Obligare emitere act administrativ. Hotărâre din 09-05-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-05-2013 în dosarul nr. 373/54/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5315/2013
Ședința publică de la 09 Mai 2013
PREȘEDINTE: - T. B.
Judecător: - L. C.
Judecător: - M. F.
Grefier: - R. Ștomlega
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței nr.361 din 11 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantele P. L. M. și Ș. Ș., având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat E. N., pentru intimatele reclamante P. L. M. și Ș. Ș., lipsind recurenta pârâtă C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege; au fost depuse note de ședință, de către recurenta pârâtă, aceasta solicitând judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 C.pr.civilă.
Avocat E.N., pentru intimatele reclamante, a arătat că intimata reclamantă P. L. M. se numește P. L. M. și a depus, în acest sens, o copie a cărții de identitate.
Curtea a luat act de precizarea făcută de apărătorul intimatei reclamante P. L. M. și a dispus ca numele acesteia să fie menționat corect.
Luând act că părțile nu mai au cereri de formulat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat E. N., pentru intimatele reclamante, a depus concluzii scrise și a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.361 din 11 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții P. L. M. și Ș. Ș., împotriva pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR
A fost obligată pârâta să emită reclamantelor decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în C., ., jud. D., conform dispoziția nr. 4705/15.02.2005 emisă de Primarul Mun. C..
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr. 4705/15.02.2005, Primarul Municipiului C. a propus acordarea de despăgubiri către reclamanți, pentru imobilul notificat sub nr.149/N/2001, imposibil de restituit în natură, situat în C., ..
S-a constatat că reclamanții au început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001 (149/N/2001), autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la 15.02.2005.
Ulterior, la data de 21.07.2006, dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta C. C..
În raport de aspectele reținute, Curtea a constatat că cererea reclamanților este fondată, durata excesivă a procedurilor fiind de natură a încălca în mod evident dreptul acestora la un proces echitabil prin nesocotirea termenului rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența CEDO, termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din Convenție cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Este de notorietate că în România, după schimbarea regimului socialist au fost adoptate, în decursul timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.
Între acestea se înscrie Legea nr. 10/2001 privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.
Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor de acordare a măsurilor reparatorii constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților căci punerea în executare a legilor edictate revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.
Astfel, în baza art. 11 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern.
Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea CEDO.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.
În speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamanților o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, s-a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
În raport de aceste considerente a fost înlăturată apărarea pârâtei C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că procedura legală ce trebuie urmată, prin caracterul complex al acesteia, justifică întârzierea în emiterea titlului de despăgubire, deoarece de la data primirii dosarului privind pe reclamanți și până în perioada actuală a curs o perioadă de timp suficientă pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247.2005.
De altfel, așa cum arată expres pârâta în cuprinsul întâmpinării formulate, în urma transmiterii acestuia la evaluator, dosarul reclamanților se află în etapa evaluării astfel că, fiind parcursă etapa analizei legalității în privința respingerii cererii de restituire în natură, nu există nici un impediment în derularea integrală a procedurii, neemiterea până la acest moment a titlul de despăgubire reprezentând consecința directă a pasivității instituției pârâte care nu poate invoca în justificarea neîndeplinirii obligațiilor legale tocmai această pasivitate.
Față de motivele enunțate în prezenta hotărâre, acțiunea a fost admisă urmând să fie obligată pârâta C. C. de Acordare a Despăgubirilor să emită reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Împotriva sentinței nr. 361 din 11 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, a declarat recurs pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, după expunerea situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente în cauza dedusă judecății, recurenta a susținut, în esență, următoarele:
Instanța de fond, în mod greșit, a reținut faptul că, în speță, nu a fost respectat termenul rezonabil de soluționare a dosarului privind acordarea despăgubirilor în favoarea reclamantelor.
Dispozițiile Titlului VI din Legea nr.247/2005 stabilesc exact etapele ce trebuie parcurse în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către C. C., fără a exista alte alternative legale de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri.
Mai mult, legiuitorul, neprevăzând un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din legea nr.247/2005 a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În acest context, prevederile pct.17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr.247/2005, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1095/2005, potrivit cărora „ordinea în care vor fi soluționate dosarelor va fi stabilită prin decizie a Comisiei Centrale.
În aplicarea acestor prevederi, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr.2/28.02.2006 care prevederea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât și a evaluatorului/societății de evaluare, cu mențiunea că această decizie a fost înlocuită cu Decizia nr.2816/16.09.2008.
Potrivit acestei noi decizii dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale se vor împărți în două categorii:
- dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . Ordonanței de Urgență nr.81/2007.
- dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale după . O.U.G nr.81/2007.
Totodată, conform art.2 din decizia amintită, proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete, vor fi transmise spre evaluare.
C. C. a emis Decizia nr.2815/16.09.2008 cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, respectiv în ordinea înregistrării lor, în temeiul dispozițiilor pct.17.1 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII dar și a soluțiilor nefavorabile pronunțate de instanțele de judecată cu privire la criteriul aleatoriu stabilit prin Decizia nr.2/28.02.2006.
S-a mai precizat că, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicată în Monitorul Oficial nr.446/29.06.2007, a fost modificat și completat Titlul VII din Legea nr.247/2005, fiind introduc și Capitolul V1, Secțiunea 1 referitoare la valorificarea titlurilor de despăgubire.
Potrivit modificărilor și completărilor aduse art.16 Titlul VII din Legea nr.247/2005 prin actul normativ amintit, dispozițiile autorităților publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi transmise Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, precum și de înscrisuri, care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare de alte bunuri și servicii, deținute de entitățile notificate.
