Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 778/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 778/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 1270/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.778/CA.
Ședința publică din data de 18 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. G.
JUDECĂTOR - M. C. E.
JUDECĂTOR- R. N. B.
GREFIER - A. A.
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal declarat de recurenta pârâtă - D.G.R.F.P G. - A.J.F.P TULCEA - cu sediul în Tulcea, . Bis, împotriva Sentinței civile nr. 2266 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant - I.F. Z. D. G. - cu sediul în localitatea Casimcea, Războieni, județ Tulcea, având ca obiect contestație act administrativ fiscal .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.153 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.
Recursul este nemotivat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual precum și faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform disp. art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției nulității recursului dedusă din prevederile dispozițiilor art. 489 alin. 3 Cod procedură civilă, luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 223 alin.3 Cod procedură civilă.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 2266/11.12.2014, Tribunalul Tulcea a admis contestația formulată de IF Z. D. G. având ca obiect anularea unui act administrativ fiscal, a anulat decizia nr. 54/09 octombrie 2012 privind soluționarea contestației I.F. Z. G., precum și deciziile de impunere nr._, nr._ și nr._, toate emise la 30 iulie 2012 de D.G.F.P. Tulcea - Activitatea de Inspecție Fiscală Persoane Fizice, decizia de impunere nr._/29 noiembrie 2012 și Rapoartele de inspecție fiscală nr._/30 iulie 2012 și nr._/29 noiembrie 2012, ca netemeinice și nelegale și a constatat că IF Z. G. datorează bugetului de stat, pentru perioada 31 decembrie 2007 - 31 decembrie 2011, cu titlu de impozit pe venit ,suma totală de 10.961 lei (303 lei pentru anul 2008 și 10.658 lei pentru anul 2009), precum și majorări de întârziere în sumă de 3.514,97 lei și penalități de întârziere în sumă totală de 1.644,15 lei, conform expertizei contabile efectuate de expert C. V..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Urmare inspecției fiscale efectuată de organele de control din cadrul D.G.F.P. Tulcea la contestatoarea IF Z. D. G., asupra legalității și conformității declarațiilor fiscale, organizarea și conducerea evidențelor contabile, modul de stabilire, declarare și virare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului consolidat al statului pentru perioada 13 decembrie 2007 – 31 decembrie 2011, în ceea ce privește impozitul pe venit,și 18 decembrie 2007 – 31 martie 2012 referitor la valoarea pe taxa adăugată, a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală nr._ din 30.07.2012, precum și deciziile de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr._ din 30.07.2012 în sumă de 154.532 lei, decizia de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual nr._ din 30.07.2012, în sumă de 58.926 lei, decizia de impunere privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată nr._ din 30.07.2012, în sumă de 44.934 lei, decizii prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 258.392 lei.
Astfel, s-a stabilit că contestatoarea datorează suma de 87.826 lei cu titlu de impozit pe venit, majorări de întârziere aferente în sumă de 9.910 lei și penalități de întârziere aferente în sumă de 6.124 lei, precum și TVA suplimentar de plată în sumă de 139.786 lei, precum și majorări de întârziere aferente de 11.677 lei și penalități de întârziere aferente de 3.069 lei.
Împotriva deciziilor de impunere mai sus menționate, reclamantul a formulat contestație la DGFP Tulcea, care, prin decizia nr. 54 din 9 octombrie 2012, a desființat decizia de impunere nr._ din 30 iulie 2012 pentru suma de 7234 lei reprezentând TVA și accesorii, și a respins ca neîntemeiată contestația cu privire la suma de 8137 lei reprezentând TVA, ca nemotivată pentru suma de 139.161 lei TVA și accesorii, și pentru suma de 103.860 lei impozit pe venit și accesorii, și a respins ca inadmisibilă contestația împotriva Raportului de inspecție fiscală nr._ din 30.07.2012.
Astfel, organele de inspecție fiscală au reținut, față de motivațiile expuse de petent în contestație, că acesta are obligații suplimentare de plată cu titlu de impozit pe venit și TVA, în perioada verificată, precum și accesorii aferente.
