Alte cereri. Decizia nr. 7625/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7625/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 10934/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 7625/2013
Ședința publică de la 11 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. - judecător
Judecător: L.-M. D.
Judecător: Ș. B.
Grefier: E.-M. O.
Pe rol, judecarea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Motru, împotriva sentinței nr. 6972 din data de 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. F. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat C. G. în substituirea avocatului P. R. M. pentru intimatul reclamant P. F., lipsind recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Motru și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, intimatul reclamant și intimata pârâtă nu au formulat întâmpinare, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Avocat C. G., reprezentantul intimatului reclamant, depune delegație de substituire, note scrise, chitanța nr. 656 din 10.05.2013 în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu de avocat și învederează că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta pârâtă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant, pentru a pune concluzii asupra recursului.
Avocat C. G., pentru intimatul reclamant P. F., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 06.08.2012, sub nr._, reclamantul P. F. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Motru și Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 1438 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și actualizarea acesteia cu rata dobânzii legale, învederând că această taxă este contrară dispozițiilor Tratatului CEE și jurisprudenței CJUE, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 6972 din data de 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Motru invocată de Direcția Finanțelor Publice Gorj.
S-a admis acțiunea promovată de reclamantul P. F., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Motru și Administrația F. pentru Mediu București.
Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Motru și Administrația F. pentru Mediu București să restituie reclamantului suma de 1438 lei reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule împreună cu dobânda legală aferentă calculată potrivit art. 124 Cod de procedură fiscală, de la data expirării termenului de 45 de zile de la data formulării cererii de restituire înregistrată la data de 06.07.2012 până la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 504,03 cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 6972 din data de 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Motru.
În motivarea recursului, Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Motru a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că organul fiscal are calitate procesuală pasivă. În acest sens, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Motru în favoarea A.F.M. București.
A menționat că taxa de poluare a intrat în bugetul fondului pentru mediu și este gestionată de către Administrația F. pentru Mediu potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, apreciind că A.F.M. București are calitate procesuală pasivă. A susținut că organul fiscal doar a încasat taxa și a virat-o beneficiarului, respectiv A.F.M.
Pe fondul cauzei, a arătat că odată cu reașezarea metodologiei de calcul a taxei de poluare s-au eliminat reglementările referitoare la interzicerea înmatriculării în România a autoturismelor mai vechi de 8 ani și cele care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO3.
Recurenta a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
A mai arătat că alin. 2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei. Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Totodată, recurenta a criticat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere lipsa culpei procesuale în contextul în care organul fiscal doar aplică legislația în vigoare.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției invocate și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Intimatul reclamant a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 1438 lei cu titlu de taxă de poluare (fila 5 dosar fond), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat A.F.P. Motru restituirea taxei de poluare, cu dobânda legală (fila 3 dosar fond), iar A.F.P. i-a comunicat refuzul restituirii sumei (fila 12 dosar fond).
Autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. Motru care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, fiind cea care a calculat cuantumul taxei, a încasat suma cu acest titlu, căreia i s-a adresat cererea de restituire a taxei și care a refuzat restituirea sumei, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Motru invocată prin motivele de recurs.
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004. Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată. Demersul administrativ la care intimatul reclamant era obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004, a fost asigurat prin cererea de restituire a taxei depusă la organul fiscal.
Întrucât obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanța de judecată.
Procedura prevăzută de dispozițiile art. 10 raportat la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, de Cap. VI - „Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite” - din H.G. nr. 686/2008, precum și de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanțelor Publice, nu este incidentă în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalității de stabilire a cuantumului taxei pe poluare și restituirea diferenței de taxă plătită.
Prin Decizia nr. 24/2011, Î.C.C.J. a statuat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Necontestarea deciziei de calcul nu poate conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal, în sensul Codului de procedură fiscală, pentru că prin ea nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului, cu privire la plata taxei de poluare, singurul ei rol fiind acela de a determina suma datorată de contribuabil, în conformitate cu criteriile stabilite de art. 6 și următoarele din O.U.G. nr. 50/2008. Decizia nu stabilește un termen de plată și nici nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, nefiind susceptibilă de executare silită.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
Potrivit art. 205 C.proc.fisc. este îndreptățit la contestație atât cel care se consideră vătămat printr-un act administrativ fiscal, cât și prin lipsa acestuia. Coroborând această dispoziție legală cu dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.proc.fiscală, în care este prevăzută posibilitatea restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cum aplicarea taxei reprezintă o aplicare eronată a prevederilor legale comunitare, art. 110 Tratat CE, și având în vedere principiul preeminenței dreptului comunitar, rezultă că refuzul restituirii taxei, asimilată lipsei actului administrativ fiscal, poate fi atacat în baza art. 205 alin. 2 C.proc.fiscală ultima ipoteză, în atare situație fiind admisibilă acțiunea formulată la instanță după refuzul restituirii taxei.
Cererilor de restituire integrală a taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 considerată ca fiind contrară normelor comunitare, li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art. 117 Cod procedură fiscală și Ordinul 1899/2004.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă de poluare, stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P., raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație. Cum potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 sumele încasate cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente a fost analizată de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 90 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Prin hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, s-a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Taxa pe poluare instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 pentru autoturismele de ocazie din achiziții intracomunitare este contrară dreptului comunitar, decizia Curții fiind obligatorie pentru instanța din România ce a adresat întrebarea preliminară și în egală măsură pentru toate instanțele naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Și în reglementarea în vigoare la data achitării taxei de către reclamant, textul art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distincția nici între autovehiculele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand.
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este neîntemeiată. Reclamantul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată prin cererea de chemare în judecată, aspect menționat și în practicaua sentinței recurate, astfel că instanța de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Culpa procesuală este legată de declanșarea unui proces, iar a cădea în pretenții în sensul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., înseamnă a pierde procesul.
În speță, reclamantului i-a fost admisă acțiunea, astfel că ambele pârâte se află culpă procesuală și în mod corect instanța de fond a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, constând în taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C.p.civ., Curtea va respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Motru.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ. va fi obligată recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în faza recursului, dovedite cu chitanța nr. 656/10.05.2013, aflată la dosar la fila 12.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Motru, împotriva sentinței nr. 6972 din data de 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. F. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
Obligă recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 iunie 2013.
Președinte, C. I. | Judecător, L. M. D. | Judecător, Ș. B. |
Grefier, E. M. O. |
Red.jud. L. M. D.
Tehnored. M.O./ 2 ex./14.06.2013
Jud.fond: M. S.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 9168/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
