Anulare act administrativ. Decizia nr. 8999/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8999/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 14124/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 8999/2013
Ședința publică de la 02 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. A.
Judecător G. C.
Judecător C. M.
Grefier C. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta A.F.P. TG-J. și reclamantul N. N. A. împotriva sentinței nr. 476/2013 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata parata ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termenul legal, motivat.
S-a arătat că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în baza art.242 (2) cod proc.civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 476/2013 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj a respins excepțiile invocate de Administrația Finanțelor Publice Tg-J..
S-a admis în parte acțiunea formulată de N. N. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-J..
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Tg-J. să restituie reclamantului suma de 1542 lei taxă pentru emisiile poluante cu dobânda legală aferentă.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu București.
A fost obligată Administrația Finanțelor Publice Tg-J. la 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva sentinței au formulat recurs pârâta A.F.P.TG-J. și reclamantul N. N. A..
În motivarea recursului, recurenta A.F.P.TG-J., în ceea ce privește excepția tardivității a învederat că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă și nu a contestat decizia de calcul a taxei de poluare, invocând art. 7 din Legea nr. 554/2004 si art. 205 din O.G. nr. 92/2003, apreciind că acțiunea este inadmisibilă.
A mai arătat recurenta că, soluționând cererea reclamantului în termen legal, instanța de fond nemotivat a obligat AFP la restituire, fără a analiza că reclamantul nu a contestat decizia emisă de acest organ fiscal, AFM fiind organul ce gestionează sumele colectate.
Recurenta a apreciat că soluția instanței este nefondată raportat la prevederile Ordinului nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare, anexele 1-3, unde este detaliată procedura emiterii Deciziei de calcul obligând doar organul fiscla la restituirea sumei, însă fără a anula actul administrativ fiscal.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că sentința este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond a reținut ca temei al restituirii Tratatul de Aderare încheiat de România cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, ca o soluție legislativă adoptată de Parlamentul României și nu a avut în vedere reglementările în materie ale UE.
În ceea ce privește admiterea cererii privind cheltuielile de judecată, arată că nu se află în culpă procesuală.
Critică sentința și pentru faptul că greșit instanța de fond a obligat pârâtele la restituirea sumei, organul fiscal nefiind beneficiarul sumei, precum și la calcularea dobânzilor.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 și urm. C.proc.civ., Legea 554/2004, O.G. 92/2003 C.pr.fisc.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În motivarea recursului, reclamantul N. N. A. a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea față de AFM București.
Recursul pârâtei este nefondat si se va respinge pentru considerentele ce succed:
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei, cerere care a fost analizată corect de către instanța de fond.
Conform art. 4 alin.1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația de a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentelor pe aceste aspecte fiind nefondate.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 (fost art. 90) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 din Tratatul C.E se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
După aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale au obligația a respecta dreptul european.
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurentă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 și art. 3041 C.proc.civ., recursul formulat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
Recursul formulat de reclamant este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Sub aspectul calității procesuale pasive a paratei AFM, Curtea constata ca Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008 aprobate prin HG nr.686/24.06.2008 dispun în art. 3 alin. 6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 „Disponibil al fondului pentru mediu” deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Art.5 alin.3 din același act normativ prevede ca „Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu”.
În consecință, Administrația F. pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă de poluare.
Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea față de pârâta Administrația F. pentru Mediu ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, criticile formulate atât de AFP TG-J., cât și de reclamantă, fiind întemeiate sub acest aspect.
Pentru aceste motive, văzând si dispozițiile art. 312 alin.1 cu raportare la art. 304 pct. 9 C.p.civ., Curtea va admite recursul reclamantului și va modifica sentința în sensul că admite acțiunea față de AFM și obligă AFM, alături de AFP sa plătească taxa de emisii poluante și dobândă, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul N. N. A. împotriva sentinței nr. 476/2013 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata parata ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Respinge recursul formulat de pârâta A.F.P. TG-J. formulat împotriva aceleiași sentințe, în dosarul nr._ .
Modifică sentința în sensul că admite acțiunea față de AFM și obligă A.F.M., alături de A.F.P. la plata taxei pentru emisii poluante și dobândă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2013.
Președinte, A. I. A. | Judecător, G. C. | Judecător, C. M. |
Grefier, C. B. |
Red.jud.G.C.
C.B. 08 Iulie 2013/2 ex.
Jud.fond M.D.
| ← Pretentii. Sentința nr. 495/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Decizia nr. 1402/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