Pentru anul 2008 s-a stabilit că contestatorul datorează cu titlu de impozit pe venit suma de 7882 lei și accesorii în sumă de 6110 lei, pentru anul 2009 impozit pe venit de plată în sumă de 15.204 lei, pentru anul 2010 suma de 32.952 lei impozit pe venit și accesorii în sumă de 9.924 lei, iar pentru anul 2011, o diferență de impozit în sumă de 31.788 lei.
În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, au rezultat obligații fiscale de plată în sumă de: 139.786 lei și accesorii în sumă de 14.746 lei aferente perioadei verificate.
Aceste diferențe de plată au rezultat din neconcordanța datelor înscrise de către petentă în declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național, cu datele raportate de partenerii de afaceri ai petentei S.C UTIL PREST INTERNAȚIONAL S.R.L. C., S.C. CEREALCOLECT DISTRIBUTION S.R.L. Tulcea dar și S.C. ORIGINAL BUSINNES TRADE S.R.L. București, societăți care nu au declarat livrări de bunuri către petent în perioada semestrului I 2008 – semestrului 2009, semestrului I și II/2011.
Astfel, organul fiscal a reținut că exercitarea dreptului de deducere în ceea ce o privește pe petentă se putea face în conformitate cu prevederile Codului Fiscal din anul 2009, astfel cum acestea sunt reglementate prin art. 146 și 155 alin. 5 din Legea nr. 53/2003.
În ceea ce privește stabilirea prin estimare a bazei de impunere, organul fiscal a arătat că a procedat la această manieră dată fiind starea de fapt, astfel cum este prezentată în nota de fundamentare nr._ din 20.07.2012, respectiv nedeclararea și neînregistrarea în totalitate a producției de cereale de către petentă.
În consecință, a procedat la estimarea bazei impozabile pentru determinarea obligației fiscale a petentului, prin metoda produsului/serviciului și volumului conform capitolului I.1.4 din Ordinul nr. 3389 din 3 noiembrie 2011.
În ceea ce privește suma de 8137 lei evidențiată de organul fiscal ca TVA nedeductibilă, aferentă achizițiilor de combustibil înregistrate în evidența contabilă, s-a reținut că documentele justificative prevăzute de lege cu privire la efectuarea plății electronice nu au fost prezentate cu ocazia controlului și sunt în contradicție cu răspunsurile din nota explicativă dată de petent la data de 30.07.2012.
Cu privire la impozitul pe venit, D.G.F.P. Tulcea a reținut prin decizia de soluționare a contestației că IF Z. D. G. nu a adus niciun fel de argumente în susținerea contestației cu privire la sumele reprezentând impozit pe venit stabilit suplimentar de plată, în temeiul prevederilor art. 213 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și a Ordinului nr. 2137 din 2011 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din O.G. 92/2003, potrivit cărora organul de soluționare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt și de drept pentru care a contestat actul administrativ-fiscal, situație în care contestația poate fi respinsă ca nemotivată.
De aceeași manieră a reținut D.G.F.P. Tulcea și în ceea ce privește contestația formulată cu privire la TVA de plată în sumă de 126.656 lei, ca nefiind motivată.
Astfel, conform expertizei, pentru perioada de timp controlată s-au constatat următoarele:
Pentru anul 2007 contestatoarea nu a înregistrat TVA deductibilă și colectată, pentru anul 2008 se înregistrează TVA deductibilă aferentă achizițiilor de bunuri și servicii, în cuantum total de 24.165 lei, și TVA colectată aferentă bunurilor livrate în cuantum de 15.736 lei.
Prin urmare, pentru acest an, contestatoarea avea de recuperat de la bugetul de stat TVA în sumă de 8.429 lei calculată ca diferență între suma TVA deductibilă și suma TVA colectată de întreprinderea familială.
În ceea ce privește anul 2009, s-a constatat cu titlu de TVA deductibilă suma de 4.993,2 lei, iar în ceea ce privește TVA colectată pentru această perioadă s-a constatat că aceasta nu se poate calcula prin raportare la o producție nerealizată având în vedere calamitățile înregistrate de întreprinderea familială în anul agricol 2008 – 2009 pe întreaga suprafață cultivată.
Prin urmare, pentru anul 2009, întreprinderea are de recuperat de la bugetul de stat TVA în cuantum total 9.552 lei la data de 31.12.2009.
