Pretentii. Decizia nr. 821/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 821/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 6324/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 821
Ședința publică din 25 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Judecător A. P.
Judecător G. P.
Grefier S. D.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ și fiscal promovat de recurentul pârât DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ (DSP) A JUDEȚULUI C., cu sediul în C., ., județ C., împotriva Sentinței civile nr.2878/10.12.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant S. C., cu domiciliul în C., ., ., ., județ C., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11.06.2015 și au fost consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la data de 18.06.2015, 22.06.2015 și 25.06.2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Constanta și înregistrată sub nr._ /28.08.2014, reclamantul S. C. a chemat in judecata pe pârâta DIRECȚIA DE S. PUBLICA A JUDEȚULUI CONSTANTA, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la achitarea sumei de 850 lei, reprezentând contribuție de asigurări sociale, aferente drepturilor bănești cu titlu de salariu, achitate pentru perioada 01.11.2004 – 01.11.2007, cu motivația în esență că:
Prin Sentința civila nr.1273/11.12.2007, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Constanta in dosarul nr._/118/2007, pârâta a fost obligată să-i achite începând cu 01.11.2004, drepturi bănești constatând în spor de confidențialitate în cuantum de 25%, din salariu tarifar de încadrare și sporul de mobilitate și suplimentul postului, în cuantum de 25 %, din salariu tarifar lunar de încadrare, sume ce trebuie actualizate cu indicele inflației până la efectuarea plății efective, care nu s-a desăvârșit.
Prin Sentința civilă nr.2878/10.12.2014 Tribunalul C. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca nefondată și admițând acțiunea a dispus obligarea pârâtei la plata contribuției de asigurări sociale, în sumă de 8.500 lei, aferente drepturilor bănești salariale, achitate pentru perioada 01.11.2004 – 01.11.2007, luând act că, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, pentru considerentele cuprinse în acea hotărâre.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ (DSP) a JUDEȚULUI C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art.483 și următoarele NCPC, cu următoarea motivație, în esență:
„Greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis acțiunea obligând recurenta la plata sumei de 8.500 lei”, deoarece:
- instanța de fond a rămas în pronunțare pe excepție, fără a da cuvântul și pe fondul cauzei;
- recurenta a invocat excepție prescripției dreptului la acțiune, pe care s-au pus concluzii, însă nu s-au pus concluzii pe probe și pe fondul cauzei;
- suma solicitată prin cererea de chemare în judecată este o sumă care nu rezultă din nici o probă din dosarul cauzei;
- la dosar se află un calcul întocmit de un angajat al recurentei, fără să fie semnat de șeful biroului, având alte sume decât cele evidențiate în hotărârea tribunalului, hotărâre prin care recurenta a fost obligată la plata sporurilor.
Apreciază recurenta că soluția instanței de fond este nelegală având în vedere că, termenul de prescripție curge de la data la care s-a născut dreptul, respectiv anii 2004 – 2007 și nu data la care a fost pus în executare dispozitivul hotărârii, reclamantul având posibilitatea să solicite obligarea intimatei la plata sumelor reprezentând contribuții, la data formulării acțiunii inițiale.
Se arată că, și-a îndeplinit în totalitate obligația de plată a debitului în cuantum de 45.580,99 lei, pe care-l datora intimatului reclamant, astfel cum s-a dispus prin hotărârea judecătorească, fapt pentru care solicită admiterea recursului și pe fond, respingerea acțiunii în principal ca fiind prescrisă, în subsidiar ca nefondată.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant – S. C. - solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind hotărârea instanței de fond ca temeinică și legală sub aspectul soluționării excepției invocată de recurentă, respectiv excepția prescripției dreptului la acțiune, cât și sub aspectul obligării acesteia la plata contribuției de asigurări sociale.
Susținerile recurentei precum că, „suma solicitată a fost plătită”, că „aceasta a fost calculată de un funcționar și neînsușită de aceasta”, sunt lipsite de temei în accepțiunea intimatului, întrucât obligația calculării și virării sumelor datorate bugetului de stat revine angajatorului, nefiind necesară o solicitare a angajatului în acest sens.
