290/2003, actualizate cu indicele de creștere a preturilor de consum, în raport de prevederile art.18 din HG nr.1120/2006, la expirarea termenului prevăzut de art.2 din OUG nr.10/2014.
Prin aceeași sentință pârâta a fost obligată către reclamant la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocațial
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 488 pct.8 NCPC .
În ceea ce privește obligarea sa de către instanța de fond la plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 191/2007, solicită a se constata că dispoziția instanței este nelegală, pentru următoarele considerente:
În data de 15 decembrie 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr.164/2014, privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative.
Prin Legea nr.164/2014 a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 290/2003, precum și de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise de comisiile județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Referitor la plata despăgubirilor stabilite în dosarele constituite în baza Legii nr. 290/2003, potrivit dispozițiilor art.10 alin (1) „se efectuează în ordine cronologică a emiterii acestora, în transe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015".
Conform art. 10 alin (6) și (7) din lege, pentru fiecare tranșă anuală, A.N.R.P. emite un titlu de plată care se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanțelor Publice și persoanelor îndreptățite.
În ceea ce privește plata sumelor stabilite prin titlurile de plată, conform art. 11 alin (1) aceasta se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 180 de zile de la data emiterii acestora.
Prin urmare, sub imperiul noii legislații aplicabile în prezenta cauză, sarcina plății revine în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților neavând obligații privind plata despăgubirilor.
Având în vedere aceste aspecte, solicită să a se constata faptul că, în prezent, A.N.R.P. nu mai are calitate procesuală pasivă în cauza de față.
În speță, dosarul reclamantului A. M. D. se încadrează dispozițiilor art. 10 alin (1), coroborat cu art. 9 lit. a, acesta având o hotărâre emisă înainte de . prezentei legi.
De asemenea, conform art.10 alin (7) din lege, "Cuantumul unei tranșe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranșă".
Astfel, având în vedere textele de lege menționate, în anul 2015 devine exigibilă doar plata cotei de 1/5 din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 191/27.04.2007 emisă de Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Prin urmare, plata întregii creanțe stabilită prin Hotărârea nr. 191/27.04.2007 emisă de Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de față.
Mai mult, având în vedere că pentru fiecare tranșă anuală, A.N.R.P. emite un titlu de plată, ce se va comunica reclamantului și în baza căruia se va face plata efectivă, prezenta cerere este prematur introdusă.
Față de cele expuse mai sus, solicită a se constata că cererea de plată a creanței rămasă neachitată din despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 191/27.04.2007 emisă de Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, este prematură.
În ceea ce privește actualizarea creanței recurenta face următoarele precizări:
Pentru actualizarea compensațiilor bănești se aplică dispozițiile art. 10 alin (4) și (5) din Legea nr.164/2014, sumele neplătite, aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a), se actualizează cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru perioada de la momentul emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, și constituie obligații de plată, în tranșe, în condițiile prezentei legi.
Cu strictă referire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, consideră că instanța în mod netemeinic a obligat-o la plata sumei de 2.000 lei.
În subsidiar, solicită micșorarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 451 alin 2 din Noul Cod proc civ., potrivit căruia ,,instanța poate, chiar din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Acordarea unor cheltuieli de judecată de 2.000 lei este neîntemeiată și față de obiectul cauzei.
Există două raporturi conexe: raportul juridic civil dintre părțile contractului de asistență juridică (client/avocat) și raportul juridic de drept procesual civil dintre părți. Art.274, alin.(3) din C.proc.civ. reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor, ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Cu toate acestea, raportul juridic dintre avocat și clientul său nu este stânjenit în nici un fel, deoarece activitatea instanței se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată și nu a onorariul propriu-zis. C. de asistență juridică se menține în integralitate, clientul plătind avocatului onorariul convenit. Însă cealaltă parte va fi obligată să plătească adversarului numai onorariul în cuantumul fixat de instanță.
Este incontestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 488 pct. 8 din Noul Cod de proc.civ., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacată în sensul respingerii acțiunii formulată în fond de reclamantul A. M. D. ca nefondată.
Intimatul reclamant legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond, arătând că recurenta pârâtă consideră nelegală sentința dată întrucât la 15.12.2014 a fost publică în Monitorul Oficial al României Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998, invocându-se o nouă procedură cu privire la dosarele constituite în temeiul legii nr.290/2003.
