Anulare act administrativ. Decizia nr. 7389/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7389/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 13887/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 7389/2013
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. D. C.
Judecător C. G.
Judecător G. V.
Grefier I. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice G., în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Motru, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. V. L. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu București, împotriva sentinței nr. 104/2013 din 11 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul G., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat B. D. M., pentru intimatul reclamant B. V. L., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul procedural, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Avocat B. D. M., pentru intimatul reclamant B. V. L., depune împuternicire avocațială și chitanța nr.140 din 30.05.2013 reprezentând c/valoare onorariu de avocat
Constatând că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu mai sunt cereri din partea părților, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat B. D. M., pentru intimatul reclamant B. V. L. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Depune note scrise.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 05.10.2012, sub nr._, reclamantul B. Gyula a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Motru și Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 8163 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante pentru autovehicule și actualizarea acesteia cu rata dobânzii legale, învederând că această taxă este contrară dispozițiilor Tratatului CEE și jurisprudenței CJUE, cu cheltuieli de judecată.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei.
În condițiile art. 115 C.pr.civ, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G., în numele și pentru AFP Motru a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a D. și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Motru în prezenta cauză, în favoarea A.F.M. București, invocând dispozițiile art. 1 din OUG nr. 50/2008 și art. 8, alineat 5 din HG nr. 668/2008 și învederând că odată prelevată taxa de poluare întră în bugetul F. pentru Mediu care este gestionat de către Administrația F. pentru Mediu, administrațiile financiare din cadrul M.F.P. efectuând doar oficiul încasării acestor sume care ulterior sunt transmise F. de Mediu care dispune cu privire la această taxă.
Prin sentința nr. 104/2013 din 11 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul G., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Motru invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice G..
S-a admis acțiunea promovată de reclamantul B. V. L. domiciliat în localitatea Mătăsari, județul G. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Motru, cu sediul în oraș Motru, ., județul G. și Administrația F. pentru Mediu București, cu sediul în București, . 294, corp A, sector 6.
Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Motru și Administrația F. pentru Mediu București să restituie reclamantului suma de 8163 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule și dobânda legală aferentă, calculată potrivit art. 124 Cod de procedură fiscală de la data expirării termenului de 45 de zile de la data formulării cererii de restituire înregistrată la 30.08.2012 până la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 604,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 104/2013 din 11 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul G., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice G., în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Motru.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Motru prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G., a considerat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că organul fiscal are calitate procesuală pasivă, în acest sens respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Motru. A învederat că taxa de poluare a intrat în bugetul fondului pentru mediu și este gestionată de către Administrația F. pentru Mediu. Organul fiscal doar a încasat taxa și a virat-o beneficiarului, respectiv A.F.M.
Recurenta a solicitat să se constate lipsa calității procesuale pasive a A.F.P. în ceea ce privește restituirea taxei de poluare și respingerea acțiunii în contradictoriu cu A.F.P. Motru ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că în mod greșit instanța a admis acțiunea și a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei. Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, a susținut că nu este în culpă procesuală și nu poate fi obligată la plata acestora.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii față de recurentă pentru lipsa calități procesuale pasive.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ..
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
Intimatul reclamant O. S. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Intimatul reclamant a depus la dosar împuternicire avocațială, chitanță onorariu de avocat.
Examinând recursul prin prisma motivelor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele: Reclamantul a cumpărat un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat suma de 8163 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante la 23.08.2012 (fila 5 dosar fond), înmatricularea autoturismului făcându-se doar în condițiile achitării acestei obligații.
Reclamantul a solicitat pârâtei A.F.P. Motru restituirea integrală a taxei, iar pârâta i-a comunicat refuzul restituirii cu adresa cu nr._/11.09.2009 (fila 30 dosar fond).
Reclamantul a solicitat restituirea sumei încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante stabilită prin decizia de calcul emisă de A.F.P. Motru, raportul juridic fiscal născându-se între reclamant și această administrație. Administrația Finanțelor Publice Motru a calculat taxa de poluare, a încasat suma cu acest titlu și a refuzat restituirea sumei, astfel că are calitate procesuală pasivă, critica pe acest aspect fiind neîntemeiată.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 „Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Cum sumele încasate se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în mod corect instanța de fond a obligat și această pârâtă la restituirea sumei.
Cererea reclamantului este grefată pe incompatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, cu consecința nelegalității taxei.
Conform art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, subzistă caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Or, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național trebuie să dea prioritate regulilor de drept european, iar autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului, au obligația a respecta dreptul european.
Compatibilitatea dispozițiilor interne cu prevederile comunitare incidente a fost analizată corect de instanța de fond, criticile recurentei pe aceste aspecte fiind nefondate.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul G. sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/_, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie. Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09, T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza T. din 7 aprilie 2011, cauza N. din 07 iulie 2011), care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Și forma Legii 9/2012 în vigoare la data achitării taxei de către reclamant este contrară art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România.
Așa fiind, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o justă aplicare prevederilor art. 148 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, dreptul comunitar.
Cât privește critica recurentei pârâte referitoare la nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată, Curtea reține că este nefondată, întrucât instanța de fond nu a acordat astfel de cheltuieli.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurenta pârâtă sunt nefondate, astfel că în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta, partea în culpă procesuală, la plata sumei de 500 lei către intimatul reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice G., în numele și pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Motru, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. V. L. și intimata pârâtă Administrația F. pentru Mediu București, împotriva sentinței nr. 104/2013 din 11 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul G., Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2013.
Președinte, G. D. C. | Judecător, C. G. | Judecător, G. V. |
Grefier, I. C. |
Red./.jud. G. D. C.
2 ex./ Tehnored I.C./18.06.2013
Jud.fond: M. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretentii. Sentința nr. 1589/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