Examinând cauza sub aspectul și în limitele motivelor de casare arătate, Curtea constată că, instanța de fond nu a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor de drept material incidente în cauză, astfel că, văzând și dispozițiile art.496 alin.2 NCPC, apreciază în sensul admiterii recursului ca fondat și având în vedere că, sesizarea instanței s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, constată a fi aplicabile dispozițiile art.499 NCPC, potrivit cu care: „Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit. b, hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.”
Față de probatoriul administrat conform art.249 NCPC, potrivit căruia: „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, Curtea reține următoarele:
Instanța a fost investită la data de 28.08.2014 de către reclamantul S. C. cu acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la achitarea sumei de 850 lei, reprezentând contribuție de asigurări sociale aferente drepturilor bănești cu titlu de salariu, ce nu i-au fost achitate pentru perioada 01.11.2004 – 01.11.2007.
Prin Sentința civilă nr.2878/10.12.2014 Tribunalul C. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca nefondată și admițând acțiunea, a dispus obligarea pârâtei la plata contribuției de asigurări sociale, în sumă de 8.500 lei, aferente drepturilor bănești salariale achitate pentru perioada 01.11.2004 – 01.11.2007, luând act că, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Acestea sunt condițiile în care, recurenta pârâtă DSP formulează prezentul recurs, astfel că, reluând asupra motivului de recurs privind: „Greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis acțiunea obligând recurenta la plata sumei de 8.500 lei”, Curtea reține:
Prin Sentința civilă nr.1273/11.12.2007 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/118/2007, irevocabilă prin nerecurare, s-a dispus admiterea acțiunii formulată de intimatul reclamant SCHIPUL C., în contradictoriu cu recurenta pârâtă, dispunându-se obligarea DSP la plata drepturilor bănești cuvenite acestuia „începând cu data de 01.11.2004, constând în spor de confidențialitate în cuantum de 25% la salariul tarifar lunar de încadrare și sporul de mobilitate și suplimentul postului în cuantum de 25% la salariul tarifar lunar de încadrare, sume ce vor fi actualizate în raport cu indicele de inflație până la efectuarea plății efective”.
În acest context, reține Curtea că, deoarece recurenta nu a achitat de bună-voie obligațiile ce-i reveneau, intimatul pârât s-a adresat executorului judecătoresc, constituindu-se dosar de executare silită nr.131/2009 al B. M. A., probatoriul administrat în cauză făcând dovada că, prin Ordinul de Plată nr.7609/06.05.2010 recurenta DSP a achitat Biroului Executorului Judecătoresc - conform susținerilor sale - suma de 45.580,99 lei, astfel cum rezultă din adresa nr.3742/10.04.2012 eliberată de DSP – jud.C. (fila 42 dos.fond).
De altfel, Curtea reține că, în dosar de executare nr.131/2009 al B. M. A., la data de 12.08.2010 s-a încheiat și Procesul verbal de încetare executare, constatându-se „realizată obligația prevăzută în titlul executoriu constând în Sentința civilă nr.1273/2007 a Tribunalului C., având ca obiect debit, dosar înregistrat în baza cererii creditorului S. C. împotriva debitorului AUTORITATEA DE S. PUBLICĂ JUDEȚEANĂ C.”.
În acest context, procedând la examinarea susținerilor recurentei privind „greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune”, Curtea apreciază în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, pentru că:
În literatura de specialitate prescripția extinctivă a fost definită ca fiind „acel mod de înlăturare a răspunderii civile, constând în stingerea dreptului material la acțiune neexercitat în termenul stabilit de lege”, iar în jurisprudența sa ICCJ a apreciat că „prescripția extinctivă reprezintă un mijloc de stingere a obligațiilor și acțiunilor determinate de un interes de ordine publică și de stabilitate socială, ca situațiile de fapt stabilite într-un timp anterior să nu mai poată fi schimbate. Ea apare ca o sancțiune a creditorului nediligent, care a lăsat mai mult timp să treacă, fără a-și valorifica dreptul subiectiv” – Decizia civilă nr.5073/2005 pron.de ICCJ – Secția comercială.
