Anulare act administrativ. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 14202/95/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia Nr._/2013
Ședința publică de la 16 Octombrie 2013
Președinte L. G.
Judecător N. O.
Judecător E. M.
Grefier M. C.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ – în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG.J. – în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.2408/2013 din 15 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. I. C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că intimatul reclamant a depus întâmpinare, după care, constatând cauza în stare de judecată, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin sentința nr.2408/2013 din 15 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a respins excepția tardivității. A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul R. I. C., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg.J., Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj și Administrația F. pentru Mediu și au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 3470 lei actualizată cu rata dobânzii legale la data plății.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG.J., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de DGFP Gorj.
A arătat că raportul juridic de drept fiscal a luat naștere între AFP Tg.J. și intimatul reclamant, relevante fiind, în acest sens, dispozițiile art.33 C.pr.fiscală, coroborate cu art.2 din OMFP 1899/2004.
Mai mult, potrivit OPANAF 1348/2009, printre atribuțiile administrațiilor fiscale municipale, se numără cele privind înregistrarea fiscală, stabilirea, colectarea impozitelor și taxelor, soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrativ-fiscale emise.
Însă, în cauză nu s-a atacat un act emis de către recurentă, astfel că aceasta nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății și de aceea nu există motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu DGFP Gorj.
Recurenta a invocat dispozițiile art.1 alin.1, coroborat cu art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, prevederile art.7 din OUG 50/2008, dispozițiile pct.2 din Anexa 1 la OMFP nr.1899/2004 și art.33 din OG 92/2003, în considerarea cărora, organul fiscal competent care are calitate în ceea ce privește restituirea taxei poluare este AFP Tg.J., restituirea putând fi posibilă în situația în care sunt îndeplinite condițiile legale ale art.117 din OG 92/2003 și OMFP 1899/2004.
De asemenea, a invocat dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 50/2008, în raport de care taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În aceste condiții, se poate constata că, odată prelevată, taxa de poluare intră în bugetul F. pentru Mediu, gestionat de către Administrația F. pentru Mediu, administrațiile financiare din cadrul MFP efectuând doar oficiul încasării acestor sume, care, ulterior, sunt transmise F. de Mediu, acesta dispunând cu privire la taxă.
Prin urmare, a solicitat să se admită excepția lipsei calității procesual pasive a DGFP Gorj și să se dispună scoaterea acesteia din cauză și din citativ și, subsidiar, respingerea acțiunii în contradictoriu cu DGFP Gorj, ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual-pasivă..
Referitor la fondul cauzei, a susținut că în mod greșit instanța a admis acțiunea și a invocat art. I-33 „Actele juridice ale Uniunii” din Legea nr. 157/2005, susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Referitor la dispozițiile art. 23 (9) și art. 25 (12) din Tratatul U.E., recurenta a considerat că acestea nu sunt aplicabile în cauză, deoarece taxa de poluare nu este o taxă vamală în înțelesul acestor dispoziții legale, ea aplicându-se și autoturismelor care se produc în România. Taxa a fost adoptată pentru evitarea importării în România a unor autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare.
Recurenta a susținut că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru restituirea sumei.
Cu privire la prevederile art. 110 – fost 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, a considerat că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Recurenta a susținut că dispozițiile art. 110 fost 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, deoarece, pe de o parte nu suntem în prezența unor „impuneri mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar, pe de altă parte, nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea excepției și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.proc.civ., coroborate cu art.20 din Legea 554/2004
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În motivele de recurs formulate de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG.J., aceasta a arătat că formulează recurs împotriva sentinței nr.2408/15.03.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, având ca obiect acțiunea formulată de M. I. (...)
A susținut că, în cauză, s-a invocat excepția tardivității acțiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a contestat titlul de creanță, fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Recurenta a învederat că instanța de fond a asimilat documentele de plată a taxei, cererea de restituire, răspunsul organului fiscal, adresa, ca fiind acte administrative tipice sau asimilate, ce au dus la vătămarea unui drept al reclamantului.
A susținut că decizia necontestată de reclamant la D.G.F.P. Gorj, potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003, ar fi dus la inadmisibilitatea acțiunii.
Recurenta a mai susținut că instanța de fond a reținut și interpretat răspunsul organului fiscal ca un refuz explicit, nelegal, manifestat în regim de putere publică, calificând răspunsul ca un refuz de soluționare, răspunsul fiind destul de explicit și soluționând cererea reclamantului în termen legal.
A solicitat să se constate că reclamantul nu a fost vătămat în vreun fel, atâta timp cât nu a formulat contestație potrivit art.205 din OG nr. 92/2003.
Referitor la fondul cauzei, a susținut că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond a considerat încasarea taxei în mod nelegal, menționându-se ca temei al restituirii norme comunitare în favoarea normelor național fiscale.