În ceea ce privește anul 2010, s-a constatat că întreprinderea avea de recuperat de la bugetul de stat TVA în sumă de 7.299 lei, la data de 31.12.2011 suma de 81.788 lei cu titlu de TVA iar la data de 31.03.2012 suma totală de 109.900 lei de recuperat, fără a datora bugetului de stat vreo sumă cu acest titlu.
Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de intimată la raportul de expertiză contabilă, expertul a arătat încă o dată că stabilirea prin estimare a bazei de impunere pentru determinarea diferențelor suplimentare de plată pentru impozitul pe venit și TVA de către contestatoare a fost aplicată în mod nelegal de către echipa de inspecție fiscală, dat fiind că metoda de estimare a bazei de impunere aleasă a intrat în vigoare începând cu 14.11.2011, fiind aplicată retroactiv această metodă pentru perioada 2007 – 2011.
Totodată, prin nota de fundamentare a organului de inspecție fiscală nr._ din 20.07.2012, nu se face referire la constatarea stării de fapt a activității supuse controlului, care ar impune utilizarea metodei de stabilire prin estimare a bazei impozabile, prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. 4 din O.M.F.P. nr. 3389 din 2011.
De asemenea, expertul a arătat că s-a făcut un calcul eronat al TVA pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2012, care apare și în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, rezultând o diferență de TVA de plată în sarcina contestatoarei de 139.786 lei.
Având în vedere concluziile expertizei de specialitate contabile cu privire la calculul sumelor datorate de către contestatoare bugetului de stat pentru perioada supusă controlului, instanța apreciază contestația întemeiată, astfel încât vor fi anulate ca netemeinice și nelegale atât decizia nr. 54 din 9 octombrie 2012 prin care a fost soluționată contestația administrativ fiscală a IF Z. D. G. precum și deciziile de impunere nr._, nr._ și nr._, toate emise la 30 iulie 2012 de D.G.F.P. Tulcea - Activitatea de Inspecție Fiscală Persoane Fizice, decizia de impunere nr._/29 noiembrie 2012 și Rapoartele de inspecție fiscală nr._/30 iulie 2012 și nr._/29 noiembrie 2012.
S-a constatat că I.F. Z. G. datorează bugetului de stat, pentru perioada 31 decembrie 2007 - 31 decembrie 2011, cu titlu de impozit pe venit suma totală de 10.961 lei (303 lei pentru anul 2008 și 10.658 lei pentru anul 2009), precum și majorări de întârziere în sumă de 3.514,97 lei și penalități de întârziere în sumă totală de 1.644,15 lei, conform expertizei contabile efectuate de expert C. V..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.R.F.P G. - A.J.F.P TULCEA, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 488 pct.8 Cod procedură civilă.
Arată că instanța de fond a motivat soluția data rezumându-se strict la raportul de expertiza contabila dispus în cauza, fapt ce a condus la admiterea acțiunii și anularea actelor administrative emise de AJFP Tulcea.
Astfel, potrivit concluziilor lucrării, în mod eronat expertul a arătat ca organul de inspecție fiscala a stabilit incorect baza de impunere prin estimare, în funcție de care a fost calculat impozitul pe venit, susținând că intimata-reclamanta și-a organizat și condus evidenta contabilă în mod legal.
Consideră că organul de control a procedat în mod legal la stabilirea prin estimare a producției de cereale obținută de pe suprafețele cultivate, estimarea sumelor încasate din comercializarea lor, și la estimarea bazei de impunere pentru determinarea obligațiilor fiscale privind impozitul pe venit anual impozabil datorat bugetului de stat, in conformitate cu art.67 din OG.92/2003 coroborat cu art.(1) din Ord.3389/2011, întrucât documentele și informațiile prezentate pe parcursul verificării privind producțiile de cereale obținute și sumele încasate din valorificarea acestora au fost incomplete.
Determinarea veniturilor se realizează prin compararea veniturilor înregistrate în evidența contabilă cu veniturile determinate, ca urmare a aplicării prețurilor de vânzare asupra unităților și volumului activității. Veniturile suplimentare se ajustează cu elementele de venit neimpozabil și cheltuieli nedeductibile în vederea estimării bazei impozabile și a stabilirii obligației fiscale. Metoda poate furniza informații cu privire la sumele încasate și neevidențiate, ca urmare a comercializării bunurilor și prestării serviciilor.
