Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24 Legea nr.554/2004. Sentința nr. 225/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 225/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 3246/54/2010**
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 225/2013
Ședința din Camera de Consiliu de la 27 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - L. C.
Grefier: - R. V.
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 20 mai 2013 privind judecarea cererii formulată de reclamanta C. M. – C., ., ., D. în contradictoriu cu pârâții C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR – București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, P. M. C., P. M. C. ambii cu sediul în C. ., nr. 7 D. și PREȘEDINTELE C. CENTRALE- G. B. - București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 ca urmare a casării sentinței nr. 252 din data de 30 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ prin decizia nr. 3728 din 25 septembrie 2012 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ .
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 mai 2013, care face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA
Asupra cererii de față;
Prin cererea înregistrată la data de 29.11.2010 pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ reclamanta C. M. a chemat în judecată pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea conducătorului instituției la plata începând cu data de 11.12.2009 a unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie pe zi, până la momentul executării propriu-zise a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 142/23.04.2009 a Curții de Apel C., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la data de 11.12.2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
De asemenea, a solicitat obligarea la despăgubiri în cuantum de 100 lei/zi începând cu data de 11.12.2009 până la momentul punerii în executare a titlului executoriu, respectiv până la momentul emiterii dispoziției reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în C., ., jud. D. și obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocat, taxe de timbru și timbru judiciar.
În fapt: Prin sentința civilă nr. 142/23.04.2009 a Curții de Apel C., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 5736/11.12.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă cererea, dispunându-se obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în C., ., jud. D..
Reclamanta a susținut că, în vederea ducerii la îndeplinire a obligației reținute prin titlu executoriu, ulterior investirii sentinței, în considerarea prevederilor art. 371 și următoarele din Codul de procedură civilă, a demarat procedura executării silite, în cauză fiind întocmit dosarul de executare nr. 140/2010 B. V. P..
Reclamanta a învederat că, în ciuda notificării comunicată pârâtei, în cadrul dosarului de executare silită, la 19.10.2010, prin care aceasta era somată ca, în termenul procedural de 10 zile, reținut în materia executării silite, să execute obligația de a face, obligație reținută prin dispozitivul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 142/23.04.2009 a Curții de Apel C., în sensul emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, aceasta nu s-a conformat nici în termenul acordat și nici ulterior, fapt confirmat prin procesul verbal întocmit în cadrul dosarului de executare silită la 05.08.2010. Astfel, dată fiind natura litigiului în care hotărârea judecătorească a fost pronunțată, situație în care nu ar mai fi fost obligatorie demararea procedurii de executare silită, autoritatea debitoare fiind obligată să ducă la îndeplinire dispozitivul hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, reclamanta a înțeles totuși să apeleze la un executor judecătoresc.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus următoarele înscrisuri: proces-verbal din data de 05.08.2010, adresa nr._/21.07.2010, adresa nr._/28.06.2010, sentința nr. 142/23.04.2009 a Curții de Apel C., decizia nr. 5756/11.12.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1, 8, 24 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel C. prin sentința nr.161 din data de 25 martie 2011 pronunțată în dosarul nr._ a respins cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, reținând în esență, că emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire se realizează după parcurgerea unei proceduri administrative reglementată expres în Titlul VII din Legea nr.247/2005, ceea ce presupune un interval rezonabil de timp în care aceasta să se desfășoare. Instanța de judecată a reținut faptul că reclamanta a solicitat aplicarea amenzii față de conducătorul autorității publice chemate în judecată fără însă ca să formuleze explicit o cerere de introducere în proces a acestuia în nume personal. Dimpotrivă, reclamanta s-a limitat să cheme în judecată pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor prin reprezentantul acestuia în calitate. Or, pârâta ca instituție de drept public este esențial diferită față de conducătorul acesteia în ceea ce privește patrimoniul amândurora și doar patrimoniul personal al conducătorului autorității publice poate fi afectat atunci când se examinează necesitatea aplicării sancțiunii amenzii cominatorii.
Având în vedere faptul că reclamanta a chemat în judecată persoana de drept public dar nu și pe reprezentantul legal al acesteia în nume personal, situații eminamente diferite, Curtea a constatat inadmisibil acest capăt de cerere.