Astfel, prin Decizia nr.2815/16.09.2008, C. C. a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisie Centrale înainte de apariția O.U.G. nr.81/2007 și cele transmise după . actului normativ amintit, dispoziții însoțite de avizul de legalitate emise de prefecturi.
În speță, dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantelor, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de . O.U.G. nr.81/2007.
Totodată, dosarul amintit mai sus a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, constatându-se existența tuturor înscrisurilor prevăzute de pct.16.5 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr.247/2005, aprobate prin H.G. nr.1095/2005.
II. Sentința civilă nr.361/11.04.2012 a fost pronunțată fără observarea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv Ordonanța de Urgență, a Guvernului nr.4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Astfel, potrivit actului normativ enunțat se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr.247/2005.
Ordonanța de Urgență, la care a făcut referire nai sus, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.169/15.03.2012, în timp ce sentința recurată a fost pronunțată la data de 11.04.2012, fără ca instanța de fond să facă vreo referire la dispozițiile acestui act normativ.
În contextul în care emiterea titlului de despăgubiri a fost suspendată pe perioada amintită, C. C. nu poate acționa în afara cadrului legal mai sus menționat, motiv pentru care a solicitat instanței ca, în soluționarea prezentei cauze, să aibă în vedere aceste aspecte.
Recurenta a solicitat acordarea unui termen de grație de 6 luni de zile pentru punerea în executare a hotărârii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civilă.
Prin încheierea pronunțată la data de 26.02.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art.XXIII alin.2 și 4 din Legea nr.2/2013 a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la Curtea de Apel C., instanța devenită competentă să îl soluționeze.
Dosarul de recurs a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ 2010* la data de 19.03.2012.
Intimatele reclamante au depus la dosar la data de 09.05.2013 concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței recurate.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, în raport de dispozițiile art.3041 C.pr.civilă, Curtea apreciază prezentul recurs ca fiind nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
În cauza de față, se constată că în baza Legii nr.10/2001 reclamantele au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în C., ., județul D. iar prin dispoziția nr.4705/15.02.2005, Primarul Municipiului C. a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru imobilul notificat sub nr.149/N/2001 imposibil de restituit în natură, în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale din cadrul A.N.R.P., fiind înregistrat sub nr._/CC/21.07.2006, în vederea emiterii Deciziei, reprezentând titlul de despăgubiri, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de către pârâtă, deși la dosarul înregistrat au fost depuse toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.
În conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr.247/2005 procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. C. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art.26 din O.U.G nr.81/2007 care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată „ Valorificarea titlului de despăgubiri”.
În aceste condiții, verificând actele și lucrările dosarului Curtea constată că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantelor este nejustificat, cum în mod corect a reținut instanța de fond admițând acțiunea formulată.
Critica formulată de recurentă este neîntemeiată întrucât instanța de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să emită reclamantelor decizie conținând titlu de despăgubiri pentru imobilul individualizat mai sus, cu respectarea dispozițiilor din Titlu VII din legea nr.247/2005, dar cu respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează odată cu emiterea deciziei, reprezentând titlu de despăgubiri.
Curtea constată că reclamantele s-au adresat pârâtei, manifestându-și stăruința în soluționarea cererilor acestora, însă cerea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură să afecteze reclamantele în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor, raportat la prevederile art.1 din Legea nr.554/2004.
Curtea reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă.
Or, din această perspectivă Curtea reține că nesoluționarea cererilor formulate de reclamante indiferent de motivația autorității recurente ar echivala cu o vătămare a acestora în drepturile consacrate de lege, privind posibilitatea reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.
Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și precizabile, ori în cauza de față, Legea nr.247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicare a Legii nr.10/2001.
Curtea constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența CEDO, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantelor și cel al autorităților competente precum și miza litigiului pentru persoana interesată.
În opinia Curții, litigiul născut între reclamante și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită iar nesoluționarea cererii adresată autorității pârâte prin faptul că dosarul reclamantelor nu a urmat procedura evaluării este de natură a crea o vătămare a reclamantelor într-un drept prevăzut de lege, drept la care acestea privesc cu speranță legitimă.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii nr.247/2005.
Interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor alin.4 din Legea nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr.724/01.06.2010, conform cărora „prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare acest aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională.”
Cu privire la acordarea termenului de grație, solicitată de recurenta pârâtă în raport de dispozițiile O.U.G nr.4/2012, instanța constată că această solicitare este neîntemeiată.
Este adevărat că potrivit O.U.G nr.4/2012 s-a suspendat, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de conversie precum și prevederile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005 și, astfel, C. este obligată să respecte acest termen de suspendare, impus de legislativ.
Această perioadă nu poate constitui însă temei pentru acordarea unui termen de grație, întrucât termenul de grație începe să curgă de la data când hotărârea poate fi executată.
În materie de contencios administrativ, hotărârile se pun în executare doar după ce au devenit irevocabile.
Cum sentința de fond a fost pronunțată la data de 11.04.2012 iar rămânerea irevocabilă a acesteia, prin soluționarea prezentului recurs la data de 9 mai 2013, este ulterioară perioadei prevăzută de O.U.G nr.4/2012, Curtea de apreciază că nu se mai impune acordarea unui termen de grație, după încetarea perioadei de suspendare, întrucât aceasta ar conduce la o și mai mare întârziere în soluționarea dosarului de despăgubiri.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 C.pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței nr.361 din 11 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantele P. L. M. și Ș. Ș..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2013.
Președinte, T. B. | Judecător, L. C. | Judecător, M. F. |
Grefier, R. Ștomlega |
Red.jud.M.F.
Jud.fond G.D.C.
Tehn.R.Ș/2 ex.
20 mai 2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 5107/2013. Curtea de... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 9207/2013.... → |
|---|
