Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24 Legea nr.554/2004. Sentința nr. 2163/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 2163/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 2304/104/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr._/2013

Ședința publică de la 12 Decembrie 2013

PREȘEDINTE: - D. C.

Judecător: - L. C.

Judecător: - M. F.

Grefier: - R. Ștomlega

x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta I. L. împotriva sentinței nr.2163 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții O. DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA O. și C. G. - DIRECTOR AL OFICIULUI DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA O., având ca obiect „amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești (art.24 din Legea nr.554/2004)”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă I. L., personal și asistată de avocat M. N., consilier juridic M. D. – C., pentru intimatul pârât O. DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA O. și intimatul pârât C. G. - DIRECTOR AL OFICIULUI DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA O., personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință.

Curtea, în raport de dispozițiile art.22 alin.4 din Noul Cod de procedură civilă, a pus în discuție calificarea căii de atac, formulată de reclamanta I. L..

Părțile prezente, pe rând având cuvântul, au apreciat calea de atac ca fiind recurs.

Curtea, în raport de dispozițiile art.457 din Noul Cod de procedură civilă, coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004, a calificat calea de atac promovată de reclamanta I. L., ca fiind recurs.

Având în vedere că temeiul legal al cererii de chemare în judecată, cu a cărei soluționare reclamanta a investit instanța de fond, îl reprezintă dispozițiile art.24 din Legea nr.554/2004, Curtea a pus în discuție excepția tardivității recursului de față.

Avocat M. N., pentru recurenta reclamantă I. L., a apreciat că recursul este declarat în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art.20 alin.1 din Legea nr.554/2004.

A solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, respectiv modificarea sentinței și admiterii acțiunii; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Consilier juridic M. D. – C., pentru intimatul pârât O. DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA O., a apreciat că recursul de față este promovat în termenul legal însă a solicitat respingerea acestuia sub aspectul lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, având în vedere că pârâtul O. DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA O. și-a îndeplinit obligația, impusă prin decizia nr._ din 12.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., respectiv a comunicat reclamantei înscrisurile la care a fost obligat.

Intimatul pârât C. G. - DIRECTOR AL OFICIULUI DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA O., a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței, ca temeinică și legală.

Cu privire la excepția tardivității, a lăsat la aprecierea instanței.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 2163 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei de interes invocată de către pârâta OCPI O..

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta I. L., in contradictoriu cu pârâții O. de C. și Publicitate Imobiliara O. și pârâtul C. G. - Director al Oficiului de C. și Publicitate Imobiliara, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr._/11.12.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția de C. Administrativ și Fiscal nr._, a fost admis recursul reclamantei I. L. împotriva sentinței nr. 1200/30.05.2012 pronunțată de Tribunalul O. Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._, în contradictoriu cu OCPI O., s-a modificat sentința în sensul că a fost admisă acțiunea și s-a dispus obligarea pârâtei să comunice reclamantei organigrama anterioară și cea ulterioară concedierii dispuse prin decizia nr. 3/07.01.2011.

Prin adresa nr. 5248/18.12.2012 OCPI O. a solicitat Curții de Apel C. comunicarea deciziei respective, aceasta fiind comunicată în data de 17.01.2013, iar cu adresa nr. 58/22.01.2013, OCPI O. a comunicat reclamantei actele dispuse, din conținutul adresei rezultând că au fost comunicate un număr de 8 documente privind organigrama OCPI, ștatul de funcții, decizia nr. 121/24.08.2010, ștatul de personal pe luna august 2010, statul de personal pe luna septembrie 2010 și pe luna octombrie 2010 precum și ștatul de personal la 31.01.2011, din conținutul adresei rezultând și faptul că aceste documente fuseseră depuse în dosarul nr._ având ca obiect - anulare decizie concediere.

Având în vedere faptul că actele au fost comunicate reclamantei conform adresei nr. 58/22.01.2013, s-a constatat că pârâții și-au îndeplinit obligațiile în termenul prev. de art. 24 alin. 1 din Legea nr.554/2004 așa încât cererea reclamantei va fi respinsă, atât în ceea ce privește plata penalităților și a amenzii pentru neîndeplinirea obligațiilor instituite prin hotărârea judecătorească cât și în ceea ce privește plata daunelor morale în cuantum de 100.000 lei, constatându-se că reclamanta nici nu a făcut dovezi cu privire la prejudiciul moral suferit.

Referitor la excepția lipsei de interes invocată de către pârâta OCPI O., s-a constatat că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, în realitate reclamanta având interesul de a obține obligarea pârâtei la îndeplinirea obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească precum și la plata unor despăgubiri, iar faptul că documentele au fost comunicate de către pârâtă, nu constituie un motiv de respingere a cererii pentru lipsa de interes, putând constitui în schimb un motiv de respingere a cererii ca neîntemeiată întrucât obligațiile au fost îndeplinite.

Împotriva sentinței nr.2163 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, a declarat recurs reclamanta I. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ședința publica de la 12 decembrie 2013, Curtea a ridicat din oficiu excepția tardivității recursului declarat de reclamanta I. L. pe care, analizând-o cu prioritate, conform art. 390 din Noul Cod de procedură civilă, constată următoarele:

Cererea de recurs a fost depusă la instanța a cărei hotărâre s-a atacat la data de 18 iulie 2013, iar sentința nr. 2163 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, a fost comunicată reclamantei la data de 09 iulie 2013, așa cum reiese din dovada existentă la fila 82 dosar fond.

Dovada de comunicare și procesul verbal de predare sunt întocmite de agentul procedural, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de art.100 Cod pr.civilă.

Având în vedere că reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.24 din Legea nr.554/2004, potrivit art. 25 din același act normativ prevede la alin.3 că „hotărârea pronunțată de instanța de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare”

În speță, acest termen a fost nesocotit, recursul fiind depus la instanța de fond, peste termenul de 5 zile de la comunicarea sentinței Tribunalului O..

În consecință, va fi respins recursul declarat de reclamant ca fiind tardiv declarat, nefiind incidente motive de ordine publică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta I. L., cu domiciliul în Slatina, ..17, ., ., CNP_ împotriva sentinței nr.2163 din 18 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții O. DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA O., cu sediul în Slatina, ., județul O. și C. G. - DIRECTOR AL OFICIULUI DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA O., cu sediul în Slatina, ., județul O., ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2013.

Președinte,

D. C.

Judecător,

L. C.

Judecător,

M. F.

Grefier,

R. Ștomlega

red.jud.L.C.

Jud.fond T.S.

Tehn.R.Ș./2 ex.

09 Ianuarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24 Legea nr.554/2004. Sentința nr. 2163/2013. Curtea de Apel CRAIOVA