Cât a privit al doilea capăt de cerere Curtea a reținut că pârâta nu a stat efectiv în pasivitate ci a utilizat toate mijloacele puse la îndemână de lege pentru a complini aceste lipsuri și pentru a demara toate procedurile administrative în vederea punerii efective în executare și a executării complete a titlului executoriu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr.3038/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se relua judecata, punându-se în discuția părților necesitatea definirii cadrului procesual adecvat, prin introducerea în cauză a conducătorului autorității publice, în raport de care recurenta și-a formulat acțiunea.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr._, reclamanta precizându-și cererea în sensul introducerii în cauză a conducătorului ANRP-C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv președinte D. D..
Pârâta D. D. în calitate de președinte al C. Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui C. Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 252 din data 30 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâții C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, P. M. C., P. M. C., PREȘEDINTELE C. CENTRALE- D. D. având ca obiect amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești (art.24 din Legea nr.554/2004 ) .
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 142/23.04.2009 a Curții de Apel C., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 5736/11.12.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în C., ., jud. D.. În vederea ducerii la îndeplinire a obligației reținute prin titlu executoriu reclamanta a demarat procedura executării silite, în cauză fiind întocmit dosarul de executare nr. 140/2010 B. V. P.. Pârâta a fost notificată să execute obligația de a face, obligație reținută prin dispozitivul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 142/23.04.2009 a Curții de Apel C., în sensul emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, însă aceasta nu s-a conformat nici în termenul acordat și nici ulterior, fapt confirmat prin procesul verbal întocmit în cadrul dosarului de executare silită la 05.08.2010.
Analizând legislația specifică în materia executării hotărârilor pronunțate în contenciosul administrativ, Curtea a reținut dispozițiile art. 24 alin 1 și 2 din legea 554/2004 potrivit cărora „ Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”
Din cuprinsul dispozițiilor art.24 alin2 și art.25 din Legea 554/2004 rezultă faptul că sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată decât personal conducătorului autorității publice obligată prin hotărâre la una din prestațiile prevăzute expres de dispozițile art.24 alin1 din legea 554/2004. Textul legal constituie un mijloc de constrângere pus la îndemâna particularului atunci când trebuie să execute o obligație de a face a administrației.
În acest context, pentru ca un subiect de drept să poată fi obligat la plata acestei amenzi, trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții: să aibă competența de a executa sau de a asigura executarea personal a hotărârii judecătorești irevocabile și să fie o persoană ce are calitatea de conducător al autorității administrative.
În ceea ce-l privește pe președintele C. Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acesta are calitate de conducător al instituției, însă în cadrul C., membri acesteia nu au raporturi de subordonare față de președinte, conform art.3 Titlul VIIdin Legea 247/2005.
Potrivit art.14 alin2 din Titlul VII din legea 247/2005, „pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, C. Centrala va emite decizii sub semnătura președintelui acesteia. C. C. va lucra în ședință în prezența a minim 7 membri și va decide cu majoritatea de voturi a celor prezenți.”
Prin urmare, președintele C. are un vot egal cu al celorlalți membri, fără ca legea să-i confere un instrument de influențare a votului majoritar al C.. Președintele nu are competența de a-i constrânge pe ceilalți membri să adopte o anumită decizie și nu poate dispune printr-un act administrativ individual punerea în executare a unei hotărâri judecătorești irevocabile.
În raport de cele reținute, Curtea a concluzionat că, deși președintele C. Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor are calitate procesuală în cauză, fiind conducătorul autorității administrative obligate prin hotărârea judecătorească irevocabilă în discuție, acesta nu are competența de a executa sau de a asigura executarea personal a hotărârii judecătorești irevocabile, motiv pentru care nu poate fi obligat la amenda și despăgubirile prevăzute de art. 24 alin 2 din legea 554/2004.
Din considerentele expuse, instanța a respins cererea formulată de reclamantă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 3728 din data de 25 septembrie 2012 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ s-a admis recursul, a fost casată sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că din dispozițiile Regulamentului de Organizare și funcționare a ANRP cap. IV – Atribuții specifice departamentelor din subordinea directă a președintelui autorității, rezultă că președintele ANRP este și președintele CCSD, având totodată la dispoziție, în subordine directă, un compartiment de lucru la nivel de direcție, care asigură secretariatul aceste comisii, astfel încât răspunderea președintelui este deplină în ceea ce privește organizarea și finalizarea activității CCSD.
