Obligaţia de a face. Sentința nr. 57/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 57/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 688/36/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.57/CA
Ședința publică din data de 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. G.
GREFIER - A. N.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal promovată de reclamantul M. NICUȘOR cu domiciliu procesual ales în localitatea C., ., ., etaj.3, . – C.. av. M. Ibraimof G., în contradictoriu cu pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sect. 5, având ca obiect: obligația de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 153 alin 1 NCPC.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, faptul că acțiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 350 lei conform chitanței nr._/2014 anulată la dosar, precum și faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform disp.art. 223 C..
Curtea luând act că se solicită judecata în lipsă conform disp. art. 223 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu și asupra fondului.
CURTEA :
Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2014 pe rolul Curții de Apel C., reclamantul M. NICUȘOR în contradictoriu cu pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat:
1.-obligarea pârâtei ca în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești să dispună emiterea și comunicarea răspunsului la cererea nr.90/10.07.2014, respectiv să comunice reclamantului:
-dacă la momentul 15 iulie 2010, data încheierii contractului de cesiune nr.1893/15. iulie 2010, BNP V. F. era sau nu obligat a reține și vira impozit pe venit la suma ce se pretinde a fi fost achitată, și anume 100.000 EURO;
-dacă la momentul 15 iulie 2010, data încheierii contractului de cesiune nr.1893/15 iulie 2010, BNP V. F. era sau nu obligat a reține și vira TVA-ul aferent ;
-dacă la data de 01.03.2007 – data încheierii contractului de cesiune 628 și actului adițional (pentru care nu știe prețul), BNP V. F. era sau nu obligat să rețină și să vireze impozit pe această sumă de bani și, de asemenea, dacă era sau nu obligat să rețină și să vireze TVA-ul aferent.
Se mai solicită de către reclamant:
2.Obligarea pârâtei la plata de adune morale, suma ce o va preciza în termen legal;
3.obilgarea pârâtei la plata de daune materiale, sumă ce o va preciza în termen legal;
4.obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că în fapt, pe rolul Tribunalului Constanta exista în curs de judecată dosarul nr._ cu termen de amânare a pronunțării în prezent la data de 20.11.2014, cu obiect rezoluțiune contract de cesiune 1893/15 iulie 2010 pentru neplata prețului.
În vederea soluționării acestei cauze, a solicitat de la M. Finanțelor, prin adrese repetate, să comunice obligațiile, respectiv sumele ce trebuiau achitate de către BNP VI5AN F. la încheierea contractului de cesiune 1893/15 iulie 2010 .
Astfel, prima cerere a fost primită în data de 29.07.2014, și, deoarece nu a primit răspuns și urma termenul de ședința în data de 10.09.2014, a formulat o cerere de revenire, primită și aceasta în data de 19.08.2014 .
Ulterior a mai formulat cerere privind declanșarea procedurii prealabile judecații, și aceasta fiind primită de către pârâtă în data de 22.09.2014.
Între timp în dosar au fost primite mai multe termene, iar în prezent cauza a și rămas în pronunțare .
În toata aceasta perioada de timp nu au primit nici un răspuns la cererile formulate, de la parata M. Finanțelor.
Menționează că, deși au formulat demersuri oficiale, după cum se poate observa, lipsa răspunsului Ministerului Finanțelor le îngreunează administrarea probatoriilor în dosarul civil privind rezoluțiunea contractului de cesiune 1893/15 iulie 2010, instanța specificând foarte clar că această obligație „le incumbă ".
Consideră că este foarte important ca pârâta să emită și să comunice răspunsul solicitat, deoarece, în mod evident plata de 100.000 Euro de către cumpărătoarea Magiaru D. M. E. (sora notarului V. F.) nu a fost făcută (fiind achitată în biroul notarului doar suma de 5000 Euro), pentru că, dacă s-ar fi plătit atunci toate taxele ( cele de notar dar și cele ce se cuvin a fi virate către stat), ar fi fost substanțiale, și nu 265 lei așa cum este menționat pe contractul de cesiune .
Solicită să dovedească că suma de 100.000 euro nu a fost achitata, situație în care în mod evident aveau nevoie și de aceste înscrisuri în susținerea cererii de chemare in judecata.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 din Legea 554/2004.
Instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, excepție care a fost soluționată cu precădere potrivit art. 248NCPC.
Excepția a fost admisă pentru următoarele considerente:
La solicitarea instanței, la termenul din 19.02.2015 s-a precizat că prezenta cerere de chemare în judecată este întemeiată pe prevederile art. 2 alin. 2 din legea 554/2004, respectiv M. Finanțelor nu a răspuns solicitantului în termen legal cu privire la cererea nr. 90/10.07.2014.
Potrivit art. 1 alin. 1 din legea nr. 554/2004:
„Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
În sensul legii contenciosului administrativ persoană vătămată este orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate; autoritatea publică este orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică; actul administrativ este definit ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.
Art. 2 alin. 2 din lege asimilează actului administrativ și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Dreptul vătămat este, potrivit art. 2 alin. 1 lit. o) din legea 554/2004, orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ; interesul legitim privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat – art. 2 alin.1 lit. p); interes legitim public este definit ca interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice – art. 2 alin. 1 lit. r).
Cu cererea nr. 90/10.07.2014 pentru care s-a făcut dovada expedierii, reclamantul, prin reprezentantul său avocat, solicită ca Ministerul Finanțelor Publice să-i comunice dacă notarul public V. F. era sau nu obligat să rețină și să vireze impozit, respectiv TVA pentru anumite operațiuni notariale.
Din textele mai sus enunțate rezultă că nu orice fel de cerere adresată unei instituții publice reprezintă un act administrativ asimilat, ci doar acele cereri referitoare la drepturi legitime, prevăzute de constituție, legi sau alte acte normative.
Astfel, în speță, făcând o sinteză acelor solicitate, avocatul reclamantului dorește indicarea textelor legale din prevederile fiscale din care rezultă obligația sau lipsa obligației de plată impozit și TVA. Codul Fiscal și Codul de procedură Fiscală sunt acte publice aflate la dispoziția cetățenilor.
Cererea este justificată de suspiciunea că pentru anumite tranzacții imobiliare efectuate de notarul indicat nu s-a achitat suma care în opinia reclamantului era cea reală, fapt care nu are nicio legătură cu solicitarea adresată Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru aceste considerente instanța apreciază că cererea reclamantului nu poate fi analizată din perspectiva legii contenciosului administrativ, fiind astfel inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge acțiunea promovată de reclamantul M. NICUȘOR cu domiciliu procesual ales în localitatea C., ., ., etaj.3, . – C.. av. M. Ibraimof G., în contradictoriu cu pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sect. 5, ca inadmisibilă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la pronunțare.
Recursul se va depune la Curtea de Apel C..
Pronunțată în ședința publică, astăzi de la 02 Aprilie 2015.
PREȘEDINTE,
E. G. GREFIER,
A. N.
Red.jud.hot.E.G.
07.04.2015
| ← Anulare act administrativ. Încheierea nr. 665/2015. Curtea de... | Conflict de interese/incompatibilitate – constatate de ANI.... → |
|---|