A mai susținut că reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
Totodată, a arătat că nu există alte prevederi legale în vigoare care să dispună restituirea potrivit OUG 50/2008, că suma a fost încasată de AFM, obligând la restituire AFP, care este doar organul fiscal ce stabilește cuantumul sumei achitate și necontestate, conform art.17 din OUG 196/2008, nefiind beneficiarul sumei, potrivit art.1 din OUG 50/2008, însă fără a fi anulate actele emise de acest organ fiscal.
În opinia recurentei, achitarea sumei și ulterior restituirea sumei dispusă de instanță nu poate fi considerat un prejudiciu, pe care organul fiscal l-a cauzat reclamantului, motivat fiind de prevederile art.1082-1084 C.civ. coroborat cu prevederile Codului de procedură fiscală.
Recurenta AFP Tg.J. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului ca netemeinică și nefondată față de organul fiscal.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 și urm. C.pr.civ., coroborate cu dispozițiile art.20 din Legea 554/2004 și OG 92/2003.
Intimatul reclamant a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
A invocat excepția nulității cererilor de recurs, arătând că cererea de recurs formulată de AFP Tg.J. se referă la o altă persoană, M. I., iar DGFP Gorj, în cererea sa de recurs, se referă la C. C., deci alte persoane decât intimatul reclamant, nefiind astfel respectate dispozițiile art.82 C.pr.civ. și ale art.3021 C.pr.civ., prevăzute sub sancțiunea nulității.
Pe fond, a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că procedura prealabilă a fost îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea 554/2004.
A mai susținut intimatul reclamant că este netemeinică susținerea recurentei DGFP Gorj cu privire la lipsa calității sale procesual-pasive.
Analizând recursurile prin prisma motivelor de recurs formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Cu privire la recursul DGFP Gorj, se retine că, potrivit dispozițiilor art. 2 din OMPF nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, organul fiscal competent în soluționarea cererilor de restituire este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare.
Direcția G. a Finanțelor Publice și Administrația Finanțelor Publice sunt structuri administrative de sine stătătoare, care au drepturi și obligații distincte, inclusiv drepturi de natură procesuală proprii, decurgând din calitatea lor de subiecte de drept administrativ diferite, independente de raporturile administrative în care se află una față de cealaltă.
Chiar dacă administrațiile finanțelor publice municipale, ca unități fiscale teritoriale, sunt subordonate direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, ele au atribuții, sarcini și răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele de organizare și funcționare, iar fiecare unitate fiscală poartă o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluționa cererea care i-a fost adresată.
În speță, autoritatea fiscală competentă este pârâta A.F.P. Tg.J., care are calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare, iar D.G.F.P. Gorj nu are calitate procesuală pasivă, astfel că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P.Gorj invocată prin întâmpinare.
Față de considerentele expuse, recursul formulat de pârâta DGFP Gorj va fi admis, iar cererea formulată de reclamant cu privire la această pârâtă va fi respinsă.
În ceea ce privește recursul formulat de AFP Tg.J., Curtea reține următoarele:
Prin cererea de recurs aflată la filele 9-10 dosar recurs, Curtea constată că pârâta AFP Tg.J. a înțeles să declare recurs împotriva sentinței nr.2408/15.03.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, având ca obiect acțiunea formulată de M. I. (...).
Ori, în speță, calitatea de reclamant o are numitul R. I. C., deci o cu totul altă persoană decât cea indicată de recurenta AFP Tg.J. în cererea de recurs, M. I..
În aceste condiții, devin aplicabile dispozițiile art.3021 alin.1 lit.a din codul de procedură civilă de la 1864, potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, numele (...) părților (...)., astfel că cererea de recurs formulată de pârâta AFP Tg.J. va fi anulată.
Pentru considerentele expuse, având în vedere textele de lege invocate, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 și 3 C.pr.civ., va admite recursul pârâtei D.G.F.P. Gorj, va modifica sentința, în sensul că se va respinge cererea față de această pârâtă, urmând ca celelalte dispoziții ale sentinței să fie menținute. Totodată, cererea de recurs formulată de AFP Tg.J. va fi anulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE GORJ – în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva sentinței nr.2408/2013 din 15 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. I. C. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.
Modifică sentința nr.2408/2013 din 15 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în sensul că respinge cererea față de această pârâtă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Anulează cererea de recurs formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG.J. – în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ împotriva sentinței nr.2408/2013 din 15 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2013.
Președinte, L. G. | Judecător, N. O. | Judecător, E. M. |
Grefier, M. C. |
red.jud.LG/ex.2
tehnored.M.C. 31 Octombrie 2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 22/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|