De asemenea, în cauză nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că președintele CCSD a organizat corespunzător activitatea comisiei ( a pus pe ordinea de zi dosarul recurentului reclamant, a supus la vot propunerea desemnării unui evaluator/aprobării raportului de evaluare/ emiterea titlului de despăgubire, etc), iar membrii comisiei ar fi votat împotriva propunerilor respective pentru a fi necesară departajarea culpei președintelui comisiei în raport cu ceilalți membrii. Astfel, instanța de fond, a reținut în mod greșit că, în cauză, sancțiunea prevăzută la art. 24 alin. 2 din Lg 554/2004 trebuie aplicată C. ca structură de lucru, iar nu președintelui acesteia, pentru motivul că votul său este egal cu al celorlalți membrii, ignorând atribuțiile și prerogativele concrete pe care președintele C. le are în legătură cu organizarea și conducerea activității acestei comisii.
În concluzie, instanța de recurs a reținut că președintele CCSD are calitate procesuală pasivă în litigiul care a re ca temei dispozițiile art. 24 alin. 2 din LG 554/2004, iar nu C. în întregul tău, cum a reținut instanța de fond.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
În cauză a formulat întâmpinare C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând respingerea cererii formulată de reclamantă.
În cuprinsul întâmpinării s-a solicitat ca instanța să pună în vedere reclamantei să precizeze cu cine înțelege să se judece, având în vedere că dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 vizează aplicarea amenzii conducătorului autorității publice în sarcina căreia s-a stabilit executarea unor operațiuni administrative dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și faptul că, prin Decizia Primului Ministru nr. 307/29.05.2012 a fost numit în funcția de președinte al ANRP domnul G. B., modificându-se componența nominală a CCSD prin Decizia Primului Ministru nr. 343/05.06.2012 prin numirea noului Președinte în persoana domnului G. B..
În ce privește aplicarea amenzii de 20% din salariul mediu brut pe economie pe zi de întârziere, s-a învederat că reclamanta nu a formulat o cerere de introducere în proces în nume personal a conducătorului autorității publice chemate în judecată, și pentru că pârâta instituție de drept public este diferită de conducătorul acesteia în ce privește patrimoniul, petitul îndreptat în abstract împotriva „persoanei obligate” sau „conducătorului autorități publice” ar trebui respins ca inadmisibil.
Raportat la dispozițiile OUG nr. 4/2012 și Legii nr. 117/2012, pârâta a făcut precizarea că începând cu data de 15.03.2012 și până la 15.05.2013 a fost suspendată emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, fapt ce justifică oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor. Pârâta a invocat și Cauza pilot M. A. și alții împotriva României, dar și Decizia nr. 723/05.07.2012 a Curții Constituționale, pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a OUG nr. 4/2012.
Cu privire la punerea în executare a sentinței civile nr. 142/23.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., pârâta a susținut că în cauză s-a parcurs etapa evaluării, iar dosarul a fost introdus în ședințele de lucru ale C. din data de 14.12.2011 și 09.03.2012, însă nu s-a întrunit cvorumul cerut de lege, respectiv de art. 14 alin.2 teza a II-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Referitor la plata sumei de_ lei cu titlu de despăgubiri pentru întârziere precum și la plata sumei de 100 lei /zi de întârziere începând cu data de 11.12.2009 și până în momentul emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, susținându-se că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 completate prin OUG nr. 81/2007 care nu reglementează acordarea dobânzii legale și nu prevederile art. 1536 C.civ.
Pentru aspectele prezentate, pârâta a solicitat respingerea și a petitului privind plata cheltuielilor de judecată.
La data de 25.02.2013 reclamanta a depus o precizare la dosar, prin care a arătat că într-o primă teză solicită amendarea Președintelui ANRP și al CCSD în persoana domnului G. B., cu o amendă în cuantum de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, conform art. 24 alin.2 din Legea nr. 554/2004, obligarea la plata unor despăgubiri în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere pentru neexecutarea deciziei nr. 5756/11.12.2009 a ICCJ, precizând că din anul 2009 și până în prezent prejudiciul se ridică la 110.000 lei. Într-o teză subsidiară, reclamanta a solicitat amendarea președinteluiu ANRP și al CCSD cu o amendă în cuantum de 20% din salariul minim pe economie pe zi, potrivit art. 24 lain.2 din Legea nr. 554/2004 și obligarea la plata dobânzii legale de 6% pentru suma de 190.000 lei la care a fost evaluat imobilul, începând cu data de 29.11.2009 și până la pronunțarea unei hotărâri de către instanță, sumă calculată la cca 30.000 lei.