Arată intimatul reclamant că, apariția acestei legi nu are nici un efect retroactiv în ceea ce îl privește întrucât titlul său de creanță, respectiv Hotărârea nr.191/27.04.2007 a avut ca termene de plată exigibile pentru cele 2 tranșe data de 31.12.2007 (prima tranșă) și 31.12.2008 ( a doua tranșă).
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentă, solicită respingerea acesteia ca fiind nefondată, fiind o eschivare a pârâtei de a plăti aceste despăgubiri.
Cu privire la micșorarea cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acesteia întrucât nu este justificată, ținând cont de complexitatea cauzei, valoarea despăgubirilor și munca depusă în cauză.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale în vigoare la momentul sesizării instanței, precum și la data pronunțării hotărârii, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
A..2 al aceluiași articol prevede că „Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”, iar refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit la art.2 lit.i ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.
În speță, obiectul acțiunii reclamantului vizează tocmai nepunerea în executare a actelor administrative prin care i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri, respectiv refuzul pârâtei de a urma procedura prevăzută de HG nr.286/2004, Curtea apreciind că refuzul pârâtei recurente, analizat prin prisma dispozițiilor legale aplicabile la momentul formulării acțiunii, a fost apreciat în mod corect ca fiind un refuz nejustificat.
Din actele si lucrările dosarului a rezultat ca reclamantul este beneficiarul Hotărârii nr.191/27.04.2007 prin care i s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 211.453 lei compensații bănești pentru bunurile pe care le-a deținut în proprietate autorul său C. A., în orașul Bolgrad - jud. I., abandonate și sechestrate, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. semnat la Paris în anul 1947.
Deși hotărârea a fost emisă în anul 2007 parata nu s-a conformat dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, respectiv de a achita prima transa până la data de 31.12.2007 iar pe cea de a II până la data de 31.12.2008 astfel că cererea reclamantului a fost apreciată, în mod corect de tribunal, ca întemeiată. Deoarece plata nu a fost făcută potrivit normelor legale în vigoare, în două tranșe, având în vedere cuantumul despăgubirilor stabilite, s-a impus actualizarea cu indicele de creștere a prețurilor.
Invocarea de către recurentă a unor dispoziții legale care au intrat în vigoare ulterior pronunțării hotărârii ce face obiectul recursului – respectiv la 18.12.2014 conform art.12 din Legea nr.24/2000 – nu poate constitui critică adusă hotărârii tribunalului în considerarea principiului constituțional al neretroactivității legii civile cât și al principiului non omisso medio, astfel de apărări nefăcând obiectul analizei instanței de fond.
Argumentele invocate de recurentă privind plata despăgubirilor și titularul care efectuează operațiunea de plată, în calitate de ordonator de credite, constituie aspecte care nu pot face obiectul cercetării instanței de recurs, acestea ținând exclusiv de faza de executare a acestei hotărâri, executare care va urma procedura legală în vigoare de la acel moment.
Critica referitoare la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiată deoarece reclamantul a triumfat în demersul său procedural astfel că partea în culpă procesuală pentru declanșarea litigiului este obligată să îl dezdăuneze.
Critica este apreciată ca neîntemeiată deoarece reclamantul a făcut dovada realității cheltuielilor de judecată, precum caracterul lor rezonabil, fiind îndreptățit să le recupereze integral de la partea care a căzut în pretenții și care prin atitudinea sa a încălcat dreptul particularului la o bună administrație așa cum este configurat de către art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale U.E. cât și din Recomandările cu caracter de soft law adoptate de Comitetul de Miniștrii al Consiliului Europei în materie (Recomandarea CM/R. (2007) a Comitetului Miniștrilor din statele membre ale Consiliului Europei).
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.486 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art.453 din Codul de procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1, împotriva Sentinței civile nr.2952/16.12.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant A. M. D., cu domiciliul în M., .. 16, jud.Constanșa și cu domiciliul procesual ales la Cobinet avocat J. I.-L. cu sediul în Tg.J. . nr.193B, jud.Gorj, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 1500 lei în favoarea intimatului cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 29 Aprilie 2015.
Președinte, E. C. G. | Judecător, N. C. | Judecător, I. M. Ș. |
Grefier, C. G. |
jud.fond:D.R.C.
Red.dec.jud. N.C. /
Dact.gref.C.G./10.06.2015
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 65/2015.... | Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 106/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