Referitor la diferența în sumă de 8.137 lei reprezentând TVA nedeductibilă aferentă achizițiilor de combustibil achiziționat și înregistrat în evidența contabilă în baza facturilor în copie, fără ștampila furnizorului/ prestatorului și fără mențiunea că înlocuiește factura inițială, invocă dispozițiile pct.46 din H.G.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Sub aspectul acordării cheltuielilor de judecata în cuantum de 4524 lei invocă dispozițiile art.453 alin.1 c.proc.civ potrivit cărora partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă pentru aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpa procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
Intimatul, prin întâmpinare, a apreciat drept temeinică și legală sentința pronunțată de instanța de fond, solicitând respingerea recursului.
La termenul de judecată din data de 21 mai 2015, Curtea, din oficiu a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare.
Excepția este fondată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 486 din Noul Cod de procedură civilă, „cererea de recurs va cuprinde, următoarele mențiuni :
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.”
Iar potrivit art. 489 NCPC”1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin.3.
2)Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
3)Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică.”
Motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de hotărârea primei instanțe.
Dispozițiile art. 488 pre-citate statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești a căror casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.
Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești recurate, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de recurent, prin motivele de recurs, hotărârii instanței anterioare, se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488NCPC.
Recurentul a invocat expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 punctul 8 NCPC.
Potrivit acestui text de lege „ Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:
8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.
Spre exemplu, instanța încalcă sau aplică greșit legea când aplică o normă care nu este incidentă în speță, când aplică o normă generală, nesocotind normele speciale, dă o interpretare greșită textului de lege, etc.
Recurentul nu a dezvoltat nicio critică posibil a fi încadrată în acest motiv de recurs.
Motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 488 NCPC, ci și în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 488 menționat.
În speță, susținerile recurentului nu conțin critici din perspectiva textului de lege invocat.Astfel se critică faptul că prima instanță și-a însușit concluziile raportului de expertiză, fără însă să se arate care sunt textele de lege încălcate de către prima instanță atunci cât a apreciat, în acord cu opinia expertului, că stabilirea prin estimare a bazei de impunere pentru determinarea diferențelor suplimentare de plată pentru impozitul pe venit și TVA de către contestatoare a fost aplicată în mod nelegal de către echipa de inspecție fiscală, dat fiind că metoda de estimare a bazei de impunere aleasă a intrat în vigoare începând cu 14.11.2011, fiind aplicată retroactiv această metodă pentru perioada 2007 – 2011, că se impunea utilizarea metodei de stabilire prin estimare a bazei impozabile, prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. 4 din O.M.F.P. nr. 3389 din 2011 și că s-a făcut un calcul eronat al TVA pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2012, care apare și în cuprinsul raportului de inspecție fiscală, rezultând o diferență de TVA de plată în sarcina contestatoarei de 139.786 lei.
Mai mult, recurentul nu critică aceste aspecte ci se rezumă să arate că valorile stabilite și concluziile controlului efectuat au avut la bază actele puse la dispoziție de către intimat, expertul având la dispoziție și alte acte care nu le-au fost prezentate.
Instanța a constatat astfel că recursul nu este motivat concret, susținerea din cererea de recurs neconstituind o critică efectivă a soluției primei instanțe.
Așa fiind, și neexistând motive de ordine publică pe care instanța de recurs să le invoce din oficiu, în baza art. 486 alin.3 din Noul Cod procedură civilă, urmează să se constate nul recursul declarat de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite excepția nulității recursului declarat de recurenta pârâtă - D.G.R.F.P G. - A.J.F.P TULCEA - cu sediul în Tulcea, . Bis, împotriva Sentinței civile nr. 2266 din 11 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant - I.F. Z. D. G. - cu sediul în localitatea Casimcea, Războieni, județ Tulcea pentru nemotivare.
Constată nul recursul.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, din data de 18 Iunie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
E. G. M. C. E. R. N. B.
Grefier,
A. A.
Red.jud.hot.V.A.
Red.jud.dec.E.G./30.06.2016
gref.A.A.
4 ex./30.06.2016
| ← Refuz acordare drepturi. Sentința nr. 106/2015. Curtea de Apel... | Litigiu privind achiziţiile publice. Sentința nr. 110/2015.... → |
|---|