Prin întâmpinarea depusă de Președintele CCSD, în persoana numitului G. B., s-a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă. În cuprinsul întâmpinării, s-a făcut precizarea că pârâtul a fost numit Președinte al CCSC prin Decizia Primului Ministru nr. 343/05.06.2012 publicată în M.Of. nr. 378/06.06.2012.
Cu privire la solicitările reclamantei, s-a arătat că începând cu data de 15.03.2012 a intrat în vigoare OUG nr. 4/2012 potrivit căreia s-a suspendata pe o perioadă de 6 luni emiterea unor titluri de despăgubire, a titlurilor de conversie precum și a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar prin Legea nr. 117/2012 s-a prelungit perioada de suspendare până la 15.05.2013, când urmează a fi adoptat un alt act normativ, ceea ce justifică oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor. S-a invocat de asemenea cauza pilot M. A. și alții împotriva României și Decizia nr. 723/05.07.2012 pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea excepției de neconstituționalitate a OUG nr. 4/2012.
Cu privire la punerea în executare a sentinței civile nr. 142/23.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a susținut că nu a existat niciodată intenția de a se tergiversa soluționarea dosarului de despăgubire și de a se nesocoti sentința menționată și că acesta a fost introdu pe mapa de lucru a CCSD în ședințele acesteia din 14.12.2011 și 09.03.2012 în care însă nu s-a întrunit cvorumul prevăzut de lege.
S-a precizat de asemenea că verificarea raportului de evaluare de către personalul specializat al autorității nu conduce la aprobarea acestuia de către CCSD deoarece autoritatea nu se pronunță cu privire la valoarea stabilită prin raportare, ci doar atestă faptul că evaluatorul a respectat standardele internaționale de evaluare. Așadar, raportul de evaluare întocmit în speță, poate să nu mai reflecte valoarea de piață la această dată a imobilului evaluat, fapt pentru care este necesar fie să se solicite opinia unui evaluator cu privire la valabilitatea valorii de piață opinată inițial, fie să se efectueze un nou raport de evaluare care să stabilească o nouă valoare de piață cât mai apropiată de data la care urmează a se acorda despăgubirile.
Referitor la solicitarea de plată a cheltuielilor de judecată, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată, având în vedere aspectele prezentate în cuprinsul întâmpinării.
Examinând actele depuse la dosar, instanța apreciază că cererea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 24 alin.1 și 2 din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri.
Ambele categorii de sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă i anumită obligație.
Răspunderea juridică are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauza cât și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.
Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite cumulativ o . condiții, între acestea fiind o faptă culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul. Neîndeplinirea obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noțiuni de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii și a obliga la plata despăgubirilor reglementată de art. 24 alin.2 din Legea nr. 554/2004. Cu toate acestea, pentru a dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni, trebuie să se dovedească și existența vinovăției celui obligat, respectiv că acesta să fi avut o vină în neexecutare.
În cauza de față se constată că lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica:
În etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului construcție și teren în suprafață de 250 mp situat în C., ., jud. D., s-a constatat că la dosar nu exista actul de dobândire a imobilului revendicat cerut de art. 11 din Decretul nr. 144/1958. Față de această situație, dosarul de despăgubire nr._/CC a fost remis Primăriei C. prin procesul verbal de predare primire nr._/28.06.2007 în vederea completării.
La data pronunțării deciziei nr. 5756/11.12.2009 a ICCJ dosarul de despăgubire nu fusese remis Secretariatului C. Centrale în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În acest sens, au fost inițiate demersuri cu privire la restituirea dosarului de despăgubire al reclamantei, fiind emise către adresele nr._/21.07.2010, nr._/14.09.2010 și nr._/CC/20.01.2011.
Ulterior restituirii dosarului de despăgubire de către P. C., la data de 07.07.2011, acesta a fost trimis la evaluare, fiind întocmit raportul de evaluare din 14.08.2011 de către exp. ing. P. M..
Prin adresa nr. 5088/DD/12.10.2011 transmisă Secretariatului General al Guvernului, s-a solicitat inițierea demersurilor necesare în vederea emiterii deciziei Primului Ministru privind modificarea componenței nominale a CCSC. La data de 09.12.2011 Primul Ministru al României a emis Decizia nr. 132 pentru modificarea Deciziei nr. 382/2009 privind componența CCSD și prin care D. D. a fost numită în funcția de Președinte al CCSD.