Prin urmare, se pot reține următoarele elemente definitorii ale prescripției extinctive:
- ca sancțiune juridică privește doar dreptul material la acțiune (a se vedea art.2500 NCC);
- prin efectul ei produce o transformare juridică a dreptului subiectiv civil și a obligației corelativă care devin imperfecte (a se vedea art.2506 NCC);
- prin efectele pe care le produce, este un veritabil mod sau mijloc de înlăturare a răspunderii civile.
Cu alte cuvinte, dreptul la acțiune poate fi exercitat numai în cadrul termenului de prescripție, pentru că, prescripția extinctivă stinge dreptul material la acțiune, adică dreptul de a cere obligarea pârâtului la executarea obligației ce îi incumbă, dacă acest drept, nu a fost executat în termenul prevăzut de lege, ori, în speță, apare ca fiind de netăgăduit că:
- se solicită obligarea recurentei la plata unor sume de bani aferente perioadei 01.11.2004 – 01.11.2007;
- drepturile au fost solicitate pe calea executării silite, constituindu-se dosar de executare nr.131/2009;
- în cadrul dosarului de executare s-a făcut plata la data de 06.05.2010.
În contextul dat și având în vedere că, în speță trebuie respectat principiul aplicării în timp a legii civile, ținând seamă de faptul că, potrivit art.201 din LPA – NCC, „prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a NCC sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”, iar potrivit art.2663 NCC „prescripția extinctivă a dreptului la acțiune este supusă legii care se aplică dreptului subiectiv însuși”, Curtea apreciază că, pentru calculul termenului prescripției sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr.218/1960.
Raportat la sus-menționata precizare și examinând modalitatea în care instanța de fond a dat dezlegare „excepției prescripției dreptului la acțiune” invocat de recurentă, Curtea constată că, în mod greșit instanța a dispus respingerea excepției, pentru că:
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, republicat:
„Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă”,
iar, potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 republicat:
„Termenul prescripției este de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste, de 18 luni….”
Potrivit art.6 din Decretul nr.167/1958 republicat:
„Dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste, de un an”,
iar potrivit art.7 din același decret:
„Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
În obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept…”
În raport cu textele de lege sus-citate, prin coroborare cu probatoriul administrat în cauză, neputând reține, așa după cum greșit a procedat instanța de fond că: „drepturile bănești cu titlu de salariu achitate pentru perioada 01.11.2004 – 01.11.2007 reprezintă o creanță fiscală, termenul de prescripție fiind de 5 ani”, Curtea apreciază că, în speță nu este vorba despre o creanță fiscală, în sensul dispozițiilor cuprinse în Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, ci, despre o creanță izvorâtă din drepturi salariale, căreia i se aplică termenul general de prescripție de 3 ani.
Așa fiind, Curtea reține că, termenul de prescripție începe să curgă de la data de 06.05.2010 – executare efectuată de recurentă prin OP -, și se împlinește la data de 06.05.2013, astfel că, excepția prescripției dreptului la acțiune este admisibilă, situație de fapt în raport de care, văzând și dispozițiile art.496 alin.2 NCPC, se apreciază în sensul admiterii recursului, ca fondat, cu consecința casării în tot a hotărârii recurate și rejudecând, admițând excepția prescripției dreptului la acțiune, se va dispune respingerea acțiunii, ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, ca fondat recursul în contencios administrativ și fiscal promovat de recurentul pârât DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ (DSP) A JUDEȚULUI C., cu sediul în C., ., județ C., împotriva Sentinței civile nr.2878/10.12.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant S. C., cu domiciliul în C., ., ., ., județ C..
Casează în tot hotărârea recurată și rejudecând admite excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge acțiunea ca fiind prescrisă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 25 Iunie 2015.
Președinte, C. R. | Judecător, A. P. | Judecător, G. P. |
Grefier, S. D. |
Jud.fond: I.L.O.-D.
Jud.red.G.P./09.09.2015
Dact.DS/4 ex/09.09.2015
| ← Alte cereri. Decizia nr. 541/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Conflict de interese/incompatibilitate – constatate de ANI.... → |
|---|