Imediat după emiterea decizie de numire, în calitate de Președinte al CCSD aceasta a convocat membrii C. în vederea participării la lucrările ședinței pentru data de 14.12.2011 ora 11. La această dată, s-a constatat de către membrii prezenți la ședință și s-a consemnat în procesul verbal încheiat faptul că nu s-a întrunit cvorumul cerut de lege, respectiv de art. 14 alin.2 teza a II-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit procesului verbal al ședinței din 14.12.2011.
Dosarul de despăgubire al reclamantei a fost reintrodus pe ordinea de zi a CCSD în ședința de lucru din 9.03.2012, când au fost convocați membrii C. și când de asemenea, nu s-a întrunit cvorumul cerut de lege, astfel cum rezultă din procesul verbal al ședinței.
Începând cu data de 15.03.2012 a intrat în vigoare OUG nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Prin acest act normativ s-au suspendat pentru o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Perioada de suspendare a fost ulterior prelungită prin Legea nr. 117/2012 pentru aprobarea OUG nr. 4/2012 și OUG nr. 62/2010, publicată în M.Of. nr. 456/06.07.2012, până la data de 15.05.2013.
Față de împrejurările concrete ale cauzei, instanța constată că președintele CCSD a organizat corespunzător activitatea C., respectiv a făcut demersuri pentru restituirea dosarului de către P. C., a pus pe ordinea de zi acest dosar și a supus la voit propunerea desemnării unui evaluator și după întocmirea raportului de evaluare a introdus dosarul pe ordinea de zi a C. în ședințele din 14.12.2011 și 09.03.2012 în care însă nu s-a întrunit cvorumul cerut de lege.
Prin urmare, în considerarea atribuțiilor și prerogativelor cu care a fost investit pentru organizarea și conducerea activității structurii administrative a CCSD, nu se poate reține o atitudine culpabilă a Președintelui CCSD în ce privește punerea în executare a sentinței nr. 142/23.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel C., rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 5756/11.12.2009 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție.
Mai mult, perioada pentru care se solicită de către reclamantă despăgubiri pentru nepunerea în executare a sentinței menționate, se suprapune cu perioada de suspendare a activității CCSD de emitere a titlurilor de despăgubire, motiv pentru care instanța apreciază astfel neîndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
De menționat că, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg, atunci când autoritățile sunt obligate să execute o hotărâre judecătorească și nu îndeplinesc această obligație, în vederea aplicării unei sancțiuni trebuie să se țină seama de circumstanțele specifice fiecărui caz, precum și de atitudinea autorităților, de eventuala inerție a acestora (cauza F. c României, cauza Sanglier c.Franței). Această răspundere funcționează așadar, numai ca sancțiune a stării de inerție. Or, în litigiul de față, până la . OUG nr. 4/2012 și ulterior Legea nr. 117/2012 care au suspendat emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie și procedurile de evaluare, împrejurările enunțate anterior sunt de natură să justifice întârzierea în executare, situație în care nu poate di reținută starea de pasivitate a pârâtului și prin urmare culpa acestuia. Ulterior acestui moment, fiind suspendată prin lege activitatea pârâtului și a autorității publice pe care o conduce, inclusiv activitatea de emitere a titlurilor de despăgubire, evident că nu se poate reține existența unei atitudini culpabile care să fie sancționabilă.
Pentru aceleași motive nu pot fi reținute argumentele aduse de reclamantă pentru acordarea despăgubirilor pentru întârziere având în vedere că neexecutarea hotărârii judecătorești s-a datorat unor cauze obiective menționate anterior, inclusiv interdicției legale de a emite titlul de despăgubire.
În consecință, constatând că este neîntemeiată cererea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, instanța urmează să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta C. M. – C., ., . contradictoriu cu pârâții C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR – București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, P. M. C., P. M. C. ambii cu sediul în C. ., nr. 7 D. și PREȘEDINTELE C. CENTRALE- G. B. - București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 ca urmare a casării sentinței nr. 252 din data de 30 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ prin decizia nr. 3728 din 25 septembrie 2012 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ .
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2013.
Președinte, L. C. | ||
Grefier, R. V. |
Red. LC
7ex/27.06.2013
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 9207/2013.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 523/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
